ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2012

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 598 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Timiș au fost condamnați: - inculpatul M.F. și - inculpatul C.R., la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis fiecăruia din cei doi inculpați drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând de la data rămânerii definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei sau până la grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripție a pedepsei.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea biletelor la ordin nr. 20 și nr. 21 din 8 august 2006, emise de SC R.C. SRL Timișoara, primul pentru suma de 70.000 lei, iar al doilea pentru suma de 52.500 lei, a înscrisului intitulat „Înțelegere” încheiat la 8 august 2006, între SC R.C. SRL Timișoara și C.R., pentru un comision de 52.500 lei, precum și a înscrisului intitulat „Înțelegere” încheiat tot la 8 august 2006, între SC R.C. SRL Timișoara și M.F., pentru un comision de 70.000 lei. S-a reținut că, în vara anului 2006, inculpații M.F. și C.R., ingineri, i-au abordat pe D.A., administrator al SC R.C.

SRL Timișoara și pe A.D., asociat în aceeași societate, pretinzându-le suma de 40.000 euro pentru a interveni la reprezentanții SC F. SA Râmnicu Vâlcea, antreprenor general al unei lucrări de consolidare și apărare pe DN 57 Orșova – Pojejena, în scopul încheierii cu reprezentanții acelei societăți, prin folosirea influenței ce ar fi avut-o asupra lor, a unui contract de prestări servicii în care D.A. și A.D. erau interesați. În urma înțelegerii intervenite în această privință, administratorul D.A.

a emis, la data de 8 august 2006, un bilet la ordin, pe numele inculpatului M.F., pentru suma de 70.000 lei (echivalentul de atunci a 20.000 euro), și un alt bilet la ordin, pe numele inculpatului C.R., pentru suma de 52.500 lei (echivalentul a 15.000 euro), ca garanție a îndeplinirii obligației de a achita, la încasarea primei tranșe suma convenită pentru lucrările ce urmau să fie prestate în executarea contractului de prestări servicii în cadrul lucrării de ansamblu în care era implicată SC F. SA în calitatea sa de antreprenor general, a sumei totale de 35.000 euro ce au convenit să fie achitată pentru intermedierea acelui contract de prestări servicii. Cu toate că, până la urmă, nu s-a mai încheiat niciun contract de prestări servicii între SC F. SA și SC R.C.

SRL, inculpatul M.F. a prezentat la 7 septembrie 2007, pentru plată, biletul la ordin emis pe numele său, Băncii U.Ț. BANK. Pentru că biletul la ordin a fost refuzat la plată, datorită lipsei de disponibil, inculpatul M.F. a solicitat Tribunalului Timiș, la data de 24 iulie 2008, declanșarea procedurii falimentului față de SC R.C. SRL. La rândul său, inculpatul C.R. a restituit biletul la ordin emis pe numele său administratorului D.A. Aflând de solicitarea de a se declanșa procedura falimentului împotriva societății ce o administra, D.A. s-a adresat la 10 decembrie 2008 Serviciului Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, relatând succesiunea faptelor ce au precedat cererea inculpatului M.F.

Prima instanță, verificând susținerile celor doi inculpați, în raport cu relatările administratorului D.A. și cu conținutul materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt: În cursul anului 1992, SC F. SA Râmnicu Vâlcea a preluat în antrepriză, ca urmare a încheierii contractului ferm nr. 42/1991 cu beneficiarul DRDP Timișoara, lucrările privind obiectivul „apărare și consolidare DN 57 Orșova-Pojejena și DN 57 Pojejena-Socol”. Aceste lucrări s-au desfășurat într-un ritm lent până în anul 2005, executarea lor fiind accelerată abia în anul 2006, ca urmare a alocării de fonduri consistente și a fixării lunii decembrie 2009 ca limită de finalizare a obiectivului ce trebuia realizat.

În cadrul măsurilor inițiate pentru asigurarea ritmului necesar finalizării lucrărilor, N.V., director tehnic al SC F. SA Râmnicu Vâlcea, a făcut deplasări periodice în zona obiectivului, începând din luna mai 2006, pentru a asigura supravegherea modului de executare a lucrărilor de către prestatorii cu care fuseseră încheiate contracte. Cu ocazia uneia dintre deplasări, inculpatul M.F. l-a cunoscut pe directorul tehnic N.V., aflând astfel că SC F. SA era interesată să încheie contracte de prestări servicii, cu diferite firme, pentru realizarea obiectivului „apărare și consolidare DN 57 Orșova-Pojejena și DN 57 Pojejena-Socol”, precum și că directorul tehnic N.V. avea responsabilități în legătură cu realizarea licitațiilor și încheierea contractelor cu prestatorii de servicii.

După aproximativ două săptămâni de la această discuție, inculpatul M.F. s-a deplasat împreună cu coinculpatul C.R., cu care se cunoștea de mai mulți ani, spre zona unde se efectuau lucrările de amenajare și consolidare a DN 57. Cu acest prilej, inculpatul M.F. i-a comunicat coinculpatului C.R. că a aflat cine este antreprenorul general al lucrării, că a cunoscut o persoană din conducerea firmei ce coordonează lucrarea și că el ar putea să asigure, în schimbul unei sume de bani, un contract de subantreprenor unei societăți interesate să preia o parte din execuția lucrării, dacă ar dispune de dotările minime necesare. Dorind să se implice în inițiativa inculpatului M.F., coinculpatul C.R. i-a cerut fiului său C.A., angajat al SC C. SRL, de lângă magazinul B. din Timișoara, să-i prezinte pe reprezentanții firmei care executa lucrări la liniile de tramvai din fața barului respectiv.

În cursul verii anului 2006, C.A. a reușit să-l contacteze pe A.D., asociat la SC R.C. SRL, care executa lucrările de la liniile de tramvai, spunându-i că tatăl său ar putea să-i intermedieze, pentru această societate, obținerea unei lucrări de valoare foarte mare. Sugestia fiind acceptată, C.A. a prezentat tatălui său mai întâi pe A.D., iar apoi și pe administratorul D.A. Ulterior, inculpatul C.R. a purtat discuții, succesiv, cu A.D. și cu D.A. cu privire la înțelegerea pe care voia să o intermedieze. Cu prilejul acestor discuții, inculpatul C.R. i-a spus lui A.D. că el și prietenul său M.F. se cunosc cu reprezentanți ai antreprenorului general pentru lucrările de amenajare și consolidare a DN 57 și că, pentru o anumită sumă de bani, ar putea să-i determine să încheie cu SC R.C.

SRL un contract, prin care să-i încredințeze, pentru execuție, o parte din lucrările respective. A.D. i-a solicitat detalii inculpatului C.R., precum și proiectul, pentru a putea aprecia dacă propunerea prezintă interes pentru firma sa. După ce a comunicat asociatului său D.A. conținutul discuției avute cu inculpatul C.R., A.D. s-a întâlnit din nou cu acesta, care i-a prezentat unele schițe ale lucrării. Pentru că inculpatul C.R. nu a reușit să prezinte suficiente detalii, A.D. i-a cerut să-l ducă la șantier, pentru a i se prezenta lucrarea. După puțin timp, tot în vara anului 2006, A.D. s-a deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde s-a întâlnit cu inculpatul C.R., care i l-a prezentat pe inculpatul M.F.

Apoi, cu ocazia discuțiilor avute, ambii inculpați l-au asigurat pe A.D. că ei ar avea influență asupra unor reprezentanți ai antreprenorului general al lucrărilor și că i-ar putea influența pe aceștia să încheie contractul prin care să se încredințeze un segment din lucrare societății la care era asociat A.D. În finalul discuțiilor, inculpații au subliniat din nou că este necesar să primească o sumă de bani pentru a obține încheierea contractului. După aceste discuții, inculpatul C.R. l-a condus pe A.D. într-o zonă a lucrării din comuna Svinița, unde i-a prezentat terenul ce urma să i se încredințeze pentru amenajare. Dându-și seama că firma pe care o reprezenta nu avea dotarea tehnică necesară unei asemenea lucrări, A.D.

a explicat această situație inculpatului C.R. și i-a comunicat că nu este interesat în încheierea contractului ce i l-a propus. Ulterior, A.D. i-a explicat asociatului D.A. că nu au posibilitatea să preia lucrarea și că inculpații nici nu par a fi serioși, propunându-i să nu mai fie continuate discuțiile în acest sens. Pentru că D.A. avea un punct de vedere diferit în această privință, A.D. a fost nevoit să cesioneze părțile sale sociale soției lui D.A. și să părăsească societatea. În acest fel, inculpatul C.R. a continuat discuțiile cu D.A. și, insistând să încheie contractul, i-a sugerat să efectueze lucrările ce-i vor reveni cu utilaje închiriate. Apoi, la solicitarea inculpatului M.F., transmisă prin C.R., D.A.

a predat acestuia din urmă mai multe documente, între care statut, certificat de atestare fiscală, pentru întocmirea unui dosar de prezentare la antreprenorul general. În cursul discuțiilor care s-au desfășurat în continuare, cei doi inculpați, urmărind să câștige încrederea lui D.A., l-au asigurat că se vor deplasa împreună la antreprenorul general, pentru a-l prezenta persoanei ce răspundea de încheierea contractelor de prestări servicii. La data de 7 august 2006, stabilită în acest scop, inculpatul C.R. și fiul său C.A., însoțiți de D.A., s-au deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde s-au întâlnit cu inculpatul M.F. În cadrul acestei întâlniri, inculpatul M.F. i-a precizat administratorului D.A.

că, pentru obținerea contractului preconizat, va trebui să plătească un comision de 40.000 euro. Până la urmă, după negocieri, s-a convenit ca valoarea comisionului să fie de 35.000 euro (echivalentul de atunci a 1,2 miliarde lei ROL). După ce D.A. a acceptat să plătească această sumă de 35.000 euro, convenită comision, inculpatul M.F. i-a comunicat că sediul antreprenorului general se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, fără a-i oferi și alte detalii. Tot în ziua de 7 august 2006, inculpații M.F. și C.R., împreună cu fiul acestuia din urmă și cu D.A., s-au deplasat spre municipiul Râmnicu Vâlcea. În timpul călătoriei, făcând un popas la Târgu Jiu, C.A. a efectuat două copii xerox după dosarul de prezentare întocmit de inculpatul M.F., dând câte un exemplar tatălui său C.R.

și lui D.A. La Râmnicu Vâlcea, inculpații și C.A. au fost cazați la hotel, costul fiind suportat de D.A.. Întâlnindu-se în dimineața zilei de 8 august 2006 la un bar din apropierea hotelului, inculpatul M.F. i-a pretins lui D.A. să-i remită suma convenită înainte de a se deplasa spre sediul antreprenorului general pentru a depune dosarul de prezentare. La răspunsul lui D.A. că nu deține o asemenea sumă de bani asupra sa, inculpații au acceptat ca suma de 35.000 euro să le fie remisă după încheierea contractului de prestări servicii, la încasarea primei tranșe de bani pentru executarea acelui contract. Până la urmă, inculpații au convenit ca D.A. să emită un bilet la ordin, pe numele lui M.F., pentru suma de 20.000 euro și un alt bilet la ordin, pe numele lui C.R., pentru suma de 15.000 euro, ca garanție pentru remiterea sumei totale de 35.000 euro.

Acceptând, D.A. a întocmit, semnat și ștampilat biletul la ordin nr. 20 pentru suma de 70.000 lei RON (echivalentul de atunci a 20.000 euro), precum și biletul la ordin nr. 21 pentru suma de 52.500 lei RON (echivalentul de atunci a 15.000 euro), menționând pe ambele bilete la ordin că fiecare din cele două sume reprezentau garanție valoare contract, fără să completeze rubricile referitoare la destinatarul plății, data și locul emiterii, locul plății. Cu ocazia emiterii celor două bilete la ordin, la insistențele lui D.A. au mai fost încheiate între acesta și fiecare din cei doi inculpați câte un înscris sub semnătură privată privind condițiile în care puteau fi executate biletele la ordin. Astfel, în înscrisul încheiat între inculpatul M.F.

și D.A., scris în întregime de acest inculpat, s-a consemnat: cu privire la comisionul de 20.000 E (70.000 RON) la cursul de 1E = 3,5 RON pentru lucrarea apărare și consolidare DN 57 ce va fi achitat la prima încasare efectuată de SC R.C. SRL. Pentru aceasta SC R.C. SRL va emite o filă CEC în alb ca garanție pentru plata comisionului. În cazul în care nu se efectuează încasări din motive neimputabile societății, fila se returnează. În urma semnării acestor documente, inculpatul M.F. i-a dezvăluit lui D.A. că antreprenorul general este SC F. SA din Râmnicu Vâlcea. Pentru a-i întări și mai mult convingerea că au influență asupra reprezentanților antreprenorului general, inculpații l-au condus apoi pe D.A.

la sediul SC F. SA, unde l-au prezentat directorului tehnic N.V. Cu această ocazie, D.A. a predat dosarul de prezentare a SC R.C. SRL directorului tehnic N.V., înțelegând din atitudinea lui că se intervenise pentru încheierea contractului. Ulterior, cu trecerea timpului, D.A. a constatat, însă, că nu a mai fost contactat nici de inculpați și nici de vreun reprezentant al antreprenorului general, în vederea încheierii contractului. În cursul anului 2007, la solicitarea administratorului D.A., inculpatul C.R. i-a restituit biletul la ordin pe care i l-a emis, la data de 8 august 2006, pentru suma de 52.500 lei. Cu toate că D.A. a transmis și inculpatului M.F. solicitarea de a i se restitui biletul la ordin, pe care i l-a emis tot la 8 august 2006, pentru suma de 70.000 lei, acest inculpat, evitând să i-l restituie prin coinculpatul C.R., căruia i-a spus că dorește să-l predea personal, nu i l-a mai restituit.

Mai mult, în primăvara anului 2008 D.A. a fost surprins să afle că inculpatul M.F. introdusese la plată, la U.Ț. BANK, biletul la ordin ce-l primise pentru suma de 70.000 lei, precum și că acest bilet la ordin fusese refuzat pentru lipsă totală de disponibil, motiv pentru care SC R.C. SRL se afla în incidență bancară. Ulterior, pe motiv că nu i s-a achitat suma prevăzută în biletul la ordin prezentat unității bancare, inculpatul M.F. a solicitat deschiderea procedurii falimentului față de SC R.C. SRL Timișoara. Cerând recuperarea sumei de 70.000 lei, reprezentând „contravaloarea creditului principal”, inculpatul M.F. a depus: o copie a biletului la ordin din 8 august 2006, în care a completat rubricile referitoare la data emiterii, locul emiterii, scadența și locul plății, copie a justificării refuzului de plată din partea CEC - Sucursala Timișoara și o copie a borderoului de încasare bilet la ordin.

Împotriva sentinței au declarat apel ambii inculpați. Prin decizia penală nr. 139/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara – Secția penală au fost admise apelurile declarate și, desființându-se sentința în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, s-a rejudecat cauza sub acest aspect și, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților. Totodată, făcându-se aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii, suspendarea și a executării pedepselor accesorii aplicate acelorași inculpați.

S-a motivat, prin considerentele acestei decizii, că din coroborarea judicioasă a conținutului probelor administrate în cauză reiese, contrar susținerilor formulate în sprijinul apelurilor, că situația de fapt reținută este corectă, fiind rezultatul judicioasei aprecieri făcute de prima instanță în sensul că probele administrate în cauză conduc, prin coroborarea conținutului lor, la concluzia că ambii inculpați au săvârșit infracțiunea de trafic de influență pentru care au fost condamnați. Relevând aspectele de esență ale fiecăreia dintre probele analizate, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a reținut că faptele inculpaților au deplină relevanță penală, iar nu doar caracter specific comercial, precum și că sunt lipsite de consistență criticile formulate în sensul că soluția de condamnare ar fi consecința unei eronate interpretări a materialului probator administrat.

S-a subliniat că justificat nu s-a acceptat de prima instanță explicația încercată de inculpați prin susținerea că suma de 35.000 euro, pentru care s-au emis cele două ordine de plată, ar fi reprezentat comision legal și că ar fi fost datorată și pentru documentația tehnică întocmită de M.F., cât timp din materialul probator rezultă fără echivoc faptul că suma respectivă a fost pretinsă de inculpați pentru traficarea influenței ce au insinuat că ar avea-o față de reprezentanții societății cu care ar fi urmat să faciliteze contractul de prestare servicii. Au fost considerate inconsistente și criticile aduse de inculpatul M.F. expertizei contabile judiciare, subliniindu-se că valabilitatea acestei probe este evidențiată de conținutul ei, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, conducând în acest fel la aflarea adevărului.

Totodată, s-a motivat că nu poate fi primită nici susținerea inculpatului C.R. că fapta sa nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență sub aspectul laturii obiective și al celei subiective, arătându-se că din moment ce, pentru implicarea sa în activitatea de inducere în eroare, sub pretextul unei presupuse influențe asupra reprezentanților unei societăți, a devenit beneficiarul unui bilet la ordin pentru suma de 15.000 euro. În fine, s-a relevat că inculpatul C.R. nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., pe motiv că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, subliniindu-se că prin felul în care a acționat, convingând pe administratorul unei societăți comerciale să emită cele două ordine de plată, din care unul pe numele său, a săvârșit o faptă penală al cărei pericol social nu poate fi considerat minim.

Referindu-se, însă, la solicitarea subsidiară a inculpaților, de a li se reduce pedepsele și a se suspenda condiționat executarea acestora, potrivit art. 81 C. pen., instanța de apel a motivat că, în raport cu pericolul social al infracțiunii săvârșite de inculpați, cu modalitatea și împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și față de circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au recunoscut ceea ce au făcut și au încercat să dea altă conotație acțiunii în care s-au implicat, pedepsele de câte 3 ani închisoare apar echilibrate și apte să conducă la realizarea scopului sancțiunii penale, neimpunându-se să fie modificate. Dar, s-a argumentat în continuare, circumstanțele personale ale inculpaților justifică aprecierea că scopul pedepsei s-ar putea realiza față de ei și fără a fi privați efectiv de libertate, în condițiile suspendării executării potrivit art. 81 C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara, precum și ambii inculpați. În sprijinul recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost formulat un singur motiv de casare, bazat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și pct. 17 2 C. proc. pen., susținându-se, în esență, că decizia atacată este netemeinică sub aspectul modificării modalității de executare a pedepselor de către inculpați, prin suspendarea condiționată a executării.

Relevându-se, în dezvoltarea motivului invocat, că instanța de apel nu a ținut seama de atitudinea oscilantă a inculpaților, de lipsa lor de sinceritate pe parcursul procesului penal, de gravitatea faptelor de corupție pe care le-au săvârșit și nici de suma mare de bani pe care au pretins-o în schimbul intervenției promise, astfel că prin măsura suspendării condiționate a executării pedepselor au fost nerespectate criteriile de individualizare stabilite în art. 72 C. pen. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate și înlăturarea dispoziției de suspendare condiționată a executării pedepselor. În sprijinul recursului declarat de inculpatul M.F. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 18 C. proc.

pen., susținându-se că reținerea infracțiunii de trafic de influență în sarcina acestui inculpat este consecința comiterii de către prima instanță și de instanța de apel a unei erori grave de fapt. S-a arătat, în dezvoltarea acestor motive, astfel cum au fost precizate și susținute oral, că a fost comisă o eroare gravă de fapt prin reținerea împrejurării că inculpatul M.F. ar fi afirmat că are influență determinantă în legătură cu îndeplinirea anumitor atribuții de către reprezentantul SC F. SA pe care îl cunoștea, situație în care s-a considerat greșit că ar fi întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. S-a susținut că, în realitate, inculpatul M.F. a spus doar că știe o persoană din conducerea SC F. SA și că ar putea să ajungă la aceasta, pentru a o determina să încheie contractul, în care scop a solicitat de la D.A.

și A.D. să-i aducă documente care să stea la baza ofertelor ce intenționa să le prezinte. S-a relevat că întreg materialul probator administrat în cauză, făcându-se referire la convorbirile telefonice, la declarațiile martorilor D.A. și A.D. și la cele ale inculpaților, confirmă că M.F., deși a pretins că ar avea o anumită influență asupra unei persoane din conducerea SC F. SA, a evitat să-i dezvăluie numele, precum și că, la cererea lui D.A., au fost încheiate înscrisuri sub semnătură privată cu privire la cele două bilete la ordin emise pentru sumele de 70.000 lei și, respectiv, de 52.500 lei. S-a conchis că, în aceste condiții, influența ce s-a pretins că o avea inculpatul M.F.

asupra reprezentantului SC F. SA nu era de natură să-l determine pe acesta să încheie un anume act, legal sau ilegal, încât întreaga activitate desfășurată de acest inculpat constituie doar o intermediere ocazională, neautorizată, făcută de o persoană ce nu era autorizată să efectueze acte de comerț. Ca urmare, s-a subliniat că analiza probelor cu privire la modul în care M.F. a prezentat relația sa cu conducerea SC F. SA relevă că toate persoanele implicate au perceput demersul său doar ca pe o mijlocire în afaceri contra unei sume de bani, constând în întocmirea dosarului de prezentare a societății la care era administrator D.A., precum și în efectuarea de demersuri având la bază încrederea obișnuită între persoane care au mai avut raporturi contractuale.

S-a scos în evidență că simpla alegație privind cunoașterea unei anumite persoane din relații contractuale anterioare nu era de natură a crea convingerea că vreunul dintre inculpați putea să aibă influență determinantă pentru încheierea unui contract. S-a învederat că din însuși conținutul înscrisului denumit „înțelegere”, semnat de D.A. și inculpatul M.F., reiese că banii pretinși de acest inculpat trebuiau plătiți doar dacă SC R.C. SRL primea cel puțin o parte din prețul contractului preconizat, ceea ce este specific activităților comerciale de intermediere fără reprezentare. S-a arătat că simpla afirmație a inculpatului M.F. că ar cunoaște o persoană din conducerea SC F. SA și că ar putea accede la ea pentru a-i prezenta pe cei interesați în încheierea de contracte nu poate constitui un element specific infracțiunii de trafic de influență, în condițiile în care D.A.

și A.D. au fost interesați să facă declarații cu caracter acuzator. În concluzie, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului M.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Prin motivele de recurs invocate oral pentru inculpatul C.R., cu precizarea că nu le mai susține și pe cele formulate scris, s-a făcut referire la cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 13, 17 1 și 18 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor invocate, s-a susținut, sub un prim aspect, că fapta inculpatului C.R. nu este prevăzută de legea penală, ci constituie doar o faptă de comerț nesusceptibilă să atragă incidența legii penale.

S-a relevat că probele administrate confirmă că inculpatul C.R. doar a pus în legătură pe D.A. cu proiectantul M.F., pentru a-i întocmi documentația ce-i era necesară la licitația ce urma să aibă loc la antreprenorul general din Râmnicu Vâlcea. S-a arătat că nejustificat nu s-a luat în considerare precizarea denunțătorului M.F. că inculpatul C.R. nu a pretins că ar avea vreo influență de natură a-l determina să încheie înscrisul sub semnătură privată și să emită biletul la ordin, încât și sub acest aspect fapta reținută în sarcina sa nu are caracter penal, ci este de natură comercială. S-a mai susținut că inculpatul C.R. l-a însoțit pe A.D. în deplasările ce le-au efectuat doar datorită relațiilor de prietenie create între ei și că niciodată nu a susținut că are influență asupra antreprenorului general, el afirmând doar că știe pe un proiectant care cunoștea un antreprenor general ce căuta subantreprenori.

Învederându-se că inculpații doar au făcut legătură între D.A. și reprezentanți ai antreprenorului general, iar sumele de bani prevăzute în biletele la ordin reprezentau comisionul cuvenit în raport cu valoarea lucrărilor ce urmau a fi preluate de D.A. ca subantreprenor, s-a relevat că nu se poate considera că fapta săvârșită de inculpatul C.R. ar intra sub incidența legii penale. În această privință, s-a subliniat că, față de complexitatea documentației ce trebuia depusă de firma reprezentată de D.A., suma pretinsă comision de inculpatul M.F. nu depășește cuantumul ce i s-ar fi cuvenit în mod justificat. În fine, s-a susținut că, în raport cu conținutul real al faptelor săvârșite de inculpatul C.R., acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective.

Conchizându-se, s-a arătat că ansamblul probator administrat nu relevă că inculpatul C.R. ar fi putut să aibă reprezentarea că M.F. ar fi urmat să perceapă comision pentru eventuala punere în legătură a denunțătorului D.A. cu antreprenorul general și nici că el personal i-ar fi lăsat acestuia să înțeleagă că va interveni la antreprenorul general. În concluzie, relevându-se că prezumția de nevinovăție nu a fost infirmată și că nu sunt probe de vinovăție a inculpatului C.R., s-a cerut achitarea acestui inculpat pentru infracțiunea de trafic de influență, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Recursurile nu sunt fondate.

În adevăr, probele administrate în cauză converg neîndoielnic spre concluzia că faptele au fost săvârșite în condițiile reținute ca reale de prima instanță și de instanța de apel. În acest sens, este de observat că inculpații nu au negat că au intrat în legătură cu D.A., nici că i-au pretins suma de 40.000 euro, iar în urma tratativelor au obținut de la el două bilete la ordin, unul pentru 20.000 euro, iar celălalt pentru 15.000 euro și nici că acesta a fost prezentat de M.F. directorului tehnic al antreprenorului general, înmânându-i dosarul de prezentare a firmei ce o reprezenta. Alegațiunile inculpaților referitoare la caracterul de comision legal al sumelor de bani pretinse sau de plată a prestației inculpatului M.F.

pentru întocmirea dosarului de prezentare la licitație a firmei reprezentate de D.A., respinse corect de prima instanță și neacceptate justificat de instanța de apel, sunt vădit neîntemeiate cât timp materialul probator din dosar, coroborat în ansamblu, demonstrează că sumele de bani menționate în cele două bilete la ordin reprezentau beneficiile pe care inculpații au înțeles să le realizeze de pe urma promisiunii că vor facilita încheierea contractului prestări servicii între SC R.C. SRL și SC F. SA datorită influenței de care se bucura M.F. asupra unor reprezentanți ai acestei din urmă societăți. Sub acest aspect, întreaga succesiune a momentelor ce s-au derulat în cadrul întâlnirilor dintre inculpați și cei doi reprezentanți ai SC R.C.

SRL, chiar în limitele descrise de fiecare dintre ei, prin declarațiile făcute la urmărirea penală și în fața instanței, evidențiază pregnant tenacitatea cu care ambii inculpați au urmărit să convingă pe reprezentanții SC R.C. SRL că pot influența încheierea contractului pe care ei înșiși l-au sugerat și să determine, în final, pe D.A. să semneze ordinele de plată. De altfel, persistența inculpatului M.F. în demersurile întreprinse pentru a obține suma de bani prevăzută în biletul la ordin emis pe numele său, concretizată în prezentarea acestui bilet la ordin la bancă și, apoi, în cererea adresată de el, în calitate de creditor, în vederea declanșării procedurii falimentului SC R.C.

SRL, deși acelei societăți nici nu i s-a mai oferit posibilitatea să încheie contractul de pe urma căruia să obțină primele încasări de care era condiționată achitarea sumei de bani menționată în ordinul de plată, demonstrează pregnant că tot ceea ce acest inculpat a întreprins este rezultatul unei reflectări malefice și al unei elaborate pregătiri pentru spolierea respectivei societăți (fila 60, vol. II din dosar nr. 98/P/2008). Este semnificativ că inculpatul C.R., deși implicat tot timpul în acțiunea concepută împreună cu inculpatul M.F., atunci când i s-a cerut de D.A. să restituie biletul la ordin emis pe numele său, pentru suma de 52.500 lei, i l-a înapoiat fără nicio ezitare, pentru că nu se mai încheiase contractul de prestări servicii promis.

De aceea, în aprecierea de ansamblu a materialului probator din dosar, se impune ca declarațiile martorului D.A. să fie luate în considerare în măsura în care se coroborează cu alte probe și pentru că el a făcut plângere numai pentru că a fost constrâns cu vădită rea credință de inculpatul M.F., declanșând procedura falimentului împotriva sa pentru o sumă pe care i-ar fi datorat-o numai dacă beneficia de încasări în urma contractului care nu s-a mai încheiat. Or, câtă vreme ceea ce a declarat martorul D.A. este confirmat în total de martorul A.D. în măsura în care a participat sau a fost de față la cele întâmplate, coroborându-se totodată și cu înseși recunoașterile făcute de cei doi inculpați cu privire la împrejurările în care au intrat în legătură cu A.D.

și D.A., la discuțiile ce le-au purtat succesiv, la deplasarea făcută cu D.A. la Râmnicu Vâlcea și la emiterea celor două bilete la ordin, precum și la încheierea înscrisului sub semnătură privată, nu s-ar putea considera că relatările celor doi martori nu ar fi expresia adevărului. Pe de altă parte, înțelegerile separate încheiate de D.A. cu fiecare dintre cei doi inculpați, în care s-a menționat că în cazul când nu se efectuează încasări, din motive neimputabile societății reprezentate de D.A., fila CEC (bilet la ordin), emisă garanție pentru plata comisionului, se returnează (filele 104 și 105 vol. I dosar urmărire penală), ca și cele două bilete la ordin, pe care s-a specificat că sumele de bani pentru care au fost emise reprezintă garanție valoare contract (fila 103 vol. I dosar urmărire penală), relevă că inculpații l-au convins pe acest reprezentant al SC R.C.

SRL că au influență reală asupra reprezentanților antreprenorului general și vor reuși să determine încheierea contractului de prestări servicii între cele două societăți, fără să dea dreptul însă vreunuia dintre inculpați să prezinte la bancă, pentru plată, biletul la ordin primit garanție. Așadar, declanșarea de către inculpatul M.F.

a procedurii falimentului societății la care era administrator D.A., în condițiile în care știa că acea societate nu reușise să încheie contractul de prestare servicii cu antreprenorul general și, deci, nu beneficiase de prima încasare ce condiționa plata sumei prevăzute în biletul la ordin, impune să se rețină că acest inculpat a fost animat tot timpul de rea credință în relația pe care și-a creat-o, prin C.R., cu administratorul D.A., pe care l-a convins, prin persuasiune, că se bucură de influență asupra unor persoane din conducerea antreprenorului general, fără a mai face însă nimic, pentru încheierea contractului, după ce a obținut biletul la ordin pentru suma de 70.000 lei.

Este relevant că, din interceptarea convorbirilor telefonice care au survenit între cei doi inculpați după declanșarea cercetărilor (filele 158-160, 162-165, 200-205 vol. I dosar urmărire penală) rezultă neîndoielnica lor acțiune anterioară, în care și-au concertat rolurile, pentru a convinge pe D.A. de posibilitatea încheierii contractului de subantrepriză, de substanțialele lui avantaje și, mai ales, de faptul că au relații cu persoane din conducerea societății cu atribuții de antreprenor general, pretinzând și primind pentru exercitarea acestei influențe, reală sau presupusă, biletele la ordin în care erau menționate sumele de bani ce ar fi urmat să li se plătească în momentul în care societatea subcontractantă ar fi realizat primele încasări.

Mai mult, deplasarea făcută de cei doi inculpați la Râmnicu Vâlcea împreună cu D.A., la care cazarea în hotel, masa și celelalte cheltuieli au fost asigurate de acesta din urmă, a constituit momentul determinant în acțiunea lor de a-l convinge că pot influența încheierea contractului de subantreprenoriat. În acest sens, este de observat că înșiși inculpații au recunoscut că M.F. l-a prezentat pe D.A. directorului tehnic N.V. și altor angajați ai antreprenorului general, precum și că a fost lăsat cu acel prilej dosarul de prezentare a SC R.C. SRL. În același timp, este relevant că tocmai în acest moment cheie cei doi inculpați au reușit să convingă pe D.A.

să emită, pe numele fiecăruia, câte un bilet la ordin pentru sumele de bani pe care le-au considerat îndestulătoare, împrejurare ce se constituie într-un fapt probator de neînlăturat, subliniind scopul urmărit de ei încă din momentul când l-au ademenit cu perspectiva de a obține, pentru firma sa, un contract avantajos în cadrul lucrărilor ce le realiza antreprenorul general. Tot astfel, este semnificativ pentru aprecierea de ansamblu a conținutului materialului probator, în raport cu apărările încercate de inculpați, că prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a conchis, pe bază de acte și constatări de neînlăturat, că documentația pe care inculpatul M.F. a afirmat că a întocmit-o pentru D.A.

apare nu numai inoportună, dar conține doar elemente cu caracter general, este incompletă, neunitară, nu se bazează pe date din caietul de sarcini și nici din listele de lucrări ale antreprenorului general privind investiția ce trebuia executată, fiind astfel lipsită de utilitate și fără valoare economică pentru firma reprezentată de D.A. Mai mult, argumentele prin care prima instanță a demonstrat, prin considerentele sentinței, că D.A. nici nu a solicitat sau convenit să i se elaboreze o asemenea documentație, iar firma sa nici nu parcursese vreuna din etapele necesare selecționării pentru obținerea de lucrări în subantrepriză, sunt bazate pe probe temeinice și complet administrate, fiind de neînlăturat.

Nu este lipsită de semnificație nici împrejurarea, relevată prin raportul de expertiză contabilă, că inculpatul M.F. a depus spre încasare biletul la ordin ce l-a primit în contul bancar personal identificat prin cod numeric personal, iar nu într-un cont bancar de persoană fizică autorizată, identificat prin cod unic de înregistrare ori cod de înregistrare fiscală și nici în contul bancar al unei persoane juridice în cadrul căreia să fi avut calitate de reprezentant legal.

De asemenea, atribuirea unuia din cele două bilete la ordin direct inculpatului C.R., fără ca suma pentru care a fost emis să fie încasată mai întâi de inculpatul M.F., a fost apreciată corect de prima instanță ca o împrejurare din care se poate deduce că sumele de bani menționate în cele două bilete la ordin nu erau destinate achitării unor lucrări contractate și prestate de acest din urmă inculpat în calitate de persoană fizică autorizată ori de reprezentant al unei persoane juridice autorizată cu obiect de activitate corespunzător. Toate aceste aspecte, examinate și avute în vedere de judecătorii celor două instanțe, au fost apreciate corect ca elemente probatorii de natură a forma convingerea că inculpații au acționat concertat pentru a-l face pe D.A.

să creadă că ei ar avea influență asupra unor persoane din conducerea antreprenorului general SC F. SA, pretinzându-i și obținând de la el, în cele din urmă, două bilete la ordin pentru sumele de 70.000 lei și, respectiv, de 52.500 lei, în scopul determinării acelor persoane să încheie un contract de prestări servicii cu societatea la care D.A. era administrator. Așadar, prin decizia instanței de apel s-a evaluat judicios și corect modul în care s-au administrat probele în cauză, ca și aprecierea dată acestora de prima instanță, încât situația de fapt reținută este expresia adevărului. Ca urmare, din moment ce soluția de condamnare a celor doi inculpați nu poate fi considerată ca fiind consecința comiterii unei erori grosiere de fapt, se impunea să se constate că invocarea de către inculpați a cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., nu se justifică. În același timp, în raport cu această constatare, se impune să se observe că nu s-ar putea să se considere că faptele celor doi inculpați nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost condamnați și a fi incident, astfel, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. În această privință, în accepțiunea art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

Or, elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt întrunite în faptele celor doi inculpați, deoarece: - pretinderea sau primirea avantajului, de care este condiționată existența acestei infracțiuni, s-a concretizat în sugerarea continuă de către ei, în cadrul discuțiilor prealabile, că pentru încheierea contractului ce urmau să-l faciliteze trebuia oferit comision, constând într-o sumă de bani, pentru ca, în final, să precizeze cuantumul sumei de bani pretinse la 40.000 euro și să accepte, în urma negocierilor, două bilete la ordin ca garanție că li se vor plăti, de către reprezentant al firmei SC R.C.

SRL, sumele de 70.000 lei și, respectiv, de 52.500 lei, la momentul primelor încasări în cadrul prestării contractului; - prevalarea de trecere pe lângă un funcționar este evident prezentă în faptele inculpaților, care au afirmat continuu că pot face să se încheie contractul de prestări servicii între antreprenorul general și societatea reprezentată de administratorul D.A., convingându-l prin prezentarea acestuia la persoane din conducerea antreprenorului general și predarea dosarului de prezentare a firmei candidate la încheierea contractului; - inculpații au afirmat că vor interveni pe lângă reprezentanții antreprenorului general, funcționari în accepțiunea art. 147 alin. (2) C. pen., în scopul de a-i determina să facă un act intrând în sfera atribuțiilor lor de serviciu, concretizat în încheierea contractului de prestări servicii cu firma la care era administrator cel căruia i s-a promis intervenția; - sub aspectul laturii subiective, prin modul în care inculpații au acționat s-a concretizat atât factorul intelectiv, sub forma intenției lor de a săvârși fapta, cât și factorul volitiv, constând în voința lor liberă cu care s-au implicat în comiterea faptei.

Totodată, în raport cu această constatare, care exclude incidența cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., devine lipsită de suport legal și invocarea cazului de casare prevăzut la pct. 13 din alin. (1) al aceluiași articol, pentru că nu se mai poate pretinde că inculpații ar fi fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sub acest aspect, susținerea inculpaților că acțiunea în care s-au implicat ar constitui doar o faptă de comerț, ce nu ar intra sub incidența legii penale, este infirmată de actele concrete ce le-au comis în scopul de a convinge pe reprezentantul firmei în favoarea căreia și-au oferit influența, precum și de pretinderea și primirea de către ei a avantajelor constând în sumele de bani menționate în cele două bilete la ordin, aspecte care, așa cum s-a arătat, imprimă faptei lor, trăsăturile specifice infracțiunii de trafic de influență, cu atragerea răspunderii penale.

În sfârșit, nici invocarea cazului de casare prevăzut la art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. (abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, dar reintrodusă reglementarea, la pct. 17 2 din același alineat, prin art. XVIII pct. 49 din Legea nr. 202/2010) nu se justifică atât timp cât soluția criticată nu apare a fi contrară legii sau dată cu o aplicare greșită a legii. Așa fiind, se constată că motivele de casare invocate de inculpați sunt neîntemeiate și cum nu se constată alte motive susceptibile a fi luate în considerare și din oficiu în favoarea lor, urmează ca recursurile declarate de aceștia să fie respinse ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.

Pe de altă parte, examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate de procuror cu privire la reindividualizarea sancțiunii penale prin suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de inculpați, se constată următoarele: Pedepsele privative de libertate de câte 3 ani închisoare, aplicate de prima instanță inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sunt în limitele prevăzute de textele de lege în baza cărora au fost condamnați, corespunzând, prin cuantumul lor, scopului sancțiunii penale și criteriilor generale de individualizare, așa cum judicios au motivat în această privință cele două instanțe.

Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, admițând apelurile declarate de inculpați, a desființat sentința în care se privește modalitatea de executare a pedepselor și, ca urmare a rejudecării, în baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor de câte 3 ani închisoare. Motivând această soluție, instanța de apel a relevat prin considerentele deciziei sale că, în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul social al infracțiunii, de modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au recunoscut faptele, încercând să dea altă conotație fiecărei acțiuni întreprinse de ei, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, apare echilibrată și aptă să conducă la realizarea scopului acesteia, înscris în art. 52 C. pen., fără să se impună modificarea cuantumului stabilit.

S-a argumentat în continuare că, față de circumstanțele personale ale inculpaților și de îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 81 C. pen., precum și de convingerea instanței că scopul pedepsei ar putea fi atins în speță chiar și fără executarea ei efectivă, se impune să se suspende condiționat executarea pedepsei față de ambii inculpați. Examinându-se decizia atacată sub aspectul acestei aprecieri, în raport cu criticile formulate prin motivul de casare invocat de procuror, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice infirmarea soluției de suspendare condiționată a executării pedepsei.

În adevăr, pe lângă aspectele defavorabile inculpaților, subliniate de instanța de apel în justificarea nemodificării cuantumului pedepsei închisorii, există și elemente obiective și subiective favorabile inculpaților, între care lipsa de antecedente penale și o conduită anterioară bună în societate și în familie, îndeplinirea de către ei a unor responsabilități profesionale și sociale în condiții corespunzătoare, care ar impune menținerea aprecierii că scopul pedepsei s-ar realiza față de ei chiar în condițiile neexecutării ei efective, în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. În atare situație, recursul Parchetului, vizând înlăturarea dispoziției de suspendare condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, apare nefondat și urmează să fie respins.

În consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații C.R. și M.F. împotriva deciziei penale nr. 139/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția Penală. Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2012.