ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2012

Asupra recursurilor

de față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 204 din 16 martie

2011 a Judecătoriei sector 2 București s-a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu.

În temeiul

dispozițiilor art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 117 din Legea nr.

302/2004, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea

Curții de Apel București și a dispus trimiterea dosarului către această

instanță spre competentă soluționare.

S-a reținut că prin

cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 03 ianuarie 2011 sub nr.

229/300/2011, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală

din cadrul Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară al Ministerului

Justiției a transmis acestei instanțe cererea emisă de autoritățile olandeze

privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești de recunoaștere și executare a

sancțiunilor pecuniare aplicate inculpatului S.A.C.

Instanța constată că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 din Legea nr. 302/2004, potrivit

cărora instanța competentă să decidă printr-o hotărâre asupra recunoașterii

unei hotărâri penale străine, atunci când cererea având ca obiect recunoașterea

este formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este

Curtea de Apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința

condamnatul.

În cauza de față,

întrucât ne aflăm în situația în care cererea de recunoaștere a hotărârii

penale străine a fost formulată de autoritatea competentă străină (olandeză),

devin aplicabile dispozițiile art. 117 din Legea nr. 302/2004 menționate

anterior.

Față de aceste

considerente, instanța, în temeiul art. 42 C. proc. pen., urmează să admită

excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 2 București,

invocată din oficiu și pe cale de consecință va declina competența de

soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, urmând a trimite

dosarul acestei instanțe spre competentă soluționare.

II. Prin Sentința

penală nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, s-a respins ca nefondată sesizarea Ministerului Justiției referitoare

la recunoașterea sancțiunii pecuniare aplicată prin hotărârea străină față de

S.A.C.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului. S-a reținut că la data de 28 aprilie 2011

s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, prin declinarea competenței de către

Judecătoria sectorului 4 București (Sentința nr. 204 din 16 martie 2011)

sesizarea Serviciului de Cooperare Judiciară a Ministerului Justiției

referitoare la recunoașterea hotărârii autorităților olandeze privind pe

cetățeanul român S.A.C.

Examinând actele și

lucrările dosarului Curtea constată: Cetățeanul român S.A.C. a fost sancționat

pecuniar (amendă de 24 euro) de autoritățile olandeze, prin încălcarea

regulilor de circulație pe teritoriul acestei țări.

Decizia de

sancționare a fost emisă de Centrala Verwerking O.M. (C.V.O.M.) la 31 mai 2010

și a rămas definitivă la 12 iulie 2010.

Din actele depuse de

persoana sancționată, respectiv dispoziție de plată prin IB și confirmarea de

primire a sumei de către autoritățile olandeze a Judecătoriei sectorului 2

București rezultă că amenda aplicată de acestea a fost achitată.

În aceste condiții

solicitarea formulată de Ministerul Justiției - Serviciul cooperare judiciară

internațională în materie penală a rămas fără obiect, astfel încât instanța

urmează a o respinge ca nefondată.

III. Împotriva

acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât nu a

respectat dispozițiile privind competența după materie în judecarea cauzei,

arătând că Judecătoria sector 2 este competentă să judece cauza de față, având

în vedere că obiectul cauzei nu-l constituie recunoașterea și executarea unei

hotărâri penale străine ci de aplicare a unei pedepse pecuniare de către o

autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească.

Examinând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată, Înalta Curte are în vedere cu titlu de

premiză, că instanța Judecătoriei sectorului 2 București, a fost învestită cu o

cerere de recunoaștere și executare a unei sancțiuni pecuniare aplicată

numitului S.A.C., cetățean român, de către autoritățile olandeze.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 187

35

alin. (2) și art. 187

40

pct. 33 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală.

Aceste dispoziții fac

parte din Secțiunea a IV-a, Capitolul II, Titlul VII al Legii nr. 302/2004,

secțiune ce include „Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale UE în

aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor

pecuniare".

Competența în această

materie este reglementată de art. 187

35

alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

conform căreia „autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt

instanțele judecătorești".

Atâta timp cât legea

nominalizată nu stabilește o competență specială, interpretarea acestui text

conduce la concluzia că pentru recunoașterea și executarea unei condamnări

pecuniare, competența revine judecătoriei ca instanță de drept comun.

În mod greșit

instanța Judecătoriei sectorului 2 București a apreciat că în cauză sunt

aplicabile prevederile art. 117 din Legea nr. 302/2004, acesta nefiind incident

în cauză, întrucât privesc competența de recunoaștere și executare a

hotărârilor penale străine, materie reglementată în Titlul V, Capitolul I al

Legii nr. 302/2004.

Obiectul prezentei

cauze nu-l constituie recunoașterea și executarea unei hotărâri penale străine,

definită în art. 115 al Legii nr. 302/2004, ci recunoașterea și executarea unei

hotărâri definitivă în condițiile art. 233 alin. (1) lit. c) combinat cu art.

239

33

din aceeași lege, de aplicare a unei pedepse pecuniare de

către o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească.

Se conchide că în

cauză competența de soluționare a cererii privind recunoașterea și executarea

unor sancțiuni pecuniare revine Judecătoriei sectorului 2 București, instanță

care în mod corect a fost învestită în sensul celor arătate mai înainte.

De altfel, cu titlu

de constanță în examenul jurisprudenței în materie se are în vedere că prin

Încheierea nr. 508 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în Dosarul nr. 826/1/2011, într-o cauză similară, s-a stabilit

competența de soluționare a cauzei privind recunoașterea și executarea

sancțiunilor pecuniare, în favoarea judecătoriei prin conformare la disp. art.

7 din Legea nr. 302/2004 care statuează expres că atari cereri se îndeplinesc

potrivit normelor române de drept procesual penal.

Față de toate cele

mai sus expuse, rezultând că prin sentința recurată au fost încălcate

dispozițiile relative la competența după materie, atrăgând în consecință

incidența sancțiunii nulității absolute a hotărârii atacate, în sensul

dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte privește ca fondat

recursul de față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc.

pen., să caseze hotărârea atacată și să dispună trimiterea cauzei spre

competentă soluționare la Judecătoria sector 2 București.

Urmează ca sumele de

bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței

penale nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Casează decizia

atacată și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria

Sector 2 București.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM