ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1756/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1756/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală

nr. 239 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr.

7152/97/2012:

A fost respinsă cererea de reținere a

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul M.C.

arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud a fost condamnat

la:

- 1 an și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. pen., art. 74 lit.

a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.

- 1 an și 6 luni

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. proc. pen. pentru instigare la

infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 25 C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen.și

art. 76 lit. c) C. pen.

- 5 ani închisoare și

3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. proc. pen. pentru instigare la infracțiunea de

introducere în țară, fără drept, de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de

art. 25 C. pen.raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., art.

74 lit. a) și c) C. pen.și art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) și (2) C. pen. au fost

contopite pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a

inculpatului M.C. și În baza art. 88 C. pen.s-a dedus din pedeapsa aplicată,

durata arestării preventive de la 22 august 2012 până la 14 noiembrie 2012.

În baza art. 7 din

Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice, fără notificare

prealabilă de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.C. a sumei

de 10.270 Euro sau contravaloarea în RON la data executării obținute ca urmare

a valorificării drogurilor de risc a fost obligat inculpatul la plata acestei

sume către stat.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Determinând vinovăția

inculpatului în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare, prima

instanță a reținut sub aspectul stării de fapt și al interpretării mijloacelor

de probă următoarele:

în anul 2003

inculpatul M.C. a plecat în Spania la muncă într-un sat lângă Arganda del Rey.

Acolo inculpatul s-a împrietenit cu numitul H.D., un tânăr din municipiul Deva.

Totodată, inculpatul îl cunoștea și pe L.J.V., cu care era prieten încă

dinainte de a pleca în Spania. în vara anului 2011 inculpatul M.C. s-a reîntors

în România pentru a vinde un apartament în municipiul Hunedoara, ocazie cu care

s-a reîntâlnit cu L.J.V. După ce s-a reîntors în Spania în același loc, după o

scurtă ședere în Irlanda, inculpatul M.C. a început să dialogheze pe Facebook

cu L.J.V., iar apoi au început să se sune.

În cursul lunii

decembrie 2011, L.J.V. i-a propus inculpatului M.C. să-i facă rost din Spania

și să-i trimită în țară diferite cantități de cannabis, întrucât știe că se

poate trăi din așa ceva și că el s-a mai ocupat cu acest lucru. După această

discuție, inculpatul împreună cu H.D. au mers într-unul din satele de lângă

Arganda del Rey și au cumpărat circa 200 grame de cannabis pe care amândoi l-au

ambalat în pungi de cafea, iar apoi H.D. le-a pus într-un colet, după care a

expediat acest colet în România, la destinatar, la indicațiile lui L.J.V.,

fiind trecută numita L.S. - mama acestuia.

La scurt timp, tot în

decembrie 2011, L.J.V. l-a mai apelat o dată pe inculpatul M.C. care, împreună

cu H.D., în același mod, au mai cumpărat și expediat alte 200 grame cannabis. Cei

doi au cumpărat gramul de cannabis cu prețul de 3,5 - 4 Euro/gram, iar lui

L.J.V. i l-au vândut cu prețul de 7 Euro/gram, acesta din urmă vânzând

drogurile în România cu aproximativ 60 RON/gram.

În ianuarie 2012

inculpatul a plecat o săptămână în Italia la o fostă prietenă de-a lui, lângă

Brescia, acolo a fost sunat de către L.J.V. pentru a-i trimite o altă tranșă de

cannabis, în cantitate mai mare. După această discuție, inculpatul l-a sunat pe

H.D. în Spania să-i trimită cannabis în România. Inculpatul a declarat că H.D.

i-a trimis lui L.J.V. aproximativ 500 grame cannabis.

La începutul lunii

martie 2012, inculpatul fiind tot în Italia, a fost sunat din nou de L.J.V.

pentru a-i trimite încă o tranșă de cannabis. Inculpatul l-a sunat din nou pe

H.D. care a cumpărat și a trimis drogurile tot în același mod lui L.J.V., fiind

vorba de cantitatea de aproximativ 700 grame cannabis.

Inculpatul s-a

înțeles cu L.J.V. ca banii rezultați din vânzarea drogurilor de acesta din urmă

în țară, să-i depună pe cârdul acestuia, care era atașat unui cont deschis de

inculpat la BRD- Sucursala Hunedoara.

Din coroborarea

datelor de pe extrasul acestui cont, declarația martorului D.M. și a lui L.J.V.

a rezultat faptul că în perioada decembrie 2011 - aprilie 2012, au fost făcute depuneri

pe acest cârd de circa 10.270 Euro. Despre aceste sume martorul D.M. declară că

le-a primit de la inculpatul L.J.V. pentru a le depune în contul lui M.C.

Martorul mai declară că a depus acești bani, atât în nume personal (800 și

1.300 Euro), dar i-a dat și numitei M.V. - mama inculpatului M.C. (circa 2.000

Euro), cât și lui B.C., care a depus în trei rânduri 6.170 Euro (2.750, 2.000

și 1.420 Euro). L.J.V. a declarat că toți acești bani au provenit din vânzarea

de droguri - cannabis în anii 2011 și 2012 și reprezentau sumele cuvenite

inculpatului M.C.

Totodată, coroborând

probele din Dosarul nr. 20 D/P/2012 și din prezentul dosar a reieșit că

inculpatul M.C. și numitul H.D. au cumpărat din Spania și trimis în România

prin metodele arătate mai sus, aproximativ 1,8 kg cannabis pe care L.J.V., B.C.

și R.P.D. au comercializat-o pe raza municipiului Hunedoara.

Se reține că Dosarul

nr. 40D/P/2012 privindu-l pe inculpatul M.C. s-a constituit ca urmare a

disjungerii din Dosarul nr. 20 D/P/2012 în care prin rechizitoriul cu acest

număr din data de 25 iunie 2012 au fost trimiși în judecată inculpații L.J.V.,

B.C. și R.P.D. pentru infracțiuni privitoare la traficul de droguri.

Inculpații L.J.V.,

B.C. și R.P.D. trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 20D/P/2012 al

DIICOT-BT Hunedoara au fost condamnați de Tribunalul Hunedoara prin Sentința

penală nr. 152/09 august 2012. Toți cei trei inculpați s-au prevalat de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând integral faptele.

Astfel, în sarcina

inculpatului L.J.V., cel care a avut relații infracționale cu inculpatul M. s-a

reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2008 - 2012,

a vândut pe raza municipiului Hunedoara mai multor consumatori, dintre care

unii minori, cantitatea de aproximativ 1685,5 grame cannabis, ceea ce în drept

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de

risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2)

C. pen. și pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani

închisoare.

S-a mai reținut că

fapta de a-l determina pe M.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, să

instige o altă persoană aflată în Spania pentru a-i trimite cantitatea de

aproximativ 1685,5 grame cannabis întrunește elementele constitutive ale

acțiunii de instigare la infracțiunea de introducere în țară de droguri de

risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru care inculpatul a fost condamnat

la pedeapsa de 7 ani închisoare.

La data soluționării

prezentei cauze, Sentința penală nr. 152 din 9 august 2012 nu este definitivă.

Din extrasul actual

al contului rezultă că, la acest moment, inculpatul M.C. nu mai deține sume de

bani în acest cont pentru a fi indisponibilizate.

În ceea ce privește

participația la săvârșirea faptei a numitului H.D. care se află în Spania, în

loc necunoscut, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor.

Starea de fapt expusă

mai sus a fost reținută în considerare ansamblului probator administrat în

cursul urmăririi penale: procesul-verbal de sesizare din oficiu; rechizitoriul nr.

20 D/P/2012, procesele-verbale de percheziție domiciliară; procese verbale de

redare a convorbirilor telefonice; adrese și răspund BRD; procese verbale

întocmite de organele de poliție, minuta Sentinței penale nr. 152/2012,

depoziții martori, fișa de cazier judiciar coroborate cu declarațiile

inculpatului date atât în fața procurorului cât și în faza de judecată prin

care acesta a recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor, înțelegând să

uzeze de disp. art. 320

1

C. proc. pen. privind procedura simplificată,

întemeiată pe pledoaria de vinovăție.

În drept, faptele

inculpatului săvârșite în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca

întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de:

- art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 25 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., toate în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Vizând reținerea

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a argumentat că activi

infracțională a numitului H.D. era cunoscută organelor de urmărire penală

anterior intervenției inculpatului M.C., din declarația inculpatului L.J.V. și

din interceptările telefonice obținute În baza autorizațiilor. Declarația

sinceră a inc. M.C. din 22 august 2012 cu privire la circumstanțele în care a

săvârșit faptele nu poate avea semnificația unui denunț pentru a beneficia de

prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței a

declarat apel în termenul legal impus de art. 363 C. proc. pen. inculpatul M.C.

aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând prin

memoriul scris depus la dosar următoarele:

I. Constatarea

nulității hotărârii și a actului de sesizare al instanței, ca urmare a lipsei

de apărare a inculpatului datorată contrarietății de interese în care s-a aflat

apărătorul inculpatului, urmând a se dispune în baza disp. art. 197 alin. (2)

și (3) C. proc. pen. raportat la disp. art. 332 C. proc. pen. restituirea

cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În dezvoltarea

acestei critici inculpatul arată că în faza de urmărire penală apărătorul ales

al inculpatului a reprezentat și pe învinuita L.S. (învinuită în Dosar nr. 20

D/P/2012 față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin

rechizitoriul emis la 25 iunie 2012).

Inculpatului i-a fost

încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât instanța nu a explicat acestuia

consecințele juridice ale textului de lege prev. de art. 320

1

C.

proc. pen.; inculpatul a recunoscut fără rezerve starea de fapt și acuzațiile

aduse sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2

5

)

C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 însă se consideră

nevinovat și contestă acuzațiile sub aspectul infracțiunii prev. de art. 25 C.

pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Se susține că

inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă și reală, apărătorul său ales

omițând să-i explice consecințele juridice ale dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., punându-i în vedere doar beneficiile acestui text de lege sub

raportul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Se arată că inculpatul nu

a conștientizat pe deplin, în lipsa unei apărări efective din partea

apărătorului său, consecințele juridice ale recunoașterii integrale a faptelor,

fapte pe care le recunoaște doar parțial, contestând acuzațiile de instigare la

introducere în țară a drogurilor de risc și specificând că el însuși a fost

instigat la săvârșirea acestei infracțiuni.

II. În subsidiar,

reducerea substanțială a pedepsei aplicate și stabilirea ca modalitate de

executare a acesteia suspendarea sub supraveghere, în baza disp. art. 86

1

și următoarele C. pen.

Se impune a fi

remarcat sub acest aspect contribuția minimă a inculpatului la săvârșirea

infracțiunilor precum și împrejurările care în mod eronat nu au fost

considerate de către prima instanță ca și cauze de reducere a pedepsei prev. de

art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Se arată că

inculpatul și-a da concursul în mod real la înlesnirea descoperirii celorlalți

participanți la săvârșirea faptelor, în speță a inculpatului H.D., prin

recunoașterea acestuia după planșa foto.

Referitor la

modalitatea de executare a pedepsei se apreciază că scopul sancțiunii penale

poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, relevante în acest sens

fiind elementele circumstanțiale ce definesc persoana inculpatului: lipsa

antecedentelor penale, încadrarea sa în câmpul muncii etc.

Curtea a pus în

vedere inculpatului că are posibilitatea de a fi ascultat în fața sa, acesta

înțelegând să facă precizări suplimentare cu privire la aspectele de

nelegalitate intervenite atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de

fond.

Prin Decizia penală

nr. 29/A din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția

penală și pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul

M.C.

S-a casat decizia

apelată sub aspectul laturii penale numai în ce privește aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin.

(2) C. pen. și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și procedând la o nouă

judecată în aceste limite:

S-a descontopit

pedeapsa aplicată inculpatului în elementele componente de: 1 an și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, 1 an și 6 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor și 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor.

S-au înlăturat

pedepsele complementare de câte 2 ani interzicerea drepturilor aplicate

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat

la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat

la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu art.

320

1

C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a)

C. pen. de la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor la 4 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) și (2) C. pen. s-au

contopit pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor în pedeapsa ce mai grea de 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 22

august 2012 la zi.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Verificând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport cu aspectele critice

expuse câr și din oficiu în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

Curtea de Apel a constatat următoarele:

a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul

materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu

declarațiile inculpatului date în fața Tribunalului prin care acesta a

recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor ce au constituit obiectul

acuzațiilor, înțelegând să se prevaleze de disp. art. 320

1

C. proc.

pen.

prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul

cauzei, cu respectarea cerințelor impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele

infracțiunilor expuse în actul de sesizare

la rândul său, sub raportul bazei factuale că:

- în luna decembrie

2011 inculpatul M.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale a cumpărat de p

teritoriul Spaniei împreună cu inc. H.D. cantitatea de aproximativ 500 gr

cannabis;

- în perioada

ianuarie - martie 2012, baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul

M.C., aflându-se în Italia I-a instigat pe numitul H.D. să cumpere de pe

teritoriul Spaniei cantitatea de aproximativ 1,20 - 1,3 kg cannabis;

- în perioada

decembrie 2011 - martie 2012, inculpatul M.C. În baza aceleiași rezoluții

infracționale l-a instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România

cantitatea de aproximativ 1,8 kg cannabis

că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corectă faptelor

săvârșite de către inculpat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C.

pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate în condițiile art.

41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 320

1

C. proc. pen..

criticile privind nulitatea absolută a hotărârii și a actului de sesizare a

instanței, Curtea constată în urma examinării pieselor dosarului că în cauză nu

sunt incidente disp. art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpatul

beneficiind atât la urmărire penală cât și în fața Tribunalului de o apărare

reală și efectivă, neexistând un motiv plauzibil care să convingă asupra

intervenției contrarietății de interese dintre acesta și învinuita L.S..

impune a fi precizată împrejurarea că dosarul de urmărire penală nr. 40

D/P/2012 și în care s-a emis actul de sesizare al instanței în ce-l privește pe

inc. M.C., a fost înregistrat la data de 26 iunie 2012, în urma disjungerii din

Dosarul nr. 20/D/P/2012 dosar al DIICOT - BT Hunedoara.

Prin rechizitoriul

emis la 25 iunie 2012 în Dosar nr. 20/D/P/2012 în temeiul art. 249 C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei L.S.

avocațială existentă la dosarul de urmărire penală nr. 40/D/P/2012 la fila 144,

încheiată în baza contractului de asistență juridică nr. 335/2012, atestă că

inculpatul M.C. a beneficiat de serviciile apărătorului ales J.L. începând cu

data de 22 august 201, dată la care față de învinuita L.S. era emisă o soluție

de scoatere de sub urmărire penală în Dosarul nr. 20/D/P/2012.

În aceste

circumstanțe chiar dacă cei doi au beneficiat de serviciile aceluiași apărător,

nu poate fi trasă concluzia existenței unor contrarietăți de interese atâta

timp cât apărarea nu a fost exercitată concomitent.

Curtea constată

astfel că dreptul la apărarea al inculpatului M.C., atât în cursul urmăririi

penale cât și în faza de judecată, nu a fost limitat într-o manieră

incompatibilă cu disp. art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din Convenție, aspect ce

exclude constatarea nulității absolute și adoptarea unei soluții de trimitere a

cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen..

critica adusă modalității defectuoase în care s-a realizat apărarea

inculpatului în fața instanței, Curtea în urma examinării actelor de la dosar

arată că aceste neregularități, deși nedovedite, nu echivalează cu lipsa unei

apărări efective și concrete, atâta timp cât prima instanță a pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. cu toate

consecințele ce decurg din acesta, aspect confirmat de către inculpat în

declarația de la f. 35 dosar apel.

în care din actele de la dosar rezultă cu claritate că inculpatului M.C. i s-a

adus la cunoștință atât posibilitatea de a opta pentru procedura simplificată

prev. de art. 320

1

C. proc. pen. cât și acuzațiile aduse prin

rechizitoriu, acesta nu se poate prevala de necunoașterea legii. Apărările

inculpatului în sensul că nu a conștientizat pe deplin înțelesul și

consecințele disp. art. 320

1

C. proc. pen., apreciind ca suficientă

recunoașterea integrală doar a două din faptele ce constituie obiectul

acuzațiilor, nu vor fi acceptate de către Curte.

Inculpatul, prin

apărător ales, își argumentează această poziție prin aceea că în ce privește

infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 nu există în dosarul de urmărire penală date certe care să

confirme acuzațiile astfel încât nu avea nici un interes să recunoască o faptă

pe care nu a săvârșit-o.

Din aceeași

perspectivă, inculpatul arată în fața Curții că instanța fondului nu era în

măsură să aplice procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen. atâta

timp cât din materialul probator de la dosarul de urmărire penală nu rezulta cu

certitudine că fapta expusă mai sus există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de către inculpat.

Susținerile

inculpatului sunt infirmate însă de ansamblul materialului probator administrat

în cursul urmăririi penale, din a cărui analiză coroborată rezultă fără echivoc

împrejurarea că inculpatul M.C., în perioada decembrie 2011 - martie 2012 l-a

instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România cantitatea de 1,8 kg

cannabis. Relevant în acest sens sunt declarațiile învinuiților L.S. și

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul

M.C. și ceilalți inculpați.

ce preced, Curtea apreciază că prima instanță a urmat în mod corect procedura

simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., procedură declanșată

în urma manifestării clare și neechivoce de voință a inculpatului M.C.

de netemeinicie invocate de către inculpat, Curtea le apreciază ca fiind

fondate.

Sub un prim aspect

Curtea constată că în mod greșit instanța fondului a aplicat inculpatului

pedepse complementare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.

(1) și respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 atâta timp cât pedepsele principale nu se circumscriau limitelor prev.

de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen.

În acest sens

Tribunalul, aplicând pentru cele două infracțiuni pedepse principale de câte 1

an și 6 luni închisoare, stabilirea unor pedepse complementare nu mai era

posibilă fiind încălcate dispozițiile textului de lege sus arătat.

rând, Curtea constată că pedeapsa principală de 5 ani închisoare și cea

complementară de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. și 74, 76 C. pen.,

excede posibilităților reale de reeducare ale inculpatului.

elementelor circumstanțiale ce definesc persoana inculpatului (lipsa

antecedentelor penale, desfășurarea unei activități remunerate, conduita

procesuală sinceră) conving Curtea că prima instanță nu a dat eficiența

cuvenită disp. art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu ocazia individualizării

judiciare pentru infracțiunile enunțate mai sus, o pedeapsă principală de 4 ani

închisoare și una complementară pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la introducerea în țară de droguri de risc, fiind în

măsură să reprezinte garanții suficiente în ce privește atingerea scopului

preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen. Curtea apreciază că o

pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare corespunde principiului

proporționalității dintre sancțiune și comportament și reprezintă măsură de

constrângere eficientă, aptă să contribuie la reeducarea inculpatului M.C.

critica adusă nereținerii cazului de reducere a pedepsei prev. de art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, Curtea o apreciază ca nefondată în raport cu

situația concretă desprinsă din actele dosarului. Astfel, poziția sinceră a

inculpatului nu a fost esențială și determinantă în identificarea și

facilitatea prinderii numitului H.D., persoană care a săvârșit infracțiuni

legate de droguri, întrucât la momentul începerii urmăririi penale activitatea

infracțională a numitului H.D. era cunoscută organelor de urmărire penală din

declarația inc. L.J.V. și din interceptările telefonice.

În acest sens,

declarați inculpatului M.C. în cursul urmării penale nu echivalează cu un

denunț în accepția legii și care să atragă incidența art. 16 din Legea nr.

143/2000.

modalitatea de executare a pedepsei, Curtea precizează că în cauză nu sunt

întrunite cumulativ exigențele prev. de art. 86

1

C. proc. pen.. Sub

un prim aspect, în ce privește limita de pedeapsă în cazul concursului de

infracțiuni, Curtea constată că este depășită, pedeapsa rezultantă aplicată

fiind de 4 ani închisoare

În al doilea rând,

ansamblul actelor de la dosar conving asupra faptului că scopul pedepsei nu

poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. Circumstanțele concrete ale

cauzei și care demonstrează gravitatea faptelor, duc la concluzia necesității

aplicării unei sancțiuni eficiente și ferme, apte să contribuie la reeducarea

inculpatului, reeducare ce nu poate fi realizată în opinia Curții prin

instituirea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86

3

C. proc.

pen., acestea fiind considerate insuficiente în raport cu aspectele ce definesc

persoana inculpatului și posibilitățile sale reale de reintegrare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul M.C.

În susținerea

recursului inculpatul a invocat în principal cazurile de casare prev. de art.

385

9

pct. 2 și 6 C. proc. pen.., solicitând să se constate nulitatea

hotărârilor și a actului de sesizare a instanței, ca urmare a lipsei de apărare

a inculpatului, datorată contrarietății de interese în care s-a aflat

apărătorul inculpatului, în condițiile în care acesta a reprezentat și pe o

altă persoană, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În acest context, a

solicitat să se reanalizeze aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.. și să se constate astfel inexistența mijloacelor de probă pentru

reținerea instigării la infracțiunea prev.de art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

În subsidiar, a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen..,

solicitând reducerea pedepsei, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și

stabilirea unei modalități neprivative de libertate de executare a pedepsei.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate,

Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce privește

incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 2 și 6 C.

proc. pen., Curtea reține că acestea reiau practic două dintre motivele de

nulitate absolută în scrise în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

nelegală sesizare a instanței, respectiv la desfășurarea urmăririi penale ori a

judecății în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.

În speță, Curtea

constată mai întâi că inculpatul a fost asistat de un apărător atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul judecății, astfel încât din această

perspectivă susținerile inculpatului sunt neîntemeiate.

Din actele aflate la

dosar rezultă că în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe

inculpatul a fost asistat de un apărător ales, în persoana avocatului J.L.,

același care asigurase, în calitate de apărător din oficiu, asistența juridică

pentru o altă persoană (L.S.) cercetată pentru fapte în legătură cu cele

imputate inculpatului, însă în cauza inițială (20/D/P/2012), din care ulterior

a fost disjunsă cea care face obiectul prezentului dosar (40/D/P/2012).

Mai rezultă de

asemenea că la data la care avocatul respectiv a început să acorde asistență

juridică inculpatului (22 august 2012), față de cealaltă persoană cercetată se

dispusese deja o soluție, aceea de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ (prin rechizitoriul întocmit la 25

iunie 2012 în Dosarul nr. 20/D/P/2012).

Examinând poziția

procesuală adoptată de cele două persoane, Curtea constată că acestea au

recunoscut faptele ce li s-au imputat, așa încât nu se poate vorbi despre

împrejurarea că ele s-ar fi aflat pe poziții divergente, care ar fi reclamat să

fie asistate de avocați diferiți.

În același timp,

problema contrari etății de interese între diferite persoane se poate pune doar

în măsura în care acestea sunt cercetate în aceeași cauză și sunt asistate de același

apărător desemnat din oficiu, căci numai atunci organul judiciar ar putea

interveni fără a aduce atingere relației client-avocat stabilită în urma unui

raport liber consimțit și a unui contract de asistență juridică încheiat între

aceștia.

Or, în speță, Curtea

constată că, deși este vorba despre același avocat care a acordat asistență

juridică pentru două persoane, acestea au fost cercetate în cauze diferite

(neavând relevanță că una a fost disjunsă din cealaltă), iar calitatea

avocatului a fost distinctă în cele două cauze (apărător din oficiu pentru L.S.

și apărător ales pentru inculpatul M.C.).

Prin urmare,

susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut parte de o apărare

efectivă, datorită împrejurării că a fost asistat de același avocat care a

acordat asistență juridică unei alte persoane, sunt simple alegații, astfel

încât în cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen. și nici cel pus în legătură cu acesta, referitor la

sesizarea instanței, respectiv cel prev. de art. 385

9

pct. 2 C.

proc. pen..

În ce privește

reanalizarea aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în

condițiile în care inculpatul arată că nu recunoaște decât o parte din

activitatea infracțională ce i-a fost imputată, Curtea constată că incidența

acestei proceduri simplificate cu efecte favorabile în planul sancțiunii

aplicate presupune o recunoaștere totală și necondiționată a faptelor

menționate în actul de sesizare, precum și o achiesare ca judecata să aibă loc

doar În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În speță, inculpatul

a recunoscut fără rezerve faptele imputate, iar soluția de condamnare nu s-a

bazat exclusiv pe această declarație, ci și pe alte mijloace de probă aflate la

dosarul cauzei, care dovedesc pe deplin justețea acuzațiilor ce i-au fost aduse

(declarații de martori, extrase de cont, procese-verbale de redare a

convorbirilor telefonice).

În ce privește cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată

că instanța apel a evaluat corespunzător toate circumstanțele cauzei și a

individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, acesta beneficiind pe

lângă dispozițiile de favoare înscrise în art. 320

1

C. proc. pen..,

și de circumstanțe atenuante judiciare, cărora ambele instanțe le-au dat

efecte, deși acest lucru nu era obligatoriu în condițiile în care în speță era

incidență și cauza de agravare prev. de art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

În ce privește

incidența disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că, deși inculpatul

a indicat în declarațiile sale și implicarea unei alte persoane în comiterea

faptelor ce i-au fost imputate, față de aceasta cercetările s-au disjuns,

astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege

pentru a beneficia de o nouă reducere a pedepsei. Pe de altă parte, implicarea

numitului H.D. în activitatea infracțională alături de inculpat nu a rezultat

doar din declarația sa, ci și din probele deja administrate în cauza inițială,

inculpatul indicând doar identitatea respectivului participant.

În fine, în ce

privește modalitatea de executare a pedepsei, față de cuantumul pedepsei

rezultante, de 4 ani închisoare, este evident că solicitarea inculpatului nu

poate fi primită, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 81 alin. (2) sau,

după caz, 86

1

alin. (2) C. pen.

Față de toate aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea

va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art.

88 C. pen. și 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr.

29/A din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august 2012 la

23 mai 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - LM