ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2013

Asupra recursului de față: Dina analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mai 2012, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții necesare pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

De asemenea, reclamanta a arătat că O.U.G. nr. 15/2012 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, fără să existe o situație extraordinară care să reclame adoptarea sa, fapt de natură a genera o îndoială serioasă în privința legalității acestui act normativ. Mai mult, au fost încălcate prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. A considerat că este îndeplinită și condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, din moment ce, prin returnarea sumelor de bani alocate unităților administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/2012, acestea riscă, pe de o parte, să nu mai aibă resursele necesare pentru a funcționa datorită imposibilității plății cheltuielilor curente, iar, pe de altă parte, să piardă finanțările nerambursabile ca urmare a imposibilității asigurării cofinanțării proiectelor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâtul Guvernul României și a respins, ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că măsura legală a suspendării, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu și O.G.

(simple sau de urgență). Acestea din urmă reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția României, în baza delegării legislative. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a invocat art. 263 din Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea Uniunii European potrivit căruia: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, a Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice fată de terți.

Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți. În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie pentru motive de necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere. În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.,, În aceste condiții, recurenta a arătat că având în vedere faptul că România este membru al Uniunii Europene este evident că aceste prevederi se aplica indiscutabil și în România, ca urmare orice act normativ poate face obiectul unei excepții de nelegalitate, inclusiv actele normative cu caracter general. Totodată recurenta a susținut că prima instanță, prin soluția pronunțată nu a ținut cont de faptul că O.U.G.nr.

15/2012 a fost adoptată în condiții de nelegalitate și de asemenea nu a ținut cont de prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004. A precizat că prima condiție reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, având în vedere că există un dubiu serios cu privire la legalitatea acestui act normativ din moment ce, pe parcursul procesului de elaborare, a fost încălcat principiul transparenței și al consultării cetățenilor. De asemenea, legalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 este pusă sub semnul întrebării și prin faptul că, la nici 24 de ore de la învestirea Guvernului, în prima Ședință de guvern, au fost retrase sumele alocate uniților administrativ-teritoriale prin H.G.

nr. 255/2012. Și în ceea ce privește a doua condiție, reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susținut că este îndeplinită, având în vedere imposibilitatea plății cheltuielilor curente și a imposibilității cofinanțării proiectelor cu finanțare externă. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 15 alin (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. Din textul de lege susmenționat, rezultă, în mod explicit, că măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu și ordonanțele de guvern.

Ordonanțele de guvern reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția României, republicată, în baza delegării legislative. Potrivit acestor dispoziții, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul României poate adopta O.U., care nu sunt acte administrative, ci acte normative cu putere de lege. Chiar dacă, preluând dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (6), Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale (art. 9 din lege), această procedură specială nu schimbă natura juridică a ordonanțelor de urgență, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative.

De altfel, acțiunile îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate distinct, prin dispozițiile speciale ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o procedură diferită față de cea a contestării legalității actelor administrative, în general și care nu conferă instanței de contencios administrativ posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea ordonanțelor de urgență, de a dispune anularea sau suspendarea aplicării dispozițiilor acestor acte cu caracter normativ, o soluție contrară fiind de natură a aduce atingere principiului separației puterilor, consfințit de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Așa fiind, Înalta Curte reține că prima instanță, respingând acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută de instanța de recurs.

În concluzie, pentru motivele invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva Încheierii din data de 26 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2013.