ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 598 din 17 decembrie

2010 a Tribunalului Timiș au fost condamnați:

- inculpatul M.F. și

- inculpatul C.R.,

la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.,

s-au interzis fiecăruia din cei doi inculpați drepturile prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., începând de la data rămânerii

definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei sau până la

grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului

de prescripție a pedepsei.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus

anularea biletelor la ordin nr. 20 și nr. 21 din 8 august 2006, emise de SC R.C.

SRL Timișoara, primul pentru suma de 70.000 lei, iar al doilea pentru suma de

52.500 lei, a înscrisului intitulat „Înțelegere” încheiat la 8 august 2006,

între SC R.C. SRL Timișoara și C.R., pentru un comision de 52.500 lei, precum

și a înscrisului intitulat „Înțelegere” încheiat tot la 8 august 2006, între SC

R.C. SRL Timișoara și M.F., pentru un comision de 70.000 lei.

S-a reținut că, în vara anului 2006,

inculpații M.F. și C.R., ingineri, i-au abordat pe D.A., administrator al SC R.C.

SRL Timișoara și pe A.D., asociat în aceeași societate, pretinzându-le suma de

40.000 euro pentru a interveni la reprezentanții SC F. SA Râmnicu Vâlcea,

antreprenor general al unei lucrări de consolidare și apărare pe DN 57 Orșova –

Pojejena, în scopul încheierii cu reprezentanții acelei societăți, prin

folosirea influenței ce ar fi avut-o asupra lor, a unui contract de prestări

servicii în care D.A. și A.D. erau interesați.

În urma înțelegerii intervenite în această

privință, administratorul D.A. a emis, la data de 8 august 2006, un bilet la

ordin, pe numele inculpatului M.F., pentru suma de 70.000 lei (echivalentul de

atunci a 20.000 euro), și un alt bilet la ordin, pe numele inculpatului C.R.,

pentru suma de 52.500 lei (echivalentul a 15.000 euro), ca garanție a

îndeplinirii obligației de a achita, la încasarea primei tranșe suma convenită

pentru lucrările ce urmau să fie prestate în executarea contractului de

prestări servicii în cadrul lucrării de ansamblu în care era implicată SC F. SA

în calitatea sa de antreprenor general, a sumei totale de 35.000 euro ce au

convenit să fie achitată pentru intermedierea acelui contract de prestări

servicii.

Cu toate că, până la urmă, nu s-a mai

încheiat niciun contract de prestări servicii între SC F. SA și SC R.C. SRL,

inculpatul M.F. a prezentat la 7 septembrie 2007, pentru plată, biletul la

ordin emis pe numele său, Băncii U.Ț. BANK.

Pentru că biletul la ordin a fost refuzat la

plată, datorită lipsei de disponibil, inculpatul M.F. a solicitat Tribunalului

Timiș, la data de 24 iulie 2008, declanșarea procedurii falimentului față de SC

R.C. SRL. La rândul său, inculpatul C.R. a restituit biletul la ordin emis pe

numele său administratorului D.A.

Aflând de solicitarea de a se declanșa

procedura falimentului împotriva societății ce o administra, D.A. s-a adresat

la 10 decembrie 2008 Serviciului Teritorial Timișoara din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, relatând succesiunea faptelor ce au precedat cererea

inculpatului M.F.

Prima instanță, verificând susținerile celor doi

inculpați, în raport cu relatările administratorului D.A. și cu conținutul

materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de

fapt:

În cursul anului 1992, SC F. SA Râmnicu

Vâlcea a preluat în antrepriză, ca urmare a încheierii contractului ferm nr. 42/1991

cu beneficiarul DRDP Timișoara, lucrările privind obiectivul „apărare și

consolidare DN 57 Orșova-Pojejena și DN 57 Pojejena-Socol”.

Aceste lucrări s-au desfășurat într-un ritm

lent până în anul 2005, executarea lor fiind accelerată abia în anul 2006, ca

urmare a alocării de fonduri consistente și a fixării lunii decembrie 2009 ca

limită de finalizare a obiectivului ce trebuia realizat.

În cadrul măsurilor inițiate pentru

asigurarea ritmului necesar finalizării lucrărilor, N.V., director tehnic al SC

F. SA Râmnicu Vâlcea, a făcut deplasări periodice în zona obiectivului,

începând din luna mai 2006, pentru a asigura supravegherea modului de executare

a lucrărilor de către prestatorii cu care fuseseră încheiate contracte.

Cu ocazia uneia dintre deplasări, inculpatul M.F.

l-a cunoscut pe directorul tehnic N.V., aflând astfel că SC F. SA era

interesată să încheie contracte de prestări servicii, cu diferite firme, pentru

realizarea obiectivului „apărare și consolidare DN 57 Orșova-Pojejena și DN 57

Pojejena-Socol”, precum și că directorul tehnic N.V. avea responsabilități în

legătură cu realizarea licitațiilor și încheierea contractelor cu prestatorii

de servicii.

După aproximativ două săptămâni de la această

discuție, inculpatul M.F. s-a deplasat împreună cu coinculpatul C.R., cu care

se cunoștea de mai mulți ani, spre zona unde se efectuau lucrările de amenajare

și consolidare a DN 57. Cu acest prilej, inculpatul M.F. i-a comunicat

coinculpatului C.R. că a aflat cine este antreprenorul general al lucrării, că

a cunoscut o persoană din conducerea firmei ce coordonează lucrarea și că el ar

putea să asigure, în schimbul unei sume de bani, un contract de subantreprenor

unei societăți interesate să preia o parte din execuția lucrării, dacă ar

dispune de dotările minime necesare.

Dorind să se implice în inițiativa

inculpatului M.F., coinculpatul C.R. i-a cerut fiului său C.A., angajat al SC C.

SRL, de lângă magazinul B. din Timișoara, să-i prezinte pe reprezentanții

firmei care executa lucrări la liniile de tramvai din fața barului respectiv.

În cursul verii anului 2006, C.A. a reușit

să-l contacteze pe A.D., asociat la SC R.C. SRL, care executa lucrările de la

liniile de tramvai, spunându-i că tatăl său ar putea să-i intermedieze, pentru

această societate, obținerea unei lucrări de valoare foarte mare. Sugestia

fiind acceptată, C.A. a prezentat tatălui său mai întâi pe A.D., iar apoi și pe

administratorul D.A.

Ulterior, inculpatul C.R. a purtat discuții,

succesiv, cu A.D. și cu D.A. cu privire la înțelegerea pe care voia să o

intermedieze.

Cu prilejul acestor discuții, inculpatul C.R.

i-a spus lui A.D. că el și prietenul său M.F. se cunosc cu reprezentanți ai

antreprenorului general pentru lucrările de amenajare și consolidare a DN 57 și

că, pentru o anumită sumă de bani, ar putea să-i determine să încheie cu SC R.C.

SRL un contract, prin care să-i încredințeze, pentru execuție, o parte din

lucrările respective.

A.D. i-a solicitat detalii inculpatului C.R.,

precum și proiectul, pentru a putea aprecia dacă propunerea prezintă interes

pentru firma sa.

După ce a comunicat asociatului său D.A.

conținutul discuției avute cu inculpatul C.R., A.D. s-a întâlnit din nou cu

acesta, care i-a prezentat unele schițe ale lucrării.

Pentru că inculpatul C.R. nu a reușit să

prezinte suficiente detalii, A.D. i-a cerut să-l ducă la șantier, pentru a i se

prezenta lucrarea.

După puțin timp, tot în vara anului 2006, A.D.

s-a deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde s-a întâlnit cu inculpatul C.R.,

care i l-a prezentat pe inculpatul M.F. Apoi, cu ocazia discuțiilor avute,

ambii inculpați l-au asigurat pe A.D. că ei ar avea influență asupra unor

reprezentanți ai antreprenorului general al lucrărilor și că i-ar putea

influența pe aceștia să încheie contractul prin care să se încredințeze un

segment din lucrare societății la care era asociat A.D. În finalul discuțiilor,

inculpații au subliniat din nou că este necesar să primească o sumă de bani

pentru a obține încheierea contractului.

După aceste discuții, inculpatul C.R. l-a

condus pe A.D. într-o zonă a lucrării din comuna Svinița, unde i-a prezentat

terenul ce urma să i se încredințeze pentru amenajare. Dându-și seama că firma

pe care o reprezenta nu avea dotarea tehnică necesară unei asemenea lucrări, A.D.

a explicat această situație inculpatului C.R. și i-a comunicat că nu este

interesat în încheierea contractului ce i l-a propus.

Ulterior, A.D. i-a explicat asociatului D.A.

că nu au posibilitatea să preia lucrarea și că inculpații nici nu par a fi

serioși, propunându-i să nu mai fie continuate discuțiile în acest sens. Pentru

că D.A. avea un punct de vedere diferit în această privință, A.D. a fost nevoit

să cesioneze părțile sale sociale soției lui D.A. și să părăsească societatea.

În acest fel, inculpatul C.R. a continuat

discuțiile cu D.A. și, insistând să încheie contractul, i-a sugerat să

efectueze lucrările ce-i vor reveni cu utilaje închiriate. Apoi, la solicitarea

inculpatului M.F., transmisă prin C.R., D.A. a predat acestuia din urmă mai

multe documente, între care statut, certificat de atestare fiscală, pentru

întocmirea unui dosar de prezentare la antreprenorul general.

În cursul discuțiilor care s-au desfășurat în

continuare, cei doi inculpați, urmărind să câștige încrederea lui D.A., l-au

asigurat că se vor deplasa împreună la antreprenorul general, pentru a-l

prezenta persoanei ce răspundea de încheierea contractelor de prestări

servicii.

La data de 7 august 2006, stabilită în acest

scop, inculpatul C.R. și fiul său C.A., însoțiți de D.A., s-au deplasat la

Drobeta Turnu Severin, unde s-au întâlnit cu inculpatul M.F.

În cadrul acestei întâlniri, inculpatul M.F.

i-a precizat administratorului D.A. că, pentru obținerea contractului

preconizat, va trebui să plătească un comision de 40.000 euro. Până la urmă,

după negocieri, s-a convenit ca valoarea comisionului să fie de 35.000 euro

(echivalentul de atunci a 1,2 miliarde lei ROL).

După ce D.A. a acceptat să plătească această

sumă de 35.000 euro, convenită comision, inculpatul M.F. i-a comunicat că

sediul antreprenorului general se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, fără a-i

oferi și alte detalii.

Tot în ziua de 7 august 2006, inculpații M.F.

și C.R., împreună cu fiul acestuia din urmă și cu D.A., s-au deplasat spre

municipiul Râmnicu Vâlcea. În timpul călătoriei, făcând un popas la Târgu Jiu, C.A.

a efectuat două copii xerox după dosarul de prezentare întocmit de inculpatul M.F.,

dând câte un exemplar tatălui său C.R. și lui D.A.

La Râmnicu Vâlcea, inculpații și C.A. au fost

cazați la hotel, costul fiind suportat de D.A.. Întâlnindu-se în dimineața

zilei de 8 august 2006 la un bar din apropierea hotelului, inculpatul M.F. i-a

pretins lui D.A. să-i remită suma convenită înainte de a se deplasa spre sediul

antreprenorului general pentru a depune dosarul de prezentare.

La răspunsul lui D.A. că nu deține o asemenea

sumă de bani asupra sa, inculpații au acceptat ca suma de 35.000 euro să le fie

remisă după încheierea contractului de prestări servicii, la încasarea primei

tranșe de bani pentru executarea acelui contract.

Până la urmă, inculpații au convenit ca D.A.

să emită un bilet la ordin, pe numele lui M.F., pentru suma de 20.000 euro și

un alt bilet la ordin, pe numele lui C.R., pentru suma de 15.000 euro, ca

garanție pentru remiterea sumei totale de 35.000 euro.

Acceptând, D.A. a întocmit, semnat și

ștampilat biletul la ordin nr. 20 pentru suma de 70.000 lei RON (echivalentul

de atunci a 20.000 euro), precum și biletul la ordin nr. 21 pentru suma de

52.500 lei RON (echivalentul de atunci a 15.000 euro), menționând pe ambele

bilete la ordin că fiecare din cele două sume reprezentau garanție valoare

contract, fără să completeze rubricile referitoare la destinatarul plății, data

și locul emiterii, locul plății.

Cu ocazia emiterii celor două bilete la

ordin, la insistențele lui D.A. au mai fost încheiate între acesta și fiecare

din cei doi inculpați câte un înscris sub semnătură privată privind condițiile

în care puteau fi executate biletele la ordin.

Astfel, în înscrisul încheiat între

inculpatul M.F. și D.A., scris în întregime de acest inculpat, s-a consemnat:

cu privire la comisionul de 20.000 E (70.000 RON) la cursul de 1E = 3,5 RON

pentru lucrarea apărare și consolidare DN 57 ce va fi achitat la prima încasare

efectuată de SC R.C. SRL. Pentru aceasta SC R.C. SRL va emite o filă CEC în alb

ca garanție pentru plata comisionului. În cazul în care nu se efectuează

încasări din motive neimputabile societății, fila se returnează.

În urma semnării acestor documente,

inculpatul M.F. i-a dezvăluit lui D.A. că antreprenorul general este SC F. SA

din Râmnicu Vâlcea.

Pentru a-i întări și mai mult convingerea că

au influență asupra reprezentanților antreprenorului general, inculpații l-au

condus apoi pe D.A. la sediul SC F. SA, unde l-au prezentat directorului tehnic

N.V. Cu această ocazie, D.A. a predat dosarul de prezentare a SC R.C. SRL

directorului tehnic N.V., înțelegând din atitudinea lui că se intervenise

pentru încheierea contractului.

Ulterior, cu trecerea timpului, D.A. a

constatat, însă, că nu a mai fost contactat nici de inculpați și nici de vreun

reprezentant al antreprenorului general, în vederea încheierii contractului.

În cursul anului 2007, la solicitarea

administratorului D.A., inculpatul C.R. i-a restituit biletul la ordin pe care

i l-a emis, la data de 8 august 2006, pentru suma de 52.500 lei.

Cu toate că D.A. a transmis și inculpatului M.F.

solicitarea de a i se restitui biletul la ordin, pe care i l-a emis tot la 8

august 2006, pentru suma de 70.000 lei, acest inculpat, evitând să i-l

restituie prin coinculpatul C.R., căruia i-a spus că dorește să-l predea

personal, nu i l-a mai restituit.

Mai mult, în primăvara anului 2008 D.A. a

fost surprins să afle că inculpatul M.F. introdusese la plată, la U.Ț. BANK,

biletul la ordin ce-l primise pentru suma de 70.000 lei, precum și că acest

bilet la ordin fusese refuzat pentru lipsă totală de disponibil, motiv pentru

care SC R.C. SRL se afla în incidență bancară.

Ulterior, pe motiv că nu i s-a achitat suma

prevăzută în biletul la ordin prezentat unității bancare, inculpatul M.F. a solicitat

deschiderea procedurii falimentului față de SC R.C. SRL Timișoara. Cerând

recuperarea sumei de 70.000 lei, reprezentând „contravaloarea creditului

principal”, inculpatul M.F. a depus: o copie a biletului la ordin din 8 august

2006, în care a completat rubricile referitoare la data emiterii, locul

emiterii, scadența și locul plății, copie a justificării refuzului de plată din

partea CEC - Sucursala Timișoara și o copie a borderoului de încasare bilet la

ordin.

Împotriva sentinței au declarat apel ambii

inculpați.

Prin decizia penală nr. 139/A din 15

septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara – Secția penală au fost admise

apelurile declarate și, desființându-se sentința în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepselor, s-a rejudecat cauza sub acest aspect și,

în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților.

Totodată, făcându-se aplicarea art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării

pedepselor închisorii, suspendarea și a executării pedepselor accesorii

aplicate acelorași inculpați.

S-a motivat, prin considerentele acestei

decizii, că din coroborarea judicioasă a conținutului probelor administrate în

cauză reiese, contrar susținerilor formulate în sprijinul apelurilor, că

situația de fapt reținută este corectă, fiind rezultatul judicioasei aprecieri

făcute de prima instanță în sensul că probele administrate în cauză conduc,

prin coroborarea conținutului lor, la concluzia că ambii inculpați au săvârșit

infracțiunea de trafic de influență pentru care au fost condamnați.

Relevând aspectele de esență ale fiecăreia

dintre probele analizate, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a

reținut că faptele inculpaților au deplină relevanță penală, iar nu doar

caracter specific comercial, precum și că sunt lipsite de consistență criticile

formulate în sensul că soluția de condamnare ar fi consecința unei eronate

interpretări a materialului probator administrat.

S-a subliniat că justificat nu s-a acceptat

de prima instanță explicația încercată de inculpați prin susținerea că suma de

35.000 euro, pentru care s-au emis cele două ordine de plată, ar fi reprezentat

comision legal și că ar fi fost datorată și pentru documentația tehnică

întocmită de M.F., cât timp din materialul probator rezultă fără echivoc faptul

că suma respectivă a fost pretinsă de inculpați pentru traficarea influenței ce

au insinuat că ar avea-o față de reprezentanții societății cu care ar fi urmat

să faciliteze contractul de prestare servicii.

Au fost considerate inconsistente și

criticile aduse de inculpatul M.F. expertizei contabile judiciare,

subliniindu-se că valabilitatea acestei probe este evidențiată de conținutul

ei, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, conducând în acest fel

la aflarea adevărului.

Totodată, s-a motivat că nu poate fi primită

nici susținerea inculpatului C.R. că fapta sa nu ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență sub aspectul laturii obiective

și al celei subiective, arătându-se că din moment ce, pentru implicarea sa în

activitatea de inducere în eroare, sub pretextul unei presupuse influențe

asupra reprezentanților unei societăți, a devenit beneficiarul unui bilet la

ordin pentru suma de 15.000 euro.

În fine, s-a relevat că inculpatul C.R. nu

poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., pe motiv că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei

infracțiuni, subliniindu-se că prin felul în care a acționat, convingând pe

administratorul unei societăți comerciale să emită cele două ordine de plată,

din care unul pe numele său, a săvârșit o faptă penală al cărei pericol social

nu poate fi considerat minim.

Referindu-se, însă, la solicitarea subsidiară

a inculpaților, de a li se reduce pedepsele și a se suspenda condiționat

executarea acestora, potrivit art. 81 C. pen., instanța de apel a motivat că,

în raport cu pericolul social al infracțiunii săvârșite de inculpați, cu

modalitatea și împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și față de

circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au recunoscut ceea ce au

făcut și au încercat să dea altă conotație acțiunii în care s-au implicat,

pedepsele de câte 3 ani închisoare apar echilibrate și apte să conducă la

realizarea scopului sancțiunii penale, neimpunându-se să fie modificate.

Dar, s-a argumentat în continuare,

circumstanțele personale ale inculpaților justifică aprecierea că scopul

pedepsei s-ar putea realiza față de ei și fără a fi privați efectiv de

libertate, în condițiile suspendării executării potrivit art. 81 C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara, precum și ambii inculpați.

În sprijinul recursului declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost formulat un singur motiv

de casare, bazat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și pct.

17

2

C. proc. pen., susținându-se, în esență, că decizia atacată este

netemeinică sub aspectul modificării modalității de executare a pedepselor de

către inculpați, prin suspendarea condiționată a executării.

Relevându-se, în dezvoltarea motivului

invocat, că instanța de apel nu a ținut seama de atitudinea oscilantă a

inculpaților, de lipsa lor de sinceritate pe parcursul procesului penal, de

gravitatea faptelor de corupție pe care le-au săvârșit și nici de suma mare de

bani pe care au pretins-o în schimbul intervenției promise, astfel că prin

măsura suspendării condiționate a executării pedepselor au fost nerespectate

criteriile de individualizare stabilite în art. 72 C. pen.

În concluzie, s-a cerut casarea deciziei

atacate și înlăturarea dispoziției de suspendare condiționată a executării

pedepselor.

În sprijinul recursului declarat de

inculpatul M.F. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 18 C. proc. pen., susținându-se că reținerea infracțiunii

de trafic de influență în sarcina acestui inculpat este consecința comiterii de

către prima instanță și de instanța de apel a unei erori grave de fapt.

S-a arătat, în dezvoltarea acestor motive,

astfel cum au fost precizate și susținute oral, că a fost comisă o eroare gravă

de fapt prin reținerea împrejurării că inculpatul M.F. ar fi afirmat că are

influență determinantă în legătură cu îndeplinirea anumitor atribuții de către

reprezentantul SC F. SA pe care îl cunoștea, situație în care s-a considerat

greșit că ar fi întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență.

S-a susținut că, în realitate, inculpatul M.F.

a spus doar că știe o persoană din conducerea SC F. SA și că ar putea să ajungă

la aceasta, pentru a o determina să încheie contractul, în care scop a

solicitat de la D.A. și A.D. să-i aducă documente care să stea la baza

ofertelor ce intenționa să le prezinte.

S-a relevat că întreg materialul probator

administrat în cauză, făcându-se referire la convorbirile telefonice, la

declarațiile martorilor D.A. și A.D. și la cele ale inculpaților, confirmă că M.F.,

deși a pretins că ar avea o anumită influență asupra unei persoane din

conducerea SC F. SA, a evitat să-i dezvăluie numele, precum și că, la cererea

lui D.A., au fost încheiate înscrisuri sub semnătură privată cu privire la cele

două bilete la ordin emise pentru sumele de 70.000 lei și, respectiv, de 52.500

lei.

S-a conchis că, în aceste condiții, influența

ce s-a pretins că o avea inculpatul M.F. asupra reprezentantului SC F. SA nu

era de natură să-l determine pe acesta să încheie un anume act, legal sau

ilegal, încât întreaga activitate desfășurată de acest inculpat constituie doar

o intermediere ocazională, neautorizată, făcută de o persoană ce nu era

autorizată să efectueze acte de comerț.

Ca urmare, s-a subliniat că analiza probelor

cu privire la modul în care M.F. a prezentat relația sa cu conducerea SC F. SA

relevă că toate persoanele implicate au perceput demersul său doar ca pe o

mijlocire în afaceri contra unei sume de bani, constând în întocmirea dosarului

de prezentare a societății la care era administrator D.A., precum și în

efectuarea de demersuri având la bază încrederea obișnuită între persoane care

au mai avut raporturi contractuale. S-a scos în evidență că simpla alegație

privind cunoașterea unei anumite persoane din relații contractuale anterioare

nu era de natură a crea convingerea că vreunul dintre inculpați putea să aibă

influență determinantă pentru încheierea unui contract.

S-a învederat că din însuși conținutul

înscrisului denumit „înțelegere”, semnat de D.A. și inculpatul M.F., reiese că

banii pretinși de acest inculpat trebuiau plătiți doar dacă SC R.C. SRL primea

cel puțin o parte din prețul contractului preconizat, ceea ce este specific

activităților comerciale de intermediere fără reprezentare.

S-a arătat că simpla afirmație a inculpatului

M.F. că ar cunoaște o persoană din conducerea SC F. SA și că ar putea accede la

ea pentru a-i prezenta pe cei interesați în încheierea de contracte nu poate

constitui un element specific infracțiunii de trafic de influență, în

condițiile în care D.A. și A.D. au fost interesați să facă declarații cu

caracter acuzator.

În concluzie, s-a solicitat casarea ambelor

hotărâri și achitarea inculpatului M.F., pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

b) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs invocate oral pentru

inculpatul C.R., cu precizarea că nu le mai susține și pe cele formulate scris,

s-a făcut referire la cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin.

(1) pct. 12, 13, 17

1

și 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor invocate, s-a

susținut, sub un prim aspect, că fapta inculpatului C.R. nu este prevăzută de

legea penală, ci constituie doar o faptă de comerț nesusceptibilă să atragă

incidența legii penale.

S-a relevat că probele administrate confirmă

că inculpatul C.R. doar a pus în legătură pe D.A. cu proiectantul M.F., pentru

a-i întocmi documentația ce-i era necesară la licitația ce urma să aibă loc la

antreprenorul general din Râmnicu Vâlcea.

S-a arătat că nejustificat nu s-a luat în

considerare precizarea denunțătorului M.F. că inculpatul C.R. nu a pretins că

ar avea vreo influență de natură a-l determina să încheie înscrisul sub

semnătură privată și să emită biletul la ordin, încât și sub acest aspect fapta

reținută în sarcina sa nu are caracter penal, ci este de natură comercială.

S-a mai susținut că inculpatul C.R. l-a

însoțit pe A.D. în deplasările ce le-au efectuat doar datorită relațiilor de

prietenie create între ei și că niciodată nu a susținut că are influență asupra

antreprenorului general, el afirmând doar că știe pe un proiectant care

cunoștea un antreprenor general ce căuta subantreprenori.

Învederându-se că inculpații doar au făcut

legătură între D.A. și reprezentanți ai antreprenorului general, iar sumele de

bani prevăzute în biletele la ordin reprezentau comisionul cuvenit în raport cu

valoarea lucrărilor ce urmau a fi preluate de D.A. ca subantreprenor, s-a relevat

că nu se poate considera că fapta săvârșită de inculpatul C.R. ar intra sub

incidența legii penale. În această privință, s-a subliniat că, față de

complexitatea documentației ce trebuia depusă de firma reprezentată de D.A.,

suma pretinsă comision de inculpatul M.F. nu depășește cuantumul ce i s-ar fi

cuvenit în mod justificat.

În fine, s-a susținut că, în raport cu

conținutul real al faptelor săvârșite de inculpatul C.R., acestea nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență nici sub

aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective.

Conchizându-se, s-a arătat că ansamblul

probator administrat nu relevă că inculpatul C.R. ar fi putut să aibă

reprezentarea că M.F. ar fi urmat să perceapă comision pentru eventuala punere

în legătură a denunțătorului D.A. cu antreprenorul general și nici că el

personal i-ar fi lăsat acestuia să înțeleagă că va interveni la antreprenorul

general.

În concluzie, relevându-se că prezumția de

nevinovăție nu a fost infirmată și că nu sunt probe de vinovăție a inculpatului

C.R., s-a cerut achitarea acestui inculpat pentru infracțiunea de trafic de

influență, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.

proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Recursurile nu sunt fondate.

În adevăr, probele administrate în cauză

converg neîndoielnic spre concluzia că faptele au fost săvârșite în condițiile

reținute ca reale de prima instanță și de instanța de apel.

În acest sens, este de observat că inculpații

nu au negat că au intrat în legătură cu D.A., nici că i-au pretins suma de

40.000 euro, iar în urma tratativelor au obținut de la el două bilete la ordin,

unul pentru 20.000 euro, iar celălalt pentru 15.000 euro și nici că acesta a

fost prezentat de M.F. directorului tehnic al antreprenorului general,

înmânându-i dosarul de prezentare a firmei ce o reprezenta.

Alegațiunile inculpaților referitoare la

caracterul de comision legal al sumelor de bani pretinse sau de plată a

prestației inculpatului M.F. pentru întocmirea dosarului de prezentare la

licitație a firmei reprezentate de D.A., respinse corect de prima instanță și

neacceptate justificat de instanța de apel, sunt vădit neîntemeiate cât timp

materialul probator din dosar, coroborat în ansamblu, demonstrează că sumele de

bani menționate în cele două bilete la ordin reprezentau beneficiile pe care

inculpații au înțeles să le realizeze de pe urma promisiunii că vor facilita

încheierea contractului prestări servicii între SC R.C. SRL și SC F. SA

datorită influenței de care se bucura M.F. asupra unor reprezentanți ai acestei

din urmă societăți.

Sub acest aspect, întreaga succesiune a

momentelor ce s-au derulat în cadrul întâlnirilor dintre inculpați și cei doi

reprezentanți ai SC R.C. SRL, chiar în limitele descrise de fiecare dintre ei,

prin declarațiile făcute la urmărirea penală și în fața instanței, evidențiază

pregnant tenacitatea cu care ambii inculpați au urmărit să convingă pe

reprezentanții SC R.C. SRL că pot influența încheierea contractului pe care ei înșiși

l-au sugerat și să determine, în final, pe D.A. să semneze ordinele de plată.

De altfel, persistența inculpatului M.F. în

demersurile întreprinse pentru a obține suma de bani prevăzută în biletul la

ordin emis pe numele său, concretizată în prezentarea acestui bilet la ordin la

bancă și, apoi, în cererea adresată de el, în calitate de creditor, în vederea

declanșării procedurii falimentului SC R.C. SRL, deși acelei societăți nici nu

i s-a mai oferit posibilitatea să încheie contractul de pe urma căruia să

obțină primele încasări de care era condiționată achitarea sumei de bani

menționată în ordinul de plată, demonstrează pregnant că tot ceea ce acest

inculpat a întreprins este rezultatul unei reflectări malefice și al unei

elaborate pregătiri pentru spolierea respectivei societăți (fila 60, vol. II

din dosar nr. 98/P/2008).

Este semnificativ că inculpatul C.R., deși

implicat tot timpul în acțiunea concepută împreună cu inculpatul M.F., atunci

când i s-a cerut de D.A. să restituie biletul la ordin emis pe numele său,

pentru suma de 52.500 lei, i l-a înapoiat fără nicio ezitare, pentru că nu se

mai încheiase contractul de prestări servicii promis.

De aceea, în aprecierea de ansamblu a

materialului probator din dosar, se impune ca declarațiile martorului D.A. să

fie luate în considerare în măsura în care se coroborează cu alte probe și

pentru că el a făcut plângere numai pentru că a fost constrâns cu vădită rea

credință de inculpatul M.F., declanșând procedura falimentului împotriva sa

pentru o sumă pe care i-ar fi datorat-o numai dacă beneficia de încasări în

urma contractului care nu s-a mai încheiat.

Or, câtă vreme ceea ce a declarat martorul D.A.

este confirmat în total de martorul A.D. în măsura în care a participat sau a

fost de față la cele întâmplate, coroborându-se totodată și cu înseși

recunoașterile făcute de cei doi inculpați cu privire la împrejurările în care

au intrat în legătură cu A.D. și D.A., la discuțiile ce le-au purtat succesiv,

la deplasarea făcută cu D.A. la Râmnicu Vâlcea și la emiterea celor două bilete

la ordin, precum și la încheierea înscrisului sub semnătură privată, nu s-ar

putea considera că relatările celor doi martori nu ar fi expresia adevărului.

Pe de altă parte, înțelegerile separate

încheiate de D.A. cu fiecare dintre cei doi inculpați, în care s-a menționat că

în cazul când nu se efectuează încasări, din motive neimputabile societății

reprezentate de D.A., fila CEC (bilet la ordin), emisă garanție pentru plata

comisionului, se returnează (filele 104 și 105 vol. I dosar urmărire penală),

ca și cele două bilete la ordin, pe care s-a specificat că sumele de bani

pentru care au fost emise reprezintă garanție valoare contract (fila 103 vol. I

dosar urmărire penală), relevă că inculpații l-au convins pe acest reprezentant

al SC R.C. SRL că au influență reală asupra reprezentanților antreprenorului

general și vor reuși să determine încheierea contractului de prestări servicii

între cele două societăți, fără să dea dreptul însă vreunuia dintre inculpați

să prezinte la bancă, pentru plată, biletul la ordin primit garanție.

Așadar, declanșarea de către inculpatul M.F.

a procedurii falimentului societății la care era administrator D.A., în

condițiile în care știa că acea societate nu reușise să încheie contractul de

prestare servicii cu antreprenorul general și, deci, nu beneficiase de prima

încasare ce condiționa plata sumei prevăzute în biletul la ordin, impune să se

rețină că acest inculpat a fost animat tot timpul de rea credință în relația pe

care și-a creat-o, prin C.R., cu administratorul D.A., pe care l-a convins,

prin persuasiune, că se bucură de influență asupra unor persoane din conducerea

antreprenorului general, fără a mai face însă nimic, pentru încheierea

contractului, după ce a obținut biletul la ordin pentru suma de 70.000 lei.

Este relevant că, din interceptarea

convorbirilor telefonice care au survenit între cei doi inculpați după

declanșarea cercetărilor (filele 158-160, 162-165, 200-205 vol. I dosar

urmărire penală) rezultă neîndoielnica lor acțiune anterioară, în care și-au

concertat rolurile, pentru a convinge pe D.A. de posibilitatea încheierii

contractului de subantrepriză, de substanțialele lui avantaje și, mai ales, de

faptul că au relații cu persoane din conducerea societății cu atribuții de

antreprenor general, pretinzând și primind pentru exercitarea acestei

influențe, reală sau presupusă, biletele la ordin în care erau menționate

sumele de bani ce ar fi urmat să li se plătească în momentul în care societatea

subcontractantă ar fi realizat primele încasări.

Mai mult, deplasarea făcută de cei doi

inculpați la Râmnicu Vâlcea împreună cu D.A., la care cazarea în hotel, masa și

celelalte cheltuieli au fost asigurate de acesta din urmă, a constituit

momentul determinant în acțiunea lor de a-l convinge că pot influența

încheierea contractului de subantreprenoriat. În acest sens, este de observat

că înșiși inculpații au recunoscut că M.F. l-a prezentat pe D.A. directorului

tehnic N.V. și altor angajați ai antreprenorului general, precum și că a fost

lăsat cu acel prilej dosarul de prezentare a SC R.C. SRL.

În același timp, este relevant că tocmai în

acest moment cheie cei doi inculpați au reușit să convingă pe D.A. să emită, pe

numele fiecăruia, câte un bilet la ordin pentru sumele de bani pe care le-au

considerat îndestulătoare, împrejurare ce se constituie într-un fapt probator

de neînlăturat, subliniind scopul urmărit de ei încă din momentul când l-au

ademenit cu perspectiva de a obține, pentru firma sa, un contract avantajos în

cadrul lucrărilor ce le realiza antreprenorul general.

Tot astfel, este semnificativ pentru

aprecierea de ansamblu a conținutului materialului probator, în raport cu

apărările încercate de inculpați, că prin expertiza contabilă efectuată în

cauză s-a conchis, pe bază de acte și constatări de neînlăturat, că

documentația pe care inculpatul M.F. a afirmat că a întocmit-o pentru D.A.

apare nu numai inoportună, dar conține doar elemente cu caracter general, este

incompletă, neunitară, nu se bazează pe date din caietul de sarcini și nici din

listele de lucrări ale antreprenorului general privind investiția ce trebuia

executată, fiind astfel lipsită de utilitate și fără valoare economică pentru

firma reprezentată de D.A.

Mai mult, argumentele prin care prima

instanță a demonstrat, prin considerentele sentinței, că D.A. nici nu a

solicitat sau convenit să i se elaboreze o asemenea documentație, iar firma sa

nici nu parcursese vreuna din etapele necesare selecționării pentru obținerea

de lucrări în subantrepriză, sunt bazate pe probe temeinice și complet administrate,

fiind de neînlăturat.

Nu este lipsită de semnificație nici

împrejurarea, relevată prin raportul de expertiză contabilă, că inculpatul M.F.

a depus spre încasare biletul la ordin ce l-a primit în contul bancar personal

identificat prin cod numeric personal, iar nu într-un cont bancar de persoană

fizică autorizată, identificat prin cod unic de înregistrare ori cod de

înregistrare fiscală și nici în contul bancar al unei persoane juridice în

cadrul căreia să fi avut calitate de reprezentant legal.

De asemenea, atribuirea unuia din cele două

bilete la ordin direct inculpatului C.R., fără ca suma pentru care a fost emis

să fie încasată mai întâi de inculpatul M.F., a fost apreciată corect de prima

instanță ca o împrejurare din care se poate deduce că sumele de bani menționate

în cele două bilete la ordin nu erau destinate achitării unor lucrări

contractate și prestate de acest din urmă inculpat în calitate de persoană

fizică autorizată ori de reprezentant al unei persoane juridice autorizată cu

obiect de activitate corespunzător.

Toate aceste aspecte, examinate și avute în

vedere de judecătorii celor două instanțe, au fost apreciate corect ca elemente

probatorii de natură a forma convingerea că inculpații au acționat concertat

pentru a-l face pe D.A. să creadă că ei ar avea influență asupra unor persoane

din conducerea antreprenorului general SC F. SA, pretinzându-i și obținând de

la el, în cele din urmă, două bilete la ordin pentru sumele de 70.000 lei și,

respectiv, de 52.500 lei, în scopul determinării acelor persoane să încheie un

contract de prestări servicii cu societatea la care D.A. era administrator.

Așadar, prin decizia instanței de apel s-a

evaluat judicios și corect modul în care s-au administrat probele în cauză, ca

și aprecierea dată acestora de prima instanță, încât situația de fapt reținută

este expresia adevărului.

Ca urmare, din moment ce soluția de

condamnare a celor doi inculpați nu poate fi considerată ca fiind consecința

comiterii unei erori grosiere de fapt, se impunea să se constate că invocarea

de către inculpați a cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu se justifică.

În același timp, în raport cu această

constatare, se impune să se observe că nu s-ar putea să se considere că faptele

celor doi inculpați nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii

pentru care au fost condamnați și a fi incident, astfel, cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În această privință, în accepțiunea art. 257 alin.

(1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în „primirea ori

pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri,

direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o

persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui

funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu”.

Or, elementele constitutive ale acestei

infracțiuni sunt întrunite în faptele celor doi inculpați, deoarece:

- pretinderea sau primirea avantajului, de

care este condiționată existența acestei infracțiuni, s-a concretizat în

sugerarea continuă de către ei, în cadrul discuțiilor prealabile, că pentru

încheierea contractului ce urmau să-l faciliteze trebuia oferit comision,

constând într-o sumă de bani, pentru ca, în final, să precizeze cuantumul sumei

de bani pretinse la 40.000 euro și să accepte, în urma negocierilor, două

bilete la ordin ca garanție că li se vor plăti, de către reprezentant al firmei

SC R.C. SRL, sumele de 70.000 lei și, respectiv, de 52.500 lei, la momentul

primelor încasări în cadrul prestării contractului;

- prevalarea de trecere pe lângă un

funcționar este evident prezentă în faptele inculpaților, care au afirmat

continuu că pot face să se încheie contractul de prestări servicii între

antreprenorul general și societatea reprezentată de administratorul D.A.,

convingându-l prin prezentarea acestuia la persoane din conducerea

antreprenorului general și predarea dosarului de prezentare a firmei candidate

la încheierea contractului;

- inculpații au afirmat că vor interveni pe

lângă reprezentanții antreprenorului general, funcționari în accepțiunea art. 147

alin. (2) C. pen., în scopul de a-i determina să facă un act intrând în sfera

atribuțiilor lor de serviciu, concretizat în încheierea contractului de

prestări servicii cu firma la care era administrator cel căruia i s-a promis

intervenția;

- sub aspectul laturii subiective, prin modul

în care inculpații au acționat s-a concretizat atât factorul intelectiv, sub

forma intenției lor de a săvârși fapta, cât și factorul volitiv, constând în

voința lor liberă cu care s-au implicat în comiterea faptei.

Totodată, în raport cu această constatare,

care exclude incidența cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., devine lipsită de suport legal și invocarea

cazului de casare prevăzut la pct. 13 din alin. (1) al aceluiași articol,

pentru că nu se mai poate pretinde că inculpații ar fi fost condamnați pentru o

faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Sub acest aspect, susținerea inculpaților că

acțiunea în care s-au implicat ar constitui doar o faptă de comerț, ce nu ar

intra sub incidența legii penale, este infirmată de actele concrete ce le-au

comis în scopul de a convinge pe reprezentantul firmei în favoarea căreia și-au

oferit influența, precum și de pretinderea și primirea de către ei a

avantajelor constând în sumele de bani menționate în cele două bilete la ordin,

aspecte care, așa cum s-a arătat, imprimă faptei lor, trăsăturile specifice

infracțiunii de trafic de influență, cu atragerea răspunderii penale.

În sfârșit, nici invocarea cazului de casare

prevăzut la art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

(abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, dar reintrodusă

reglementarea, la pct. 17

2

din același alineat, prin art. XVIII pct.

49 din Legea nr. 202/2010) nu se justifică atât timp cât soluția criticată nu

apare a fi contrară legii sau dată cu o aplicare greșită a legii.

Așa fiind, se constată că motivele de casare

invocate de inculpați sunt neîntemeiate și cum nu se constată alte motive

susceptibile a fi luate în considerare și din oficiu în favoarea lor, urmează

ca recursurile declarate de aceștia să fie respinse ca nefondate, cu obligarea

la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.

Pe de altă parte, examinând decizia atacată

sub aspectul criticilor formulate de procuror cu privire la reindividualizarea

sancțiunii penale prin suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte

3 ani închisoare, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de inculpați, se

constată următoarele:

Pedepsele privative de libertate de câte 3

ani închisoare, aplicate de prima instanță inculpaților, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sunt în limitele prevăzute de textele

de lege în baza cărora au fost condamnați, corespunzând, prin cuantumul lor,

scopului sancțiunii penale și criteriilor generale de individualizare, așa cum

judicios au motivat în această privință cele două instanțe.

Curtea de Apel Timișoara – Secția penală,

admițând apelurile declarate de inculpați, a desființat sentința în care se

privește modalitatea de executare a pedepselor și, ca urmare a rejudecării, în

baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor de câte 3

ani închisoare.

Motivând această soluție, instanța de apel a

relevat prin considerentele deciziei sale că, în raport cu criteriile prevăzute

în art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul social al infracțiunii, de

modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, dar și de circumstanțele

personale ale inculpaților, care nu au recunoscut faptele, încercând să dea

altă conotație fiecărei acțiuni întreprinse de ei, pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată fiecărui inculpat, apare echilibrată și aptă să conducă la

realizarea scopului acesteia, înscris în art. 52 C. pen., fără să se impună

modificarea cuantumului stabilit.

S-a argumentat în continuare că, față de

circumstanțele personale ale inculpaților și de îndeplinirea condițiilor

prevăzute în art. 81 C. pen., precum și de convingerea instanței că scopul

pedepsei ar putea fi atins în speță chiar și fără executarea ei efectivă, se

impune să se suspende condiționat executarea pedepsei față de ambii inculpați.

Examinându-se decizia atacată sub aspectul

acestei aprecieri, în raport cu criticile formulate prin motivul de casare

invocat de procuror, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice

infirmarea soluției de suspendare condiționată a executării pedepsei.

În adevăr, pe lângă aspectele defavorabile

inculpaților, subliniate de instanța de apel în justificarea nemodificării

cuantumului pedepsei închisorii, există și elemente obiective și subiective

favorabile inculpaților, între care lipsa de antecedente penale și o conduită

anterioară bună în societate și în familie, îndeplinirea de către ei a unor

responsabilități profesionale și sociale în condiții corespunzătoare, care ar

impune menținerea aprecierii că scopul pedepsei s-ar realiza față de ei chiar

în condițiile neexecutării ei efective, în conformitate cu dispozițiile art. 81

C. pen.

În atare situație, recursul Parchetului,

vizând înlăturarea dispoziției de suspendare condiționată a executării

pedepselor aplicate inculpaților, apare nefondat și urmează să fie respins.

În consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial

Timișoara și de inculpații C.R. și M.F. împotriva deciziei penale nr. 139/A din

15 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția Penală.

Obligă recurenții

intimați inculpați la plata sumei de câte 375 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 iunie 2012.