ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178 din 28 februarie 2011, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței, iar în temeiul art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 117 din Legea nr. 302/2004, a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârilor străine in materie penală, înaintată de Centraal Justitieel Incassobureau, prin intermediul Ministerului Justiției, cu privire la intimatul R.C., în favoarea Curții de Apel București, secția penală. Pentru a dispune în acest sens, s-au reținut următoarele: La data de 31 ianuarie 2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția penală, sub nr. 2023/303/2011, cererea de recunoaștere a sancțiunilor pecuniare formulată de Centraal Justitieel Incaso Bureau, Olanda, cu privire la intimatul R.C.

Solicitarea, formulată prin intermediul certificatului prevăzut la art. 4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului Europei, a fost înaintată instanței prin intermediul autorității centrale române, respectiv Ministerul Justiției. La termenul din 21 februarie 2011, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, asupra căreia a reținut următoarele: Procedura recunoașterii între Statele Membre UE a sancțiunilor pecuniare aplicate prin hotărâri penale a fost introdusă în legislația românească (respectiv în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală) odată cu modificarea adusă acestei legi în octombrie 2008 (prin Legea nr. 222/2008), constituind transpunerea în dreptul intern a Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului Europei.

Dispozițiile relevante (cuprinse în capitolul II din Lege, la Secțiunea a 4-a, de la art. 187 ind. 34 la art. 187 ind. 48) nu conțin însă norme speciale de competență, limitându-se la a prevedea că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești (art. 187 ind. 35 pct. 2 din lege). În acest context, și în condițiile în care judecătoriile sunt instanțe cu plenitudine de competență doar în ce privește judecarea in fracțiunilor [art. 25 alin. (1) C. proc. pen.), în cazul altor proceduri fiind necesară o abilitare expresă dată de lege [art. 25 alin. (2) C. proc. pen.], văzând și, pe de altă parte, faptul că recunoașterea sancțiunilor pecuniare aplicate prin hotărâri penale ale Statelor Membre este o specie a recunoașterii hotărârilor penale străine, reglementată la art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța a apreciat că în speță urmează să primească aplicare normele de competență referitoare la această din urmă procedură.

Or, potrivit art. 117 din Legea nr. 302/2004, cererea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este de competența curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul. Cum în speță solicitarea de recunoaștere a sancțiunii pecuniare aplicate intimatului R.C. a fost formulată de autoritatea competentă olandeză, iar intimatul domiciliază pe raza municipiului București, instanța a apreciat că urmează ca în temeiul art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 117 din Legea nr. 302/2004 rep. să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și să decline competența în favoarea Curții de Apel București, secția penală.

Ulterior, prin sentința penală nr. 171 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile judiciare olandeze intimatului-cetățeanului român R.C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. În final, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost sesizată înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele: Prin certificatul prev. de art. 4 din Decizia cadru, a fost înaintată instanței, prin intermediul autorității centrale române - Ministerul Justiției, solicitarea de recunoaștere a sancțiunii pecuniare aplicate de Centrul Justitieel Incasso Bureau - Olanda, cetățeanului român R.C.

Curtea de apel a reținut că dispozițiile privind cooperarea în materie penală cu statele membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, este reglementată în Secțiunea a 4 a Titlului VII din Legea 302/2004.

Titlului VII intitulat „Asistența judiciară în materie penală" din Legea nr. 302/2004 prevede de la art. 187/34 la art. 187/48 o procedură care este distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 117 din aceeași lege privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri străine la cererea unui stat străin, care fac parte dintr-un alt titlu, respectiv Titlul V intitulat „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare". Pe cale de consecință, nu există nici un argument legal (nici de tehnică legislativă) care să prevadă că „instanța judecătorească" - la care se referă art. 187/35 alin. (2) este „curtea de apel" în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința cetățeanul român - la care se referă art. 117 din legea specială.

Așadar, Legea nr. 302/2004 nu prevede, în mod expres, care din instanțele judecătorești sunt competente material să soluționeze o cerere având ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, devenind aplicabile dispozițiile potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală. Pe cale de consecință, s-a apreciat că se impune admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București și, în temeiul art. 42 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunii pecuniare aplicate de autoritățile judiciare olandeze cetățeanului român R.C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte - însușindu-și argumentele juridice prezentate de curtea de apel, apreciind că nu se impune reluarea acestora - va stabili în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 competența soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul R.C. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Trimite dosarul acestei instanțe. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 07 iunie 2011.