ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1813/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1813/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2087 din 11
septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și
fiscal, a respins excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată
de Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea
formulată de reclamantul Dumitrescu Marin și a obligat pârâtul Ministerul
Internelor și Reformei Administrative la plata drepturilor bănești
reprezentând sporul de
fidelitate pentru lunile ianuarie-martie 2005
in salariul de bază pentru anii
2004 și 2005 precum și prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, actualizate
în raport de rata
inflației.
Totodată, a admis cererea de chemare în
garanție a
Ministerul Economiei și
Finanțelor și 1-a obligat pe acesta să aloce
fondurile necesare plății
acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că potrivit
dispozițiilor art. 6 și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003,
polițistul, la plecarea în concediu primește o primă egală cu
salariul de bază cuvenit pentru perioada de
concediu, iar pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de
apărare, ordine
publică și siguranță
națională i se acordă un spor de fidelitate de
până la 20% din salariul de bază. A mai reținut că aplicarea acestor
norme
legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006
prin legile bugetare, dar suspendarea exercițiului unui drept nu
echivalează
cu însăși înlăturarea acestuia.
A mai constatat că
aceste drepturi sunt derivate din dreptul de
remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod
discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate
democratică, deoarece s-ar încălca prevederile
constituționale din art. 16 alin. (l), art. 41 și art. 53 din Constituția
României.
A motivat instanța de
fond că pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor trebuie obligat la alocarea sumelor
necesare efectuării
plății
drepturilor acordate, în temeiul dispozițiilor Legii nr.
500/2002, având în vedere că această instituție
are obligația de a
elabora proiectul bugetului de stat.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul
Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru
nelegalitate și
netemeinicie, în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs,
Ministerul Economiei și Finanțelor
critică sentința instanței de fond, reiterând
excepțiile invocate în
fața primei instanțe, și anume inadmisibilitatea cererii
de chemare
în
garanție și lipsa calității procesuale pasive, arătând că obligarea
acestei instituții la alocarea fondurilor
către M.I.R.A. nu este motivată și nu are fundament legal. Susține că ordonatorul
principal de credite este instituția angajatoare a reclamantului,
potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, care
face propunerea către
Ministerul Economiei și Finanțelor, instituție cu
atribuții în elaborarea bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002,
neexistând raporturi legale sau contractuale între
acest minister și
reclamant.
Recursul este
întemeiat.
Examinând sentința
atacată în raport de actele și lucrările
dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile
legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
l
C.
proc. civ., Curtea reține următoarele:
Instanța de fond s-a
pronunțat fără a reține lipsa calității
procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, între
acest pârât și persoana obligată în raportul
juridic dedus judecății
neexistând identitate, în lipsa unor raporturi
de serviciu între
această autoritate și
reclamantă. Or, numai existența unor astfel de
raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în
cauză a unei autorități sau instituții publice,
având în vedere că
dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul
acțiunii în speța de față, este un drept de natură salarială.
Cu privire la cererea
de chemare în garanție a Ministerului
Economiei și Finanțelor, se va reține, de asemenea, că în mod
greșit a fost admisă aceasta de către instanța de
fond.
Într-adevăr, potrivit
prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
, „Partea poate să cheme în garanție o altă
persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte,
în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în
despăgubire".
Or, în cauză, între
autoritatea chemată în garanție, Ministerul
Economiei și Finanțelor, și
autoritățile pârâte nu există un raport
juridic obligațional, atribuțiile în materia
bugetului de stat, stabilite
în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art.
19 din Legea
nr. 500/2002
privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Mai mult decât atât,
conform art. 34 din actul normativ sus
menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și
autoritățile pârâte - n.r.)
au obligația ca până la data de 15 iulie a
fiecărui
an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor
propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru
anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele
de cheltuieli, și
estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit
art. 33,
însoțite de documentații și
fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar
„Ministerul Economiei și Finanțelor examinează
proiectele de
buget și poartă discuții cu
ordonatorii principali de credite asupra
acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".
Pentru motivele
arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
, va fi admis recursul și
modificată sentința
atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de
pârâtul
Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității
procesuale pasive; de asemenea, va fi
respinsă, pentru același
motiv, și cererea
de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de
către pârâtul Ministerul Internelor și
Reformei Administrative.
Vor fi menținute
celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca
fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2087
din 11 septembrie
2007 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică, în parte, sentința recurată, și respinge acțiunea
formulată de reclamantul
D.M. și cererea de chemare
în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor
și Reformei
Administrative,
față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind
formulate împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.