ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 18 din data de 12 martie 2013 Curtea de Ape! Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 416/54/2013, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.I. ca neîntemeiată. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că, indiciile temeinice justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul E.I., încălcând atribuțiunile de serviciu - în sensul că deși cunoștea situația financiară precară a societății menționate în luna februarie 2010, constând în datorii la bugetul de stat de 1.743.000 lei - a aprobat o cerere de eșalonare a plății datoriilor și, concomitent, o cerere de rambursare TVA.

Raportat la funcția deținută de acest inculpat, la implicațiile acțiunilor de încălcare a dispozițiilor legale, cu consecința afectării grave a bugetului consolidat al statului, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.I., Curtea a reținut că este îndeplinită atât condiția pozitivă prevăzută de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., vizând cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva petentului inculpat, dar și condiția preexistentei stării de arest din care se solicită liberarea provizorie, inculpatul E.I.

aflându-se sub puterea unui mandat de arestare preventivă, iar cererea a fost însușită de acesta. Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., „scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune" iar potrivit art. 160 2 C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în căzui infracțiunilor săvârșite din culpă, precum si în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească ale infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din interpretarea textelor legale sus citate, rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții și anume existența unei stări de arest efectiv, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta să nu depășească 18 ani, ultima condiție vizând comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Totodată, îndeplinirea condițiilor sus menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, concluzie ce rezultă din folosirea în cuprinsul 160 2 alin. (1) a sintagmei „se poate acorda", instanța de judecată având posibilitatea și nu obligația de a dispune această măsură.

Aceste condiții rezultă și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel, potrivit art. 5 par.3 „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. În raport de toate aceste dispoziții mai sus evocate, în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului E.I. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. și că se impune menținerea măsurii arestării preventive, numai în acest mod fiind respectat principiul proporționalității între măsura preventivă aleasă și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat. Curtea a constatat, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 248 1 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul a fost arestat preventiv la data de 20 decembrie 2012, pe o perioada de 29 de zile, măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv. Apreciind asupra temeiniciei cererilor de liberare provizorie, în acord cu dispoziția cuprinsa în art. 160 2 C. proc.

pen. Curtea a constatat neîndeplinite la acest moment procesual condiția negativă privind comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, precum și condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, ținând cont de faptul că acesta trebuie avut în vedere nu numai la luarea unei masuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate.

Acuzațiile aduse inculpatului sunt grave, cu un impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane care au acționat în mod conjugat, pentru realizarea unor circuite comerciale fictive, în scopul evaziunii fiscale, iar lăsarea sa în libertate ar spori sentimentul de nesiguranță și ar conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societății pentru eradicarea climatului infracțional, în caz contrar fiind încurajate și alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași natură.

Instanța a apreciat că gravitatea infracțiunilor și pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care a acționat grupul infracțional organizat, din care este presupus că a făcut parte și inculpatul, existând indicii temeinice în acest sens, relevate amănunțit în considerentele încheierii prin care s-a dispus măsura arestului preventiv și care nu se impun a fi reluate, dar și din calitatea specială deținută de inculpat, aceea de director al Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Olt. Împotriva încheierii Curții de Apel București, inculpatul E.I., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică. Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau când se presupune că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen. În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 248 1 din C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen, de care este acuzat inculpatul E.I. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are o bună reputație în societate - beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit fapte de evaziune fiscală, în considerarea calității deținute. Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului. Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică. Așa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat E.I. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva încheierii nr. 18 din data de 12 martie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 416/54/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2013.