ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2013

Asupra recursului de

față:

Dina analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II a civilă contencios administrativ și fiscal, la data

de 18 mai 2012, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea a

chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind

stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate

și al finanțelor publice.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții

necesare pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv cazul bine

justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

De asemenea,

reclamanta a arătat că O.U.G. nr. 15/2012 a fost emisă cu încălcarea

prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, fără să existe o situație

extraordinară care să reclame adoptarea sa, fapt de natură a genera o îndoială

serioasă în privința legalității acestui act normativ.

Mai mult, au fost

încălcate prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în

administrația publică.

A considerat că este

îndeplinită și condiția referitoare la necesitatea

prevenirii unei pagube iminente, din moment ce, prin returnarea sumelor

de bani

alocate unităților administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/2012,

acestea riscă, pe de o parte, să nu mai aibă resursele necesare pentru a

funcționa datorită imposibilității plății cheltuielilor curente, iar, pe de

altă parte, să piardă finanțările nerambursabile ca urmare a imposibilității

asigurării cofinanțării proiectelor.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză,

pârâtul

Guvernul României a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de

suspendare.

2.

Hotărârea instanței de fond.

Prin

încheierea de ședință din data de 26 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a

II a civilă de contencios administrativ și fiscal

a admis

excepția

inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâtul Guvernul României

și a respins, ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea

Administrativ Teritorială Comuna Olcea.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că

măsura legală a

suspendării, potrivit

art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004,

vizează exclusiv actele administrative, în

accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, nu și O.G. (simple sau de urgență).

Acestea din urmă

reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115

din Constituția României, în baza delegării legislative.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna

Olcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a invocat art.

263 din Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea

Uniunii European potrivit căruia: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene

controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, a Comisiei

și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și avizele, și a

actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă

efecte juridice fată de terți. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea

actelor organelor oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte

juridice față de terți.

În acest scop, Curtea

are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de un stat

membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie

pentru motive de necompetență, de încălcare a

unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei

norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz

de putere.

În aceleași condiții,

Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de

Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor care

urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică

sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea

paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o

privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o

privesc direct și care nu

presupun măsuri de

executare.,,

În

aceste condiții,

recurenta a arătat că având în vedere faptul că România este membru al Uniunii

Europene este evident că aceste prevederi se aplica indiscutabil și în România,

ca urmare orice act normativ poate face obiectul unei excepții de nelegalitate,

inclusiv actele normative cu caracter general.

Totodată recurenta a

susținut că prima instanță, prin soluția pronunțată nu a ținut cont de faptul

că O.U.G.nr. 15/2012 a fost adoptată în condiții de nelegalitate și de asemenea

nu a ținut cont de prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A precizat că prima

condiție

reglementată

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, având în vedere că există

un dubiu serios cu privire la legalitatea acestui act normativ

din moment ce, pe parcursul procesului de

elaborare, a fost încălcat principiul transparenței

și al consultării

cetățenilor.

De asemenea,

legalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 este pusă sub semnul întrebării și

prin faptul că, la nici 24 de ore de la învestirea Guvernului, în prima Ședință

de guvern, au fost retrase sumele alocate uniților administrativ-teritoriale

prin H.G. nr. 255/2012.

Și în ceea ce

privește a doua condiție, reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susținut că este îndeplinită,

având în vedere imposibilitatea plății cheltuielilor curente și a imposibilității

cofinanțării proiectelor cu finanțare externă.

4.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin acțiunea de

față, reclamanta a solicitat suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de

sănătate și al finanțelor publice, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit

art. 15 alin

(1)

din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14,

și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea

definitiva și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate

formula odată

cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii în fond.

Din textul de lege

susmenționat, rezultă, în mod explicit, că măsura legală a suspendării vizează

exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de

dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu și ordonanțele de

guvern.

Ordonanțele de guvern

reprezintă acte cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115

din Constituția României, republicată, în baza delegării legislative.

Potrivit acestor

dispoziții, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Guvernul României poate adopta O.U., care nu sunt acte administrative, ci acte

normative cu putere de lege. Chiar dacă, preluând dispozițiile constituționale

ale art. 126 alin. (6), Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede

competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa cererile

persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după

caz, prin dispoziții din ordonanțe

declarate neconstituționale (art. 9

din lege), această procedură specială nu schimbă natura juridică a ordonanțelor

de urgență, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative.

De altfel, acțiunile

îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate distinct, prin

dispozițiile speciale ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o

procedură diferită față de cea a contestării legalității actelor

administrative, în general și care nu conferă instanței de contencios

administrativ posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea

ordonanțelor de urgență, de a dispune anularea sau suspendarea aplicării

dispozițiilor acestor acte cu caracter normativ, o soluție contrară fiind de

natură a aduce atingere principiului separației puterilor, consfințit de art. 1

alin. (4) din Constituția României.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că prima instanță, respingând acțiunea reclamantului ca

inadmisibilă, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi

menținută de instanța de recurs.

În concluzie, pentru

motivele invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva

Încheierii din data de 26 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2013.