ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2014

Prin Sentința penală nr. 708 din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 5 C. pen.

a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012. A fost descontopită pedeapsa de 1 an închisoare în pedepsele componente respectiv șase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București cu pedeapsa din prezenta urmând ca inculpatul B.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare în final inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata prevenției de la 3 iunie 2013 și perioada deja executată de la 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012. Au fost menținute măsurile de siguranță dispuse prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență S.P. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.777,62 RON către această parte civilă. S-a luat act că partea vătămată A.M.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Prin Rechizitoriul nr. 4/D/P/2012 din 26 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. În fapt, s-a reținut că la data de 1 ianuarie 2012 inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată A.M.S., cu un corp dur, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral.

Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a unor acte premergătoare, proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto, copii ale actelor medicale privind asistența medicală acordată părții vătămate, raport de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de A.M.S., raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul B.I. și actele medicale aferente, raport de constatare tehnico-științifică, raport de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat a părții vătămate A.M.S., procese-verbale de recunoaștere din planșe foto, procese-verbale de redare a conținutului unor convorbiri telefonice, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul B.I. acesta recunoscând în totalitate acuzațiile reținute în sarcina sa și solicitând judecarea pe baza procedurii simplificate, declarații consemnate și atașate la dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că la data de 2 ianuarie 2012 numita A.M.S. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență "S.P." prezentând un traumatism cranio-cerebral ca urmare a unei plăgi cranio-duro-cerebrale situate în zona parieto-occipitală stângă. Conform raportului medico-legal, A.M.S. a prezentat leziuni traumatice la nivelul capului care se puteau produce la 1 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur. Evaluarea gravității leziunilor traumatice cranio-cerebrale (nivel parieto-occipital stânga) reprezentate prin: plagă pericraniană, fractură oblică fără deplasare parieto-occipital stânga, hematom subdural subacut, hematom intraparenchimatos, poate fi făcută prin aprox.

70 zile de îngrijiri medicale dacă nu au survenit complicații. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața persoanei. Materialul probator administrat în cauză demonstrează că autorul acestei agresiuni este inculpatul B.I. S-a stabilit că la 1 ianuarie 2012 în locuința părții vătămate a avut loc o petrecere la care au participat B.I., fratele său, F.I., cât și P.M., fostul soț al A.M.S. de care aceasta este divorțată dar care locuiește în continuare la aceeași adresă. De mai mulți ani A.M.S. avea o relație de concubinaj cu inculpatul B.I., relație care însă a înregistrat numeroase conflicte și stări tensionate. La data respectivă atât B.I., cât și fratele său erau puternic marcați de consumul de alcool încă de la momentul venirii în locuința părții vătămate; odată ajunși aici B.I.

și fratele său au continuat să consume alcool împreună cu P.M. și A.M.S. Pe fondul consumului de alcool și al unei crize de gelozie, B.I. a făcut afirmația că din casa respectivă trebuie să moară cineva apoi a apucat-o de păr pe A.M.S. și, cu un briceag pe care îl avea asupra sa, a lovit-o foarte puternic la nivelul craniului. Lama obiectului vulnerant a penetrat cutia craniană provocând o fractură parietală stângă și a produs un hematom subdural. Martorul P.M., care ieșea din baia locuinței în momentele în care B.I. o imobilizase pe A.M.S., a fost lovit cu pumnul în față de fratele inculpatului, numitul F.I. Lovitura a determinat nu numai căderea lui P.M., dar și o stare de ușoară amețeală și confuzie care nu i-a permis acestuia perceperea tuturor detaliilor, în pofida dimensiunilor foarte reduse ale locuinței.

La scurt timp după aplicarea loviturii A.M.S. s-a simțit rău și a fost necesară intervenția unui echipaj al serviciilor medicale de urgență care a transportat-o la cea mai apropiată unitate sanitară, iar B.I. și fratele său revenind la domiciliul lor situat în blocul învecinat. Declarația de recunoaștere dată de inculpat în vederea beneficierii de dispozițiile art. 320 alin. (1) alin. (7) C. proc. pen., se coroborează cu materialul probator administrat în cauză ce dovedește fără putință de tăgadă atât existența faptei, cât și vinovăția inculpatului. În drept, fapta inculpatului B.I. de a aplica o lovitură cu un cuțit în zona craniană numitei A.M.S., lovitură urmare căreia aceasta a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la forma de tentativă a infracțiunii de omor, dispozițiile părții speciale a C. pen. care stabilesc limitele speciale ale infracțiunii dedusă judecății, împrejurările concrete în care fapta s-a derulat în cadrul unor operațiuni judiciare. Față de modalitatea în care inculpatul a acționat și față de valorile ocrotite de lege specifice infracțiunii comise de acesta Tribunalul a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului cu atât mai mult cu cât este cunoscut cu antecedente penale, urmând ca pedeapsa să fie stabilită într-un cuantum care să le asigure și să le respecte caracterul preventiv - restrictiv - exemplificativ, situat peste minimul special prin raportare la criteriile analizate mai sus.

În ceea ce-l privește pe inculpat pe lângă pedeapsa principală acestuia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă care să o eficientizeze. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Motivele de apel așa cum au fost susținute de către părțile apelante sunt menționate în practicaua prezentei hotărâri și nu mai este necesară reluarea acestora. Prin Decizia penală nr. 358/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.I.

împotriva Sentinței penale nr. 708 din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A fost menținută starea de arest și a fost dedusă arestarea preventivă de la 3 iunie 2013 la zi. A obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu avocat oficiu. Analizând apelurile declarate în cauză în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate și le va respinge în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că situația de fapt a fost corect reținută, nu a fost contestată de către părți, iar inculpatul a recunoscut în totalitate afirmațiile și și-a însușit materialul probator din faza de urmărire penală.

În privința pedepsei aplicate, s-a constatat că s-a făcut o justă individualizare a acesteia, ținându-se cont de prevederile art. 72 C. pen., respectiv de gravitatea faptei, de condițiile în care a fost săvârșită, de urmările acesteia, de limitele de pedeapsă, dar și de atitudinea sinceră a inculpatului, care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 320 1 C. proc. pen., care stabilește deducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. În condițiile în care pedeapsa a fost stabilită la 6 ani pentru infracțiunea de tentativă de omor, s-a constatat că aceasta a fost orientată peste limita minimă prevăzută de lege, avându-se în vedere gravitatea faptei, dar și faptul că inculpatul a mai comis și alte infracțiuni, chiar dacă nu este recidivist.

Așa fiind, nu au fost primite criticile Parchetului și nici a inculpatului în ceea ce privește individualizarea pedepsei. Referitor la apelul inculpatului, s-a constatat că nu sunt motive care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante, atitudinea sa sinceră a fost avută în vedere de către instanța de fond care i-a dat eficiența cuvenită. În ceea ce privește solicitarea Parchetului de a se face aplicarea dispozițiilor art. 63 lit. d) și e) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor părintești și drepturilor de a fi tutore, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea și acestei sancțiuni.

De asemenea, s-a apreciat că nu se impune nici confiscarea sumei de 20 RON, în condițiile în care briceagul folosit la comiterea infracțiunii nu a fost găsit și nu s-a făcut dovada că acesta ar aparține inculpatului, iar valoarea acestuia nu poate fi stabilită nici prin apreciere, în situația în care din actele de la dosar nu rezultă nicio caracteristică a acestuia pentru a putea fi evaluat, nefiind îndeplinite prevederile art. 118 lit. b) C. pen. În concluzie, s-a constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive pentru desființarea acesteia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.I. Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Cu prilejul dezbaterilor, a reiterat critica vizând netemeinicia pedepsei aplicate, apreciind cuantumul acesteia mult prea mare în raport cu dispozițiile art. 20 C. pen. anterior și ale art. 320 1 C. proc. pen. anterior, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței recurate, iar pe fond și să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai mic având în vedere atitudinea sinceră, de recunoaștere și de regret a comiterii faptei, context în care poate beneficia de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 C. pen.

anterior. De asemenea, a solicitat aplicarea art. 5 din C. pen., apreciind că legea nouă este mai favorabilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 4 aprilie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul. Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs." Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului. Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Cu titlu preliminar, se impun următoarele considerații de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului. Din analiza conținutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situației de fapt, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală. Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată la data de 28 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. anterior. Ca atare, obiectul judecății în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, așa încât instanța de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen. anterior. Referitor la critica formulată de inculpat Înalta Curte de Casație și Justiție notează că individualizarea pedepsei aplicate acestuia s-a realizat pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen.

anterior, printr-o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, așa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanțelor sale personale de care instanțele au ținut seama în procesul de stabilire a pedepsei. Tot astfel, existența unor circumstanțe atenuante nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar conduce la o modificare a situației stabilite cu caracter definitiv de către instanța de apel. Așadar, reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanțelor comiterii faptei și a datelor sale personale și nu verificarea încălcării unei dispoziții legale în procesul de stabilire a pedepsei.

În conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 din C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului vizând aplicarea unei pedepse mai mici nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, câtă vreme, este evident că, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen.

anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și reglementându-se așadar un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs. Or, în cauză, recurentul a arătat că decizia penală pronunțată în apel este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, critica fiind exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit dispoziției legale anterior menționate.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune. Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie. Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale. Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel, ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului. Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel. Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi. În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect. Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare. În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.

Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale (art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual și nu legea în integralitatea ei), cât și a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16 din Legea nr. 187/2012). Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență, voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto. Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune, atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 alin. (1) C. pen. Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță. Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că infracțiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. La momentul comiterii, infracțiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor. Înlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 din C. pen.

și nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală. În ceea ce privește condițiile de existență a tentativei și cele privind tratamentul sancționator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 și 33 din noul C. pen. Referitor la efectele procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare.

Concluzionând, Înalta Curte reține că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, sancțiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior și art. 320 1 C. proc. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 4 ani și 8 luni și 8 ani și 4 luni închisoare. Pedeapsa aplicată pentru această infracțiune a fost de 6 ani închisoare. Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen.

și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ordinea prevăzută în art. 79 C. pen., limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi. Așadar, inculpatului i s-a aplicat, de către instanța de fond, o pedeapsă orientată către mediu. Potrivit legii noi limitele au fost reduse. Ca atare, se constată că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către mediu prin raportare la limite de pedeapsă care potrivit legii noi au fost reduse ceea ce ar impune adaptarea pedepsei la aceste noi limite. Cât privește stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca atare, Înalta Curte va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de fond l-a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei pentru fapta de tentativă la infracțiunea de omor calificat. Ținând seama de principiile anterior menționate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare, legea nouă fiind, din această perspectivă, mai favorabilă. Instanța de recurs va aplica principiul proporționalizării și cu privire la pedepsele complementare, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă", urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârea atacată, conform legii vechi.

Potrivit art. 66 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi, spre deosebire de vechea reglementare, din art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, care stabilea limite de la 1 la 10 ani. Prin urmare, va adapta pedeapsa complementară la noile limite și va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an și 6 luni, redusă de la 2 ani cât a aplicat instanța de fond. În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public, dar și reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce privește minimul cât și maximul sancțiunii, rezultă că in concreto, legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe inculpat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat și, în consecință, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va admite și rejudecând va face aplicarea art. 5 C. pen. Deși legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracțiunii în forma de bază. Ca atare, în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B.I. din infracțiunea prev. de art 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen.

cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen. Totodată, va menține dispozițiile privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012 și descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în pedepsele componente, respectiv, șase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.

anterior, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante. Fiind repuse în individualitatea lor pedepsele anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în ceea ce privește pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune aplicarea legii penale de dezincriminare, în conformitate cu dispozițiile art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc.

pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen. Prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012, s-a reținut sub aspectul situației de fapt că la data de 15 aprilie 2012, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în fața blocului de domiciliu, inculpatul B.I., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a tulburat ordinea și liniștea publică provocând scandal și proferând expresii jignitoare la adresa părților vătămate N.M., T.N., T.R.E., P.I.L., N.V.I.

și P.S., părți pe care le-a amenințat cu moartea având asupra sa un cuțit de bucătărie pe care-l flutura în aer, creând o stare de panică și de tulburare în rândul persoanelor prezente. Faptele anterior descrise au fost încadrate în infracțiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, art. 193 alin. (1) C. pen. anterior și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată. În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată se constată că textul de incriminare a fost abrogat prin art. 39 pct. 1 din Legea nr. 187/2012. Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Art. 8 din Legea nr. 187/2012 prevede că dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II. Verificând îndeplinirea condiției din art. 4 C. pen.

se constată că potrivit art. 372 alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun: a) cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire; b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice; c) substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen.

privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Așadar, se constată că fapta de "port fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, al unui obiect fabricat pentru tăiere" prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012, nu mai constituie infracțiune în noua reglementare, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii incriminate în prezent în art. 372 alin. (1) C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 372 alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept obiecte fabricate pentru tăiere constituie infracțiune doar în condițiile în care se realizează la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun, or fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 luni închisoare nu a fost comisă în niciunul dintre locurile menționate de legea nouă. Ca atare, fapta pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București nu mai este prevăzută ca infracțiune de legea nouă.

Prin urmare, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. și la art. 8 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa de 2 luni aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București nu se va mai executa. Concursul de infracțiuni existent între infracțiunile săvârșite de recurentul inculpat impune, de asemenea, o evaluare separată sub aspectul identificării legii mai blânde. Sub acest aspect se constată că instanța de fond a aplicat pentru concursul de infracțiuni dispozițiile art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior. Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Conform legii noi, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. În mod evident, sporul de 4 luni aplicat prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București, pe care instanța de recurs îl menține, este mai redus decât sporul de 8 luni ce ar rezulta din aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. Ca atare, legea veghe este mai favorabilă inculpatului în materia concursului de infracțiuni. Prin urmare, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.

anterior, va contopi cele șase pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior aplicate prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București cu pedeapsa din prezenta rezultând o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, astfel că, în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Instanța de recurs va aplica și pedepse accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă", urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi. Prin urmare, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Totodată, va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012, respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014. În baza art. 275 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.I., casează, în parte, Decizia penală nr. 358/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și Sentința penală nr. 708 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și rejudecând: Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B.I. din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În baza art. 32 rap. la art. 188 C. pen.

cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen. Menține dispozițiile privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012 și descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în pedepsele componente, respectiv, șase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante. În baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. și la art. 8 din Legea nr. 187/2012 constată că fapta prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este prevăzută de legea penală, astfel încât pedeapsa de 2 luni aplicată prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București nu se mai execută. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopește cele șase pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru șase infracțiuni de amenințare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.

anterior și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior aplicate prin Sentința penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București cu pedeapsa din prezenta rezultând o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012, respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 400 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2014. Procesat de GGC - N