ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1448/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1013 din 26 noiembrie 2012, Tribunalul București – Secția I-a penală, în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, b), d) și e), C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 12 septembrie 2012 la zi. În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, București, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 2.697,80 lei, despăgubiri civile. A luat act că partea vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei, cheltuielile judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției. Instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul din data de 8 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr. 3922/P/2012, s-a reținut, pe situația de fapt, în esență, că pe data de 10 septembrie 2012, în jurul orei 5,00-5,30, aflându-se în fața imobilului situat pe Str. Vigoniei, pentru a-l aduce, potrivit programului de vizitare, pe minorul S.D.A., fiul său din căsătoria cu martora L.D., fosta sa soție, inculpatul S.D. i-a aplicat, cu un cuțit aflat asupra sa, două lovituri în zone vitale părții vătămate D.C., concubinul fostei sale soții, provocându-i leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața.

A arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume: procesul-verbal din data de 10 septembrie 2012, privind sesizarea la numărul de urgență 112, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 10 septembrie 2012, întocmit de Secția 24 Poliție, cu planșe fotografice, plângerea penală și declarațiile părții vătămate D.C., raportul de expertiză medico-legală din data de 4 octombrie 2012, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, București, conform căruia leziunile cauzate părții vătămate au necesitat, pentru vindecare, un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, în timp ce, prin splenectomia practicată, s-a pierdut un organ, raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit de D.G.P.M.B.

- Serviciul Criminalistic, prin care s-a constatat traiectoria tăieturilor, după vestimentația părții vătămate, declarațiile martorului A.I., taximetristul care i-a transportat pe inculpat și pe minorul S.D.A., la imobilul din Str. Vigoniei, coroborate cu procesul-verbal din data de 11 septembrie 2012, cu planșe fotografice, de recunoaștere a inculpatului de pe planșele fotografice, declarațiile martorilor L.D., fosta soție a inculpatului, și T.F.D., fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară, procesele-verbale din data de 14 septembrie 2012, privind transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului. La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a formulat cerere de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc.

pen., cerere admisă de instanța de fond. La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., gradul de pericol social ridicat al faptei penale, rezultat din împrejurările de comitere, care dovedesc nu numai periculozitatea inculpatului, dar și iresponsabilitatea acestuia în exercitarea atribuțiilor de părinte, atâta timp cât a comis fapta penală în prezența minorului său de doar 7 ani, pe care, ulterior, l-a lăsat în grija surorii sale din județul Bacău, apoi a încercat să inducă în eroare organele judiciare, construindu-și varianta provocării, pe motiv că partea vătămată, pe care nu o cunoștea, a vrut să-i ia copilul, conform proceselor-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului cu avocatul său, persoana inculpatului, care se manifestă violent, după cum rezultă din declarațiile martorei L.D., care a arătat că, în perioada celor 13 ani de concubinaj, inculpatul a supus-o, adesea, la rele tratamente și, de asemenea, acesta i-a spus că-l va omorî pe D.C., actualul său concubin, astfel că, orbit de furie, după ce a constatat că fosta sa concubină are un alt partener de viață după numai trei luni de la despărțire, împreună cu care locuiește, permanent, în același spațiu cu propriul său copil, inculpatul și-a propus să se răzbune și, având asupra sa cuțitul, pregătit în buzunarul pantalonilor, i-a aplicat două lovituri părții vătămate, cu efectul pierderii splinei și punându-i viața în pericol,

astfel că a apreciat că numai o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maximul prevăzut de legea penală poate asigura scopurile educativ și preventiv la care se referă art. 52 C. pen. Cât privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, a apreciat că natura faptei penale determină nedemnitatea inculpatului în exercitarea nu numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dar și a drepturilor părintești, precum și de a fi tutore sau curator, în raport cu împrejurarea că inculpatul a comis actele de extremă violență în prezența minorului său în vârstă de 7 ani, pe care, apoi, l-a dus la mare distanță de mama sa, într-un mediu cu care nu era obișnuit, mai ales într-un asemenea moment traumatizant.

Pe latură civilă, a constatat că, deși a suferit vătămări care i-au afectat viața, partea vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă, în timp ce Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, București a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor efectuate pentru spitalizarea părții vătămate, în sumă de 2697,80 lei, dovedite. În termen legal, inculpatul a declarat apel, pentru netemeinicie. În motivarea orală a apelului, apelantul-inculpat arată că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanța de fond este mult prea aspră, în raport cu circumstanțele sale personale, mai precis avea un loc de muncă, a muncit cinstit toată viața și l-a crescut pe martorul T.F.D.

de la vârsta de 3 ani, timp de 14 ani, astfel că nu se justifică susținerile acestuia, cum că ar fi un om rău, fiind, de fapt, pus de mama acestuia să facă o asemenea afirmație, are un minor în întreținere, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând că a greșit, din gelozie și de teamă că își va pierde copilul. Prin decizia penală nr. 7/A din 14 ianuarie 2013 Curtea de Apel București – Secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul-inculpat S.D. împotriva Sentinței penale nr. 1.013 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr. 39138/3/2012. A desființat, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

– art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 , alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, asupra părții vătămate D.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., cu aplicarea art. 160 b , alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 12 septembrie 2012 la zi. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele: S-a constatat că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc.

pen. Cât privește individualizarea pedepsei închisorii Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., cuprinse între 5 ani închisoare și 8 ani și 4 luni închisoare, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, comisă într-un loc public și în prezența minorului S.D.A., în vârstă de 7 ani, rezultat din relația de concubinaj cu martora L.D., prin aplicarea a două lovituri de cuțit, destul de lungi, în zone vitale, astfel că i-a pus în pericol viața părții vătămate, care, de asemenea, și-a pierdut splina, persoana inculpatului, care a comis fapta penală cu 5 zile înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, are 8 clase, este angajat, ca zidar, la o societate comercială, unde lucra împreună cu martorul T.F.D., fiul concubinei sale, rezultat dintr-o relație anterioară a acesteia, la creșterea căruia a contribuit timp de aproximativ 13 ani, cât a durat relația de concubinaj cu martora L.D., care mai avea o fată, tot din relația anterioară, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală parțial sinceră, prin distorsionarea modului în care s-a petrecut fapta penală, pentru a-și minimaliza răspunderea penală.

Astfel, având în vedere toate elementele de natură a caracteriza atât fapta penală, de o gravitate sporită, atât prin modul de comitere, cât și prin efectul produs, cât și persoana inculpatului, care, la vârsta de aproape 40 de ani, este infractor primar, din gelozie față de concubina sa, instabilă în relații, astfel că, dintr-o dragoste părintească, greșit înțeleasă, a încercat să-l ucidă pe proaspătul concubin care locuiește împreună cu fiul său, Curtea a apreciat că pedeapsa de 6 ani închisoare, cu un an peste minimul special prevăzut de legea penală, astfel cum a fost redus cu o treime, este în măsură să asigure scopurile punitiv și, mai ales, educativ ale pedepsei închisorii, inculpatul conștientizând, deja, consecințele gestului său de extremă violență.

Referitor la măsura arestului preventiv, Curtea a constatat că, prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 septembrie 2012 a Tribunalului București – Secția a II-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin Încheierea de ședință nr. 336 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012 (2940/2012), s-a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului, față de care a fost emis M.A.P. nr. 11/U.P. din 20 septembrie 2012. Curtea a apreciat că temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, și anume atât cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că există probe că apelantul-inculpat a comis fapta penală, analizate pe fond și însușite de apelantul-inculpat, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, cât și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a apelantului-inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin împrejurările și modalitatea violentă în care a comis fapta penală, de care nu se poate face abstracție. Împotriva acestei decizii inculpatul S.D. a declarat, în termen legal recursul de față solicitând în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. reducerea pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul declarat de inculpatul S.D. în raport cu motivul de casare invocat, art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

În cauză însă inculpatul a comis o infracțiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relațiilor sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea dreptului la viață al fiecărei persoane constând în aceea că la data de 10 septembrie 2012 inculpatul S.D. i-a aplicat cu un cuțit aflat asupra sa două lovituri în zone vitale părții vătămate D.C., concubinul fostei sale soții, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prima instanță de control judiciar la individualizarea pedepsei în mod corect a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comisă într-un loc public în prezența minorului S.D.A., lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală parțial sinceră prin distorsionarea modului în care s-a petrecut fapta penală, pentru a-și minimaliza răspunderea penală, urmarea produsă, partea vătămată suferind o splenectomie având nevoie de 35 zile îngrijiri medicale cât și persoana inculpatului în vârstă de 40 ani, are 8 clase, angajat ca zidar la o societate comercială.

Față de împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. recunoscând săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nu se impune a se analiza cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. referitor la greșita încadrare juridică a faptei invocat de apărătorul din oficiu al acestuia. Avându-se în vedere faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, Secția I Penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 septembrie 2012 la 26 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 aprilie 2013.