ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T. Comuna C. a solicitat in contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare in domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice; anularea actelor emise in vederea aplicării art V. din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv „contul de execuție privind restituirea la bugetul de stat a sumelor defalcate din TVA alocate in anul 2012 pe baza H.G.

nr. 255/2012 pentru plata pe baza H.G. nr. 255/2012 a unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile” solicitat de Trezoreria Z., județul Teleorman, precum și toate actele subsecvente acestora; obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea in aplicare a prevederilor art V. din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv 320.000 RON, suma care s-a pierdut ca urmare a returnări acestor bani; obligarea Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării in vigoare a art. V din O.U.G.

nr. 15/2012 și obligarea Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună in aplicare prevederile art V din O.U.G. nr. 15/2012. În ceea ce privește cererea de suspendarea a art V din O.U.G. nr. 15/2012, reclamanta a invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la condițiile prevăzute in art. 14 din aceeași lege, apreciind că ordonanța încalcă flagrant prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, in sensul că aceasta a fost adoptată având ca motiv existența unei situații extraordinare neconținând motivarea urgenței emiterii acesteia. Totodată, s-a mai arătat că, deși potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 52/2003, orice proiect de act normativ necesită consultarea cetățenilor, această consultare nu a avut loc in fapt.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, a susținut reclamanta că ordonanța a stabilit returnarea unor sume alocate ce au avut ca și scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și de capital și cofinanțare unor proiecte cu finanțarea externă nerambursabilă. Hotărârea instanței de fond. La termenul din data de 23 mai 2012 Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a prevederilor art V din O.U.G. nr 15/2012 dispunând prin Încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare și respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2002 formulată de reclamanta U.A.T.

Comuna C., in contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiilor art. 14 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare este aceea că obiectul acesteia trebuie să fie un act administrativ, astfel cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. A apreciat instanța de fond că O.U.G. nr. 15/2012 nu este un act administrativ, ci este o lege, in accepțiunea lato sensu, fiind adoptată de Guvernul României in temeiul dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, in virtutea delegării legislative și supusă aprobării Parlamentului României.

A mai reținut instanța de fond că Ordonanțele Guvernului pot fi atacate in contencios administrativ numai in condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziții care reglementează o procedură specială de contestare, fără a exista posibilitatea suspendării efectelor acestora potrivit dispozițiilor art. 14 sau 15 din aceeași lege. În fine, Curtea de Apel a apreciat că, întrucât ordonanțele adoptate de Guvern nu sunt acte administrative ci acte normative cu putere de lege, neputând forma obiectul unei cereri in anulare, efectele produse de acestea nu pot fi suspendate potrivit dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Recursul. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta U.A.T.

Comuna C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, s-a criticat modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de suspendare la termenul din data de 23 mai 2012 in condițiile in care existau cereri de amânare din partea celor doi pârâți, care ar fi putut invoca la rândul lor excepții. S-au mai invocat prin motivele de recurs dispozițiile art 15 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la condițiile prevăzute in art. 14 din aceeași lege, apreciind sub aspectul condiției cazului bine justificat că ordonanța încalcă flagrant prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu s-a motivat urgența emiterii acesteia, precum și încălcarea art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională.

S-a mai arătat prin motivele de recurs că este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente, dată fiind instituirea obligativității returnării unor sume alocate ce au avut ca și scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și de capital și de cofinanțare a unor proiecte cu finanțarea externă neramursabilă. Recursul nu a fost întemeiat in drept, fiind invocate prevederile Constituției, Legii nr. 52/2003, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 47/1992, H.G. nr. 255/2012, C. proc. civ. și orice acte normative incidente. Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Motivele de recurs prezentate de reclamantă nu reprezintă veritabile critici ale sentinței atacate, întrucât reia argumentele pentru care a solicitat admiterea cererii de suspendare. Potrivit dispozițiilor ar. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Potrivit art. 15 alin (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresata instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel cum rezultă în mod explicit din textele legal citate, măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Din textul art. 108 din Constituția României rezultă că numai hotărârile emise in scopul de a „organiza executarea legilor” și ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare, reprezintă acte administrative, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanțele de Urgență nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, reglementată de art. 115 din Constituție, adică fie printr-o lege specială de abilitare a Guvernului, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice - art. 115 - (1) din Constituție fie „în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată” - art. 115 alin. (4) din Constituție.

Prin urmare, prin Ordonanțele de Urgență, Guvernul ca putere executivă, exercită temporar atribuții de putere legiuitoare, Ordonanțele de Urgență având rang și putere de lege până la validarea lor de către puterea legislativă - Parlamentul României, astfel că nu pot forma obiectul acțiunilor de contencios administrativ (nici de anulare și nici de suspendare, nefiind permis a se suspenda un act a cărui legalitate nu poate fi verificată pe fond) . Fiind prin natura lor acte cu caracter normativ, este limpede că și formele privind controlul acestora sunt unele specifice, Legea contenciosului administrativ stipulând in situația acestora procedura specială de contestare prevăzută la art. 9, acțiunea putând avea ca obiect potrivit alin. (5) al aceluiași articol numai „acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

În concluzie, în mod corect prima instanță a stabilit că O.U.G. nr. 15/2012 nu este act administrativ ci act normativ cu putere de lege, astfel că nu poate forma obiectul unei acțiuni in anulare, și nici obiectul unei acțiuni de suspendare a efectelor produse de aceasta în cadrul procedurii prevăzută de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește critica privind soluționarea excepției inadmisibilității la un termen la care pârâții formulaseră cereri de amânare pentru pregătirea apărării, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi primită, pe de o parte pentru că cererile de amânare vizau fondul cauzei, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta nu invocă o vătămare proprie ci o presupusă vătămare a dreptului la apărare a părților adverse.

Totodată, se reține că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, autorul cererii de amânare, a fost reprezentat la termen de consilier juridic care a susținut oral concluziile. Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.A.T. Comuna C. împotriva încheierii din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.