ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1448/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1448/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1013 din 26 noiembrie 2012, Tribunalul București – Secția I-a penală, în

temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, alin. (1) C. pen. – art. 175 alin.

(1), lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

l-a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C.

pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a

II-a, b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale,

În temeiul art. 65 C.

pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a

II-a, b), d) și e), C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale,

În temeiul art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 12

septembrie 2012 la zi.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”,

București, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 2.697,80 lei,

despăgubiri civile.

A luat act că partea

vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a cuțitului folosit la

săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art. 7 din

Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în

vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei,

cheltuielile judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de fond a

reținut că, prin Rechizitoriul din data de 8 octombrie 2012 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr. 3922/P/2012, s-a reținut, pe

situația de fapt, în esență, că pe data de 10 septembrie 2012, în jurul orei

5,00-5,30, aflându-se în fața imobilului situat pe Str. Vigoniei, pentru a-l

aduce, potrivit programului de vizitare, pe minorul S.D.A., fiul său din

căsătoria cu martora L.D., fosta sa soție, inculpatul S.D. i-a aplicat, cu un

cuțit aflat asupra sa, două lovituri în zone vitale părții vătămate D.C.,

concubinul fostei sale soții, provocându-i leziuni ce au necesitat, pentru

vindecare, 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol

viața.

A arătat că, în

cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și

anume: procesul-verbal din data de 10 septembrie 2012, privind sesizarea la

numărul de urgență 112, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data

de 10 septembrie 2012, întocmit de Secția 24 Poliție, cu planșe fotografice,

plângerea penală și declarațiile părții vătămate D.C., raportul de expertiză

medico-legală din data de 4 octombrie 2012, întocmit de Institutul Național de

Medicină Legală „Mina Minovici”, București, conform căruia leziunile cauzate

părții vătămate au necesitat, pentru vindecare, un număr de 35-40 zile de

îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, în timp ce, prin

splenectomia practicată, s-a pierdut un organ, raportul de constatare

tehnico-științifică, întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, prin

care s-a constatat traiectoria tăieturilor, după vestimentația părții vătămate,

declarațiile martorului A.I., taximetristul care i-a transportat pe inculpat și

pe minorul S.D.A., la imobilul din Str. Vigoniei, coroborate cu procesul-verbal

din data de 11 septembrie 2012, cu planșe fotografice, de recunoaștere a

inculpatului de pe planșele fotografice, declarațiile martorilor L.D., fosta

soție a inculpatului, și T.F.D., fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară,

procesele-verbale din data de 14 septembrie 2012, privind transcrierea

interceptărilor convorbirilor telefonice, declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului.

La termenul de

judecată din data de 22 noiembrie 2012, înainte de începerea cercetării

judecătorești, inculpatul a formulat cerere de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., cerere admisă de instanța de fond.

La individualizarea

judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere criteriile generale prevăzute

la art. 72 C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu

o treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de

pericol social ridicat al faptei penale, rezultat din împrejurările de

comitere, care dovedesc nu numai periculozitatea inculpatului, dar și

iresponsabilitatea acestuia în exercitarea atribuțiilor de părinte, atâta timp

cât a comis fapta penală în prezența minorului său de doar 7 ani, pe care,

ulterior, l-a lăsat în grija surorii sale din județul Bacău, apoi a încercat să

inducă în eroare organele judiciare, construindu-și varianta provocării, pe

motiv că partea vătămată, pe care nu o cunoștea, a vrut să-i ia copilul,

conform proceselor-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice

ale inculpatului cu avocatul său, persoana inculpatului, care se manifestă

violent, după cum rezultă din declarațiile martorei L.D., care a arătat că, în perioada

celor 13 ani de concubinaj, inculpatul a supus-o, adesea, la rele tratamente

și, de asemenea, acesta i-a spus că-l va omorî pe D.C., actualul său concubin,

astfel că, orbit de furie, după ce a constatat că fosta sa concubină are un alt

partener de viață după numai trei luni de la despărțire, împreună cu care

locuiește, permanent, în același spațiu cu propriul său copil, inculpatul și-a

propus să se răzbune și, având asupra sa cuțitul, pregătit în buzunarul

pantalonilor, i-a aplicat două lovituri părții vătămate, cu efectul pierderii

splinei și punându-i viața în pericol, astfel că a apreciat că numai o pedeapsă

cu închisoarea orientată spre maximul prevăzut de legea penală poate asigura

scopurile educativ și preventiv la care se referă art. 52 C. pen.

Cât privește pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi, a apreciat că natura faptei penale

determină nedemnitatea inculpatului în exercitarea nu numai a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dar și a

drepturilor părintești, precum și de a fi tutore sau curator, în raport cu

împrejurarea că inculpatul a comis actele de extremă violență în prezența

minorului său în vârstă de 7 ani, pe care, apoi, l-a dus la mare distanță de

mama sa, într-un mediu cu care nu era obișnuit, mai ales într-un asemenea

moment traumatizant.

Pe latură civilă, a

constatat că, deși a suferit vătămări care i-au afectat viața, partea vătămată D.C.

nu s-a constituit parte civilă, în timp ce Spitalul Clinic de Urgență

„Bagdasar-Arseni”, București a solicitat obligarea inculpatului la plata

cheltuielilor efectuate pentru spitalizarea părții vătămate, în sumă de 2697,80

lei, dovedite.

În termen legal,

inculpatul a declarat apel, pentru netemeinicie.

În motivarea orală a

apelului, apelantul-inculpat arată că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de

instanța de fond este mult prea aspră, în raport cu circumstanțele sale

personale, mai precis avea un loc de muncă, a muncit cinstit toată viața și l-a

crescut pe martorul T.F.D. de la vârsta de 3 ani, timp de 14 ani, astfel că nu

se justifică susținerile acestuia, cum că ar fi un om rău, fiind, de fapt, pus

de mama acestuia să facă o asemenea afirmație, are un minor în întreținere, nu

este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră,

recunoscând că a greșit, din gelozie și de teamă că își va pierde copilul.

Prin decizia penală nr.

7/A din 14 ianuarie 2013 Curtea de Apel București – Secția I penală, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de

apelantul-inculpat S.D. împotriva Sentinței penale nr. 1.013 din 26 noiembrie 2012

a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr. 39138/3/2012.

A desființat, în

parte, sentința penală și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

, alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen.,

a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, asupra părții vătămate D.C.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 383 alin.

(1

1

) C. proc. pen., raportat la art. 300

2

C. proc. pen.,

cu aplicarea art. 160

b

, alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat.

În temeiul art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 12

septembrie 2012 la zi.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

S-a constatat că

instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 320

1

alin.

(1) și alin. (7) C. proc. pen.

Cât privește

individualizarea pedepsei închisorii Curtea a avut în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., și anume

limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cuprinse între 5 ani închisoare și 8 ani și 4 luni

închisoare, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, comisă într-un

loc public și în prezența minorului S.D.A., în vârstă de 7 ani, rezultat din

relația de concubinaj cu martora L.D., prin aplicarea a două lovituri de cuțit,

destul de lungi, în zone vitale, astfel că i-a pus în pericol viața părții

vătămate, care, de asemenea, și-a pierdut splina, persoana inculpatului, care a

comis fapta penală cu 5 zile înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, are 8

clase, este angajat, ca zidar, la o societate comercială, unde lucra împreună

cu martorul T.F.D., fiul concubinei sale, rezultat dintr-o relație anterioară a

acesteia, la creșterea căruia a contribuit timp de aproximativ 13 ani, cât a

durat relația de concubinaj cu martora L.D., care mai avea o fată, tot din

relația anterioară, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală parțial

sinceră, prin distorsionarea modului în care s-a petrecut fapta penală, pentru

a-și minimaliza răspunderea penală.

Astfel, având în

vedere toate elementele de natură a caracteriza atât fapta penală, de o

gravitate sporită, atât prin modul de comitere, cât și prin efectul produs, cât

și persoana inculpatului, care, la vârsta de aproape 40 de ani, este infractor

primar, din gelozie față de concubina sa, instabilă în relații, astfel că,

dintr-o dragoste părintească, greșit înțeleasă, a încercat să-l ucidă pe

proaspătul concubin care locuiește împreună cu fiul său, Curtea a apreciat că

pedeapsa de 6 ani închisoare, cu un an peste minimul special prevăzut de legea

penală, astfel cum a fost redus cu o treime, este în măsură să asigure

scopurile punitiv și, mai ales, educativ ale pedepsei închisorii, inculpatul

conștientizând, deja, consecințele gestului său de extremă violență.

Referitor la măsura

arestului preventiv, Curtea a constatat că, prin Încheierea din Camera de

Consiliu din data de 13 septembrie 2012 a Tribunalului București – Secția a

II-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012, astfel cum a fost modificată și

rămasă definitivă prin Încheierea de ședință nr. 336 din 20 septembrie 2012 a

Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012

(2940/2012), s-a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat

la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului, față de care a fost emis M.A.P. nr. 11/U.P. din 20 septembrie 2012.

Curtea a apreciat că

temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii de arest preventiv

continuă să existe, și anume atât cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C.

proc. pen., în sensul că există probe că apelantul-inculpat a comis fapta

penală, analizate pe fond și însușite de apelantul-inculpat, care a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, cât și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală este

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a apelantului-inculpat

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin împrejurările și

modalitatea violentă în care a comis fapta penală, de care nu se poate face

abstracție.

Împotriva acestei

decizii inculpatul S.D. a declarat, în termen legal recursul de față solicitând

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen. reducerea pedepsei.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând recursul declarat de inculpatul S.D. în raport cu

motivul de casare invocat, art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., constată

că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele

considerente.

Potrivit art. 52 C.

pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului.

Scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se

urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de

drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite

alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți

destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel

satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate

vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul

împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele

educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai

societății.

Reeducarea sau

îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele

convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă

concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de

drept penal.

În cauză însă

inculpatul a comis o infracțiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând

atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu

apărarea dreptului la viață al fiecărei persoane constând în aceea că la data

de 10 septembrie 2012 inculpatul S.D. i-a aplicat cu un cuțit aflat asupra sa

două lovituri în zone vitale părții vătămate D.C., concubinul fostei sale

soții, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 35-40 de zile de

îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața, fapta săvârșită întrunind

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului se constată că prima instanță de control judiciar la

individualizarea pedepsei în mod corect a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. și anume limitele

speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comisă

într-un loc public în prezența minorului S.D.A., lipsa antecedentelor penale,

atitudinea procesuală parțial sinceră prin distorsionarea modului în care s-a

petrecut fapta penală, pentru a-și minimaliza răspunderea penală, urmarea

produsă, partea vătămată suferind o splenectomie având nevoie de 35 zile

îngrijiri medicale cât și persoana inculpatului în vârstă de 40 ani, are 8

clase, angajat ca zidar la o societate comercială.

Față de împrejurarea

că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

recunoscând săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței și

solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, nu se impune a se analiza cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. referitor la greșita încadrare juridică a faptei invocat

de apărătorul din oficiu al acestuia.

Avându-se în vedere

faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică existența altor motive, care,

analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză

să fie respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 14

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, Secția I Penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12

septembrie 2012 la 26 aprilie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 aprilie 2013.