ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5245 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca nefondată. A admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata către acesta a sporului de fidelitate pe anul 2005, calculat potrivit legii, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, în raport de perioada în care reclamantul a lucrat efectiv în anul 2005, în cadrul fiecărui pârât. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru activitatea desfășurată în cadru instituției polițistul are dreptul, la acordarea unui spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Ulterior, în anul 2004, prin O.U.G. nr. 118/2004, acordarea acestui spor a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. S-a mai reținut că n u se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 1 din C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta a arătat că drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004, ceea ce a produs o restrângere temporară a dreptului în sensul că pentru perioada de suspendare dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 care conferă dreptul, nu mai pot produce efecte juridice.

A mai arătat că în condițiile în care dispozițiile legale care au instituit drepturile pretinse au fost suspendate, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice în bugetul pe anul 2005 al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu au mai fost prevăzute sumele pentru plata acestor drepturi, ceea ce ar pune recurentul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a hotărârii instanței în cazul în care aceasta ar rămâne definitivă și irevocabilă. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.

În conformitate cu art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „pentru activitatea desfășurată în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază”. Printr-o serie de legi succesive, exercițiul dreptului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat pentru anul 2005. Înalta Curte observă că motivul de recurs al pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, relativ la împrejurarea că suspendarea drepturilor solicitate ar fi condus la restrângerea temporară a acestora, nu poate fi primit.

Instituția juridică a suspendării nu presupune stingerea dreptului suspendat, acesta continuând să existe, operând doar o întrerupere temporară a exercițiului dreptului. Întrucât perioada de suspendare s-a scurs, titularul dreptului poate solicita valorificarea acestuia pentru perioada când dreptul a fost suspendat, doctrina și practica judiciară având caracter unanim în această materie. Imposibilitatea angajatorului de a achita drepturile legale cuvenite reclamantului din motivul invocat de recurent potrivit căruia sumele reprezentând contravaloarea drepturilor nu ar fi fost prevăzute în bugetul acestui ordonator de credite pentru anul 2005 nu are nici un fel de relevanță, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de instanța de judecată.

Prima instanță a recunoscut existența drepturilor pretinse de reclamant și a obligației corelative de plată a acestora aparținând pârâților, în baza temeiurilor legale evocate și a probatoriului administrat în cauză. Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regim de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, împotriva sentinței civile nr. 5245 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.