ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1017/2013

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea nr. 18 din data de 12 martie 2013 Curtea de Ape! Craiova - Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 416/54/2013, a

respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul E.I. ca neîntemeiată.

Pentru

a se hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că, indiciile temeinice

justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul E.I., încălcând atribuțiunile

de serviciu - în sensul că deși cunoștea situația financiară precară a

societății menționate în luna februarie 2010, constând în datorii la bugetul de

stat de 1.743.000 lei - a aprobat o cerere de eșalonare a plății datoriilor și,

concomitent, o cerere de rambursare TVA.

Raportat

la funcția deținută de acest inculpat, la implicațiile acțiunilor de încălcare

a dispozițiilor legale, cu consecința afectării grave a bugetului consolidat al

statului, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit.

f) C. proc. pen.

Cu

privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul E.I., Curtea a reținut că este îndeplinită atât condiția pozitivă

prevăzută de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., vizând

cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost

pusă în mișcare acțiunea penală împotriva petentului inculpat, dar și condiția

preexistentei stării de arest din care se solicită liberarea provizorie,

inculpatul E.I. aflându-se sub puterea unui mandat de arestare preventivă, iar

cererea a fost însușită de acesta.

Potrivit

art. 136 alin. (2) C. proc. pen., „scopul masurilor preventive poate fi

realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune" iar potrivit art. 160

2

C. proc. pen., „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în căzui infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum si în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care exista date din care rezultă

necesitatea de a-i împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească ale

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din

interpretarea textelor legale sus citate, rezultă că pentru a se putea dispune

liberarea provizorie trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții și anume

existența unei stări de arest efectiv, natura și gravitatea infracțiunii

săvârșite, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta să nu

depășească 18 ani, ultima condiție vizând comportamentul inculpatului și

perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Totodată,

îndeplinirea condițiilor sus menționate nu conferă celui arestat un drept la

liberarea provizorie, ci numai o vocație, concluzie ce rezultă din folosirea în

cuprinsul 160

2

alin. (1) a sintagmei „se poate acorda",

instanța de judecată având posibilitatea și nu obligația de a dispune această

măsură.

Aceste condiții rezultă și prin prisma Convenției Europene a

Drepturilor Omului, astfel, potrivit art. 5 par.3 „orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul

articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în

cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care

să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

În

raport de toate aceste dispoziții mai sus evocate, în cauza dedusă judecății,

Curtea a constatat că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina

inculpatului E.I. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului

penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și că se

impune menținerea măsurii arestării preventive, numai în acest mod fiind

respectat principiul proporționalității între măsura preventivă aleasă și

gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.

Curtea

a constatat, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că inculpatul este

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

art. 248

1

C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul a

fost arestat preventiv la data de 20 decembrie 2012, pe o perioada de 29 de

zile, măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv.

Apreciind

asupra temeiniciei cererilor de liberare provizorie, în acord cu dispoziția

cuprinsa în art. 160

2

C. proc. pen. Curtea a constatat neîndeplinite

la acest moment procesual condiția negativă privind comportamentul inculpatului

și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, precum și

condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

inculpatul dacă ar fi pus în libertate, ținând cont de faptul că acesta trebuie

avut în vedere nu numai la luarea unei masuri preventive, ci și la aprecierea

temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate.

Acuzațiile aduse inculpatului sunt grave, cu un impact social

deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane care au

acționat în mod conjugat, pentru realizarea unor circuite comerciale fictive,

în scopul evaziunii fiscale, iar lăsarea sa în libertate ar spori sentimentul

de nesiguranță și ar conduce la o scădere a încrederii populației în

capacitatea de protecție a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a

societății pentru eradicarea climatului infracțional, în caz contrar fiind

încurajate și alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași

natură.

Instanța a apreciat că gravitatea infracțiunilor și pericolul

concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care a acționat grupul

infracțional organizat, din care este presupus că a făcut parte și inculpatul,

existând indicii temeinice în acest sens, relevate amănunțit în considerentele

încheierii prin care s-a dispus măsura arestului preventiv și care nu se impun

a fi reluate, dar și din calitatea specială deținută de inculpat, aceea de

director al Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din

cadrul D.G.F.P. Olt.

Împotriva

încheierii Curții de Apel București, inculpatul E.I., a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului formulat, casarea încheierii și admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând

recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Examinând

recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru acea infracțiune pentru care inculpatul este cercetat nu depășește

limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

când se presupune că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor

de probă sau prin alte asemenea fapte.

În

ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea

admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana

inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, înalta Curte constată

următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat,

antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se

constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe

care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși

sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de

vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o

astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art.

136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În

lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii,

înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele prev. de art.

7 din Legea nr. 39/2003, art. 248

1

din C. pen. și art. 26 C. pen.

rap. la art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen, de care este acuzat inculpatul E.I. (gradul de pericol social

concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile

sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a

aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a inculpatului.

În

ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul -

necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are o bună reputație în

societate - beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi

valorificate în mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a

comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit fapte de

evaziune fiscală, în considerarea calității deținute.

Examinarea

gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar

nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a

cercetării judecătorești, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de

împiedicare a aflării adevărului.

Pentru

aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi

declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un

pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa

fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul

inculpat E.I.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva încheierii nr. 18

din data de 12 martie 2013 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru

Cauze cu Minori, pronunțată în dosarul nr. 416/54/2013.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 martie 2013.