ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7

iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reclamanții T.M.T, ș.a., au solicitat obligarea pârâților Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției

Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul

Județean de Poliție Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata

sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu, corespunzătoare anilor

2004-2006, actualizate cu

coeficientul de

inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective,

și la

plata sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate cu

coeficientul de inflație, până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României, O.G. nr. 38/2003,

Legea nr. 360/2002, art. 91 din Legea nr. 188/1999 și art. 56 și art. 64 din

Legea nr. 24/2000.

Prin sentința civilă nr. 881 din 19 martie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată și

cererile de intervenție în interes propriu formulate în cauză și a obligat

pârâții la plata către reclamanți și intervenienții în interes propriu, a

sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004-2006,

actualizate cu indicele de inflație la data plății, și la plata sumelor

cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, actualizate cu

indicele de inflație la data plății,

corespunzător perioadelor efectiv lucrate

de reclamanți și intervenienți

în cadrul instituțiilor pârâte. Prin aceeași sentință, Curtea de Apel

București, admițând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului

Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) a

respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Au fost respinse

de către instanță și excepțiile de inadmisibilitate a cererii de chemare în

garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor față de această ultimă cerere, pe care a respins-o însă, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în

concediu de odihnă polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de

bază din luna anterioară, iar potrivit art. 6 din același act normativ, pentru

activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist,

funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin

Ordin al Ministrului de Interne. A mai reținut instanța că prin art. 9 alin.

(7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, respectiv

art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, aplicarea dispozițiilor privind acordarea

primei de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006 a fost suspendată, intrând sub

incidența acestor dispoziții și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003. De

asemenea, a constatat instanța că prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004

s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Apreciind că măsura suspendării acestor

dispoziții legale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a

dispozițiilor legale menționate, odată cu expirarea duratei de suspendare,

obligația corelativă devenind executorie, instanța a constatat că dreptul la

acțiune având ca obiect acordarea primelor de vacanță și a sporului de

fidelitate, se naște în momentul încetării perioadei de suspendare: 31

decembrie 2006, respectiv

31 decembrie 2005

A mai constatat instanța de fond că normele

legale de suspendare

contravin

dispozițiilor art. 15 și art. 16 alin. (1) din Constituția României,

suspendând

retroactiv un drept câștigat și creând un regim discriminatoriu pentru

reclamanți și intervenienți, față de celelalte categorii de persoane încadrate

în muncă.

Considerând așadar, că suspendarea nu

echivalează cu însăși stingerea dreptului, instanța a constatat că cererea

reclamanților este întemeiată, astfel că a admis-o, admițând totodată în

temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ. și cererile de intervenție în interes

propriu formulate în cauză.

Întrucât reclamanții nu se află în niciun

raport procesual cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cererea formulată în

contradictoriu cu acesta a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei

persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Asupra cererii de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, Curtea a respins excepția inadmisibilității

acestei cereri dar constatând că între părți nu există vreun raport legal sau

convențional de garanție a sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu și

spor de fidelitate, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâtul Inspectoratul

General al Poliției

de Frontieră, care invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

cele ale art.

304 C. proc. civ., a solicitat Înaltei Curți casarea acestei hotărâri în ceea

ce privește capătul de cerere privind plata sporului de fidelitate, reținerea

cauzei spre rejudecare și respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată.

În susținerea recursului său, acesta a arătat

că hotărârea Curții de Apel este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul

interpretării și aplicării greșite a legii. în acest sens, arată că sentința

atacată este vădit nelegală, deoarece dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003,

fiind suspendate, este evident faptul că acestea nu puteau produce efecte

juridice în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, astfel

încât instituirea în sarcina sa a obligației de plată a dreptului pretins pe

calea acțiunii promovate în cauză, s-a făcut cu încălcarea prevederilor

imperative ale legii bugetului de stat pe anul 2005, lege prin care în bugetul

său nu au fost prevăzute sume cu acest scop. În considerarea dispozițiilor

imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002,

potrivit cu care „angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în

limita creditelor bugetare aprobate" recurentul a arătat că admiterea

cererii reclamanților ar pune Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în

imposibilitatea de a duce la îndeplinire a hotărârii instanței, câtă vreme nu

există fonduri alocate special cu această destinație.

Examinând cauza în raport cu actele și

lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr.

38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar,

polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă

un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile

stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 118/2004 aplicarea

dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată, însă aceste

dispoziții nu au conținut

vreo referire la

eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea

exercițiului

acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o

dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât

s-ar încălca principiul

constituțional care

garantează realizarea drepturilor acordate, din moment

ce printr-o lege

anterioară, dreptul la plata sporului de fidelitate fusese deja acordat.

De aceea, nu se poate considera că acel

drept nu a existat în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, întrucât s-ar

contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se

poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de actul normativ de

suspendare a dreptul ui dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost

în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se

prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de

lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Totodată, s-ar ajunge la situația ca un drept

patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa

și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră

împotriva sentinței civile nr. 881 din 19 martie 2008 a Curții de

Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2009.