ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 948/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 948/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198/ PI din 17 iulie 2009 Curtea de

Apel Timișoara a hotărât următoarele:

6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul T.T.M. - fiul lui T. și V.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de

:

- 2 (doi) ani închisoare, cu

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.,

pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit un termen de

încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat

și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv din data de 12 decembrie 2008

la data de 02 martie 2009.

257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul R.V.

- fiul lui F. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic

de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art.

61 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență la pedeapsa de :

- 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit cele două pedepse în cea mai grea pe care a sporit-o cu 6

luni închisoare și a dispus executarea de către inculpat a pedepsei totale de:

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni

închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit

un termen de încercare de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 86

3

C. pen.,

pe durata termenului de încercare inculpatul este obligat să respecte

următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta;

- să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele de existență.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

dispus punerea de îndată a inculpatului în stare de libertate, dacă nu este

arestat în altă cauză și a dedus din pedeapsă reținerea și durata arestării din

data de 12 decembrie 2008 la zi.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art.

10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.

rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și la art. 181 C. pen. a

dispus achitarea inculpatului S.O.A. - fiul lui I. și Z.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 91 C. pen. a aplicat

inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ de:

- 1000 (una mie) lei.

aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul M.P. - fiul lui I.

și M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare, cu aplic. art.

64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit un termen de

încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 81 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea

pedepselor accesorii.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.I. - fiul lui

I. și I., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență la pedeapsa

de:

- 2 (doi) ani închisoare, cu

aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71

C. pen.

Inculpatul este arestat în altă

cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.

a obligat inculpații R.V., T.T.M., S.O.A. și S.I. la câte 12 000 lei fiecare,

cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul M.P. la 7 000 lei cheltuieli

judiciare către stat și a dispus plata din fondurile M.J. a sumei de 200 lei

onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că în cursul lunii iulie 2008 inculpatul S.I. era arestat preventiv și

trimis în judecată pentru infracțiuni la Legea nr. 678/2001 în formă

continuată.

Pentru a reuși să obțină strămutarea

judecării cauzei sale la o altă instanță decât cea investită inițial și punerea

în libertate în cursul procesului, S.I. fie personal fie prin intermediul mamei

sale –S.I., a intervenit pe lângă inculpatul R.V. - comisar șef în cadrul I.P.J.

Timiș - Poliția Mun.Timișoara - Biroul Investigații Criminale. Acesta din urmă

a fost de acord să caute o persoană care să intervină pe căi oculte, nelegale,

pentru realizarea scopurilor urmărite de inculpatul S.I.

Se mai reține că inculpatul R.V. la

contactat pe inculpatul S.O.A. căruia i-a cerut să-l pună în legătură cu un

avocat ce va putea obține o soluție de strămutare a cauzei în care era judecat

inculpatul S.I.

Inculpatul S.O.A. l-a pus pe

inculpatul R.V. în legătură cu avocatul T.T.M. din Baroul Bihor și el inculpat

în cauză.

Se mai reține că inculpatul S.O.A. a

fost omul de legătură între R.V., S.I. - mama lui S.I. - și inculpatul T.M. pe

care l-a transportat cu autoturismul de la Oradea la Timișoara și înapoi și a

participat la înțelegerile între inculpați cu privire la cumpărarea și traficul

de influență.

Cu ocazia întâlnirilor dintre T.T.M.

și S.I. la care au participat și inculpații R.V. și S.O.A., inculpatul T.T.M. a

cerut martorei S.I. 7000 euro lăsând-o să creadă că are influență și poate

interveni pe lângă magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

a obține o soluție de strămutare favorabilă inculpatului S.I.

Inculpatul T.T. a precizat că din

suma de 7000 euro, lui îi revin ca onorariu 2000 euro iar restul de 5000 euro o

va da persoanei ce urma să intervină pe lângă magistrați.

S-a stabilit că în realitate

inculpatul T.T.M. a primit suma de 1900 euro, restul până la 7000 urmând să o

primească după rezolvarea strămutării. Din suma de 1900 euro inculpatul T.T.M. i-a

dat inculpatului S.O.A. 400 euro.

Inculpatul T.T.M. a formulat cerere

de strămutare a cauzei privind pe S.I., aceasta fiind respinsă de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Față de această împrejurare

inculpatul S.I. și mama lui S.I. i-a cerut inculpatul T.T.M. restituirea

banilor.

Instanța fondului reține că în

convorbiri telefonice și la întâlnirea cu S.A.O., R.V. și S.I., inculpatul T.T.M.

a sugerat că este nevoie de o campanie de presă favorabilă, referitoare la

cauza privindu-l pe S.I. ceea ce ar putea constitui un motiv de strămutare.

Ca urmare inculpatul R.V. i-a cerut

redactorului M.B. de la ziarul A.V. să scrie un articol referitor la cauza

inculpatului S.I., punându-i la dispoziție materiale privind cauza.

Articolul a apărut în ziar la 12

august 2008 și a tratat ca subiect presupuse abuzuri ale procurorului care a

instrumentat cauza referitoare la inculpatul S.I.

Acest articol a și fost folosit de

inculpatul T.T.M. în cauza privind cererea de strămutare de la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Cererea de strămutare a fost

respinsă la 14 noiembrie 2008.

Instanța reține că inculpații nu au

recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, dar motivează că

din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză și

ale inculpatul S.I., și din procesele verbale de redare a convorbirilor

telefonice înregistrate în perioada iulie - decembrie 2008 rezultă vinovăția

acestora.

Cu privire la susținerile

inculpaților care s-au apărat în sensul că declarațiile lui S.I. și S.I. sunt

nule deoarece au fost date sub presiune, instanța fondului a motivat că nu

există nici o dovadă în acest sens. S-a mai motivat că declarațiile celor doi

mai sus arătați sunt în general constante. Declarația lui S.I. din 14 iulie

2009, la fond, care revine asupra celorlalte date anterior nu poate fi luată în

considerare ca fiind sinceră întrucât nu există o explicație convingătoare cu

privire la motivul revenirii.

Apărarea inculpaților referitoare la

depășirea duratei interceptărilor cu privire la aceeași persoană, de 120 de

zile, durată prevăzută de art. 911 alin. (5) C. proc. pen. a fost apreciată de

instanța fondului ca nefondată.

Astfel în cauză s-au emis

autorizațiile de interceptare a postului telefonic al inculpatul S.I. pentru

infracțiuni de trafic de persoane; autorizațiile de interceptare și înregistrare

nr. 5, 6 și 38 pentru inculpatul R.V., S.I., S.I. pentru infracțiuni de

corupție.

Instanța fondului a motivat că în

raport de prevederile art. 911 alin. (5) C. proc. pen. se pot aprecia ca nule

probele constituite din interceptări și înregistrări care depășesc 120 de zile

pentru aceeași persoană și aceeași faptă.

Or, instanța a conchis că pentru

fiecare persoană și fiecare faptă în parte durata de 120 de zile a

interceptărilor și înregistrărilor nu a fost depășită.

În cuprinsul expunerii instanța

fondului a citat din înregistrările convorbirilor interceptate ale inculpaților

pasaje menite să releve interesul tuturor pentru cumpărarea, respectiv

realizarea traficului de influență pe lângă magistrații de la I.C.C.J. care

aveau de soluționat cererea de strămutare a inculpatului S.I.

Curtea de Apel Timișoara mai reține

că inculpatul S.I. a formulat un autodenunț sesizând că inculpatul N.P. i-a

pretins 40.000 euro pentru a interveni pe lângă un procuror în scopul punerii

sale în libertate.

După punerea în executare a

autorizațiilor privind ascultarea convorbirilor telefonice s-a stabilit că N.P.

i-a pretins inculpatului S.I. suma de 40.000 euro ce urmau să ajungă la un

procuror din București ce trebuia să intervină pentru punerea în libertate a

celei din urmă. Au fost citate în hotărârea fondului înregistrări ale

convorbirilor telefonice din 5 octombrie 2008 între inculpatul S.I. - aflat în

stare de arest preventiv și ginerele inculpatului N.P. - aflat în Belgia - care

promitea că în schimbul banilor pretinși ar putea interveni pe lângă procurorul

ce urma să influențeze magistrații în decizia de punere în libertate a

inculpatului.

Instanța reține că inculpatul N.P. a

recunoscut că a discutat cu inculpatul S.I. care l-a rugat să-l ajute să

cumpere influență pentru a fi pus în libertate.

Instanța fondului conchide că:

Fapta inculpatului T.T.M. care, în

perioada iulie - august 2008, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, a

lăsat să se înțeleagă de către inculpatul S.I. și mama acestuia, S.I., că are

cunoștințe despre persoane ce au influență pe lângă magistrații Înaltei Curți

de Casație și Justiție și pot interveni în vederea soluționării favorabile a

cererii de strămutare a Dosarului nr. 5451/30/2008 al Tribunalului Timiș, în

care inculpatul S.I. era cercetat în stare de arest preventiv, solicitând în

acest scop suma de 7.000 euro, din care suma de 2.000 euro pentru el, iar 5.000

euro pentru persoana ce urma să intervină pe lângă magistrați, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257

C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului R.V. care, în

perioada iulie - august 2008, cunoscând intențiile frauduloase ale inculpatului

S.I. și ale mamei sale, S.I., respectiv acelea de a găsi contra unei sume de

bani, o persoană care să aibă influență pe lângă magistrați în vederea

soluționării favorabile a cererii de strămutare a cauzei, în care este cercetat

inculpatul S.I., i-a sprijinit pe aceștia în acest demers, punându-i în

legătură cu inculpatul T.T.M., participând la discuțiile care aveau loc în

acest scop între martora S.I. și inculpatul T.T.M., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prev.

de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat care în

perioada iulie - august 2008, l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M. în activitatea

infracțională a acestuia, prin care a pretins suma de 7.000 euro de la martora

S.I. în scopul intervenției pe lângă persoane ce ar fi avut influență la

magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și ar fi putut interveni la

aceștia în vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare, facilitând

întâlnirea dintre susnumiți și totodată participând la unele dintre acestea,

ulterior restituindu-i martorei S.I. o parte din banii primiți de la aceasta de

inculpatul T.T., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

complicitate la trafic de influență prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C.

pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.O.A., care în

perioada iulie - august 2008, l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M. în activitatea

infracțională a acestuia prin care a pretins suma de 7.000 euro de la martora S.I.

în scopul intervenției pe lângă persoane ce ar fi avut influență la magistrații

Înaltei Curți de Casație și Justiție și ar fi putut interveni la aceștia în

vederea soluționării favorabile a cererii de strămutare, primind de la

inculpatul T.T. suma de 400 euro, facilitând împreună cu inculpatul R.V., întâlnirile

dintre susnumiți și participând la unele dintre aceștia, iar ulterior i-a remis

martorei S.I. prin intermediul inculpatului R.V., o parte din banii primiți de

la aceasta de inculpatul T.T.M., întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 257 C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.I. care, în

perioada iulie - august 2008, i-a oferit, prin intermediul martorei S.I., suma

de 7.000 euro inculpatului T.T.M. care a lăsat să se înțeleagă că știe anumite

persoane ce au influență pe lângă magistrații Înaltei Curți de Casație și

Justiție și pot interveni la aceștia în vederea soluționării favorabile a

cererii de strămutare a Dosarului nr. 5451/30/2008 al Tribunalului Timiș, în

care inculpatul era cercetat în stare de arest preventiv, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 din

Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.P., care în

data de 08 octombrie 2008, i-a pretins inculpatului S.I. suma de 40.000 euro cu

scopul de a o remite ulterior unei persoane (procuror) cu privire la care a

lăsat să se înțeleagă că ar avea influență pe lângă anumiți magistrați, ce l-ar

pune în libertate în dosarul în care acesta era cercetat de Tribunalul Timiș,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență

prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracțiunea

favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. reținută în sarcina

inculpatului R.V. în actul de sesizare instanța a apreciat că fapta nu există.

A motivat că fapta inculpatului R.V.

de a-l contacta pe ziaristul M.B. și de a-i cere să scrie un articol favorabil

în ziar despre situația inculpatul S.I. care să fie folosit ca temei la cererea

de strămutare n-ar constitui în sensul legii un ajutor dat inculpatului S.I.

În opinia instanței, aceste acțiuni

ale inculpatului s-ar circumscrie alături de celelalte acțiuni ale sale, în

latura obiectivă a celor două infracțiuni de complicitate la trafic de

influență și cumpărare de influență față de care s-a reținut vinovăția.

Referitor la fapta reținută în

sarcina inculpatului S.O.A. s-a motivat că față de modalitatea și împrejurările

în care a fost comisă, participarea și aportul redus la săvârșirea infracțiunii

fapta n-ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni.

Așa fiind s-a apreciat că față de el

sunt aplicabile prevederile art. 181 C. pen.

S-au făcut raportări sumare la

criteriile de individualizare a pedepselor din art. 72 C. pen. și s-a apreciat

că scopul pedepselor ar putea fi realizat față de T.T.M. și M.P. prin

suspendarea condiționată a pedepselor iar față de inculpatul R.V. prin

suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Împotriva sentinței menționate au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I.

În recursul parchetului hotărârea

atacată a fost criticată ca fiind netemeinică și nelegală.

S-au formulat motive de casare cu

privire la individualizarea pedepsei - caz prev. de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen. în sensul că pedepsele aplicate inculpaților S.O.A.,

R.V., T.T.M. și S.I. sunt prea blânde în raport de gravitatea infracțiunilor,

de comportament lor nesincer în cursul procesului, de recrudescența fenomenului

de corupție.

Hotărârea a mai fost criticată în

recursul procurorului pentru greșita aplicare a art. 181 C. pen. față de

inculpatul S.O.A. și greșita achitare a inculpatului R.V. pentru infracțiunea

prev. de art. 264 C. pen.

A mai fost criticată omisiunea

instanței de a confisca suma de 400 euro de la inculpatul S.O.A.

În recursul său inculpatul S.O.A. a

cerut casarea sentinței penale nr. 198 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel

Timișoara și achitarea lui pentru complicitate la infracțiunea de trafic de

influență prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 prin aplicarea disp. prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a cerut casarea

hotărârii atacate pentru motivul de casare prev.de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen. întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri

esențiale de natură să-i garanteze dreptul la un proces echitabil.

Inculpatul S.I. în recursul formulat,

a solicitat achitarea prin aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât

fapta nu există iar în subsidiar, a criticat individualizarea pedepsei ca fiind

greșită prin omisiunea aplicării art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 cu privire la

înjumătățirea limitelor de pedeapsă consecință a autodenunțului formulat cu

privire la cumpărarea de influență.

Inculpatul R.V. în recursul său a

cerut casarea sentinței penale și achitarea întrucât fapta pentru care a fost

trimis în judecată nu există, prin urmare condamnarea este rezultatul unei

erori grave de fapt prin greșita evaluare a probelor administrate în cauză,

existând motivul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen.

Se motivează că înregistrările

convorbirilor sale telefonice în cursul efectuării actelor premergătoare nu au

făcut obiectul unui proces-verbal prin care să se constate efectuarea unor acte

premergătoare.

Or abia acest proces verbal prin

care se constată efectuarea unor acte premergătoare, poate constitui un mijloc

de probă susține recurentul inculpat R.V.

Așa fiind, în lipsa procesului

verbal de efectuare a actelor premergătoare, înregistrările telefonice din

cauză nu pot servi ca probă, fiind destinate „exclusiv în a stabili dacă este

întemeiată declanșarea procesului penal” (fil. 4 –completare motive de recurs

dosar I.C.C.J.).

Pe de altă parte în recursul

inculpatului R.V. se motivează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor reținute în sarcina lui nici în ce privește latura obiectivă și

nici în ce privește latura subiectivă.

Nu este stabilit, susține

recurentul, nici dacă el s-a prevalat de influență reală sau presupusă, nici

dacă prevalarea de influență a vizat un funcționar determinat sau determinabil.

Pe de altă parte susține că nu este

probată intenția, formă de vinovăție cerută de lege pentru existența

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul a mai invocat că în

cursul urmăririi penale i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i s-a

asigurat posibilitatea reală de a-și pregăti și efectua apărarea, prin urmare a

fost lipsit de dreptul la un proces echitabil.

Recurentul inculpat T.T.M. a invocat

cazul de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

constând în eroarea gravă de fapt.

A motivat că instanța fondului a

pronunțat o hotărâre de condamnare greșită, lipsită de temei probator.

Pe de o parte a susținut că

interceptarea și înregistrarea convorbirilor sale telefonice s-a făcut în afara

procesului penal, în faza actelor premergătoare, contrar Deciziei Curții

Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009.

Recurentul mai critică hotărârea

pentru faptul de a nu fi respectat exigența egalității armelor în sensul unui

echilibru just între părți. Prin urmare a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil așa cum este stabilit în jurisprudența C.E.D.O.

Susține că s-au încălcat principiile

imparțialității și loialității care obligă organul judiciar să respecte normele

de procedură; că inculpatul S.I. a fost îndemnat să formuleze denunțuri

împotriva lui și a coinculpatului R.V. iar martor S.I. să facă declarații

mincinoase menite să susțină denunțul.

A mai arătat că în cursul judecății

S.I. și S.I. și-au schimbat atitudinea.

Recurentul inculpat T.T.M. a mai

susținut că există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul

real al probelor; că alți avocați au fost implicați în demersurile de

strămutare a cauzei privindu-l pe inculpatul S.I.

Recurentul critică instanța fondului

pentru faptul de a fi audiat pe S.I. ca martoră deși este mama coinculpatului S.I.

iar la urmărirea penală a fost audiată ca învinuită.

În legătură cu omisiunea de a fi

încheiat un contract scris de asistență juridică cu inculpatul S.I. recurentul

motivează că nici nu era necesar în raport de dispozițiile legii civile.

Curtea examinând recursurile în

raport de actele dosarului constată că recursul parchetului este fondat iar

cele ale inculpaților și inculpații S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I. sunt

nefondate.

În ce privește recursul parchetului,

Curtea apreciază că achitarea inculpaților R.V. și S.O.A. este greșită.

Referitor la inculpatul R.V., Curtea

observă că aprecierea stării de fapt cu privire la infracțiunea de favorizarea

infractorului prev. de art. 264 C. pen. reținută în actul de sesizare este

neconcordanță cu probele administrate în cauză.

Prin urmare achitarea inculpatului

prin aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că fapta nu există

este greșită.

Instanța Curții de Apel Timișoara a

reținut în esență că inculpatul R.V. în perioada iulie-august 2008 recunoscând

preocuparea inculpatului S.I. și a mamei sale de a găsi și cumpăra influența

unei persoane pe lângă magistrați pentru soluționarea favorabilă a unei cauze

penale în care era cercetat S.I., i-a sprijinit pe aceștia punându-i în

legătură cu inculpatul T.T.M. și a participat la negocierile între martora S.I.

și avocatul T.T.M. Această faptă a fost încadrată în complicitate la

infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 26 rap. la art. 61 din

Legea nr. 78/2000.

A mai reținut că în aceeași perioadă

inculpatul R.V. l-a sprijinit pe coinculpatul T.T.M. în activitatea de

pretindere a sumei de 7.000 euro de la martorul S.I. în scopul intervenției pe

lângă persoane ce ar fi avut influență pe lângă magistrații I.C.C.J. pentru

strămutarea cauzei privindu-l pe S.I.; că în strânsă legătură cu activitatea de

trafic de influență a inculpatului T.T.M. - inculpatul R.V. a mijlocit

restituirea către S.I. a unei părți din banii destinați traficului de

influență.

Acest complex de fapte a fost

încadrat de instanța fondului în complicitate la infracțiunea de trafic de

influență prev.de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr.

78/2000.

Instanța fondului în baza probelor

analizate pe larg în motivarea hotărârii a mai reținut că la întâlnirile dintre

inculpații T.T.M., S.A.R.V. și martora S.I. inculpatul T.T. a sugerat că o

capanie în presa locală legată de judecarea cauzei privind pe inculpatul S.I. ar

putea fi invocată în fața Înaltei Curți ca temei pentru strămutarea cauzei de

la instanța competentă cu motivarea știrbirii imparțialității magistraților de

la instanțele din Timișoara.

Inculpatul R.V. s-a ocupat de

publicarea în presa locală a unui articol defăimător la adresa procurorului

care efectuase urmărirea penală în cauza privindu-l pe S.I. În acest sens l-a

determinat pe jurnalistul M.B. de la ziarul A.V. să scrie la data de 12 august 2008

un articol în care erau invocate presupuse abuzuri ale procurorului care l-a

trimis în judecată pe S.I., furnizând ziaristului materiale și argumente.

Articolul de presă a fost depus și

invocat în cauză privind strămutarea, în fața Înaltei Curți conform planului

inițiat de inculpați ca motiv al știrbirii imparțialității judecătorilor.

Instanța fondului a apreciat că

acțiunile inculpatului R.V. legate de apariția în presă a articolului destinat

argumentării cererii de strămutare se circumscriu laturii obiective ale

infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și cumpărare de

influență. S-a motivat că aceste acțiuni nu constituie ajutor dat inculpatului

S.I. în sensul art. 264 C. pen. referitor la infracțiunea de favorizarea

infractorului și s-a făcut aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu

există.

Potrivit art. 264 C. pen. constituie

infracțiunea de favorizarea infractorului și se pedepsește cu închisoarea de la

3 luni la 7 ani ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte

sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau a zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Înalta Curte observă că instanța

fondului contrar concluziilor din finalul motivării sentinței potrivit cărora

fapta nu există, în conținutul expunerii, a reținut că inculpatul R.V. (ulterior

comiterii infracțiunilor prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 de către

S.I.) a acționat direct și a determinat apariția în presa locală a articolului

care a servit ca probă în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

strămutarea cauzei privindu-l pe inculpatul S.I. Din conținutul convorbirilor

interceptate, dintre inculpatul R.V. și S.I. rezultă că ofițerul de poliție

urmărea strămutarea judecării cauzei privindu-l pe S.I. la o instanță din

județele Bihor sau Hunedoara unde a lăsat să se creadă că-l poate ajuta să fie

pus în libertate și achitat.

Curtea constată că activitatea

inculpatului R.V. de a concepe și realiza prin intermediul ziaristului probe de

natură să facă posibilă strămutarea cauzei de la instanța competentă la o altă

instanță unde inculpatul S.I. ar fi urmat să fie pus în libertate și exonerat

de răspundere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art. 264

C. pen. Această activitate realizată cu intenție de inculpatul R.V. era

destinată să zădărnicească judecata sau cel puțin s-o îngreuneze.

Așa fiind, achitarea inculpatului

pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen. este greșită, în cauză existând

cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În consecință, în recursul

procurorului sentința va fi casată iar inculpatul R.V. va fi condamnat pentru

infracțiunea prev. de art. 264 C. pen., aflată în concurs cu celelalte două

infracțiuni pentru care a fost condamnat.

Înalta Curte apreciată că și

criticile din recursul procurorului referitoare la pedepsele aplicate

inculpatului pentru infracțiunile de complicitate la trafic de influență și

complicitate la cumpărare de influență sunt fondate.

Într-adevăr, pedepsele prevăzute de

lege pentru cele două infracțiuni sunt de la 2 la 10 ani închisoare.

Față de pericolul social concret al

faptelor inculpatului de natură a afecta grav încrederea în capacitatea

justiției de a soluționa în mod obiectiv cauzele deduse judecății, în afara

influențelor unor persoane în curs de a fi trase la răspundere penală, ținând

cont de împrejurarea că inculpatul R.V. era comisar șef de poliție ținut prin

statutul profesional să descopere fapte de natura celor pe care le-a comis;

având în vedere și faptul că a încercat să compromită credibilitatea celei mai

înalte instanțe, Curtea apreciază că o pedeapsă de câte 4 ani închisoare cu

executare pentru cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul

este mai potrivită pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen., în

concordanță cu criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Recursul procurorului mai critică

sentința pentru achitarea inculpatului S.O.A. pentru infracțiunea prev. de art.

26 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin

aplicarea art. 181 C. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Instanța fondului a motivat (f. 24

sentință) că fapta inculpatului S.O.A. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la trafic de influență, însă față de modalitatea

și împrejurările în care aceasta a fost comisă de inculpat, participarea și

aportul său redus la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.

26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000

această faptă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. S-a mai motivat

că prin acțiunile lui, inculpatul nu a influențat pe ceilalți inculpați la

comiterea infracțiunilor iar anterior a avut o bună conduită.

Înalta Curte constată că instanța

fondului a făcut o greșită aplicare a art. 181 C. pen.

Potrivit art. 17 C. pen.

infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și

prevăzută de legea penală.

Conform art. 181 C. pen. referitor

la fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, „Nu constituie

infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă

uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită

în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului

de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă sau care s-ar di putut produce, precum și de persoana și conduita

făptuitorului”.

În mod corect instanța fondului,

examinând probele administrate, pe care le-a analizat în hotărâre, inclusiv în

ce-l privește pe inculpatul S.O.A. a reținut că fapta lui întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii.

Greșit a apreciat că fapta în

concret, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18 C. pen., fapta care

prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau

inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1

pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

Așa cum s-a arătat, instanța

fondului a reținut că inculpatul a comis fapte ce întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la traficul de influență,

infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Prin incriminarea faptelor de trafic

de influență, legiuitorul a urmărit să apere relațiile sociale ce se nasc în

activitățile de interes public așa cum rezultă din denumirea marginală a

Titlului VI din Partea specială a C. pen.

În sarcina intimatului se rețin

săvârșirea în complicitate cu alte persoane de acte de corupție care vizează

activitatea de înfăptuire a justiției. Traficul de influență la care a

participat inculpatul viza cea mai înaltă instanță - Înalta Curte de Casație și

Justiție cu privire la care inculpatul și coinculpații au acreditat ideea că

este la discreția influențelor lor, gata să comercializeze atributele și

încrederea de care trebuie să se bucure în societate.

Având în vedere pericolul social

deosebit al infracțiunilor de corupție prin vătămarea sau punerea în pericol a

desfășurării activităților din toate sferele vieții sociale, reflectat și de

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și activitatea vizată în concret de

infracțiuni - justiția la cel mai înalt grad de jurisdicție - Curtea consideră

greșită aprecierea că prin acțiunile sale inculpatul S.O.A. ar fi adus o

atingere minimă valorii ocrotite de lege, astfel că în cauză, față de el nu

sunt aplicabile disp.art. 181 C. pen.

Prin urmare, dispozițiile

referitoare la achitare vor fi înlăturate și în baza art. 26 C. pen. rap. la art.

257 C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 inculpatul va fi condamnat

la 2 ani închisoare, pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege.

Curtea apreciază că pronunțarea

condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea

pedepsei inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni astfel că luând în

considerare și celelalte condiții de aplicare a suspendării executării pedepsei

sub supraveghere pe care le consideră îndeplinite, va face aplicarea art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. pe termenul de încercare de 4 ani.

Având în vedere că din suma de bani

primită de inculpatul T.T.M. pentru traficul de influență acesta i-a dat 400

euro inculpatului S.O.A. pentru complicitate la infracțiune, în baza art. 257 alin.

(2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., această sumă va fi

confiscată de la inculpat, recursul procurorului și cu privire la acest aspect

fiind întemeiat pentru motivul de casare prev. de art. 385

9

alin.

(1) pct. 171 C. proc. pen.

În recursul parchetului a fost

criticată și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților T.T.M., S.I. și

M.P.

S-a motivat în recurs că pedepsele

aplicate inculpaților sunt prea blânde față de gravitatea faptelor comise, de

atitudinea lor nesinceră în cursul procesului.

S-a apreciat că o reacție

îngăduitoare față de inculpați și față de faptele de corupție ar face

ineficiente măsurile legislative menite să înfrângă fenomenul de corupție și ar

genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la acest fenomen.

S-a mai motivat că aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. față de inculpații T.T.M. și M.P., referitoare la

suspendarea condiționată a pedepselor este greșită, întrucât scopul pedepselor

nu ar putea fi atins într-o astfel de modalitate de individualizare.

Potrivit art. 72 C. pen. referitoare

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dispozițiile legate citate se află

în legătură cu prevederile art. 52 C. pen. conform cărora pedeapsa este o

măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Așa fiind, înlăuntrul limitelor

pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a

proporționaliza pedeapsa în raport de celelalte criterii care caracterizează

fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât

sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut la art. 52 C. pen.

Curtea este de acord cu afirmația

din recurs potrivit căreia infracțiunile de corupție cunosc o recrudescență,

astfel că măsurile legislative de combatere a fenomenului trebuie să capete

eficiență reală.

Concomitent observă că pedepsele

aplicate intimaților inculpați se situează la limita minimă prevăzute de lege

deși în concret faptele acestora sunt de natură să pună la îndoială actul de

justiție ce se înfăptuiește la instanța supremă.

În privința inculpaților T.T.M. și M.P.

instanța fondului nu numai că s-a oprit la limita minimă dar a apreciat că

pedepsele aplicate lor își pot atinge scopul fără executare.

Hotărând astfel, instanța nu a

motivat în nici un fel deși potrivit art. 81 alin. (6) C. proc. pen.

suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată, prin urmare nu

poate rămâne o pură apreciere subiectivă a magistratului.

Înalta Curte observă că în ce-l

privește pe inculpatul T.T.M., pedeapsa este greșit individualizată atât prin

cuantumul pedepsei aplicate cât și prin modalitatea individualizării.

Astfel în cursul procesului penal

inculpatul a avut o atitudine nesinceră atât în ce privește contribuția lui cât

și a celorlalți participanți la comiterea faptei. Pe de altă parte împrejurarea

că a acționat în calitate de avocat împreună cu coinculpatul R.V. ambii

implicați prin natura profesiilor în înfăptuirea practică a actului de

justiție, acreditând ideea că magistrații negociază ocult soluțiile din

procese, este de natură să semnifice că a atentat grav la valorile ocrotite de

lege. Prin urmare o pedeapsă egală cu limita minimă prevăzută de lege este

nejustificată, lipsită de potențialul de a-și atinge scopul prevăzut la art. 52

C. pen.

Prin urmare, Curtea apreciază că o

pedeapsă de 4 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea acestuia.

Pe de altă parte, în raport de

datele personale ale inculpatului T.T.M., căsătorit, având un copil minor,

văzând și caracterizările pozitive numeroase depuse la dosar, Curtea constată

că există motive care îndreptățesc convingerea că scopul pedepsei aplicate va

putea fi atins fără executare, pronunțarea condamnării constituind un

avertisment suficient pentru a-l preveni să comită infracțiuni.

Așa fiind, văzând că sunt

îndeplinite condițiile art. 86

1

C. proc. pen. referitoare la

suspendarea executării sub supraveghere, Curtea va face aplicarea acestora,

corelativ cu cele prevăzute de art. 86

2

și art. 86

3

alin.

(1) lit. a) - d) C. proc. pen.

În ce-l privește pe inculpatul M.P.,

Curtea observă că instanța fondului nu a motivat aplicarea art. 81 - 82 C. pen.

față de acesta.

Din examinarea actelor dosarului nu

rezultă că ar exista motive pentru suspendarea condiționată a pedepsei ce i-a

fost aplicată. Or din materialitatea faptelor - pretinderea sumei de 40.000

euro inculpatului S.I. și acreditarea ideii că poate corupe justiția prin

intermediul unor magistrați astfel încât să se evite răspunderea penală,

rezultă că inculpatul M.P. prezintă prin acțiunile sale un pericol social

deosebit care nu poate fi prevenit decât prin executarea efectivă a pedepsei

aplicate.

În referire la inculpatul S.I.,

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată acestuia este de asemenea greșit

individualizată.

Curtea observă că instanța fondului

nu a arătat nici un criteriu după care a individualizat pedeapsa la limita

minimă prevăzută de lege.

Or, din actele dosarului, rezultă că

acest inculpat este recidivist, a mai fost condamnat la 3 pedepse de câte 5 ani

pentru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal.

În prezenta cauză a efectuat acte de

cumpărare de influență aflându-se în stare de arest, fiind cercetat pentru o

altă infracțiune cu grad ridicat de pericol social - trafic de persoane. A

reușit să corupă un polițist cu înalt grad profesional, angrenând un grup de

persoane relativ numeros în acțiunile sale. Din modul său de a acționa rezultă

că este un individ periculos pentru societate, fără șansa de a se îndrepta

printr-o pedeapsă ușoară. Așa fiind, Curtea va majora pedeapsa ce i-a fost

aplicată pentru infracțiunea reținută de instanța fondului, de la 2 ani

închisoare la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Cât privește recursurile

inculpaților S.O.A., R.V., T.T.M. și S.I., acestea sunt nefondate.

Referitor la recursul inculpatului S.O.A.,

Curtea constată că nu există cazul de casare bazat pe motivul că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, situație prevăzută de art. 10

lit. d) C. proc. pen. care atrage achitarea.

Din probele administrate rezultă că

acesta din punct de vedere subiectiv a acționat cu vinovăție în forma intenției

prev.în art. 19 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. l-a sprijinit pe inculpatul T.T.M.

în acțiunile de pretindere și primire de bani în valută de la S.I. prin

intermediul numitei S.I., în mod voit, cunoscând că inculpatul T.T.M. a lăsat

să se creadă că are influență pe lângă magistrații celei mai înalte instanțe

din România, pentru a determina o soluție de strămutare favorabilă inculpatul S.I.

A interacționat cu toți coinculpații

din cauză în realizarea acestui scop și a primit răsplată suma de 400 euro.

Din procesele verbale de transcriere

a convorbirilor de la posturile telefonice utilizate de R.V. rezultă

următoarele:

Pe de o parte inculpatul S.O.A. era

omul de legătură cu inculpatul T.T.M., S.O.A. cunoștea în detaliu care era

obiectul relațiilor dintre apropiatul său - avocatul T.T.M. - polițistul R.V. și

S.I. cercetat pentru trafic de minori (vol. II pg. 45).

Cunoștea materialele și persoanele

de care ceilalți coinculpați se foloseau sau încercau să se folosească în

realizarea traficului de influență.

În acest sens este dialogul purtat

cu R.V. la 12 august 2008 din care rezultă că inculpatul S.O.A. era încunoștințat

de apariția articolului din ziarul A.V. pus la cale de polițistul R.V., articol

ce trebuia să servească argumente pentru strămutare și că acest articol era

solicitat de T.T.M. Tot inculpatul S.O.A. fixa întâlnirile la Timișoara pentru

R.V. și T.T.M. (f. 45 vol. II u.p.) și îi comunica lui R.V. că inculpatul T.T.M.

„îi chiar cu cine trăbă”, adică cu cine este necesar pentru realizarea scopului

lor comun.

Mai mult inculpatul S.O.A. în

convorbirea telefonică din 13 august 2008 cu R.V. face aprecieri asupra

articolului scris de ziaristul M.B. ce urma a servi intereselor oculte menite

să-l scape pe S.I. de răspundere penală, conchizând „Da, îi bunicel, da nu-i

prea caustic prea incisiv”.

Tot inculpatul S.O.A. este cel care

stabilește cu inculpatul R.V. sumele de bani ce urmau a fi folosite la traficul

de influență. În convorbirile lor cei doi se referă la bani folosind un limbaj

de argou, cuvintele „saci” (f. 2 vol. II u.p.), „cartofi”, „iepuroi” (f. 56-57

vol. II, f. 458 vol. IV u.p.).

Din conținutul acestei convorbiri

telefonice mai rezultă că inculpatul S.O.A. se interesa când va aduce S.I. „sacii

de cartofi” pe care-i avea în Irlanda și pe care urma să-i predea lui T.T.M.

Comunică totodată lui R.V. că T.T.M. urma să discute confidențial despre „cartofi”

în mod direct în municipiul Timișoara a doua zi. Într-o altă convorbire

telefonică din aceeași zi inculpatul S.O.A. la întrebarea insistentă a lui R.V.

ce plată urma să ceară T.T. de la familia inculpatului S.I. la întâlnirea de a

doua zi îi răspunde în argou „Na pentru el acolo. Cinci sute de iepuroi”. Tot

din această convorbire rezultă că U.G. („fata”) în realitate sora inculpatului

S. nu voia să fie implicată în acest mecanism al traficului pe care

coparticipanții la fapte îl demaraseră „Fata a zis, domle nu mă complicați io

vă fac plata și la revedere”.

Deplasarea coinculpaților T.T.M. la

Timișoara era denumită „excursie”.

Înregistrările telefonice se

coroborează cu rapoartele Serviciului Zonal de Informații și Protecție Internă

Timișoara care l-au urmărit pe R.V. în timp ce s-a deplasat la întâlnirile din

Timișoara din 21 august 2008, cu coinculpații S.O., T.T. și S.I.

Aceste rapoarte sunt ilustrate cu

planșe fotografice depuse la dosarul de urmărire penală.

Este de asemenea stabilit că S.O.A. era

prezent când S.I. a luat legătura telefonic din arest cu mama sa S.I. și când

s-a discutat că strămutarea „costă” 7.000 euro (f. 213 vol. II u.p.).

În referat apelul dat de inculpatul

S.O.A. lui T.T.M. a constat în esență în comunicarea permanentă cu coinculpații

R.V. și S.I. cu privire la sumele ce urmau să le dea acesta din urmă pentru

traficul de influență, stabilirea întâlnirilor și transportul la Timișoara,

transferul banilor de la unii la alții, activități pentru care a primit 400

euro.

Toate acestea se constituie în

elementul material al infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ce-l privește este relevant că

pentru a disimula conținutul convorbirilor se folosea de un limbaj argotic în

care deseori foloasele materiale sunt numite „saci”, „cartofi”, „iepuroi”,

deplasările la Timișoara era „excursii”. A interpreta altfel ar fi absurd,

întrucât este nefiresc a crede că un avocat, un polițist, un infractor din

arest și mama lui discută prin intermediul lui S.O.A., despre saci, cartofi,

iepuri și excursii în sensul propriu al cuvintelor fără ca aceste noțiuni să

aibă legătură cu realitatea.

Prin urmare apărarea inculpatului S.O.A.

potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii este nefondată.

Nici motivul de recurs invocat de

inculpatul S.O.A. în sensul că urmărirea penală efectuată în cauză ar fi lovită

de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu este fondat.

Recurentul susține că art. 911 C.

proc. pen. reglementează cadrul general al cazurilor în care este permisă

interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, faptul că acestea se

realizează cu autorizarea judecătorului și numai în situația că sunt date sau

indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru

care urmărirea penală se efectuează din oficiu.

Mai susține că inițial în prezenta

cauză el a avut calitatea de martor nu de făptuitor, prin urmare înregistrările

nu-i sunt opozabile, iar procesele verbale de redare a convorbirilor sale

telefonice sunt nule absolut.

Susținerile inculpatului S.O. cu

privire la nulitatea absolută a interceptărilor și înregistrărilor audio în

care este interlocutor sunt nefondate.

Din examinarea dosarului rezultă că

prin autorizația din 18 august 2008 Curtea de Apel București a încuviințat

interceptarea posturilor telefonice utilizate de inculpatul R.V., S.I. și S.I.

Or tocmai convorbirile telefonice

efectuate de la posturile telefonice utilizate de inculpatul R.V. sunt

relevante în ce-l privește pe recurentul S.O.A.

Nimic nu-l împiedica pe acesta din

urmă să nu consimtă la colaborarea cu inculpații în comiterea infracțiunii să

abțină de la orice acțiune de sprijinire a acestora atunci când în mod vădit a

constatat că aceștia derulează activități specifice faptei penale.

Pe de altă parte nu există nici un

motiv legal pentru a înlătura relevanța penală a unei convorbiri telefonice în

ce-l privește pe interlocutorul persoanei cu privire la care există autorizație

de interceptare chiar dacă referitor la acel interlocutor nu există autorizare.

Ceea ce a urmărit legiuitorul prin

introducerea art. 911 C. proc. pen. a fost reglementarea codului în care

interceptările și înregistrările audio sau video pot deveni probe.

Obiectul acestor probe - interceptări

- îl constituie convorbirile purtate între două sau mai multe persoane.

Dacă există autorizare legală pentru

interceptarea convorbirilor de la unul din posturile telefonice de la care se

poartă convorbirea, evident că înregistrarea convorbirii este legală, în egală

măsură relevantă față de ambele persoane care poartă dialogul.

Această apreciere este rațională,

având în vedere și prevederile art. 63 C. pen. care definește în general proba.

În sensul dispoziției citate, convorbirea telefonică este un element de fapt

care poate servi la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni,

la identificarea persoanelor și la cunoașterea împrejurărilor.

O altă interpretare este

nerezonabilă.

Referitor la constituționalitatea art.

911 C. proc. pen., Curtea observă că acest articol n-a fost declarat

neconstituțional.

Pe de altă parte, observând

dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. - procesul verbal prin care se

constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

Or procesele verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate sunt astfel de probe.

Înalta Curte apreciată că nu este

rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări

telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul

de urmărire penală este obligat să le administreze pentru a demonstra vinovăția

unei persoane pentru a nu face loc abuzului.

În prezenta cauză interceptările și

înregistrările telefonice se coroborează și cu declarațiile martorilor sau ale

inculpaților S.I. sau M.P. care într-o accepțiune mai largă în cauza C.E.D.O.

„S. contra României” sunt considerați martori.

Interceptările respective se mai

coroborează cu notele de Supraveghere operativă S.I.P.J. Timișoara care

urmărindu-l pe ofițerul R.V. despre care existau date că este corupt au

realizat imagini video la întâlnirile la care au participat inculpații,

inclusiv S.O.A. pentru a pune la punct detaliile infracțiunii.

Curtea observă că problema

interceptărilor și înregistrărilor audio și video a mai format obiectul

preocupărilor acestei instanței cu prilejul judecării altor cauze.

Curtea a motivat că legalitatea

interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea

urmăririi penale ci de respectarea condițiilor prev.în art. 911 C. proc. pen.,

respectiv existența unor indicii privind pregătirea sau săvârșirea unei

infracțiuni; infracțiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al

articolului; să fie necesare pentru stabilirea situației de fapt ori pentru

identificarea sau localizarea participanților care n-ar fi posibilă prin alte

mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiție fiind aceea a

autorizării de către judecător.

În cauză aceste condiții pentru

interceptare și înregistrare au fost realizate.

Rezultă cu certitudine că inculpatul

S.I. - aflat în arest preventiv - pentru o infracțiune gravă de trafic de

minori, suspectat de infracțiuni la Legea nr. 39/2003 era preocupat în cel mai

înalt grad să scape de răspundere prin coruperea organelor judiciare, poliție,

procurori, magistrați. Din arest l-a contactat telefonic pe inculpatul R.V. - comisar

șef cu atribuții judiciare. Este rațional că numerele de telefon ale

inculpatului R.V. trebuiau identificate și întrucât căzuse de acord cu S.I. să

corupă sistemul judiciar, era necesar a se ști prin ce mijloace și cu ajutorul

cui.

Infracțiunile săvârșite erau

prevăzute în Legea nr. 78/2000 enumerate în textul art. 911 alin. (2) C. proc.

pen. A existat autorizarea judecătorului pe