ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2012

Asupra recursurilor de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 204 din 16 martie 2011 a Judecătoriei sector 2 București s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu. În temeiul dispozițiilor art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 117 din Legea nr. 302/2004, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București și a dispus trimiterea dosarului către această instanță spre competentă soluționare.

S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 03 ianuarie 2011 sub nr. 229/300/2011, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală din cadrul Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară al Ministerului Justiției a transmis acestei instanțe cererea emisă de autoritățile olandeze privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești de recunoaștere și executare a sancțiunilor pecuniare aplicate inculpatului S.A.C. Instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanța competentă să decidă printr-o hotărâre asupra recunoașterii unei hotărâri penale străine, atunci când cererea având ca obiect recunoașterea este formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este Curtea de Apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul.

În cauza de față, întrucât ne aflăm în situația în care cererea de recunoaștere a hotărârii penale străine a fost formulată de autoritatea competentă străină (olandeză), devin aplicabile dispozițiile art. 117 din Legea nr. 302/2004 menționate anterior. Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 42 C. proc. pen., urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 2 București, invocată din oficiu și pe cale de consecință va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, urmând a trimite dosarul acestei instanțe spre competentă soluționare. II. Prin Sentința penală nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată sesizarea Ministerului Justiției referitoare la recunoașterea sancțiunii pecuniare aplicată prin hotărârea străină față de S.A.C.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. S-a reținut că la data de 28 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, prin declinarea competenței de către Judecătoria sectorului 4 București (Sentința nr. 204 din 16 martie 2011) sesizarea Serviciului de Cooperare Judiciară a Ministerului Justiției referitoare la recunoașterea hotărârii autorităților olandeze privind pe cetățeanul român S.A.C. Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată: Cetățeanul român S.A.C. a fost sancționat pecuniar (amendă de 24 euro) de autoritățile olandeze, prin încălcarea regulilor de circulație pe teritoriul acestei țări. Decizia de sancționare a fost emisă de Centrala Verwerking O.M.

(C.V.O.M.) la 31 mai 2010 și a rămas definitivă la 12 iulie 2010. Din actele depuse de persoana sancționată, respectiv dispoziție de plată prin IB și confirmarea de primire a sumei de către autoritățile olandeze a Judecătoriei sectorului 2 București rezultă că amenda aplicată de acestea a fost achitată. În aceste condiții solicitarea formulată de Ministerul Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a rămas fără obiect, astfel încât instanța urmează a o respinge ca nefondată. III.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât nu a respectat dispozițiile privind competența după materie în judecarea cauzei, arătând că Judecătoria sector 2 este competentă să judece cauza de față, având în vedere că obiectul cauzei nu-l constituie recunoașterea și executarea unei hotărâri penale străine ci de aplicare a unei pedepse pecuniare de către o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, Înalta Curte are în vedere cu titlu de premiză, că instanța Judecătoriei sectorului 2 București, a fost învestită cu o cerere de recunoaștere și executare a unei sancțiuni pecuniare aplicată numitului S.A.C., cetățean român, de către autoritățile olandeze.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 187 35 alin. (2) și art. 187 40 pct. 33 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Aceste dispoziții fac parte din Secțiunea a IV-a, Capitolul II, Titlul VII al Legii nr. 302/2004, secțiune ce include „Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale UE în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare". Competența în această materie este reglementată de art. 187 35 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform căreia „autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești". Atâta timp cât legea nominalizată nu stabilește o competență specială, interpretarea acestui text conduce la concluzia că pentru recunoașterea și executarea unei condamnări pecuniare, competența revine judecătoriei ca instanță de drept comun.

În mod greșit instanța Judecătoriei sectorului 2 București a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 din Legea nr. 302/2004, acesta nefiind incident în cauză, întrucât privesc competența de recunoaștere și executare a hotărârilor penale străine, materie reglementată în Titlul V, Capitolul I al Legii nr. 302/2004. Obiectul prezentei cauze nu-l constituie recunoașterea și executarea unei hotărâri penale străine, definită în art. 115 al Legii nr. 302/2004, ci recunoașterea și executarea unei hotărâri definitivă în condițiile art. 233 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 239 33 din aceeași lege, de aplicare a unei pedepse pecuniare de către o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească.

Se conchide că în cauză competența de soluționare a cererii privind recunoașterea și executarea unor sancțiuni pecuniare revine Judecătoriei sectorului 2 București, instanță care în mod corect a fost învestită în sensul celor arătate mai înainte. De altfel, cu titlu de constanță în examenul jurisprudenței în materie se are în vedere că prin Încheierea nr. 508 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 826/1/2011, într-o cauză similară, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind recunoașterea și executarea sancțiunilor pecuniare, în favoarea judecătoriei prin conformare la disp. art. 7 din Legea nr. 302/2004 care statuează expres că atari cereri se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal.

Față de toate cele mai sus expuse, rezultând că prin sentința recurată au fost încălcate dispozițiile relative la competența după materie, atrăgând în consecință incidența sancțiunii nulității absolute a hotărârii atacate, în sensul dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte privește ca fondat recursul de față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc. pen., să caseze hotărârea atacată și să dispună trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria sector 2 București. Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Sector 2 București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM