ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1543 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.M. și a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru anii 2004 și 2005 precum și la plata drepturilor bănești, reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății. Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor acordate și a respins cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 6 și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, polițistul, la plecarea în concediu primește o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională i se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. A mai reținut că aplicarea acestor norme legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin legile bugetare, dar suspendarea exercițiului unui drept nu echivalează cu însăși înlăturarea acestuia. A mai constatat că aceste drepturi sunt derivate din dreptul de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, deoarece s-ar încălca prevederile constituționale din art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României.

A motivat instanța de fond că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor acordate, în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 208/2005 , având în vedere că bugetul de stat este gestionat de către acesta. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., iar în cauză Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea de pârât. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative susține, în esență, că sentința este nelegală sub aspectul acordării sporului de stabilitate, aferent anului 2004, în condițiile în care suspendarea acestui drept s-a dispus doar pentru anul 2005, în anul 2004 sporul de fidelitate fiind încasat de către polițiști. Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința instanței de fond invocând lipsa calității procesuale pasive, arătând că obligarea acestei instituții la alocarea fondurilor către M.I.R.A. nu este motivată și nu are fundament legal. Susține că ordonatorul principal de credite este instituția angajatoare a reclamantului care face propunerea către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are atribuții în elaborarea bugetului de stat, neexistând raporturi legale sau contractuale între acest minister și reclamant.

Pe fondul cauzei arată că cererea de acordare a primelor de vacanță și a sporului de fidelitate este neîntemeiată având în vedere că primele și sporurile sunt drepturi suplimentare, care nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: 1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este fondat în ceea ce privește obligarea acestei instituții la plata sporului de stabilitate aferent anului 2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, acordarea sporului de stabilitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată doar pentru anul 2005, neexistând o reglementare similară și pentru anul 2004, când polițiștii au beneficiat de acest spor, conform actului normativ mai sus menționat. De altfel, susținerile intimatului-reclamant făcute în fața instanței de recurs în sensul că nu poate preciza dacă a încasat efectiv sporul de fidelitate în anul 2004, înțelegând să renunțe la judecata acestui capăt de cerere, constituie un argument pentru temeinicia recursului sub acest aspect.

Constatând că recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative vizează doar aspectul analizat mai sus, Înalta Curte urmează să îl admită și să modifice în parte sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2004, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate. 2. Analizând recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive: În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, Curtea apreciază că este justificată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 208/2005 care stabilește că bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevăd că angajarea cheltuielilor din bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Or, atâta vreme cât plata sporului de fidelitate și a primelor de vacanță a fost suspendată pentru anii 2004-2006, sumele de bani aferente acestor drepturi nu au fost solicitate de instituția angajatoare și nici cuprinse în bugetul aprobat acesteia pe perioada menționată. Această interpretare este susținută și de recurentul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative care invocă imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri de admitere a acțiunii, atâta vreme cât în bugetul instituției nu sunt cuprinse fonduri alocate special cu această destinație, suplimentarea bugetului implicând competența Ministerului Economiei și Finanțelor.

De altfel, chiar în motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, se precizează că acesta are atribuții în elaborarea bugetului de stat în funcție de propunerile ordonatorilor principali de credite, ceea ce presupune implicarea acestuia în includerea în proiectul de buget și a sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească privind plata sporurilor și primelor pe anii anteriori (2004-2006) și care nu au putut fi cuprinse în bugetul alocat instituției pentru acea perioadă. În ceea ce privește criticele formulate de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, referitoare la fondul cererii de chemare în judecată și acestea sunt nefondate. Prin suspendarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 6 și ale art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 nu se poate considera că acestea nu au existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat și, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., îl respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva sentinței civile nr. 1543 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere din acțiunea reclamantului V.M. privitor la acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2004. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva aceleiași sentințe ca nefondat, Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.