ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2042/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 188/S din 6 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului D.G.P. din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 3 acte materiale. 1. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.G.P.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în forma continuată (3 acte materiale). Cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. În baza art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor aplicate acestui inculpat. În baza art. 82 C. pen. a fost stabilit un termen de încercare de 5 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a constatat că inculpatul D.G.P. a fost reținut 24 de ore la data de 12 martie 2009. 2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.V.A.

pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (3 acte materiale). S-a constatat că inculpatul O.V.A. a fost reținut 24 de ore la data de 12 martie 2009. S-a constatat că partea vătămată C.I. nu s-a constituit parte civilă, iar părțile civile G.M.P. și M.V. au renunțat la pretențiile civile. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.G.P. a sumei de 1.250 euro sau contravaloarea în RON la cursul B.N.R. de la data plății. În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu ale părților vătămate în cuantum de 450 RON și onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului O.V.A.

conform Protocolului în cuantum de 100 RON s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției, fiind achitat Baroului de Avocați Brașov și inclus în cheltuielile judiciare. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.G.P. sa plătească statului suma de 1.200 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov nr. 79 D/P/2009 din 19 octombrie 2010 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale). Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în mod nemijlocit de către instanță în cursul cercetării judecătorești prima instanță a reținut că, în prima jumătate a anului 2005, inculpatul D.G.P. a recrutat 3 persoane din zona Făgărașului, cărora le-a promis că le va ajuta să meargă la lucru în străinătate, unde urmau să lucreze ca muncitori necalificați în agricultură sau în domeniul construcțiilor, promițându-le că vor obține diferite sume de bani în valută. Pentru transportul din România în țările de destinație, inculpatul D.G.P. le-a cerut victimelor sume cuprinse între 50 și 300 euro, ce trebuiau a fi achitate din salariile câștigate de părțile vătămate, urmare activităților desfășurate în domeniul construcțiilor sau din muncile necalificate.

După ce a obținut acordul victimelor, acestea au fost transportate în Germania de inculpatul D.G.P. cu autoturismul marca V.G. condus de inculpatul O.V.A., fiind cazate la Pensiunea M. din localitatea Koln. Aici inculpatul D.G.P. le-a obligat pe victime să cerșească în folosul său, luându-le acestora toate sumele de bani obținute din această activitate. La începutul lunii februarie a anului 2005, inculpatul D.G.P. s-a deplasat la locuința părții vătămate G.M.P. căreia i-a propus să meargă la lucru în Germania, în domeniul construcțiilor, urmând să primească lunar un salariu de aproximativ 200 euro. Partea vătămată G.M.P. a acceptat propunerea inculpatului D.G.P. În aceeași perioadă partea vătămată M.V.

a fost contactată de inculpatul D.G.P., propunându-i să meargă în străinătate pentru a lucra ca muncitor necalificat, cerându-i în același timp să caute și alte persoane interesate de acest gen de activități. Partea vătămată M.V. a fost de acord cu propunerea inculpatului D.G.P. și urmare a celor convenite, a luat legătura și cu partea vătămată C.I. căruia i-a explicat că există o persoană ce poate asigura transportul și locuri de muncă în străinătate, în domeniul unor munci necalificate. După aproximativ o săptămână, inculpatul D.G.P. a luat legătura din nou cu părțile vătămate M.V. și C.I., precizându-le că le va duce în străinătate, urmând să le asigure transportul și cazarea, pentru aceste servicii, cele două părți vătămate trebuind să îi restituie câte 300, respectiv 200 euro după primirea primului salariu.

Inculpatul D. a luat legătura cu soțul surorii concubinei sale - martorul I.M. (fiind de notorietate în localitate ca acesta făcea transport de persoane în Europa), căruia i-a solicitat să-i împrumute o mașină cu șofer care să-l ducă pe el și încă 3 băieți în Germania, achitând personal contravaloarea transportului de 300 euro. Părțile vătămate M.V. și C.I. au acceptat condițiile stabilite de inculpatul D.G.P., iar în data de 03 februarie 2005, au părăsit țara împreună cu acesta și cu partea vătămata G.M.P., transportul fiind realizat de către șoferul O.V.A. (care se ocupa cu transportul persoanelor în străinătate pentru martorul I.M.) cu autoturismul marca V.G. În data de 3 februarie 2005, inculpatul D.G.P.

împreună cu victimele M.V., G.M.P. și C.I. au plecat cu autoturismul marca V.G., condus de inculpatul O.V.A. din Făgăraș, având ca țară de destinație Germania, teritoriul României fiind părăsit prin punctul de trecere de la Nădlag, județul Arad. La graniță inculpatul D. le-a cerut pașapoartele părților vătămate, le-a făcut asigurările medicale iar inculpatul O., potrivit instrucțiunilor primite de la martorul I.M. a arătat vameșilor banii necesari trecerii graniței, respectiv câte aproximativ 500 euro de persoană, bani pe care șoferul îi restituia transportatorului I.M. de fiecare dată când revenea în țară. Ajungând în localitatea Koln din Germania, inculpatul O. i-a lăsat într-o parcare din apropierea unui supermarket A., inculpatul D.G.P.

le-a cazat pe victime la Pensiunea M. și contrar înțelegerii din țară, încă de a doua zi a obligat-o pe partea vătămată G.M.P. să cerșească împreună cu celelalte două persoane pe străzile din orașul anterior menționat. Inculpatul O.V.A. s-a reîntors în țară imediat, intrând în România în data de 06 februarie 1005, pe la punctul de trecere a frontierei din Nădlac. Inițial G.M.P. a refuzat oferta inculpatului D.G.P., motivând că înțelegerea din țară a fost aceea că urma să lucreze în domeniul construcțiilor și să nu cerșească, seara în pensiune solicitându-i în lacrimi inculpatului D. să-l lase să revină în România, în caz contrar se duce la poliție. Deși nu au vrut inițial să se supună dispozițiilor traficantului, părțile vătămate M.V.

și C.I., fiind puse într-o stare de invulnerabilitate, de către inculpatul D.G.P., au acceptat în cele din urmă să cerșească în favoarea persoanei care le-a recrutat și l-au convins și pe G. să se supună deoarece erau într-o țară străină, nu avea mijloace de subzistență, nu știau limba pentru a putea fi înțeleși și au considerat că nu aveau nici o altă șansă pentru a supraviețui și a se putea întoarce în țara lor. Părțile vătămate G.M.P., M.V. și C.I. au cerșit pe străzile din Koln pentru inculpatul D. o perioadă de aproximativ două luni de zile, respectiv de la 3 februarie 2005 la 22 aprilie 2005 obținând din această activitate fiecare zilnic sume cuprinse între 70 și 80 euro, bani ce erau predați în totalitate inculpatului D.G.P., care nu a ieșit niciodată cu ei la cerșit, iar în unele zile, îi și supraveghea în timp ce aceștia apelau la mila cetățenilor, în diferite zone aglomerate din oraș.

În fiecare seară când părțile vătămate ajungeau la hotel inculpatul D. le cerea să scoată tot ce au prin buzunare și le lua toți banii, cu pretextul că el îi aduna pentru a restitui lui I. contravaloarea transportului și pentru a achita camera din pensiune. La un moment dat în primele zile, fiind nemulțumit de sumele aduse, inculpatul D. i-a trimis la un internet unde lucra un român - martorul O.N. (nepotul martorului I.N.), care le-a confecționat câte un carton pe care îl atârnau de gât când apelau la mila publică, pentru a obține mai mulți bani în care era scris în limba germană că sunt români, au copii acasă și nu au bani din ce să trăiască. În perioada în care au cerșit pentru inculpatul D. părțile vătămate i-au predat fiecare suma de aproximativ 600 euro, deci în total aproximativ 1.800 euro.

La un moment dat respectiv în data de 22 aprilie 2005 părțile vătămate au constatat când s-au întors de la cerșit că inculpatul D. își făcuse bagajele și plecase acasă. Acestea au mai rămas în Koln încă aproximativ o săptămână, din cerșit au reușit să strângă bani să se întoarcă acasă în România cu autocarul în data de 29 aprilie 2005. După revenirea în țară, partea vătămată G.M.P. s-a deplasat la domiciliul inculpatului D.G.P. și i-a cerut suma de 600 euro, reprezentând salariul ce i s-ar fi cuvenit pe o perioadă de 3 luni, așa cum au stabilit inițial în țară, însă a fost refuzat de acesta din urmă, fiind amenințat chiar cu exercitarea unor violențe. Starea de fapt reținută s-a întemeiat pe următoarele probe: declarația părților vătămate C.I., M.V.

și G.P.M. - date în cursul urmăririi penale, situația ieșirilor din țară din care a rezultat că la data de 3 februarie 2005 părțile vătămate menționate au ieșit din țară împreună cu inculpatul D.G.P., cu autoturismul condus de inculpatul O.V.A., declarația martorei P.E. dată în faza de urmărire penală, declarația martorului M.V. senior (tatăl părții vătămate M.V.) dată în cursul urmăririi penale, declarația martorului M.V. senior (fratele părții vătămate M.V.), declarația martorei M.R. (mama părții vătămate M.V.), declarațiile martorilor I.M., date în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești. Prima instanță a constatat cu privire la inculpatul O.V.A.

că nu poate fi adoptată în mod indubitabil concluzia că a comis fapta imputată, acuzarea fundamentându-se exclusiv pe prezumția că inculpatul cunoștea motivul deplasării în Germania a părților vătămate și activitatea infracțională ce urma a fi desfășurată de coinculpat, precum și că a existat o legătură subiectivă între inculpați; astfel, având în vedere principiul in dubio pro reo, precum și probele care s-au coroborat (declarațiile inculpatului O., a martorului I.M., a părții vătămate și declarațiile coinculpatului D.) prima instanță a dispus achitarea inculpatului O.V.A. în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Referitor la retractarea în cursul cercetării judecătorești a declarațiilor date inițial de partea vătămată G., prima instanță a apreciat că aceasta este neplauzibilă față de declarațiile celorlalte părți vătămate, ale inculpatului D. și a martorilor audiați în cursul urmăririi penale.

Au fost înlăturate ca nesincere susținerile părții vătămate C. din cursul cercetării judecătorești în sensul că inculpatul D. ar fi ieșit împreună cu partea vătămată, că a acceptat să cerșească și că a fost transportat de inculpat la instanță, aceste susțineri fiind în contradicție cu celelalte aspecte relevate de aceeași parte vătămată, cu declarațiile martorilor și ale celorlalte părți vătămate din faza urmăririi penale. Au fost, de asemenea, înlăturate declarațiile martorilor P.E., M.V. senior, V.M. junior și M.R. date în fața instanței, ele venind în contradicție cu restul probelor. S-a constatat că martorii neșcolarizați au fost audiați de procuror în prezența unui martor asistent și au semnat declarațiile după ce li s-au citit.

Cu privire la individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., pericolul social relativ ridicat al faptelor, durata activității infracționale, „profitul” obținut de inculpat prin traficarea părților vătămate, vârsta inculpatului și atitudinea procesuală. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. S-a constatat că părțile vătămate s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale, dar în cursul cercetării judecătorești au arătat că nu au pretenții materiale față de inculpați. Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.G.P.

a sumei de 1.250 euro - însușită în urma traficării victimelor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov. Prin Decizia penală nr. 118/Ap din 09 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, a fost desființată hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului D.G.P. În rejudecare, au fost înlăturate dispozițiile art. 81 - 83 C. pen., iar în baza art. 86 1 C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 8 ani, determinat conform art. 86 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1), (2) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Brașov, conform programului stabilit de acesta, b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86 3 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să nu intre în legătură cu părțile vătămate G.M.P., C.I. și M.V. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost respins apelul declarat de inculpatul D.G.P. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Brașov a sumei de 450 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile civile și pentru partea vătămată (3 onorarii de câte 150 RON fiecare ). A fost obligat inculpatul apelant D.G.P.

la plata către stat a sumei de 275 RON reprezentând cheltuieli judiciare în care se va include și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 75 RON ce s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiție. Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Instanța de apel a reținut, în esență, că audierea părților vătămate s-a realizat potrivit normelor în vigoare la respectivul moment, aceste aspecte neputând, pe de altă parte să fie invocate de inculpat, necircumscriindu-se sferei reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a mai apreciat că în mod corect prima instanță a luat act de poziția exprimată de părțile vătămate în sensul că nu au pretenții materiale față de inculpat, renunțând la pretențiile inițial formulate, acțiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilității.

În mod just prima instanță a avut în vedere exclusiv probele care s-au coroborat în privința circumstanțelor legate de activitatea infracțională, conturându-se o stare de fapt certă, reliefând rolul jucat de inculpat în recrutarea, transportarea, tratamentul aplicat victimelor, ademenite prin promisiuni mincinoase să părăsească România (în absența cărora nu ar fi fost de acord cu plecarea), fiind obligate să cerșească în condițiile impuse de inculpat, care își însușea sumele astfel obținute. S-a reținut că în lipsa unor probe certe de vinovăție soluția de achitare a coinculpatului O.A.V. este justă.

S-a apreciat că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul cuantumului, nu și al modalității de executare a acesteia, fiind oportună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, față de gravitatea deosebită a faptei și nevoii de reeducare a inculpatului, acesta urmând să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trăind sub amenințarea suportării unor consecințe mai grave în cazul comiterii altor infracțiuni sau în cel al nerespectării măsurilor de supraveghere. Instanța de apel a constatat că măsura confiscării speciale dispusă este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii au declarat recurs: 1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Brașov, criticând-o, după cum rezultă din motivele de recurs scrise și precizările oral formulate de procurorul de ședință, consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului D.G.P. sub aspectul modalității de executare, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al infracțiunii, săvârșirea acesteia în formă continuată, atitudinea procesuală a inculpatului, impunându-se înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. în drept a fost invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. 2. Recurentul inculpat D.G.P. solicitând achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei și menținerea modalității de executare potrivit art. 86 1 C. pen.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și din oficiu se constată că recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov este fondat, iar recursul declarat de inculpat nefondat pentru considerentele ce urmează: Astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului și din analiza deciziei recurate, instanțele, în baza probelor legal administrate, respectiv readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, în cursul cercetării judecătorești, au stabilit în mod just starea de fapt și vinovăția inculpatului D.G.P. în comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea.

Se reține în acest sens că fapta inculpatului care a recrutat pe părțile vătămate G.M., M.V. și C.I. - persoane aflate într-o situație materială precară, neavând loc de muncă, promițându-le locuri de muncă în Germania, transportându-le în acest stat unde le-a constrâns moral prin abuz de autoritate să cerșească, însușindu-și sumele de bani rezultate din această activitate, a cărei desfășurare a fost supravegheată de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În mod corect instanțele au evaluat materialul probator și și-au format convingerea pe baza probelor care s-au coroborat (potrivit art. 62, 63 C. proc.

pen.), având în vedere declarațiile date de părțile vătămate în cursul urmăririi penale, precum și declarațiile martorilor audiați și ale inculpaților (în măsura coroborării cu celelalte probe). Așa fiind, nu poate fi primită apărarea invocată în recurs - în sensul nerealizării conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane (în formă continuată) și cu atât mai mult nu poate fi acceptată teza apărării în sensul inexistenței, în materialitatea lor, a faptelor imputate inculpatului. Situația de fapt și vinovăția inculpatului D.G.P.

în comiterea infracțiunii au fost corect stabilite prin hotărârile judecătorești anterior pronunțate, care demonstrează de o manieră indubitabilă, activitatea ilicită desfășurată de către inculpat care, prin promisiuni mincinoase, a convins victimele să îl urmeze în Germania, stat în care acestea, lipsite fiind de orice posibilitate materială care să le asigure o anumită autonomie și putere de decizie, au practicat cerșetoria în folosul exclusiv al inculpatului. Rezultă, așadar, că victimele au fost aservite intereselor inculpatului, plasându-se pe o poziție caracterizată de extremă vulnerabilitate, desfășurând o activitate pe care în condiții normale nu ar fi acceptat-o. Se reține, astfel, că apărările invocate nu au fost și nu sunt în măsură să dovedească o situație de fapt contrară celei în mod motivat reținută de către instanțe, inculpatul neprobând lipsa de temeinicie a probelor în acuzare tot prin probe, după cum prevede art. 66 C. proc.

pen. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, în ceea ce privește cuantumul, respectând criteriile generale de individualizare, reglementate de art. 72 C. pen. Referitor la modalitatea de executare a sancțiunii se impune însă a se observa că aceasta nu este aptă a conduce la realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. Astfel, modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere apreciată de către instanța de apel ca fiind în măsură să conducă la realizarea scopurilor și funcțiilor pedepsei nu poate fi apreciată ca adecvată, față de natura și gravitatea faptelor comise de inculpat, profilul său moral, care conturează trăsăturile unei persoane lipsită de scrupule, care înțelege să obțină foloase materiale - în speță sume de bani - din exploatarea unor ființe umane vulnerabile.

Se va constata că deși cuantumul pedepsei aplicate ar permite suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei, nu sunt realizate cumulativ și condițiile imperativ impuse de disp. art. 81, respectiv art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere natura infracțiunii comise, profilul moral al inculpatului, poziția procesuală a acestuia, fiind evident că simpla pronunțare a soluției de condamnare nu constituie un avertisment suficient pentru ca în viitor, chiar și fără executarea efectivă a condamnării, inculpatul să nu mai comită infracțiuni. Instanța de recurs reține, deci, că în absența unei efective executări a sancțiunii, prin privare de libertate, reeducarea inculpatului și corijarea sa, în sensul respectării normelor dreptului și moralei, precum și a formării unei atitudini pozitive și corecte față de muncă și regulile de conviețuire socială nu este posibilă, obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 C. pen.

nefiind suficientă atingerii scopurilor pedepsei. Pentru considerentele ce preced, se va constata că decizia recurată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatului, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, va fi casată decizia atacată, iar în rejudecare înlăturate disp. art. 86 1 C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție.

Reținându-se, totodată, că în ceea ce privește stabilirea stării de fapt, a vinovăției inculpatului, încadrării juridice a infracțiunii și cuantumului pedepsei hotărârea recurată este legală, temeinică și riguros motivată, precum și împrejurarea că motivele de recurs invocate de apărarea inculpatului nu sunt întemeiate, neexistând alte cazuri de casare a căror reținere din oficiu să conducă la casarea hotărârii instanței de apel sub alte aspecte, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatele părți civile și intimata parte vătămată se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva Deciziei penale nr. 118/Ap din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și rejudecând Înlătură dispozițiile art. 86 1 C. pen. și dispune ca inculpatul D.G.P. să execute pedeapsa în regim de detenție. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.P., împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat O.V.A., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012. Procesat de GGC - AS