ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1141/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală s-au dispus următoarele: În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa 4 ani închisoare și interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 06 iunie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2316,90 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București. S-a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 3077/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.F. pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic, art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În esență, s-a reținut că, la data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 21,00, inculpatul D.F., zis „D.C. ” , în timp ce se afla în fața blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuțului, a înjunghiat-o în mod repetat în zona toracelui pe partea vătămată B.F. În urma agresiunii, victima a fost transportată și internată în perioada 04 iunie 2011 -14 iunie 2011 la Spitalul Clinic de Urgență Dr. Bagdasar Arseni. Situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: certificat medico-legal împreună cu actele medicale privind victima; raport de constatare tehnico-științifică din 01 iulie 2011 al D.G.P.M.B.

- Serviciul criminalistic; declarații de martori; procese-verbale de recunoaștere din planșă foto; proces-verbale de conducere în teren împreună cu planșa foto aferentă; procese verbale de redare a convorbirilor de la nr. de urgență 112; procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mod autorizat; declarații inculpați. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul D.F. a declarat că recunoaște și regretă comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând,conform art. 320 1 C. proc. pen., ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește. Totodată, inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească partea civilă, respectiv Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni.

Partea civilă Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni a depus la dosar adresa nr. 17577 din 05 septembrie 2012, împreună cu decontul de cheltuieli, prin care a arătat că s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 2.316,90 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată B.F., care a fost internat în secția chirurgie generală în perioada 04-14 iunie 2011. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele: La data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 19.30 - 20.00, în fața blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuțului, se afla martorul D.F., împreună cu cumnații săi - B.F. și B.A., martora P.V.F. (concubina lui B.A.) și martora D.E.F., când și-a făcut apariția martorul D.I., aflat sub influența băuturilor alcoolice, care s-a luat de numitul B.A.

întrebându-l „de ce se uită urât” și a început să pretindă de la martorul D.F. restituirea unui împrumut bănesc. În lipsa unor replici sau riposte, martorul D.I. a urcat și a revenit din apartamentul său de câteva ori la grupul din care făcea parte martorul D.F. și frații Baltă, însă situația conflictuală nu a degenerat, mai mult ca urmare a atitudinii numitului B.A. care se îndepărta la fiecare venire a martorului D.I. În altercație s-a implicat și soția martorului D.I., martora D.E., care l-a înjurat pe numitul B.A. La scurt timp, la locul incidentului și-au făcut apariția D.T. zis D. (fiul martorului D.I.) și inculpatul D.F. Aflând de la D.F. despre încercările de provocare ale martorului D.I., D.T.

l-a temperat pe tatăl său, spunându-i: „intră în casă că mă bagi în belea”. Cu toate acestea, martora D.E. a susținut că soțul ei, martorul D.I. ar fi fost înjurat de către numitul B.A.. În continuare, situația a degenerat, D.T. i-a aplicat o lovitură de pumn martorului D.F., după care împreună cu inculpatul D.F. s-au repezit la numitul B.A. pentru a-l lovi. în apărarea acestuia a intervenit fratele său, partea vătămată B.F., care, după ce s-a dezechilibrat și a căzut la sol în busculada creată, a fost înjunghiat în zona toracelui și pe antebrațe de către inculpatul D.F. cu un cuțit cu lama de circa 15-20 de cm. pe care acesta din urmă îl avea asupra sa. In momentul în care partea vătămată B.F.

a reușit să se ridice de la sol încercând să se îndepărteze de inculpatul D.F., acesta i-a mai aplicat din spate o lovitură de cuțit în zona toracelui. În urma agresiunii, victima B.F. a fost transportată și internată în perioada 04 iunie 2011 - 14 iunie 2011 la Spitalul Clinic de Urgență Dr. Bagdasar Arseni, diagnosticul post-operator al acesteia fiind: Plagă prin înjunghiere hemitorace drept, penetrantă cu plagă pulmonară și secțiune diafragmatică. Hemopneumotorax drept. Plagă prin înjunghiere hemitorace stâng, nepenetrantă cu secțiune de masă musculară și sângerare masivă. Șoc hemoragie. Conform raportului de expertiză medico-legală x, victima B.F. a prezentat următoarele leziuni: (1) plagă prin înjunghiere hemitorace drept cu plagă pulmonară și secționarea diafragmului și hemopneumotorax drept, (2) plagă prin înjunghiere hemitorace stâng, nepenetrantă cu secțiune masă musculară, (3) plagă antebraț drept și (4) plagă antebraț stâng.

În cuprinsul aceluiași raport s-a mai menționat că leziunile traumatice prezentate de victimă au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pot data din 04 iunie 2011 și au necesitat 23-25 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu constituie infirmitate posttraumatică. Datele din actele medicale puse la dispoziție sunt insuficiente pentru a se putea face aprecieri privind punerea vieții victimei în primejdie.

În raport de situația de fapt anterior descrisă, prima instanță a constatat că, în drept, apta inculpatului D.F., care, la data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 21,00, în timp ce se afla fața blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuțului, l-a înjunghiat, în mod repetat în zona toracelui și a antebrațelor, pe partea vătămată B.F., care în urma agresiunii a fost internat la Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni în perioada 04 iunie 2011 - 14 iunie 2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. În raport de mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului din care a rezultat că prin sentința penală nr. 1392 din 25 mai 2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1387 din 26 septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul D.F.

a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni pentru săvârșirea art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplic, art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsă care, urmare revocării liberării condiționate a pedepsei aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 121 din 19 iunie 1996 a Tribunalului Hunedoara, a fost contopită cu restul neexecutat de 1203 zile, pentru ca, în urma aplicării și a unui spor de 6 luni, inculpatul să execute în final 7 ani închisoare, cu aplic, art. 71, 64 C. pen., pedeapsă din a cărei executare a fost liberat la data de 06 septembrie 2005. prima instanță a constatat că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie, făcând aplicarea disp. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art. 72 din C. pen., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite și urmările produse, dar și la datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta comisă. De asemenea, s-au avut în vedere dispozițiile cuprinse la art. 320 1 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, în ce privește reducerea limitei minime și maxime a pedepsei. Față de aceste elemente de circumstanțiere reale și personale, Tribunalul a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului este aceea a executării în regim de detenție, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.

Totodată, față de natura infracțiunii săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă și persoana inculpatului, instanța de fond a luat față de acesta atât pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale, cât și pe :ea complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale, inculpatul dovedind lipsă de respect față de una dintre valorile fundamentale apărate de instituțiile statului și anume viața umană. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 06 iunie 2012 la zi.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă, însă a obligat inculpatul la plata sumei de 2.316,90 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare pentru victima B.F. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpat D.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În apelul parchetului, sentința apelată a fost criticată sub trei aspecte, respectiv, nemotivarea reținerii în favoarea inculpatului a disp. art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen., greșita individualizare a pedepsei principale aplicate acestuia și omisiunea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen.

cu privire la cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptei. În apelul inculpatului, aceeași sentință a fost criticată sub două aspecte, respectiv, greșita individualizare a pedepsei principale în sensul că nu s-a dat destulă eficiență disp. art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen., pedeapsa principală putând fi coborâtă până la limita prev. de art. 76 C. pen. și omisiunea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., cu privire la cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptei. Prin Decizia penală nr. 13 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului, a desființat sentința penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, iar în rejudecare: A înlăturat aplicarea disp.

art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., și, în consecință, a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului D.F. prin Sentința penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., și art. 320 1 C. proc. pen., faptă din data de 04 iunie 2011, parte vătămată B.F., de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, detenția preventivă, de la 06 iunie 2012, lăzi. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea cuțitului folosit de acesta la săvârșirea faptei. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-inculpat, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin aceeași hotărâre, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea a reținut următoarele: Așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 2253 din 26 aprilie 2007, „în cazul in care instanța retine in favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, indicarea in hotărâre a împrejurării care constituie circumstanța atenuanta, motivarea reținerii acesteia prin referire la probe si încadrarea împrejurării care constituie circumstanța atenuanta in prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), b) sau c) ori ale art. 74 alin. (2) C. pen. sunt obligatorii, potrivit art. 79 din același cod. Prin urmare, este nelegala hotărârea prin care instanța nu motivează sau motivează prin exprimări generale împrejurările reținute ca circumstanțe atenuante si le încadrează generic in prevederile art. 74 C. pen.

” Circumstanțele atenuante constituie, potrivit art. 76 C. pen., împrejurări care atenuează răspunderea penala. împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante sunt prevăzute in art. 74 C. pen., iar potrivit art. 79 din același cod orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă trebuie arătată în hotărâre. Obligația instituita prin art. 79 C. pen. își are rațiunea în caracterul de excepție al unor astfel de împrejurări ce au ca efect reducerea obligatorie a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminator al faptei. In sensul art. 79 C. pen., a arata in hotărâre împrejurările reținute ca circumstanțe atenuante impune instanței atât indicarea expresa a textului legal care prevede respectiva circumstanța atenuanta, după caz, art. 74 alin. (1) lit. a), b) si c) C. pen.

ori art. 74 alin. (2) C. pen., cât și menționarea expresa a împrejurării respective si motivarea acesteia prin trimiterea la probele, actele și lucrările dosarului. Exprimările generale, nemotivarea sau motivarea generică a împrejurărilor reținute ca circumstanțe atenuante și neîncadrarea acestora în textul legal în care se regăsesc, nu sunt de natură a răspunde exigentelor art. 79 C. pen. În motivarea sentinței apelate nu se menționează cu referire la reținerea disp.

art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen., care sunt acele împrejurări care au determinat prima instanță să facă aplicarea acestor texte de lege, în condițiile în care se arată că: „Față de aceste elemente de circumstanțiere reale și personale, Tribunalul apreciază că singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului este aceea a executării în regim de detenție, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.” În consecință s-a observat chiar o contradicție între considerente și dispozitiv, întrucât în considerente se face vorbire de o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, iar în dispozitiv această pedeapsă este coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, rezultat din aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. S-a mai reținut că datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reținute de instanța de fond, respectiv faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta comisă, nu sunt împrejurări care justifică săvârșirea infracțiunii, cu atât mai puțin a infracțiunii de tentativă de omor calificat, si nu sunt de natură a justifica reținerea lor ca circumstanțe atenuante. Ca urmare, s-a apreciat că în lipsa unei argumentări bazată pe dispoziții legale, care să depășească limita unei simple afirmații, este fără temei legal reținerea disp.

art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen., având în vedere că se arată în aceleași considerente că „inculpatul a dovedit lipsă de respect față de una dintre valorile fundamentale apărate de instituțiile statului și anume viața umană.” Prima instanță a reținut și sinceritatea inculpatului, aspect ce a fost confirmat și de către instanța de apel, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C pen., însă s-a apreciat că această sinceritate nu este de natura a justifica o reducere importantă a pedepsei în condițiile în care acesta, potrivit fișei de cazier, este cunoscut cu antecedente penale, iar prima instanță a făcut aplicarea în cauză a disp. art. 320 1 C. proc. pen. De altfel, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012, „În cazul aplicării dispozițiilor art. 320 C. proc.

pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a Ii-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320 C. proc. peri., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. ” În consecință, instanța de apel a apreciat primele două motive de apel ale parchetului ca fiind fondate.

Referitor la al treilea motiv de apel invocat de către Parchet, s-a observat că deși prima instanță a reținut că inculpatul a folosit un cuțit la săvârșirea faptei, care însă nu a fost găsit, în cauză nu s-a făcut aplicarea disp. art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., astfel încât și acest motiv de apel a fost apreciat ca fiind fondat. În ceea ce privește apelul declarat de apelantul-inculpat D.F., instanța de apel a arătat că primul motiv de apel, vizând acordarea unei mai mari eficiente disp. art. 76 C. pen., ca urmare a reținerii disp. art. 74 alin. (2) C. pen., a fost analizat în cele de mai sus, răspunzându-se acestor critici cu prilejul analizării primelor două motive de apel ale pachetului, iar cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului, vizând aplicarea disp.

art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., cu referire la cuțitul folosit la săvârșirea faptei, coincide cu cel de-al treilea motiv de apel al Parchetului. S-a mai reținut că, deși acest ultim motiv de apel invocat de inculpat este întemeiat, așa cum s-a arătat anterior, având în vedere principiul prev. de art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel nu va admite apelul declarat de inculpat, sub acest aspect. Drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.F. împotriva sentinței penale nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând pe fond, a înlăturat aplicarea disp. art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., majorând cuantumul pedepsei aplicată inculpatului D.F., de către prima instanță, de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.F., fără a motiva în scris recursul, potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. La termenul de dezbateri din 2 aprilie 2014, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, susținând că circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., reținute în favoarea clientului său în fond, se fundamentează în mod just pe aspectele ținând de contextul în care s-a săvârșit fapta. În argumentare, apărătorul a învederat că, așa cum rezultă din actele de urmărire penală, partea vătămată a urmărit să-și însușească anumite bunuri în mod nejustificat, primind chiar o garsonieră pentru a-și retrage plangerea.Ca urmare, a existat o premeditare din partea părții vătămate, acesta fiind contextul în care a fost săvârșită tentativa de omor calificat. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul declarat de inculpatul D.F.

pentru considerentele ce urmează: Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. Trecând în continuare la analiza criticii formulate în recurs, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată lipsa de temeinicie a acesteia, reținând că pedeapsa stabilită de instanța de apel, de 5 ani închisoare (ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului de instanța de fond), egală cu limita minimă stabilită conform art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., reprezenta expresia unei corecte individualizări judiciare prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite - tentativă la omor calificat, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor - prin aplicarea a numeroase lovituri de cuțit, urmările produse - leziuni multiple ce au necesitat spre vindecare 23 - 25 de zile de îngrijiri medicale, precum și circumstanțele personale ale inculpatului - care a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, anterior fiind condamnat tot pentru o faptă de violență. Or, prin raportare la elementele anterior menționate, se constată că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptelor a fost corect valorificată de instanțe prin aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., în favoarea inculpatului neputând fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) sau (2) C. pen. întrucât nu a făcut dovada unor elemente circumstanțiale care să se circumscrie dispozițiilor legale precitate. Astfel, în acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte apreciază că prin neindicarea în considerentele hotărârii instanței de fond a împrejurărilor care constituie circumstanțe atenuante și nemotivarea reținerii acestora prin referire la probe, în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 79 C. pen., aspect care a fost just sancționat în apel prin înlăturarea disp. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 C. pen. Totodată, se constată că aspectele invocate de apărare ca îmbrăcând în conținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv așa zisul context premeditat în care inculpatul ar fi fost determinat să săvârșească fapta, nu a fost în niciun fel dovedit.

Față de cele reținute și neidentificând niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 13 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 06 iunie 2012 la 02 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 02 aprilie 2013.