ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 803/2013

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin cererea

înregistrată sub nr. 889/44/2012, reclamanta B.L. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Sănătate, suspendarea aplicării

Ordinului nr. 301 din 20 iulie 2012 emis de Președintele Casei Naționale de

Sănătate, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestuia.

instanței de fond

Prin Sentința

nr. 363 din 8 august 2012 a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea

formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu Președintele C.N.S. și C.N.S.,

având ca obiect suspendare executare act administrativ și, în consecință, a

fost dispusă suspendarea Ordinului nr. 301 din 20 iulie 2012 emis de

Președintele C.N.A.S., până la soluționarea în fond a acțiunii formulate

împotriva acestui act administrativ.

Instanța

a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâta C.N.S.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

reclamanta a formulat contestație împotriva

Ordinului emis de către

Președintele C.N.S.

nr.

301/2012.

Curtea a

constatat că există un caz bine justificat în cauza dedusă judecății, fiind

invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu

privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.

Instanța

de fond

a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de Președintele C.N.A.S., având în vedere că acesta este

emitentul actului administrativ atacat.

Totodată, Curtea a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect,

arătând că Ordinul nr. 301/2012 își produce efectele de la data încetării

perioadei de incapacitate temporară de muncă a reclamantei.

Instanța a reținut că revocarea mandatului s-a dispus în perioada

de suspendare a contractului de management datorită incapacității temporare de

muncă, stabilită prin certificat medico-legal, fiindu-i încălcate reclamantei

dreptul la egalitate de șanse și tratament și dreptul la securitate și

sănătate.

Prin

urmare, instanța a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ

a cărui suspendare se solicită de reclamantă, aspect care nu poate fi

considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a

împrejurărilor cauzei.

Pe de

altă parte, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamantă

este reprezentat de faptul că prin ordinul menționat aceasta a fost eliberată

din funcție, iar consecința lipsei veniturilor lunare ar afecta situația

financiară a reclamantei.

3.

Recursul declarat de C.N.A.S.

Prin

motivele de recurs formulate recurenta C.N.A.S. a criticat sentința instanței

de fond ca netemeinică și nelegală.

A arătat

că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui C.N.S.A.S., întrucât acesta este

reprezentantul legal al instituției emitente a actului administrativ a cărui

nelegalitate se invocă și are atribuțiile stabilite în mod expres la art. 281

din Legea nr. 95/2006, fiindu-i aplicabile prevederile responsabilității

ministeriale. A precizat recurenta că nu există identitate între persoana

pârâtului și persoana care este titulară a drepturilor și obligațiilor în

raportul dedus judecății, întrucât calitatea de emitent al actului contestat o

are C.N.A.S.

De

asemenea, a arătat recurenta că în mod greșit a fost soluționată de instanța de

fond excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a Ordinului C.N.A.S. nr.

301 din 20 iulie 2012, întrucât acesta nu produce efecte juridice deoarece

reclamanta se afla în concediu medical, iar prin Ordinul nr. 303 din 23 iulie 2012

este menționat în mod expres ca Ordinul nr. 301/2012 produce efecte de la data

încetării perioadei de incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificat

medical.

Recurenta

a criticat soluția dată de instanța de fond cu privire la suspendarea actului

atacat, arătând că reclamanta nu face dovada existenței unui caz bine

justificat și, în consecință, nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru

admiterea cererii de suspendare.

S-a

precizat că Ordinul nr. 301 din 20 iulie 2012 este legal și temeinic, întrucât

concediul medical al reclamantei a fost adus la cunoștința C.N.A.S. abia la

data de 23 iulie 2012, iar prin acest ordin atacat a fost revocat mandatul

reclamantei justificat datorită neîndeplinirii obligațiilor legale și

contractuale prevăzute în contractul de management din 01 iunie 2010,

constatate în urma acțiunii de control a C.N.A.S. dispusă prin Ordinul

președintelui C.N.A.S. nr. 255 din 29 iunie 2012 și consemnate în Raportul de

control din 13 iulie 2012.

Recurenta

a precizat că nu a fost dovedită nici cerința pagubei iminente, întrucât nu s-a

făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a

funcționării C.A.S. Brăila, nefiind semnalate nici un fel de probleme în activitatea

acestei instituții.

I. Decizia

instanței de recurs

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite

recursul, va modifica sentința atacată și rejudecând cauza pe fond, va respinge

acțiunea reclamantei, pentru considerentele ce urmează:

Prin

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri

speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute

de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de

art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu

cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este

bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu

executoriu.

Tocmai

de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de

întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de

excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar

în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza

de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea

contenciosului administrativ, în conformitate cu care

suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și

prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună

suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Înalta

Curte a constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

Cazul

bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea

judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus

evaluării.

Or, prin

sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor

suspendării executării actului administrativ și a reținut că sunt dovedite

aspecte ale cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu

natura măsurii dispuse de autoritatea publică.

Înalta

Curte, examinând cererea de suspendare formulată, a constatat că prin ordinul

atacat mandatul reclamantei a fost revocat justificat, datorită neîndeplinirii

obligațiilor legale și contractuale prevăzute în contractul de management din 01

iunie 2010, constatate în urma acțiunii de control a C.N.A.S. dispusă prin

Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 255 din 29 iunie 2012 și consemnate în

Raportul de control din 13 iulie 2012.

Față de

circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față,

Înalta Curte reține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de

suspendare nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, având în vedere

că ordinul atacat este emis cu respectarea dispozițiilor legale și de autoritatea

competentă a emite actul, iar certificatul de concediu medical a fost adus la

cunoștința autorității emitente abia la data de 23 iulie 2012, când art. 3 din

Ordinul nr. 301 din 20 iulie 2012 a și fost modificat, în sensul că efectele se

vor produce de la data încetării incapacității temporare de muncă, dovedite cu

certificat medical.

Cercetând

în aparență indiciile de nelegalitate ale actului contestat, Înalta Curte a

reținut că acestea nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t)

din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Cu

privire la condiția pagubei iminente, Înalta Curte reține că nu au fost aduse

argumente care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube,

întrucât situația drepturilor salariale neîncasate nu poate proba existența

unei pagube iminente, având în vedere faptul că aceste drepturi pot fi

recuperate ulterior ca urmare a anulării actului atacat.

Cu

privire la critica formulată de recurentă în ceea ce privește soluția dată de

instanța de fond excepțiilor invocate, Înalta Curte reține că această critică

nu este întemeiată, urmând a fi menținută soluția dată de instanța de primă

jurisdicție.

Pentru

toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica hotărârea atacată, în

sensul că va respinge cererea reclamantei de suspendare a efectelor actului

administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de C.N.A.S. împotriva sentinței nr. 363 din 8 august 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei B.L. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.