ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința penală nr. 708 din 16

septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în baza

art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 6 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

5

C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1

an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie

2012.

A fost descontopită

pedeapsa de 1 an închisoare în pedepsele componente respectiv șase pedepse de

două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte

prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată

pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 luni

închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991 și sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentința

penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București cu

pedeapsa din prezenta urmând ca inculpatul B.I. să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare în final

inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata prevenției de

la 3 iunie 2013 și perioada deja executată de la 15 aprilie 2011 la 28 mai

2012.

Au fost menținute

măsurile de siguranță dispuse prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență S.P. și s-a dispus

obligarea inculpatului la plata sumei de 5.777,62 RON către această parte

civilă.

S-a luat act că

partea vătămată A.M.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin Rechizitoriul

nr. 4/D/P/2012 din 26 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că la data de 1 ianuarie 2012 inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată

A.M.S., cu un corp dur, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral.

Actul de inculpare

are la bază următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a unor

acte premergătoare, proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto,

copii ale actelor medicale privind asistența medicală acordată părții vătămate,

raport de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de A.M.S., raport

de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul B.I. și actele

medicale aferente, raport de constatare tehnico-științifică, raport de

constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat a

părții vătămate A.M.S., procese-verbale de recunoaștere din planșe foto,

procese-verbale de redare a conținutului unor convorbiri telefonice,

declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile

inculpatului.

În cursul cercetării

judecătorești a fost audiat inculpatul B.I. acesta recunoscând în totalitate

acuzațiile reținute în sarcina sa și solicitând judecarea pe baza procedurii

simplificate, declarații consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că la data de 2 ianuarie 2012

numita A.M.S. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență "S.P."

prezentând un traumatism cranio-cerebral ca urmare a unei plăgi

cranio-duro-cerebrale situate în zona parieto-occipitală stângă.

Conform raportului

medico-legal, A.M.S. a prezentat leziuni traumatice la nivelul capului care se

puteau produce la 1 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur. Evaluarea gravității

leziunilor traumatice cranio-cerebrale (nivel parieto-occipital stânga)

reprezentate prin: plagă pericraniană, fractură oblică fără deplasare

parieto-occipital stânga, hematom subdural subacut, hematom intraparenchimatos,

poate fi făcută prin aprox. 70 zile de îngrijiri medicale dacă nu au survenit

complicații. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața persoanei.

Materialul probator

administrat în cauză demonstrează că autorul acestei agresiuni este inculpatul

B.I.

S-a stabilit că la 1

ianuarie 2012 în locuința părții vătămate a avut loc o petrecere la care au

participat B.I., fratele său, F.I., cât și P.M., fostul soț al A.M.S. de care

aceasta este divorțată dar care locuiește în continuare la aceeași adresă. De

mai mulți ani A.M.S. avea o relație de concubinaj cu inculpatul B.I., relație

care însă a înregistrat numeroase conflicte și stări tensionate.

La data respectivă

atât B.I., cât și fratele său erau puternic marcați de consumul de alcool încă

de la momentul venirii în locuința părții vătămate; odată ajunși aici B.I. și

fratele său au continuat să consume alcool împreună cu P.M. și A.M.S. Pe fondul

consumului de alcool și al unei crize de gelozie, B.I. a făcut afirmația că din

casa respectivă trebuie să moară cineva apoi a apucat-o de păr pe A.M.S. și, cu

un briceag pe care îl avea asupra sa, a lovit-o foarte puternic la nivelul craniului.

Lama obiectului vulnerant a penetrat cutia craniană provocând o fractură

parietală stângă și a produs un hematom subdural.

Martorul P.M., care

ieșea din baia locuinței în momentele în care B.I. o imobilizase pe A.M.S., a

fost lovit cu pumnul în față de fratele inculpatului, numitul F.I. Lovitura a

determinat nu numai căderea lui P.M., dar și o stare de ușoară amețeală și

confuzie care nu i-a permis acestuia perceperea tuturor detaliilor, în pofida

dimensiunilor foarte reduse ale locuinței.

La scurt timp după

aplicarea loviturii A.M.S. s-a simțit rău și a fost necesară intervenția unui

echipaj al serviciilor medicale de urgență care a transportat-o la cea mai

apropiată unitate sanitară, iar B.I. și fratele său revenind la domiciliul lor

situat în blocul învecinat.

Declarația de

recunoaștere dată de inculpat în vederea beneficierii de dispozițiile art. 320

alin. (1) alin. (7) C. proc. pen., se coroborează cu materialul probator

administrat în cauză ce dovedește fără putință de tăgadă atât existența faptei,

cât și vinovăția inculpatului.

În drept, fapta

inculpatului B.I. de a aplica o lovitură cu un cuțit în zona craniană numitei

A.M.S., lovitură urmare căreia aceasta a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri

medicale și care i-a pus viața în primejdie, constituie tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen.

La individualizarea

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C.

pen., și anume: dispozițiile generale a C. pen. cu referire la tipul de

pedeapsă aplicată, la forma de tentativă a infracțiunii de omor, dispozițiile

părții speciale a C. pen. care stabilesc limitele speciale ale infracțiunii

dedusă judecății, împrejurările concrete în care fapta s-a derulat în cadrul

unor operațiuni judiciare.

Față de modalitatea

în care inculpatul a acționat și față de valorile ocrotite de lege specifice

infracțiunii comise de acesta Tribunalul a apreciat că nu se impune reținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului cu atât mai mult cu cât este

cunoscut cu antecedente penale, urmând ca pedeapsa să fie stabilită într-un

cuantum care să le asigure și să le respecte caracterul preventiv - restrictiv

- exemplificativ, situat peste minimul special prin raportare la criteriile analizate

mai sus.

În ceea ce-l privește

pe inculpat pe lângă pedeapsa principală acestuia i s-a aplicat pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă care să o eficientizeze.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

Motivele de apel așa

cum au fost susținute de către părțile apelante sunt menționate în practicaua

prezentei hotărâri și nu mai este necesară reluarea acestora.

Prin Decizia penală

nr. 358/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale

nr. 708 din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală.

A fost menținută

starea de arest și a fost dedusă arestarea preventivă de la 3 iunie 2013 la zi.

A obligat inculpatul

la 600 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.

Analizând apelurile

declarate în cauză în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea a

constatat că nu sunt întemeiate și le va respinge în baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

De asemenea, s-a

constatat că situația de fapt a fost corect reținută, nu a fost contestată de

către părți, iar inculpatul a recunoscut în totalitate afirmațiile și și-a

însușit materialul probator din faza de urmărire penală.

În privința pedepsei

aplicate, s-a constatat că s-a făcut o justă individualizare a acesteia,

ținându-se cont de prevederile art. 72 C. pen., respectiv de gravitatea faptei,

de condițiile în care a fost săvârșită, de urmările acesteia, de limitele de

pedeapsă, dar și de atitudinea sinceră a inculpatului, care a solicitat să fie

judecat potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 320

1

C.

proc. pen., care stabilește deducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

În condițiile în care

pedeapsa a fost stabilită la 6 ani pentru infracțiunea de tentativă de omor,

s-a constatat că aceasta a fost orientată peste limita minimă prevăzută de

lege, avându-se în vedere gravitatea faptei, dar și faptul că inculpatul a mai

comis și alte infracțiuni, chiar dacă nu este recidivist.

Așa fiind, nu au fost

primite criticile Parchetului și nici a inculpatului în ceea ce privește

individualizarea pedepsei.

Referitor la apelul

inculpatului, s-a constatat că nu sunt motive care să justifice reținerea de

circumstanțe atenuante, atitudinea sa sinceră a fost avută în vedere de către

instanța de fond care i-a dat eficiența cuvenită.

În ceea ce privește

solicitarea Parchetului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 63 lit. d) și

e) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor părintești și drepturilor de a

fi tutore, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea și acestei sancțiuni.

De asemenea, s-a

apreciat că nu se impune nici confiscarea sumei de 20 RON, în condițiile în

care briceagul folosit la comiterea infracțiunii nu a fost găsit și nu s-a

făcut dovada că acesta ar aparține inculpatului, iar valoarea acestuia nu poate

fi stabilită nici prin apreciere, în situația în care din actele de la dosar nu

rezultă nicio caracteristică a acestuia pentru a putea fi evaluat, nefiind

îndeplinite prevederile art. 118 lit. b) C. pen.

În concluzie, s-a

constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt

motive pentru desființarea acesteia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.I.

Prin motivele scrise

de recurs, formulate în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen. anterior, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei, prin invocarea cazului de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Cu prilejul

dezbaterilor, a reiterat critica vizând netemeinicia pedepsei aplicate,

apreciind cuantumul acesteia mult prea mare în raport cu dispozițiile art. 20

C. pen. anterior și ale art. 320

1

C. proc. pen. anterior, motiv

pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței

recurate, iar pe fond și să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai mic

având în vedere atitudinea sinceră, de recunoaștere și de regret a comiterii

faptei, context în care poate beneficia de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) și art. 76 C. pen. anterior.

De asemenea, a

solicitat aplicarea art. 5 din C. pen., apreciind că legea nouă este mai

favorabilă.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2013, Înalta Curte de

Casație și Justiție fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea

în vigoare a noului C. proc. pen.

Având în vedere că la

data judecării cauzei în recurs, respectiv la 4 aprilie 2014, era în vigoare

noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost

necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în

prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai

are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie

expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și

dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în

conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs."

Prin urmare,

constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data

intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse

apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să

soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior

în materia recursului.

Cu privire la

prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte

notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în

cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Examinând recursul

declarat de inculpat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar

și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cu titlu preliminar,

se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele

examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza

conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în

recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală

sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea

atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare

prevăzute de lege.

Prin modificările

aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a

instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de

nelegalitate, menționate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri

strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra

corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din

perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop

soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a

situației de fapt, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar

sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și

procesuală.

Pornind de la

principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia

examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii

de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării

cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

De asemenea, Înalta

Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată la

data de 28 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013,

a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Ca atare, obiectul

judecății în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, așa

încât instanța de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de

casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Referitor la critica

formulată de inculpat Înalta Curte de Casație și Justiție notează că

individualizarea pedepsei aplicate acestuia s-a realizat pe baza criteriilor

menționate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operațiune de apreciere

fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, așa cum s-a arătat

anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a

circumstanțelor sale personale de care instanțele au ținut seama în procesul de

stabilire a pedepsei.

Tot astfel, existența

unor circumstanțe atenuante nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar

conduce la o modificare a situației stabilite cu caracter definitiv de către

instanța de apel.

Așadar,

reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica

reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei și a datelor sale personale și nu

verificarea încălcării unei dispoziții legale în procesul de stabilire a

pedepsei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 din C. proc. pen. anterior, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării

când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că solicitarea inculpatului vizând aplicarea unei pedepse mai

mici nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, câtă vreme, este evident că, în

realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat

de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat pct. 14 al art.

385

9

C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse

casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege și reglementându-se așadar un caz de casare exclusiv de

nelegalitate, astfel încât temeinicia deciziei atacate - sub aspectul

individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Or, în cauză,

recurentul a arătat că decizia penală pronunțată în apel este netemeinică sub

aspectul cuantumului pedepsei aplicate, critica fiind exclusă din sfera de

cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului,

potrivit dispoziției legale anterior menționate.

Examinând incidența

legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării

cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C.

pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea

de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei

închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în

cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două

legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui

conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în

această situație tranzitorie.

Cu toate acestea,

potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în

art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum

este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui

principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit

căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă.

Controlul legalității

unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor

încălcări ale legii la judecata în fond și apel, ci și verificarea dacă prin

ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară

restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea

substanțială.

În reglementarea C.

proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege

mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea

cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine

înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe

nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea

greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Situația în care

legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată

distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de

casare înscris în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală,

nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior

pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății

în fond și apel.

Așadar, o hotărâre

judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară

legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării,

cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, inculpatul

a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind

invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

De altfel, principiul

constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea

devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai

favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la

mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța apreciază că

alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii

penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor

privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare.

În etapele următoare,

independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima

fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare

dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de

asemenea, autonomie.

Modalitatea de

determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o

manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale

(art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de

"lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual și

nu legea în integralitatea ei), cât și a normelor tranzitorii în materia

tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și

accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16

din Legea nr. 187/2012).

Din interpretarea

dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență,

voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai

favorabile pe instituții autonome.

Determinarea legii

penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în

prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive

care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni

aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției

de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în

cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul

acuzației să fie infracțiune, atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost

comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre

legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din

perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că fapta de omor

calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă

să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua

reglementare.

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare

incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 alin. (1) C. pen.

Determinarea legii

penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în

prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive

care își găsesc aplicarea în speță.

Examinând cauza din

perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că infracțiunea

de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să

fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua

reglementare.

Astfel, fapta de a

ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune

în art. 188 C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani

și interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul

comiterii, infracțiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 ani

și interzicerea unor drepturi.

Spre deosebire de

vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii

în loc public a infracțiunii de omor.

Înlăturarea

elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a

faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută

infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 din C.

pen. și nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană

care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește

condițiile de existență a tentativei și cele privind tratamentul sancționator,

Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în

integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 și 33 din noul C. pen.

Referitor la efectele

procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu

referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd

reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare.

Concluzionând, Înalta

Curte reține că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancționată

cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi,

sancțiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21

C. pen. anterior și art. 320

1

C. proc. pen. anterior, era redusă la

limite cuprinse între 4 ani și 8 luni și 8 ani și 4 luni închisoare. Pedeapsa

aplicată pentru această infracțiune a fost de 6 ani închisoare.

Potrivit legii noi,

fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și

interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a

pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc.

pen., în ordinea prevăzută în art. 79 C. pen., limitele de pedeapsă sunt

cuprinse între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare și interzicerea

exercitării unor drepturi.

Așadar, inculpatului i

s-a aplicat, de către instanța de fond, o pedeapsă orientată către mediu.

Potrivit legii noi limitele au fost reduse. Ca atare, se constată că

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către mediu prin raportare la

limite de pedeapsă care potrivit legii noi au fost reduse ceea ce ar impune

adaptarea pedepsei la aceste noi limite.

Cât privește

stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că

în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei

ținând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca atare, Înalta

Curte va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul

proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea

raționamentului pe care instanța de fond l-a avut în vedere în procesul de

individualizare a pedepsei pentru fapta de tentativă la infracțiunea de omor

calificat.

Ținând seama de

principiile anterior menționate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă

de 4 ani și 4 luni închisoare, legea nouă fiind, din această perspectivă, mai

favorabilă.

Instanța de recurs va

aplica principiul proporționalizării și cu privire la pedepsele complementare,

în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că

"se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă

în raport cu infracțiunea comisă", urmând a le adapta în funcție de noile

limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârea atacată,

conform legii vechi.

Potrivit art. 66

alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor

drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a

unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi, spre deosebire de vechea

reglementare, din art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, care stabilea limite

de la 1 la 10 ani.

Prin urmare, va

adapta pedeapsa complementară la noile limite și va dispune interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o

perioadă de 1 an și 6 luni, redusă de la 2 ani cât a aplicat instanța de fond.

În concluzie, luând

în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a

comiterii faptei în loc public, dar și reducerea limitelor de pedeapsă atât în

ce privește minimul cât și maximul sancțiunii, rezultă că in concreto, legea

nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe

inculpat.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat și, în consecință,

în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va

admite și rejudecând va face aplicarea art. 5 C. pen.

Deși legea penală mai

favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil,

schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracțiunii în forma

de bază.

Ca atare, în baza

art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de

inculpatul B.I. din infracțiunea prev. de art 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen. anterior cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

anterior în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic.

art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 32 rap.

la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe

inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și 1 an și 6 luni

interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.,

conform art. 68 C. pen.

Totodată, va menține

dispozițiile privind anularea suspendării executării sub supraveghere a

pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai

2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin

nerecurare la 19 iunie 2012 și descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în

pedepsele componente, respectiv, șase pedepse de două luni închisoare aplicate

pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C.

pen. anterior, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.

de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sporul

de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.

Fiind repuse în

individualitatea lor pedepsele anterior menționate, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că în ceea ce privește pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată

pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune aplicarea legii penale de

dezincriminare, în conformitate cu dispozițiile art. 595 C. proc. pen. rap. la

art. 4 C. pen.

Potrivit art. 595

alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o

lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat

condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai

ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri

pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București,

definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012, s-a reținut sub aspectul situației

de fapt că la data de 15 aprilie 2012, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla

în fața blocului de domiciliu, inculpatul B.I., aflându-se sub influența

băuturilor alcoolice a tulburat ordinea și liniștea publică provocând scandal

și proferând expresii jignitoare la adresa părților vătămate N.M., T.N.,

T.R.E., P.I.L., N.V.I. și P.S., părți pe care le-a amenințat cu moartea având

asupra sa un cuțit de bucătărie pe care-l flutura în aer, creând o stare de

panică și de tulburare în rândul persoanelor prezente.

Faptele anterior

descrise au fost încadrate în infracțiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

anterior, art. 193 alin. (1) C. pen. anterior și art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991 republicată.

În ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată

se constată că textul de incriminare a fost abrogat prin art. 39 pct. 1 din

Legea nr. 187/2012.

Potrivit art. 4 C.

pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai

sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor

educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum

și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste

fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Art. 8 din Legea nr.

187/2012 prevede că dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor

aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în

titlul II.

Verificând

îndeplinirea condiției din art. 4 C. pen. se constată că potrivit art. 372

alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări

cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție

ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuțitul, pumnalul,

boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru

tăiere, înțepare sau lovire;

b) arme neletale care

nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice;

c) substanțe

iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la 3

luni la un an sau cu amendă.

În conformitate cu

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen. privind

legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă

determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune

potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale

infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru

existența infracțiunii.

Așadar, se constată

că fapta de "port fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea

primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, al unui obiect

fabricat pentru tăiere" prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 2

luni închisoare prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie

2012, nu mai constituie infracțiune în noua reglementare, întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii incriminate în prezent în

art. 372 alin. (1) C. pen.

Astfel, în

conformitate cu art. 372 alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept obiecte

fabricate pentru tăiere constituie infracțiune doar în condițiile în care se

realizează la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special

amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de

transport în comun, or fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa de 2 luni închisoare nu a fost comisă în niciunul dintre locurile

menționate de legea nouă. Ca atare, fapta pentru care i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 489 din 28

mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București nu mai este prevăzută

ca infracțiune de legea nouă.

Prin urmare, în baza

art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. și la art. 8 din Legea nr.

187/2012, pedeapsa de 2 luni aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai

2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București nu se va mai executa.

Concursul de

infracțiuni existent între infracțiunile săvârșite de recurentul inculpat

impune, de asemenea, o evaluare separată sub aspectul identificării legii mai

blânde.

Sub acest aspect se

constată că instanța de fond a aplicat pentru concursul de infracțiuni

dispozițiile art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

Potrivit art. 34

alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu

închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la

maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga

un spor de până la 5 ani.

Conform legii noi,

sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora

în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare

infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un

spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În mod evident,

sporul de 4 luni aplicat prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a

Judecătoriei Sectorului 3 București, pe care instanța de recurs îl menține,

este mai redus decât sporul de 8 luni ce ar rezulta din aplicarea art. 39 alin.

(1) lit. b) din C. pen. Ca atare, legea veghe este mai favorabilă inculpatului

în materia concursului de infracțiuni.

Prin urmare, în baza

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va

contopi cele șase pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru șase

infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior

și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321

alin. (1) C. pen. anterior aplicate prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai

2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București cu pedeapsa din prezenta rezultând o

pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni

închisoare, astfel că, în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 8

luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66

lit. a) și b) C. pen.

Instanța de recurs va

aplica și pedepse accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art.

12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că "se aplică potrivit

legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea

comisă", urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin

raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.

Prin urmare, în baza

art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.

66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, va menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28

mai 2012, respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014.

În baza art. 275

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,

iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 400 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul B.I., casează, în parte, Decizia penală nr. 358/A din 28

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și

Sentința penală nr. 708 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, și rejudecând:

Face aplicarea art. 5

C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a

faptelor comise de inculpatul B.I. din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la

art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C.

pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..

În baza art. 32 rap.

la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe

inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și 1 an și 6 luni

interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.,

conform art. 68 C. pen.

Menține dispozițiile

privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012

și descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în pedepsele componente,

respectiv, șase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru șase

infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior,

pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321

alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sporul de 4 luni

închisoare aplicat pedepsei rezultante.

În baza art. 595 C.

proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. și la art. 8 din Legea nr. 187/2012 constată

că fapta prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este

prevăzută de legea penală, astfel încât pedeapsa de 2 luni aplicată prin

Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

București nu se mai execută.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopește cele șase

pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de

amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior și pedeapsa de 8

luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C.

pen. anterior aplicate prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a

Judecătoriei Sectorului 3 București cu pedeapsa din prezenta rezultând o

pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni

închisoare, astfel că, în final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani și 8 luni

închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.

a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și

b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012,

respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu, în cuantum de 400 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 aprilie 2014.

Procesat de GGC - N