ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1813/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2087 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată de reclamantul Dumitrescu Marin și a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru lunile ianuarie-martie 2005 in salariul de bază pentru anii 2004 și 2005 precum și prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, actualizate în raport de rata inflației. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor și 1-a obligat pe acesta să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 6 și ale art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, polițistul, la plecarea în concediu primește o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională i se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. A mai reținut că aplicarea acestor norme legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin legile bugetare, dar suspendarea exercițiului unui drept nu echivalează cu însăși înlăturarea acestuia. A mai constatat că aceste drepturi sunt derivate din dreptul de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, deoarece s-ar încălca prevederile constituționale din art. 16 alin. (l), art. 41 și art. 53 din Constituția României.

A motivat instanța de fond că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor acordate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, având în vedere că această instituție are obligația de a elabora proiectul bugetului de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința instanței de fond, reiterând excepțiile invocate în fața primei instanțe, și anume inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție și lipsa calității procesuale pasive, arătând că obligarea acestei instituții la alocarea fondurilor către M.I.R.A.

nu este motivată și nu are fundament legal. Susține că ordonatorul principal de credite este instituția angajatoare a reclamantului, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, care face propunerea către Ministerul Economiei și Finanțelor, instituție cu atribuții în elaborarea bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002, neexistând raporturi legale sau contractuale între acest minister și reclamant. Recursul este întemeiat. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 l C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamantă.

Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul acțiunii în speța de față, este un drept de natură salarială. Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, se va reține, de asemenea, că în mod greșit a fost admisă aceasta de către instanța de fond. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul". Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. , va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive; de asemenea, va fi respinsă, pentru același motiv, și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2087 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința recurată, și respinge acțiunea formulată de reclamantul D.M. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.