ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1813/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2087 din 11

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și

fiscal, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată

de Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea

formulată de reclamantul Dumitrescu Marin și a obligat pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative la plata drepturilor bănești

reprezentând sporul de

fidelitate pentru lunile ianuarie-martie 2005

in salariul de bază pentru anii

2004 și 2005 precum și prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, actualizate

în raport de rata

inflației.

Totodată, a admis cererea de chemare în

garanție a

Ministerul Economiei și

Finanțelor și 1-a obligat pe acesta să aloce

fondurile necesare plății

acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 6 și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003,

polițistul, la plecarea în concediu primește o primă egală cu

salariul de bază cuvenit pentru perioada de

concediu, iar pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de

apărare, ordine

publică și siguranță

națională i se acordă un spor de fidelitate de

până la 20% din salariul de bază. A mai reținut că aplicarea acestor

norme

legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006

prin legile bugetare, dar suspendarea exercițiului unui drept nu

echivalează

cu însăși înlăturarea acestuia.

A mai constatat că

aceste drepturi sunt derivate din dreptul de

remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod

discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate

democratică, deoarece s-ar încălca prevederile

constituționale din art. 16 alin. (l), art. 41 și art. 53 din Constituția

României.

A motivat instanța de

fond că pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor trebuie obligat la alocarea sumelor

necesare efectuării

plății

drepturilor acordate, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

500/2002, având în vedere că această instituție

are obligația de a

elabora proiectul bugetului de stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru

nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

Ministerul Economiei și Finanțelor

critică sentința instanței de fond, reiterând

excepțiile invocate în

fața primei instanțe, și anume inadmisibilitatea cererii

de chemare

în

garanție și lipsa calității procesuale pasive, arătând că obligarea

acestei instituții la alocarea fondurilor

către M.I.R.A. nu este motivată și nu are fundament legal. Susține că ordonatorul

principal de credite este instituția angajatoare a reclamantului,

potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, care

face propunerea către

Ministerul Economiei și Finanțelor, instituție cu

atribuții în elaborarea bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002,

neexistând raporturi legale sau contractuale între

acest minister și

reclamant.

Recursul este

întemeiat.

Examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

l

C.

proc. civ., Curtea reține următoarele:

Instanța de fond s-a

pronunțat fără a reține lipsa calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, între

acest pârât și persoana obligată în raportul

juridic dedus judecății

neexistând identitate, în lipsa unor raporturi

de serviciu între

această autoritate și

reclamantă. Or, numai existența unor astfel de

raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în

cauză a unei autorități sau instituții publice,

având în vedere că

dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul

acțiunii în speța de față, este un drept de natură salarială.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor, se va reține, de asemenea, că în mod

greșit a fost admisă aceasta de către instanța de

fond.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

, „Partea poate să cheme în garanție o altă

persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte,

în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în

despăgubire".

Or, în cauză, între

autoritatea chemată în garanție, Ministerul

Economiei și Finanțelor, și

autoritățile pârâte nu există un raport

juridic obligațional, atribuțiile în materia

bugetului de stat, stabilite

în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art.

19 din Legea

nr. 500/2002

privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât,

conform art. 34 din actul normativ sus

menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și

autoritățile pârâte - n.r.)

au obligația ca până la data de 15 iulie a

fiecărui

an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor

propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru

anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele

de cheltuieli, și

estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit

art. 33,

însoțite de documentații și

fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar

„Ministerul Economiei și Finanțelor examinează

proiectele de

buget și poartă discuții cu

ordonatorii principali de credite asupra

acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".

Pentru motivele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

, va fi admis recursul și

modificată sentința

atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de

pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității

procesuale pasive; de asemenea, va fi

respinsă, pentru același

motiv, și cererea

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de

către pârâtul Ministerul Internelor și

Reformei Administrative.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca

fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2087

din 11 septembrie

2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința recurată, și respinge acțiunea

formulată de reclamantul

D.M. și cererea de chemare

în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei

Administrative,

față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind

formulate împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.