ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Fetești la data de 20 august 2011 sub nr. 2791/229/2011,

reclamanții G.V. și G.A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ

Teritorială Sudiți au solicitat să se dispună obligarea pârâtei la lăsarea în

deplină proprietate și posesie a imobilului situat în comuna Sudiți, județul

Ialomița, în care domiciliază, imobil ce a fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968,

compus din casa de locuit cu anexe.

S-a arătat că împotriva

reclamanților a fost intentat un proces în baza Legii nr. 18/1968, ce a făcut

obiectul dosarului nr. 902/1984 al Judecătoriei Slobozia, considerându-se ca

averea au dobândit-o ilicit. În urma acestui proces, au fost deposedați de casă,

aceasta fiind trecută în drept în patrimoniul statului, respectiv sentința civilă

nr. 3358 din 20 decembrie 1984, pronunțată de Judecătoria Slobozia, definitivă

și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 250 din 02 iulie 1985 a Tribunalului

Ialomița, pronunțată în Dosarul nr. 340/1985.

La termenul din data

de 21 ianuarie 2012, reclamanții, prin avocat ales, în baza art. 4 din Legea nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ, au ridicat excepția de

nelegalitate parțială a H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public

al Județului Ialomița, precum și a municipiilor, orașelor, comunelor din

Județul Ialomița, anexa nr. 51, în care la poziția 32 cod de clasificare

1.6.1.1. este inventariat imobilul locuința socială din comuna Sudiți,

revendicat în prezenta acțiune, dar și a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999

privind însusirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei

Sudiți, Județul Ialomița.

Prin încheierea din

22 februarie 2012, Judecătoria Fetești a admis cererea de sesizare a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ în vederea soluționării

excepției de nelegalitate parțială a H.G. nr. 1353/2001, Anexa nr. 51 poziția

32 și a actului administrativ prealabil: Hotărârea Consiliului Local nr. 21 din

26 iulie 1999, poziția 32 al Comunei Sudiți, invocată de reclamanți și a

înaintat Curții de Apel București, secția contencios administrativ dosarul,

suspendând cauza, conform art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

de fond

Prin sentința nr. 4020

din 15 iunie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de

nelegalitate a H.G.nr. 1353/2001, anexa nr. 51 pentru poziția nr. 32 privind

atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Ialomița și a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999,

pentru poziția nr. 32, adoptată de Consiliul Local al comunei Sudiți, excepție

invocată de reclamanții G.V. și G.A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul

Local al comunei Sudiți și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că cele două acte administrative a căror

nelegalitate este invocată, respectiv Hotărârea Consiliului Local Sudiți nr. 21

din 26 iulie 1999 și H.G. nr. 1353/2001 sunt acte administrative care atestă

domeniul public al comunei și domeniul public al județului Ialomița, astfel cum

prevede art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia.

Instanța a constatat

că din anul 1987 imobilul figurează înscris în inventarul bunurilor aparținând

domeniului public al comunei, poziția nr. 32 "locuință socială" și

terenul aferent, conform prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia.

Prin notificarea nr. 1644

din 22 octombrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea imobilului, în

temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cerere care a fost

respinsă prin dispoziția primarului comunei Sudiți nr. 133 din 15 august 2002,

întrucât nu s-au depus nici un fel de acte doveditoare ale preluării abuzive de

către stat. Instanța a reținut că dispoziția primarului nu a fost contestată,

iar pentru aceste considerente a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr.

1353/2001, anexa nr. 51 pentru poziția nr. 32 privind atestarea domeniului

public al județului Ialomița precum și al municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Ialomița și a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999, pentru poziția nr. 32,

adoptată de Consiliul Local al comunei Sudiți.

de G.V. și G.A.

Prin motivele de

recurs formulate de reclamanți s-a criticat soluția instanței de fond ca

nelegală și netemeinică. S-a arătat pe larg istoricul litigiului, arătându-se

că actele administrative atacate sunt nelegale.

S-a susținut că

măsurile dispuse de autoritățile centrale și locale sunt nejustificate în

privința imobilului, obiect al acțiunii judiciare. Astfel, s-a arătat că

terenul aferent casei de locuit se află în proprietatea reclamanților, conform

titlului de proprietate invocat ca înscris în dovedirea acțiunii, dar apare

menționat și în cele două acte administrative atacate, fără ca autoritățile să

țină seama de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

S-a susținut că

hotărârea judecătorească pronunțată în temeiul Legii nr. 18/1968, prin care au

fost deposedați de proprietatea lor, imobil construcție și teren, este vădit

abuzivă și contravine tratatelor internaționale la care România este parte.

Recurenții au arătat

că nu au găsit în motivarea instanței de fond nici un argument juridic care sa

se refere la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu referire strictă la

actele atacate ca fiind nelegale.

Astfel, s-a susținut

că instanța nu a analizat modul în care autoritățile locale au întocmit inventarul

bunurilor din domeniul public, regimul juridic al locuinței ce a fost

confiscată abuziv și nici situația terenului intravilan aferent locuinței,

pentru care există titlu de proprietate.

Decizia instanței de

recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat,

păstrând soluția dată de instanța de primă jurisdicție, dar pentru

considerentele ce urmează:

- Înalta Curte a

reținut că obiectul cererii deduse judecății în fața instanței de contencios

administrativ este excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1353/2001 privind

atestarea domeniului public al Județului Ialomița, precum și a municipiilor,

orașelor, comunelor din Județul Ialomița, anexa nr. 51, în care la poziția 32

cod de clasificare 1.6.1.1. este inventariat imobilul locuință socială din

comuna Sudiți, dar și a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999 privind însușirea

inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Sudiți,

Județul Ialomița, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, acte administrative emise însă înainte de

apariția Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte are în

vedere că întotdeauna judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe

de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției

Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție,

republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul

intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația

de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența

față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie

nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

Raportându-se așadar la

practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența

Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va constata că soluția de

respingere a excepției este corectă, având în vedere că dispozițiile din Legea

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care

permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii

fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul

real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile

susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la

un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.

e.

D.O.

și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității

juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind

unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O.

și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la

jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte va înlătura în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea

nr. 262/2006, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter

individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a cărei

legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.

Înalta Curte reține

că soluția dată excepției de nelegalitate a actului administrativ atacat nu

afectează soluția ce se va pronunța pe fondul litigiului dedus judecății, în

cadrul căruia instanța civilă poate verifica și compara titlurile de proprietate

invocate de părțile în litigiu.

Pentru toate aceste

considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de G.V. și G.A. împotriva sentinței nr. 4020 din 15 iunie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2013.