ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
S.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și
Inspectoratul de Poliție Județul Dolj a contestat Hotărârea nr. 102 din 23
noiembrie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul
Ministerul Administrației și Internelor și a solicitat anularea și suspendarea
acestui act administrativ jurisdicțional precum și anularea Deciziei de
imputare nr. 92133 din 20 iulie 2010 și procesul-verbal de cercetare
administrativă nr. 128031 din 22 iunie 2010 și să oblige pârâții la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Ministerul Administrației
și Internelor, Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Craiova în
funcția de agent șef adjunct, iar prin decizia de imputare contestată i-a fost
imputată suma de 5.328 lei reprezentând contravaloarea a trei salarii nete pe
motiv că, în data de 04 martie 2010, în timp ce se afla în misiune, din culpa
sa a fost avariat autoturismul dotarea Inspectoratului de Poliție Județeană
Dolj.
În urma evaluării
avariilor produse autoturismului s-a constatat un prejudiciu total de 23.114
lei.
Reclamantul a arătat
că a contestat decizia de imputație la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar Comisia i-a respins
contestația, ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 102 din 23 noiembrie 2010 pe
care o contestă de asemenea ca fiind nelegală și netemeinică.
A susținut că
evenimentul rutier s-a produs în timpul în care s-a aflat în misiune de
serviciu, la data de 04 martie 2010, iar pârâții au interpretat greșit
dispozițiile legale respectiv art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanța nr. 121/1998
care prevede că: „militarii nu răspund material pentru pagubele generate de
riscul normal al serviciului sau de forță majoră.”
S-a mai susținut că
pârâții au recunoscut situația că s-a aflat în misiune, dar în mod greșit au
apreciat că nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligația de serviciu de a
conduce autoturismul încredințat deși aceasta se circumscrie unei situații de
risc normal al serviciului.
În Procesul-verbal
întocmit cu ocazia producerii evenimentului rutier s-a consemnat că a circulat
cu viteza legală, iar accidentul s-a produs din cauze independente de voința sa
și cu toate acestea autoritățile pârâte au concluzionat greșit că nu și-a
îndeplinit obligația de serviciu.
Reclamantul a mai
arătat că în timpul evenimentului rutier s-a aflat angajat efectiv într-o
misiune de urmărire din cadrul unui plan de acțiune aprobat, motiv pentru care,
în cauză nu poate fi atrasă răspunderea sa materială deoarece producerea
accidentului s-a datorat unor cauze independente de voința sa, iar pagubele nu
puteau fi prevăzute și înlăturate.
A mai arătat că
pârâții nu s-au pronunțat prin actele contestate cu privire la incidența
dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora: „1) Polițistul
răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității potrivit legislației
aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor; 2)
Polițistul nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unității dacă acestea
sunt consecința unei acțiuni desfășurate în limitele legii.”
Cu privire la cererea
de suspendare a executării Hotărârii nr. 102/2010 a Comisiei de Jurisdicție a
Imputațiilor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor
susține că, în urma imputației dispusă, venitul lunar se diminuează cu 25% și întrucât
are datorii lunare de achitat, iar daca s-ar executa actul administrativ ar
ajunge în situația în care nu ar putea achita datoriile pe care le are.
În temeiul art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de
pârât, a Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, comisia de soluționare a contestațiilor
emitentul unor acte administrative contestate.
Prin sentința civilă nr.
7603 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de
reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Jurisdicție a
Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și
Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, comisia de soluționare a anulat
Hotărârea nr. 102 din 23 noiembrie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a
Imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor, a anulat Hotărârea nr.
126769 din 13 septembrie 2010 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, a anulat Decizia de imputație nr.
92133 din 20 iulie 2010 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.
A respins cererea de
suspendare a Hotărârii nr. 102/2010 ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- din actele aflate
la dosar rezultă că la data de 04 martie 2010, reclamantul împreună cu
lucrători din cadrul Biroului Prinderi în Flagrant a participat la o misiune
conform Planului Operațional 0/997767 din 04 martie 2010, misiune ce s-a
desfășurat în afara municipiului Craiova.
- în timp ce conducea
autoturismul de serviciu, pe raza localității Răcarii de Sus, în jurul orelor
19:20, în condiții meteo precare rulând pe banda 2, având în față un autovehicul,
al cărui număr de înmatriculare nu a reușit să-l rețină, ce se deplasa în
același sens, acesta a virat brusc la stânga încălcând linia continuă, moment
în care i-a apărut în față un autoturism care era oprit pe carosabil și pe care
nu l-a putut evita.
- în procesul-verbal
din 04 martie 2010 întocmit de Poliția Filiași s-a reținut că vinovat de
producerea accidentului se face conducătorul autoturismului adica, reclamantul
în cauză, acesta fiind sancționat cu avertisment pentru nepăstrarea unei
distanțe suficiente față de autovehiculul din față pentru a evita coliziunea.
- pentru avarierea
autoturismului, Inspectoratul de Poliție Județul Dolj a dispus imputarea
pagubei conducătorului auto agent adjunct șef S.D., în limita a trei solde
lunare nete, calculate la data constatării pagubei conform art. 13 alin. (1)
din O.G. nr. 121/1998.
- cu privire la
situația dacă reclamantul putea fi exonerat de răspundere materială pentru că
la momentul avarierii autoturismului se afla în misiune, s-a reținut de către
prima instanță că împrejurarea aflării în misiune a reclamantului la data de 04
martie 2010 când s-a produs accidentul conduce la aprecierea că sunt
îndeplinite condițiile riscului normal al serviciului care a generat paguba,
conform art. 6 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 121/1998 și Instrucțiunile
Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/99 pct. 20.
Din declarațiile
colegilor de misiune rezultă că sunt nevoiți să se deplaseze cu viteze foarte
mari, iar autoturismele de serviciu nu au toate dotările necesare pentru a
evita accidentele ce pot avea loc, semnalând de nenumărate ori conducerii că
își riscă propria viață cu astfel de autovehicule nedotate corespunzător.
În declarațiile date
de membrii echipei de prindere în flagrant, cei în cauză au susținut că
persoanele urmărite se deplasau în mașini puternice și bine dotate, iar pentru
reușita misiunii ei sunt nevoiți să ruleze cu aceeași viteză cu care se
deplasează autoturismele urmărite și pentru riscul maxim la care sunt expuși nu
beneficiază nici de asigurare C.A.S.C.O. pentru acoperirea situațiilor de
natura celei în care s-a aflat colegul lor S.D.
Față de cele relatate
de membrii echipajului din Biroul Prinderi în Flagrant se constată că
susținerile autorității pârâte Ministerul Administrației și Internelor din
întâmpinarea formulată în sensul că reclamantul se întorcea din misiune la
momentul producerii accidentului nu au fost dovedite.
A constatat prima
instanță că paguba produsă autoturismului condus de reclamant, în urma
producerii accidentului nu a fost datorată relei voințe a reclamantului și nici
a neglijenței sale ori din cauza executării necorespunzătoare a vreunei
obligații de serviciu.
Instanța apreciază că
sunt îndeplinite în speță condițiile pentru a nu se angaja răspunderea
materială a reclamantului întrucât paguba a fost generată de riscul normal al
serviciului, astfel cum sunt prevăzute la pct. 20 din Instrucțiunile Ministerului
Administrației și Internelor nr. 830/1999, fiind îndeplinite și
condițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea
materială a militarilor, astfel încât, în mod greșit pârâtul Inspectoratul de
Poliție Județean Dolj a stabilit răspunderea materială în sarcina
reclamantului, iar Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Comisia de
Jurisdicție a Imputațiilor au respins contestația și respectiv plângerea
formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare.
În privința cererii
de suspendare a executării Hotărârii nr. 102/2010 emisă de Comisia de
Jurisdicție a Imputațiilor, prima instanță a reținut că acest act administrativ
și-a produs efectele juridice pentru care a fost emis și anume de a permite
reclamantului să se adreseze justiției prin respingerea plângerii, ca ultim
demers în calea administrativ jurisdicțională reglementată de lege, pentru
contestarea actului de imputație.
Constatând că
Hotărârea nr. 102/2010 nu produce efecte care să genereze o pagubă în
patrimoniul reclamantului pentru se preveni aceasta prin suspendare curtea de
apel a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a acestui act.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor și
Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică,
în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivului de recurs invocat, recurenții au susținut în esență că, în mod greșit
instanța de fond a apreciat că paguba produsă patrimoniului Ministerului Administrației
și Internelor a fost generată de riscul normal al serviciului și a
exonerat intimatul-reclamant de plata prejudiciului produs, reținând în mod
eronat că sunt îndeplinite condițiile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 121/1998
privind răspunderea materială a militarilor și pct. 20 din I.m.i. nr. 830/1999,
deși din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul verbal de
contravenție din 04 martie 2010, rezultă că vinovat de producerea accidentului
este exclusiv intimatul care nu a respectat dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând sentința atacată
în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât
și în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile
formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise, pentru considerentele expuse
în continuare.
În fapt, obiectul cererii
de chemare în judecată l-a constituit contestația formulată de reclamant,
împotriva Hotărârii nr. 102 din 23 noiembrie 2010 emisă de Ministerul
Administrației și Internelor, Comisia de jurisdicție a imputațiilor prin care a
fost respinsă plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 126769 din 13
septembrie 2010 a Comisiei de Soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului
de Poliție a Județului Dolj privind Decizia de imputare nr. 92133 din 20 iulie 2010
prin care s-a imputat acestuia suma de 5.328 lei reprezentând paguba produsă angajatorului
prin avarierea autoturismului din dotarea I.P.J. Dolj din totalul prejudiciului
de 23.114 lei.
Prin sentința atacată
instanța de fond a apreciat că actele administrativ jurisdicționale atacate cât
și decizia de imputare sunt nelegale reținând incidența în cauză a
dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121/1998 privind
răspunderea materială a militarilor, potrivit cărora militarii nu răspund
material pentru producerea pagubelor generate de riscul normal al serviciului.
Instanța de control
judiciar constată că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu
interpretarea greșită a dispozițiilor legale în cauză fiind incident motivul de
recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-adevăr,
dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998 privind
răspunderea materială a militarilor cât și prevederile pct. 20 din
Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor 830/1999
reglementează cazul în care militarii nu răspund material, respectiv pentru pagubele
generate de riscul normal al serviciului cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- obligația de serviciu
să fie prevăzută de dispozițiile legale în vigoare;
- paguba să nu fie datorată
relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acelei
obligații de serviciu.
Din probatoriul administrat
în cauză rezultă că nu a fost îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de aceste
dispoziții legale întrucât astfel cum rezultă din procesul verbal de contravenție
din 04 martie 2010 încheiat de Serviciul poliției rutiere Filiași, vinovat de producerea
accidentului se face exclusiv intimatul care nu a respectat dispozițiile O.U.G.
nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv nu a păstrat distanța suficientă față de autovehiculul
din față, pentru evitarea coliziunii, fapta prevăzută de art. 51.
Astfel fiind,
instanța de control judiciar constată că în mod eronat prin sentința atacată a apreciat
ca fiind îndeplinite condițiile legale pentru exonerarea intimatului de plata sumei
stabilite prin decizia de imputare contestată.
În consecință, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite
recursurile formulate în cauză și va modifica sentința atacată în sensul că va
respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție
al Județului Dolj, împotriva sentinței civile nr. 7603 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.