ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții T.N., Z.S. și I.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Comerțului obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând prime de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor avea dreptul la plecarea în concediul de odihnă la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea se invocă faptul că potrivit Ordinului MAI nr. 132 din 9 februarie 2004 erau îndreptățiți la plata unui spor de fidelitate de până la 20 % în raport de vechimea în muncă, spor care nu le-a fost acordat datorită aceluiași motiv. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că drepturile pretinse de reclamanți au fost suspendate anual prin legile bugetare. De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe motiv că acest minister trebuie să aloce sumele de bani necesare plății acestor drepturi salariale. Chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție întrucât nu are atribuții decât în ceea ce privește elaborarea proiectului de buget și nu se puteau include în acest buget cheltuieli care să nu fie acoperite de venituri.

Prin sentința civilă nr. 2076 din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.N., Z.Ș. și I.V. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor. A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. A obligat Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților primele de vacanță pentru anii 2004-2006 și sporul de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005 actualizate cu indicele de inflație. A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata acestor drepturi.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare „pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulata de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată și a admis-o, constatând de asemenea că Ministerul Economiei și Comerțului are calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei si Finanțelor sa fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor ar duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este reglementata procedura bugetara si totodată ar pune instituția în imposibilitatea executării acestei hotărâri.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar iar responsabilitatea instituției se limitează la faza de proiect bugetar. Se mai susține faptul că între reclamant si Ministerul Economiei si Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției în calitate de pârât. Raporturile de muncă sunt între reclamant pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de altă parte, Ministerul Internelor fiind ordonatorul principal de credite pentru acesta, de altfel singura instituție care își elaborează propriul proiect de buget.

Pretențiile reclamantului solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. De asemenea se mai arată că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu îndeplinește condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru chemarea în garanție, atâta timp cât, obiectul acesteia se întemeiază pe o altă obligație decât cea pe care o pretind reclamanții pârâtului. Cererea de chemare în garanție este inadmisibilă și din prisma dreptului muncii, atâta timp cât drepturile revendicate de către reclamant derivă dintr-un raport de muncă al cărui subiect nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.

Având în vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat și la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice citate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive față de cererea de chemare în judecată, cu precizarea că, potrivit Codului de procedură civilă, ceea ce determină participarea unei persoane la un proces este calitatea sa și nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual putându-se lega valabil decât între titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezultă din dreptul material dedus judecății.

Tot referitor la calitatea noastră procesuală pasivă, se solicită a se avea în vedere faptul că Ministerul Internelor și Reformei Administrative își recunoaște calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. De asemenea s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, se va reține, de asemenea, că în mod greșit a fost admisă aceasta de către instanța de fond. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (l) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție și autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul". Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamant.

Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul solicitat de reclamant este de natură salarială. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În consecință recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2076 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.