ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență materială pe baza lucrărilor aflate în

dosarul cauzei a constatat și hotărât următoarele:

I. a. La data de 4

decembrie 2010 Ministerul Justiției – Direcția Drept Internațional și Tratate a

sesizat Judecătoria sector 2 București, în conformitate cu dispozițiile art.

187

34

– 187

48

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală cu modificările și completările

ulterioare în legătură cu cererea formulată de autoritățile olandeze privind

recunoașterea și executarea unor sancțiuni pecuniare aplicate numitului S.I.T.

cetățean român (executarea condamnării la suma de 200 Euro aplicate pentru

săvârșirea pe teritoriul statului amintit a infracțiunii de furt chifteluțe,

mezeluri de la A.H., faptă comisă la data de 2 decembrie 2009 în Amsterdam ce

constituie infracțiunea prevăzută de art. 23, art. 24 și art. 310 din Codul

penal olandez). Cererea amintită a fost însoțită de certificatul prevăzut de

decizia cadru 2005/214/JAI din cuprinsul căruia rezultă că hotărârea de

condamnare amintită este rămasă definitivă conform căilor legale procesual

penale olandeze.

Sesizarea amintită a

format obiectul Dosarului nr. 5588/300/2011 al Judecătoriei Sector 2 București.

Judecătoria Sector 2

București, prin sentința penală nr. 188 din 9 martie 2011 pronunțată în Dosar

nr. 5588/300/2011 în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 117 alin. (6) din

Legea nr. 302/2004 rep. a admis excepția necompetenței materiale invocată din

oficiu și a declinat competența de judecată în primă instanță a cererii

formulate de autoritățile olandeze în favoarea Curții de Apel București, secția

penală, căreia i-a înaintat dosarul cauzei.

Hotărând astfel,

judecătorul cauzei a constatat și argumentat justificativ următoarele:

Prin Legea nr.

222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004,

secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii

Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24

februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a

sancțiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește

„pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligația de a plăti o sumă de bani

drept condamnare pentru o infracțiune” aceasta fiind situația în cazul cererii

privind pe intimata L.A., iar art. 187

40

alin. (1) pct. 33 din Legea

nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă

reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei

incriminări. Totodată, în art. 187

35

alin. (2) din Legea nr.

302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o

hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie

competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

În conformitate cu

dispozițiile art. 25 C. proc. pen.. „judecătoria judecă în primă instanță toate

infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Judecătoria soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege”; or, art. 187

35

alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competența de soluționare a

cererilor de recunoaștere și executare a sancțiunilor pecuniare în favoarea

judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 25 Teza a

II-a C. proc. pen. pentru a fi atrasă competența acestei instanțe; în plus,

Legea nr. 302/2004 atribuie competență de judecată în primă instanță

judecătoriei doar în ceea ce privește cererile de recunoaștere a hotărârilor

penale și a actelor judiciare la solicitarea persoanei condamnate sau a

procurorului (art. 118) și solicitările de comunicare a actelor de procedură

(art. 184).

În ceea ce privește

competența de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte

judiciare la cererea unui stat străin. Legea nr. 302/2004 instituie competența

curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința

condamnatul (art. 117). Textul menționat nu face nici o diferențiere între

cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu

închisoarea sau o pedeapsă cu amenda penală, cum este cazul cererii formulate

de autoritățile olandeze cu privire la intimata L.A. care privește o amendă

penală aplicată acestuia pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier;

totodată, în cadrul Titlului V Capitolul 1 în care este cuprins art. 117 care

prevede competența Curții de Apel în cazul cererilor de recunoaștere a

hotărârilor de condamnare sau a actelor judiciare la cererea unui stat străin

este inclus și art. 120 referitor la executarea hotărârilor pronunțate în

proceduri administrative (cum este cea care a dus la sancționarea intimatei),

fără a fi menționate norme derogatorii în materie de competență.

b) Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 214 din 3 mai 2011,

pronunțată în Dosar nr. 2981/2/2011, la rândul său s-a declarat necompetentă

material cu soluționarea cauzei penale amintite trimițând cererea spre judecată

în primă instanță, Judecătoriei Sector 2 București.

S-a constatat ivit în

cauză conflict negativ de competență materială fiind sesizată cu soluționarea

acestuia potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Referitor la

admiterea excepției de necompetență materială cu consecința declinării cauzei

către judecătorie, Curtea a constatat și argumentat justificativ la rândul său

următoarele:

Obiectul prezentei

cauze îl constituie recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor

pecuniare aplicate de autoritățile olandeze cetățeanului român S.I.T., în

cadrul procedurii reglementate de dispozițiile Secțiunii a IV-a - Titlul VII

din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală. Această procedură cuprinde dispoziții privind cooperarea cu statele

membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei - Cadru 2005/214/JAI a

Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii

reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Potrivit

dispozițiilor art. 187

35

alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

„autoritățile române competente să execute o hotărâre (în cadrul acestei

proceduri) sunt instanțele judecătorești”. Legea nu prevede așadar, în mod

expres, care anume dintre instanțele judecătorești sunt competente material a

soluționa o sesizare cu acest obiect. Or, în tăcerea legii, devin aplicabile

dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța

care are competență materială generală în materie penală.

Ori de câte ori

voința legiuitorului a fost aceea de a atribui în competența curții de apel

anumite tipuri de cauze, acest lucru a fost prevăzut în mod expres, ceea nu

este cazul în speță.

Cât privește

dispozițiile art. 117 din legea specială privind procedura de recunoaștere a

unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut

referire Judecătoria în motivarea hotărârii sale, Curtea constată că acestea

fac parte din Titlul V al legii – „Recunoașterea și executarea hotărârilor

penale și a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută de dispozițiile

art. 187

34

– 187

48

este reglementată distinct și este

cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii ce vizează

„Asistența judiciară în materie penală”.

II. Înalta Curte de

Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen. va

soluționa conflictul negativ ivit între cele două instanțe stabilind competența

de judecată în primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță în

favoarea judecătoriei pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea pendinte are

ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate

de autoritățile olandeze cetățenei române L.A., în cadrul procedurii

reglementate de dispozițiile Secțiunii a IV-a - Titlul VII din Legea nr.

302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prin Legea nr.

222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004,

secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii

Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24

februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a

sancțiunilor pecuniare. Art. 187 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește

„pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligația de a plăti o sumă de bani

drept condamnare pentru o infracțiune” aceasta fiind situația în cazul cererii

privind pe intimatei L.A., iar art. 187

40

alin. (1) pct. 33 din

Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă

reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei

incriminări. Totodată, în art. 187

35

alin. (2) din Legea nr.

302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o

hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie

competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Or, în tăcerea legii,

devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora

judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie

penală.

Ca atare, în

conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (9) C. proc. pen. cauza va fi

trimisă pentru judecare în primă instanță potrivit competenței după materie în

favoarea Judecătoriei Sector 2 București pe a cărei rază teritorială își are

domiciliul intimatul S.I.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe intimatul S.I.T. în favoarea Judecătoriei

Sectorului 2 București.

Trimite dosarul

acestei instanțe.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 06 iulie 2011.