ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T. Comuna C. a solicitat in

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice

suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor

măsuri financiare in domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor

publice; anularea actelor emise in vederea aplicării art V. din O.U.G. nr.

15/2012, respectiv „contul de execuție privind restituirea la bugetul de stat a

sumelor defalcate din TVA alocate in anul 2012 pe baza H.G. nr. 255/2012 pentru

plata pe baza H.G. nr. 255/2012 a unor arierate aferente unor cheltuieli

curente și de capital pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri

externe nerambursabile” solicitat de Trezoreria Z., județul Teleorman, precum

și toate actele subsecvente acestora; obligarea Ministerului Finanțelor Publice

de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea in aplicare a

prevederilor art V. din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv 320.000 RON, suma care

s-a pierdut ca urmare a returnări acestor bani; obligarea Guvernului României

și Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să

conducă la restabilirea situației anterioare intrării in vigoare a art. V din O.U.G.

nr. 15/2012 și obligarea Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice

de a nu mai emite acte administrative care să pună in aplicare prevederile art

V din O.U.G. nr. 15/2012.

În ceea ce privește

cererea de suspendarea a art V din O.U.G. nr. 15/2012, reclamanta a invocat

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la condițiile

prevăzute in art. 14 din aceeași lege, apreciind că ordonanța încalcă flagrant

prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, in sensul că aceasta a fost

adoptată având ca motiv existența unei situații extraordinare neconținând

motivarea urgenței emiterii acesteia.

Totodată, s-a mai

arătat că, deși potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr.

52/2003, orice proiect de act normativ necesită consultarea cetățenilor,

această consultare nu a avut loc in fapt.

Cu privire la

condiția prevenirii unei pagube iminente, a susținut reclamanta că ordonanța a

stabilit returnarea unor sume alocate ce au avut ca și scop plata unor arierate

aferente cheltuielilor curente și de capital și cofinanțare unor proiecte cu

finanțarea externă nerambursabilă.

Hotărârea instanței

de fond.

La termenul din data

de 23 mai 2012 Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității

cererii de suspendare a prevederilor art V din O.U.G. nr 15/2012 dispunând prin

Încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată admiterea excepției

inadmisibilității cererii de suspendare și respingerea ca inadmisibilă a

cererii de suspendare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2002 formulată de

reclamanta U.A.T. Comuna C., in contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiilor art.

14 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că una dintre condițiile

de admisibilitate a cererii de suspendare este aceea că obiectul acesteia

trebuie să fie un act administrativ, astfel cum este acesta definit de

prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

A apreciat instanța

de fond că O.U.G. nr. 15/2012 nu este un act administrativ, ci este o lege, in

accepțiunea lato sensu, fiind adoptată de Guvernul României in temeiul

dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, in virtutea

delegării legislative și supusă aprobării Parlamentului României.

A mai reținut

instanța de fond că Ordonanțele Guvernului pot fi atacate in contencios

administrativ numai in condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea

nr. 554/2004, dispoziții care reglementează o procedură specială de contestare,

fără a exista posibilitatea suspendării efectelor acestora potrivit

dispozițiilor art. 14 sau 15 din aceeași lege.

În fine,

Curtea de Apel a apreciat că, întrucât ordonanțele adoptate de Guvern nu sunt

acte administrative ci acte normative cu putere de lege, neputând forma

obiectul unei cereri in anulare, efectele produse de acestea nu pot fi

suspendate potrivit dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs reclamanta U.A.T. Comuna C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, s-a criticat modalitatea de soluționare a excepției

inadmisibilității cererii de suspendare la termenul din data de 23 mai 2012 in

condițiile in care existau cereri de amânare din partea celor doi pârâți, care

ar fi putut invoca la rândul lor excepții.

S-au mai invocat prin

motivele de recurs dispozițiile art 15 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la

condițiile prevăzute in art. 14 din aceeași lege, apreciind sub aspectul

condiției cazului bine justificat că ordonanța încalcă flagrant prevederile

art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu s-a motivat urgența emiterii

acesteia, precum și încălcarea art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind

transparența decizională.

S-a mai arătat prin

motivele de recurs că este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube

iminente, dată fiind instituirea obligativității returnării unor sume alocate

ce au avut ca și scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și de

capital și de cofinanțare a unor proiecte cu finanțarea externă neramursabilă.

Recursul nu a fost

întemeiat in drept, fiind invocate prevederile Constituției, Legii nr. 52/2003,

Legii nr. 554/2004, Legii nr. 47/1992, H.G. nr. 255/2012, C. proc. civ. și

orice acte normative incidente.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Motivele de recurs

prezentate de reclamantă nu reprezintă veritabile critici ale sentinței

atacate, întrucât reia argumentele pentru care a solicitat admiterea cererii de

suspendare.

Potrivit

dispozițiilor ar. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 15 alin

(1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.

14, și prin cererea adresata instanței competente pentru anularea, în tot sau

în parte, a actului atacat.

Astfel cum rezultă în

mod explicit din textele legal citate, măsura legală a suspendării vizează

exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Din textul art. 108

din Constituția României rezultă că numai hotărârile emise in scopul de a

„organiza executarea legilor” și ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei

legi speciale de abilitare, reprezintă acte administrative, în înțelesul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanțele de

Urgență nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca

urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, reglementată de art. 115

din Constituție, adică fie printr-o lege specială de abilitare a Guvernului,

emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice - art. 115 -

(1) din Constituție fie „în situații extraordinare a căror reglementare nu

poate fi amânată” - art. 115 alin. (4) din Constituție.

Prin urmare, prin

Ordonanțele de Urgență, Guvernul ca putere executivă, exercită temporar

atribuții de putere legiuitoare, Ordonanțele de Urgență având rang și putere de

lege până la validarea lor de către puterea legislativă - Parlamentul României,

astfel că nu pot forma obiectul acțiunilor de contencios administrativ (nici de

anulare și nici de suspendare, nefiind permis a se suspenda un act a cărui

legalitate nu poate fi verificată pe fond) .

Fiind prin natura lor

acte cu caracter normativ, este limpede că și formele privind controlul

acestora sunt unele specifice, Legea contenciosului administrativ stipulând in

situația acestora procedura specială de contestare prevăzută la art. 9,

acțiunea putând avea ca obiect potrivit alin. (5) al aceluiași articol numai

„acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

În concluzie, în mod

corect prima instanță a stabilit că O.U.G. nr. 15/2012 nu este act

administrativ ci act normativ cu putere de lege, astfel că nu poate forma

obiectul unei acțiuni in anulare, și nici obiectul unei acțiuni de suspendare a

efectelor produse de aceasta în cadrul procedurii prevăzută de art. 14, 15 din

Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

critica privind soluționarea excepției inadmisibilității la un termen la care

pârâții formulaseră cereri de amânare pentru pregătirea apărării, Înalta Curte

apreciază că aceasta nu poate fi primită, pe de o parte pentru că cererile de

amânare vizau fondul cauzei, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta nu

invocă o vătămare proprie ci o presupusă vătămare a dreptului la apărare a

părților adverse. Totodată, se reține că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

autorul cererii de amânare, a fost reprezentat la termen de consilier juridic

care a susținut oral concluziile.

Constatând că sentința

recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea

sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.A.T. Comuna C.

împotriva încheierii din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

ianuarie 2013.