ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1756/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1756/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 239 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7152/97/2012: A fost respinsă cererea de reținere a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Inculpatul M.C. arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud a fost condamnat la: - 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. - 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. proc.
pen. pentru instigare la infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen.și art. 76 lit. c) C. pen. - 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. proc. pen. pentru instigare la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen.raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen.și art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) și (2) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului M.C. și În baza art. 88 C. pen.s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 22 august 2012 până la 14 noiembrie 2012. În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice, fără notificare prealabilă de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.C. a sumei de 10.270 Euro sau contravaloarea în RON la data executării obținute ca urmare a valorificării drogurilor de risc a fost obligat inculpatul la plata acestei sume către stat. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare, prima instanță a reținut sub aspectul stării de fapt și al interpretării mijloacelor de probă următoarele: în anul 2003 inculpatul M.C. a plecat în Spania la muncă într-un sat lângă Arganda del Rey. Acolo inculpatul s-a împrietenit cu numitul H.D., un tânăr din municipiul Deva.
Totodată, inculpatul îl cunoștea și pe L.J.V., cu care era prieten încă dinainte de a pleca în Spania. în vara anului 2011 inculpatul M.C. s-a reîntors în România pentru a vinde un apartament în municipiul Hunedoara, ocazie cu care s-a reîntâlnit cu L.J.V. După ce s-a reîntors în Spania în același loc, după o scurtă ședere în Irlanda, inculpatul M.C. a început să dialogheze pe Facebook cu L.J.V., iar apoi au început să se sune. În cursul lunii decembrie 2011, L.J.V. i-a propus inculpatului M.C. să-i facă rost din Spania și să-i trimită în țară diferite cantități de cannabis, întrucât știe că se poate trăi din așa ceva și că el s-a mai ocupat cu acest lucru. După această discuție, inculpatul împreună cu H.D.
au mers într-unul din satele de lângă Arganda del Rey și au cumpărat circa 200 grame de cannabis pe care amândoi l-au ambalat în pungi de cafea, iar apoi H.D. le-a pus într-un colet, după care a expediat acest colet în România, la destinatar, la indicațiile lui L.J.V., fiind trecută numita L.S. - mama acestuia. La scurt timp, tot în decembrie 2011, L.J.V. l-a mai apelat o dată pe inculpatul M.C. care, împreună cu H.D., în același mod, au mai cumpărat și expediat alte 200 grame cannabis. Cei doi au cumpărat gramul de cannabis cu prețul de 3,5 - 4 Euro/gram, iar lui L.J.V. i l-au vândut cu prețul de 7 Euro/gram, acesta din urmă vânzând drogurile în România cu aproximativ 60 RON/gram. În ianuarie 2012 inculpatul a plecat o săptămână în Italia la o fostă prietenă de-a lui, lângă Brescia, acolo a fost sunat de către L.J.V.
pentru a-i trimite o altă tranșă de cannabis, în cantitate mai mare. După această discuție, inculpatul l-a sunat pe H.D. în Spania să-i trimită cannabis în România. Inculpatul a declarat că H.D. i-a trimis lui L.J.V. aproximativ 500 grame cannabis. La începutul lunii martie 2012, inculpatul fiind tot în Italia, a fost sunat din nou de L.J.V. pentru a-i trimite încă o tranșă de cannabis. Inculpatul l-a sunat din nou pe H.D. care a cumpărat și a trimis drogurile tot în același mod lui L.J.V., fiind vorba de cantitatea de aproximativ 700 grame cannabis. Inculpatul s-a înțeles cu L.J.V. ca banii rezultați din vânzarea drogurilor de acesta din urmă în țară, să-i depună pe cârdul acestuia, care era atașat unui cont deschis de inculpat la BRD- Sucursala Hunedoara.
Din coroborarea datelor de pe extrasul acestui cont, declarația martorului D.M. și a lui L.J.V. a rezultat faptul că în perioada decembrie 2011 - aprilie 2012, au fost făcute depuneri pe acest cârd de circa 10.270 Euro. Despre aceste sume martorul D.M. declară că le-a primit de la inculpatul L.J.V. pentru a le depune în contul lui M.C. Martorul mai declară că a depus acești bani, atât în nume personal (800 și 1.300 Euro), dar i-a dat și numitei M.V. - mama inculpatului M.C. (circa 2.000 Euro), cât și lui B.C., care a depus în trei rânduri 6.170 Euro (2.750, 2.000 și 1.420 Euro). L.J.V. a declarat că toți acești bani au provenit din vânzarea de droguri - cannabis în anii 2011 și 2012 și reprezentau sumele cuvenite inculpatului M.C.
Totodată, coroborând probele din Dosarul nr. 20 D/P/2012 și din prezentul dosar a reieșit că inculpatul M.C. și numitul H.D. au cumpărat din Spania și trimis în România prin metodele arătate mai sus, aproximativ 1,8 kg cannabis pe care L.J.V., B.C. și R.P.D. au comercializat-o pe raza municipiului Hunedoara. Se reține că Dosarul nr. 40D/P/2012 privindu-l pe inculpatul M.C. s-a constituit ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 20 D/P/2012 în care prin rechizitoriul cu acest număr din data de 25 iunie 2012 au fost trimiși în judecată inculpații L.J.V., B.C. și R.P.D. pentru infracțiuni privitoare la traficul de droguri. Inculpații L.J.V., B.C. și R.P.D. trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 20D/P/2012 al DIICOT-BT Hunedoara au fost condamnați de Tribunalul Hunedoara prin Sentința penală nr. 152/09 august 2012. Toți cei trei inculpați s-au prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.
pen., recunoscând integral faptele. Astfel, în sarcina inculpatului L.J.V., cel care a avut relații infracționale cu inculpatul M. s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2008 - 2012, a vândut pe raza municipiului Hunedoara mai multor consumatori, dintre care unii minori, cantitatea de aproximativ 1685,5 grame cannabis, ceea ce în drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a mai reținut că fapta de a-l determina pe M.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, să instige o altă persoană aflată în Spania pentru a-i trimite cantitatea de aproximativ 1685,5 grame cannabis întrunește elementele constitutive ale acțiunii de instigare la infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare. La data soluționării prezentei cauze, Sentința penală nr. 152 din 9 august 2012 nu este definitivă. Din extrasul actual al contului rezultă că, la acest moment, inculpatul M.C.
nu mai deține sume de bani în acest cont pentru a fi indisponibilizate. În ceea ce privește participația la săvârșirea faptei a numitului H.D. care se află în Spania, în loc necunoscut, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor. Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerare ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de sesizare din oficiu; rechizitoriul nr. 20 D/P/2012, procesele-verbale de percheziție domiciliară; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; adrese și răspund BRD; procese verbale întocmite de organele de poliție, minuta Sentinței penale nr. 152/2012, depoziții martori, fișa de cazier judiciar coroborate cu declarațiile inculpatului date atât în fața procurorului cât și în faza de judecată prin care acesta a recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor, înțelegând să uzeze de disp.
art. 320 1 C. proc. pen. privind procedura simplificată, întemeiată pe pledoaria de vinovăție. În drept, faptele inculpatului săvârșite în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Vizând reținerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a argumentat că activi infracțională a numitului H.D.
era cunoscută organelor de urmărire penală anterior intervenției inculpatului M.C., din declarația inculpatului L.J.V. și din interceptările telefonice obținute În baza autorizațiilor. Declarația sinceră a inc. M.C. din 22 august 2012 cu privire la circumstanțele în care a săvârșit faptele nu poate avea semnificația unui denunț pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal impus de art. 363 C. proc. pen. inculpatul M.C. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând prin memoriul scris depus la dosar următoarele: I. Constatarea nulității hotărârii și a actului de sesizare al instanței, ca urmare a lipsei de apărare a inculpatului datorată contrarietății de interese în care s-a aflat apărătorul inculpatului, urmând a se dispune în baza disp.
art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la disp. art. 332 C. proc. pen. restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. În dezvoltarea acestei critici inculpatul arată că în faza de urmărire penală apărătorul ales al inculpatului a reprezentat și pe învinuita L.S. (învinuită în Dosar nr. 20 D/P/2012 față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul emis la 25 iunie 2012). Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât instanța nu a explicat acestuia consecințele juridice ale textului de lege prev. de art. 320 1 C. proc. pen.; inculpatul a recunoscut fără rezerve starea de fapt și acuzațiile aduse sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2 5 ) C. pen.
raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 însă se consideră nevinovat și contestă acuzațiile sub aspectul infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Se susține că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă și reală, apărătorul său ales omițând să-i explice consecințele juridice ale dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., punându-i în vedere doar beneficiile acestui text de lege sub raportul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Se arată că inculpatul nu a conștientizat pe deplin, în lipsa unei apărări efective din partea apărătorului său, consecințele juridice ale recunoașterii integrale a faptelor, fapte pe care le recunoaște doar parțial, contestând acuzațiile de instigare la introducere în țară a drogurilor de risc și specificând că el însuși a fost instigat la săvârșirea acestei infracțiuni.
II. În subsidiar, reducerea substanțială a pedepsei aplicate și stabilirea ca modalitate de executare a acesteia suspendarea sub supraveghere, în baza disp. art. 86 1 și următoarele C. pen. Se impune a fi remarcat sub acest aspect contribuția minimă a inculpatului la săvârșirea infracțiunilor precum și împrejurările care în mod eronat nu au fost considerate de către prima instanță ca și cauze de reducere a pedepsei prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000. Se arată că inculpatul și-a da concursul în mod real la înlesnirea descoperirii celorlalți participanți la săvârșirea faptelor, în speță a inculpatului H.D., prin recunoașterea acestuia după planșa foto.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei se apreciază că scopul sancțiunii penale poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, relevante în acest sens fiind elementele circumstanțiale ce definesc persoana inculpatului: lipsa antecedentelor penale, încadrarea sa în câmpul muncii etc. Curtea a pus în vedere inculpatului că are posibilitatea de a fi ascultat în fața sa, acesta înțelegând să facă precizări suplimentare cu privire la aspectele de nelegalitate intervenite atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de fond. Prin Decizia penală nr. 29/A din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală și pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul M.C.
S-a casat decizia apelată sub aspectul laturii penale numai în ce privește aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și procedând la o nouă judecată în aceste limite: S-a descontopit pedeapsa aplicată inculpatului în elementele componente de: 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor și 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor.
S-au înlăturat pedepsele complementare de câte 2 ani interzicerea drepturilor aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. de la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) și (2) C. pen.
s-au contopit pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor în pedeapsa ce mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 22 august 2012 la zi. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport cu aspectele critice expuse câr și din oficiu în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:
Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile inculpatului date în fața Tribunalului prin care acesta a recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor ce au constituit obiectul acuzațiilor, înțelegând să se prevaleze de disp. art. 320 1 C. proc. pen.
Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, cu respectarea cerințelor impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare
Curtea a reținut la rândul său, sub raportul bazei factuale că: - în luna decembrie 2011 inculpatul M.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale a cumpărat de p teritoriul Spaniei împreună cu inc. H.D. cantitatea de aproximativ 500 gr cannabis; - în perioada ianuarie - martie 2012, baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul M.C., aflându-se în Italia I-a instigat pe numitul H.D. să cumpere de pe teritoriul Spaniei cantitatea de aproximativ 1,20 - 1,3 kg cannabis; - în perioada decembrie 2011 - martie 2012, inculpatul M.C. În baza aceleiași rezoluții infracționale l-a instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România cantitatea de aproximativ 1,8 kg cannabis
Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corectă faptelor săvârșite de către inculpat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 320 1 C. proc. pen..
Referitor la criticile privind nulitatea absolută a hotărârii și a actului de sesizare a instanței, Curtea constată în urma examinării pieselor dosarului că în cauză nu sunt incidente disp. art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpatul beneficiind atât la urmărire penală cât și în fața Tribunalului de o apărare reală și efectivă, neexistând un motiv plauzibil care să convingă asupra intervenției contrarietății de interese dintre acesta și învinuita L.S..
În acest sens se impune a fi precizată împrejurarea că dosarul de urmărire penală nr. 40 D/P/2012 și în care s-a emis actul de sesizare al instanței în ce-l privește pe inc. M.C., a fost înregistrat la data de 26 iunie 2012, în urma disjungerii din Dosarul nr. 20/D/P/2012 dosar al DIICOT - BT Hunedoara. Prin rechizitoriul emis la 25 iunie 2012 în Dosar nr. 20/D/P/2012 în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei L.S.
Împuternicirea avocațială existentă la dosarul de urmărire penală nr. 40/D/P/2012 la fila 144, încheiată în baza contractului de asistență juridică nr. 335/2012, atestă că inculpatul M.C. a beneficiat de serviciile apărătorului ales J.L. începând cu data de 22 august 201, dată la care față de învinuita L.S. era emisă o soluție de scoatere de sub urmărire penală în Dosarul nr. 20/D/P/2012. În aceste circumstanțe chiar dacă cei doi au beneficiat de serviciile aceluiași apărător, nu poate fi trasă concluzia existenței unor contrarietăți de interese atâta timp cât apărarea nu a fost exercitată concomitent. Curtea constată astfel că dreptul la apărarea al inculpatului M.C., atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, nu a fost limitat într-o manieră incompatibilă cu disp. art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din Convenție, aspect ce exclude constatarea nulității absolute și adoptarea unei soluții de trimitere a cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen.. 7. În ce privește critica adusă modalității defectuoase în care s-a realizat apărarea inculpatului în fața instanței, Curtea în urma examinării actelor de la dosar arată că aceste neregularități, deși nedovedite, nu echivalează cu lipsa unei apărări efective și concrete, atâta timp cât prima instanță a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. cu toate consecințele ce decurg din acesta, aspect confirmat de către inculpat în declarația de la f. 35 dosar apel.
În circumstanțele în care din actele de la dosar rezultă cu claritate că inculpatului M.C. i s-a adus la cunoștință atât posibilitatea de a opta pentru procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. cât și acuzațiile aduse prin rechizitoriu, acesta nu se poate prevala de necunoașterea legii. Apărările inculpatului în sensul că nu a conștientizat pe deplin înțelesul și consecințele disp. art. 320 1 C. proc. pen., apreciind ca suficientă recunoașterea integrală doar a două din faptele ce constituie obiectul acuzațiilor, nu vor fi acceptate de către Curte. Inculpatul, prin apărător ales, își argumentează această poziție prin aceea că în ce privește infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu există în dosarul de urmărire penală date certe care să confirme acuzațiile astfel încât nu avea nici un interes să recunoască o faptă pe care nu a săvârșit-o. Din aceeași perspectivă, inculpatul arată în fața Curții că instanța fondului nu era în măsură să aplice procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen. atâta timp cât din materialul probator de la dosarul de urmărire penală nu rezulta cu certitudine că fapta expusă mai sus există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. Susținerile inculpatului sunt infirmate însă de ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, din a cărui analiză coroborată rezultă fără echivoc împrejurarea că inculpatul M.C., în perioada decembrie 2011 - martie 2012 l-a instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România cantitatea de 1,8 kg cannabis. Relevant în acest sens sunt declarațiile învinuiților L.S. și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul M.C. și ceilalți inculpați.
Raportat la cele ce preced, Curtea apreciază că prima instanță a urmat în mod corect procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen., procedură declanșată în urma manifestării clare și neechivoce de voință a inculpatului M.C.
Vizând aspectele de netemeinicie invocate de către inculpat, Curtea le apreciază ca fiind fondate. Sub un prim aspect Curtea constată că în mod greșit instanța fondului a aplicat inculpatului pedepse complementare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 atâta timp cât pedepsele principale nu se circumscriau limitelor prev. de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. În acest sens Tribunalul, aplicând pentru cele două infracțiuni pedepse principale de câte 1 an și 6 luni închisoare, stabilirea unor pedepse complementare nu mai era posibilă fiind încălcate dispozițiile textului de lege sus arătat.
În al doilea rând, Curtea constată că pedeapsa principală de 5 ani închisoare și cea complementară de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. și 74, 76 C. pen., excede posibilităților reale de reeducare ale inculpatului.
Analiza elementelor circumstanțiale ce definesc persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, desfășurarea unei activități remunerate, conduita procesuală sinceră) conving Curtea că prima instanță nu a dat eficiența cuvenită disp. art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu ocazia individualizării judiciare pentru infracțiunile enunțate mai sus, o pedeapsă principală de 4 ani închisoare și una complementară pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la introducerea în țară de droguri de risc, fiind în măsură să reprezinte garanții suficiente în ce privește atingerea scopului preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen. Curtea apreciază că o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare corespunde principiului proporționalității dintre sancțiune și comportament și reprezintă măsură de constrângere eficientă, aptă să contribuie la reeducarea inculpatului M.C.
În ce privește critica adusă nereținerii cazului de reducere a pedepsei prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea o apreciază ca nefondată în raport cu situația concretă desprinsă din actele dosarului. Astfel, poziția sinceră a inculpatului nu a fost esențială și determinantă în identificarea și facilitatea prinderii numitului H.D., persoană care a săvârșit infracțiuni legate de droguri, întrucât la momentul începerii urmăririi penale activitatea infracțională a numitului H.D. era cunoscută organelor de urmărire penală din declarația inc. L.J.V. și din interceptările telefonice. În acest sens, declarați inculpatului M.C. în cursul urmării penale nu echivalează cu un denunț în accepția legii și care să atragă incidența art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Vizând modalitatea de executare a pedepsei, Curtea precizează că în cauză nu sunt întrunite cumulativ exigențele prev. de art. 86 1 C. proc. pen.. Sub un prim aspect, în ce privește limita de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni, Curtea constată că este depășită, pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 4 ani închisoare În al doilea rând, ansamblul actelor de la dosar conving asupra faptului că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. Circumstanțele concrete ale cauzei și care demonstrează gravitatea faptelor, duc la concluzia necesității aplicării unei sancțiuni eficiente și ferme, apte să contribuie la reeducarea inculpatului, reeducare ce nu poate fi realizată în opinia Curții prin instituirea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 C. proc. pen., acestea fiind considerate insuficiente în raport cu aspectele ce definesc persoana inculpatului și posibilitățile sale reale de reintegrare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C. În susținerea recursului inculpatul a invocat în principal cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 2 și 6 C. proc. pen.., solicitând să se constate nulitatea hotărârilor și a actului de sesizare a instanței, ca urmare a lipsei de apărare a inculpatului, datorată contrarietății de interese în care s-a aflat apărătorul inculpatului, în condițiile în care acesta a reprezentat și pe o altă persoană, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. În acest context, a solicitat să se reanalizeze aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.. și să se constate astfel inexistența mijloacelor de probă pentru reținerea instigării la infracțiunea prev.de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.., solicitând reducerea pedepsei, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și stabilirea unei modalități neprivative de libertate de executare a pedepsei. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. În ce privește incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 2 și 6 C. proc. pen., Curtea reține că acestea reiau practic două dintre motivele de nulitate absolută în scrise în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nelegală sesizare a instanței, respectiv la desfășurarea urmăririi penale ori a judecății în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie. În speță, Curtea constată mai întâi că inculpatul a fost asistat de un apărător atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, astfel încât din această perspectivă susținerile inculpatului sunt neîntemeiate. Din actele aflate la dosar rezultă că în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe inculpatul a fost asistat de un apărător ales, în persoana avocatului J.L., același care asigurase, în calitate de apărător din oficiu, asistența juridică pentru o altă persoană (L.S.) cercetată pentru fapte în legătură cu cele imputate inculpatului, însă în cauza inițială (20/D/P/2012), din care ulterior a fost disjunsă cea care face obiectul prezentului dosar (40/D/P/2012). Mai rezultă de asemenea că la data la care avocatul respectiv a început să acorde asistență juridică inculpatului (22 august 2012), față de cealaltă persoană cercetată se dispusese deja o soluție, aceea de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (prin rechizitoriul întocmit la 25 iunie 2012 în Dosarul nr. 20/D/P/2012). Examinând poziția procesuală adoptată de cele două persoane, Curtea constată că acestea au recunoscut faptele ce li s-au imputat, așa încât nu se poate vorbi despre împrejurarea că ele s-ar fi aflat pe poziții divergente, care ar fi reclamat să fie asistate de avocați diferiți. În același timp, problema contrari etății de interese între diferite persoane se poate pune doar în măsura în care acestea sunt cercetate în aceeași cauză și sunt asistate de același apărător desemnat din oficiu, căci numai atunci organul judiciar ar putea interveni fără a aduce atingere relației client-avocat stabilită în urma unui raport liber consimțit și a unui contract de asistență juridică încheiat între aceștia. Or, în speță, Curtea constată că, deși este vorba despre același avocat care a acordat asistență juridică pentru două persoane, acestea au fost cercetate în cauze diferite (neavând relevanță că una a fost disjunsă din cealaltă), iar calitatea avocatului a fost distinctă în cele două cauze (apărător din oficiu pentru L.S. și apărător ales pentru inculpatul M.C.). Prin urmare, susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut parte de o apărare efectivă, datorită împrejurării că a fost asistat de același avocat care a acordat asistență juridică unei alte persoane, sunt simple alegații, astfel încât în cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen. și nici cel pus în legătură cu acesta, referitor la sesizarea instanței, respectiv cel prev. de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen.. În ce privește reanalizarea aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile în care inculpatul arată că nu recunoaște decât o parte din activitatea infracțională ce i-a fost imputată, Curtea constată că incidența acestei proceduri simplificate cu efecte favorabile în planul sancțiunii aplicate presupune o recunoaștere totală și necondiționată a faptelor menționate în actul de sesizare, precum și o achiesare ca judecata să aibă loc doar În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În speță, inculpatul a recunoscut fără rezerve faptele imputate, iar soluția de condamnare nu s-a bazat exclusiv pe această declarație, ci și pe alte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, care dovedesc pe deplin justețea acuzațiilor ce i-au fost aduse (declarații de martori, extrase de cont, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice). În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanța apel a evaluat corespunzător toate circumstanțele cauzei și a individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, acesta beneficiind pe lângă dispozițiile de favoare înscrise în art. 320 1 C. proc. pen.., și de circumstanțe atenuante judiciare, cărora ambele instanțe le-au dat efecte, deși acest lucru nu era obligatoriu în condițiile în care în speță era incidență și cauza de agravare prev. de art. 41 alin. (2) C. proc. pen. În ce privește incidența disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că, deși inculpatul a indicat în declarațiile sale și implicarea unei alte persoane în comiterea faptelor ce i-au fost imputate, față de aceasta cercetările s-au disjuns, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege pentru a beneficia de o nouă reducere a pedepsei. Pe de altă parte, implicarea numitului H.D. în activitatea infracțională alături de inculpat nu a rezultat doar din declarația sa, ci și din probele deja administrate în cauza inițială, inculpatul indicând doar identitatea respectivului participant. În fine, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani închisoare, este evident că solicitarea inculpatului nu poate fi primită, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 81 alin. (2) sau, după caz, 86 1 alin. (2) C. pen. Față de toate aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și disp. art. 88 C. pen. și 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august 2012 la 23 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.