ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. 8186/110/2010
la Tribunalul Bacău, reclamantul Municipiul Onești, prin primar, în
contradictoriu cu pârâții M.A.I., A.N.R.E., A.N.R.S.C., intervenienta în nume
propriu SC T.C.T. SA și chematul în garanție Guvernul României – prin Ministerul
Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților la achitarea valorii de
compensare unitară a combustibilului folosit pentru producerea energiei
termice, în valoare de 1.659.590 lei.
Susține reclamantul
că bugetul local al Municipiului Onești, mai are de primit de la bugetul de
stat o diferență de 1.659.590 lei și anume 812.461 lei pentru anul 2007 și
847.129 lei pentru anul 2008.
Tribunalul Bacău prin
Sentința civilă nr. 470 din 7 martie 2012 a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Bacău.
Prin întâmpinările
formulate de pârâții A.N.R.E. și A.N.R.S.C. invocate excepțiile privind lipsa
calității procesuale pasive.
SC T.C.T. SA. a
formulat cerere de intervenție în nume propriu și în interesul reclamantului,
iar reclamantul a chemat în garanție Guvernul României.
2.Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința nr. 128
din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Bacău au fost admise excepțiile privind
lipsa calității procesuale pasive formulate de A.N.R.S.C. și A.N.R.E. și, în
consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste
pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Instanța a dispus
anularea ca netimbrată a cererii de intervenție în interes propriu și interes
alăturat, formulată de SC T.C.T. SA.
De asemenea, a fost
respinsă cererea formulată de reclamantă, privind chemarea în garanție a
Guvernului României, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Instanța a admis
acțiunea reclamantului Municipiul Onești – prin Primar, față de pârâtul M.A.I.,
în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.659.590 lei.
A fost obligată
reclamanta să plătească pârâtei A.N.R.S.C. București 1.000 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că pârâtele, cu excepția M.A.I., nu au
calitate procesuală pasivă, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din
Legea nr. 318/2003, potrivit cărora „ În îndeplinirea atribuțiilor sale, A.N.R.E.
colaborează cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației
publice centrale și locale interesate”, reținând că pârâta A.N.R.E. alături de A.N.R.S.C.
au inițiat Metodologia de stabilire a prețurilor locale de referință și a sumelor
necesare pentru compensarea combustibilului folosit pentru energia termică
furnizată populației prin sistem centralizat, aprobată prin Ordinul comun al A.N.R.E.și
A.N.R.S.C. nr. 21/514/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Cele două autorități
de reglementare au elaborat metodologia de stabilire a prețurilor locale de
referință și a sumelor necesare pentru compensarea combustibilului folosit
pentru energia termică furnizată populației prin sistem centralizat în
aplicarea și executarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 36/2006,
care statuează că: „ (3) Autoritățile de reglementare competente vor elabora,
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe,
metodologiile de determinare a sumelor necesare prevăzute la alin. (1). Pe baza
acestor metodologii autoritățile de reglementare competente vor stabili anual
sumele necesare potrivit prevederilor alin. (1)”.
Potrivit art. 14 alin.
(1) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006,
„A.N.R.S.C. elaborează, stabilește și urmărește aplicarea ansamblului de
reglementări obligatorii la nivel național, necesar funcționării pieței de
energie termică, în condiții de eficiență, concurență, transparență și
protecție a consumatorilor”.
Totodată, conform art.
2 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006 privind instituirea prețurilor locale de
referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme
centralizate, A.N.R.S.C. stabilește prețurile locale de referință pentru
fiecare localitate.
În vederea
compensării creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibilii
utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației prin sisteme
centralizate, pe perioada derulării programului „Termoficare 2006-2015 căldură
și confort”, aprobat prin H.G. nr. 462/2006 pentru aprobarea programului
„Termoficare 2006-2015 căldură și confort” și înființarea Unității de
Management al proiectului, republicată, se acordă operatorilor economici care
prestează serviciile de producție, transport, distribuție și furnizare a
energiei termice destinate populației sume din bugetele locale, inclusiv din
sume transferate bugetelor locale de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Administrației și Internelor potrivit art. 4 alin. ( 1) din O.G.
36/2006.
Instanța de primă
jurisdicție a reținut că obligația de a vira sumele de bani conform H.G. nr. 462/2006
revenea M.A.I., iar prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta face
referire la modul de alocare a sumelor, respectiv diferența dintre prețul de
producere, transport, distribuție și furnizarea energiei termice livrate
populației și prețurile locale de referință, fără a contesta însă, în mod
concret, suma solicitată de reclamantă, privind cuantumul acesteia.
Referitor la cererea
de intervenție în interes alăturat și în nume propriu, instanța a dispus
citarea SC T.C.T. SA, cu mențiunea de a depune taxa de timbru prevăzută de
lege, respectiv 20.704,9 lei și 5 lei timbru judiciar, iar intervenienta, deși
legal citată, nu a îndeplinit această cerință prevăzută de Legea nr. 146/1997
completată și republicată.
În ceea ce privește
cererea de chemare în garanție, instanța a respins ca inadmisibilă cererea,
motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 60
1
C. proc.
civ.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ., a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei A.N.R.S.C.
București cheltuieli de judecată justificate de aceasta, respectiv c/val.
transport.
Pe cale de
consecință, față de cele mai sus menționate, instanța, în temeiul art. 18 din
Legea nr. 554/2004 a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive
formulată de A.N.R.S.C. și A.N.R.E. și a respins acțiunea formulată în
contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Instanța a anulat ca netimbrată cererea în interes propriu și interes alăturat,
formulată de SC T.C.T. SA și a respins cererea formulată de reclamantă privind
chemarea în garanție, ca inadmisibilă.
A fost admisă
acțiunea reclamantei față de pârâtul M.A.I. a fost obligat acesta la plata
sumei de 1.659.590 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată către
A.N.R.S.C. București.
Recursul declarat împotriva
sentinței
Pârâtul M.A.I. a
atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul
respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea căii de
atac, recurentul – pârât a făcut o expunere a cadrului normativ aplicabil
litigiului și a conchis că, în condițiile în care modul de finanțare și
acordare a compensațiilor creșterilor neprevizionate ale prețurilor la
combustibilii utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației
prin sisteme centralizate este strict reglementat de lege, nu este justificată obligația
stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.
A mai arătat că, din
analiza actelor normative în domeniu, rezultă fără echivoc că, în principal,
obligația privind asigurarea populației cu energie termică, cât și subvenționarea
acestui serviciu revine autorității administrației publice locale, care, potrivit
Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, are dreptul și capacitatea efectivă de
a soluționa și de a gestiona serviciile publice în deplină responsabilitate, în
numele și în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, în condițiile
legii.
Apărările intimaților
1. Intimata -
pârâtă A.N.R.E. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat menținerea soluției
de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că recurentul
– pârât nu a formulat critici sub acest aspect, iar printre atribuțiile
prevăzute în art. 11 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 nu se regăsește
obligația de a acorda operatorilor economici care prestează serviciile de
producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice destinate
populației sume privind compensarea unitară a combustibilului folosit pentru producerea
energiei termice.
2. Prin
întâmpinarea depusă la dosar, intimata – pârâtă A.N.R.S.C. a solicitat, la
rândul său, menținerea dispoziției referitoare la admiterea calității procesuale
pasive, arătând, în esență, că singura atribuție a A.N.R.S.C., conform art. 4 alin.
(3) din O.G. nr. 36/2006, este aceea de a stabili valoarea maximă de 45% din
valoarea combustibilului, valoare care se comunică ministerului de resort, care
urmează să o propună în proiectul de buget de stat.
3.Intimatul -
reclamant Municipiul Onești nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc.
civ., dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a arătat, pe de o parte,
că în recursul declarat de M.A.I. nu se regăsește nicio critică de nelegalitate
a sentinței, motiv pentru care instanța de recurs trebuie să îl constate nul,
conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304
1
C.
proc. civ.
Pe de altă parte, a
arătat că instanța de fond a dezlegat corect și legal chestiunile de drept
privind obligația ministerului pârât de a transfera sumele necesare, potrivit
art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006, privind instituirea prețurilor locale de
referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate,
natura și existența debitului rezultând din înscrisurile depuse la dosarul de
fond.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
1.
Cu privire la
regularitatea exercitării recursului
Verificând în
prealabil, regularitatea exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că
recursul se încadrează în prevederile art. 304
1
C. proc. civ.,
fiind exercitat împotriva unei sentințe care nu este susceptibilă de apel,
conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar recurentul – pârât a indicat
motivele pentru care solicită reformarea sentinței.
Prin urmare, vor fi înlăturate
apărările privind nulitatea recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin.
(1) C. proc. civ., formulate de intimatul - reclamant.
Cu privire la fondul
cauzei
Examinând cauza prin prisma
motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 4 alin.
(1) din O.G. nr. 36/2006, în forma aplicabilă raportului juridic dedus
judecății
„
în vederea compensării creșterilor neprevizionate ale prețurilor la
combustibili utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației
prin sisteme centralizate pe perioada derulării programului „termoficare
2006-2009 calitate și eficiență” aprobat prin H.G. nr. 462/2006, se acordă
furnizorilor de energie termică sume din bugetele locale.Aceste sume se
transferă bugetelor locale de la bugetul de stat prin Ministerul Administrației
și Internelor”.
Metodologia de
stabilire a prețurilor locale de referință și a sumelor necesare pentru compensarea
combustibilului folosit pentru energia termică furnizată populației prin sisteme
necentralizate a fost aprobată prin Ordinul nr. 21/514/2006, emis în comun de A.N.R.E.
și A.N.R.S.C., în temeiul art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 36/2006, potrivit
căruia „
Autoritățile de reglementare competente vor
elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe metodologiile de determinare a sumelor necesare prevăzute la alin. (1).
Pe baza acestor metodologii, autoritățile de reglementare competente vor
stabili anual sumele necesare potrivit prevederilor alin. (1).”
Așa cum rezultă din expunerea
rezumativă cuprinsă la pct. I din prezenta decizie, Municipiul Onești a solicitat
obligarea pârâților la plata unei sume reprezentând diferența dintre valoarea
de compensare cuvenită de la bugetul de stat, calculată pe baza prețului local
de referință stabilit prin decizii ale autorității competente în domeniul energiei,
și valoarea acordată efectiv de la bugetul de stat prin ordine ale M.A.I.,
pentru anii 2007 și 2008.
Unicul argument care poate
fi identificat în considerentele sentinței Curții de apel, în fundamentarea
soluției de admitere a acțiunii în contradictoriu cu M.A.I., este acela că, în
baza art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006, obligația de a vira sumele necesare
revine Ministerului, care prin întâmpinarea depusă la dosar face referire la modul
de alocare a sumelor, respectiv diferența dintre prețul de producere,
transport, distribuție și furnizarea energiei termice livrate populații și
prețurile locale de referință, fără a contesta însă, în mod concret, suma
solicitată de reclamantă.
Din cuprinsul întâmpinării
depuse la fondul cauzei, al motivelor de recurs și al înscrisurilor depuse la
dosarul primei instanțe, rezultă însă că apărarea principală a M.A.I. a fost
aceea că, potrivit legii, sumele destinate compensării sunt alocate din bugetul
de stat, prin legile anuale ale bugetului, sarcina ministerului fiind numai aceea
de a le transfera bugetelor locale, în limita maximă de 45% din costurile
determinate.
Prin adresa nr. 25850
din 4 noiembrie 2010, M.A.I. a comunicat Primăriei Municipiului Onești că a
întreprins numeroase demersuri în anii 2007,2008 și 2009 pentru alocarea integrală
a sumelor necesare compensării creșterilor neprevizionate ale prețurilor
combustibililor pentru producerea energiei termice destinate populației conform
prevederilor O.G. nr. 36/2006, însă de fiecare dată, cu ocazia rectificărilor
bugetare, sumele au fost aprobate în funcție de posibilități, sub nivelul solicitat,
calculat de către A.N.R.S.C.
Într-adevăr, Înalta
Curte constată că art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006 conferă ministerului de
resort o marjă de apreciere în ceea ce privește alocarea, repartizarea sumelor către
bugetele locale, dar fiind vorba despre sume prevăzute în legile anuale ale bugetului
de stat, în exercitarea dreptului său de apreciere, M.A.I. avea obligația de a se
încadra în suma maximă prevăzută cu această destinație. Cu alte cuvinte, limita
legală a marjei de apreciere, pe care nu îi era permis să o încalce, era trasată
de nivelul sumelor alocate din bugetul de stat.
Prin urmare, contrar susținerilor
intimatului - reclamant, instanța de fond a pronunțat soluția cu aplicarea
greșită a art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006, pe care l-a interpretat literal
și scos din contextul său normativ.
3.Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul
și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii
formulate în contradictoriu cu recurentul - pârât, menținând soluția în ceea ce
privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a A.N.R.E. și A.N.R.S.C.,
cerere de chemare în garanție și cererea de intervenție voluntară, aspecte care
nu au fost criticate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de M.A.I., în prezent M.D.R.A.P., împotriva sentinței nr. 128 din 19
iunie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică în parte
sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul
Municipiul Onești în contradictoriu cu M.D.A.P. ca neîntemeiată.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 februarie 2013 .