ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta T.L. a solicitat,

în baza dispozițiilor art. 23 și art. 25 din Legea contenciosului

administrativ,emiterea unei hotărâri prin care sa fie sancționat directorul

Direcției Generale de Informații și Protecție Internă București cu plata sumei

de 20% din salariu, penalități de întârziere, deoarece acesta nu a pus în

executare sentința civilă nr. 276/2011, sentință rămasă irevocabilă prin

anularea ca netimbrat a recursului Direcției Generale de Informații și Protecție

Internă București.

Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă București, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii cu motivarea că instituția a procedat la îndeplinirea

obligației de executare a hotărârii înăuntrul termenului de 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, M.A.I. a solicitat admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a M.A.I., arătând că acestei pârâte nu-i revine nici o

obligație de a pune în executare Hotărârea nr. 276/2011 a Curții de Apel Cluj.

Prin Sentința civilă nr.

640 din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj,secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a M.A.I. și a respins acțiunea formulată de reclamanta T.M.L., în

contradictoriu cu pârâții M.A.I., Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă și Directorul General al Direcției Generale de Informații și Protecție

Internă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

- Prin Sentința

civilă nr. 276 din 6 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 1349/33/2010,

a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanta T.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., prin Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă București și, în consecință, a fost obligată

pârâta să răspundă reclamantei dacă notele informative interne ale

informatorilor din Consiliului Județean Cluj și Consiliului Local Sic Jud. Cluj,

utilizate de către M.V. din cadrul S.I.I.P.I. Cluj în dosarul înaintat de către

acesta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva reclamantei, sunt

clasificate, care este temeiul legal și factual al clasificării notelor

informative, durata clasificării și modul în care s-a atribuit nivelul de

secretizare; au fost respinse excepțiile de procedură privind nulitatea cererii

de chemare în judecată, lipsa calității procesuale active și excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile; a fost respinsă acțiunea față de pârâtul

M.A.I., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

acestuia.

După rămânerea

irevocabilă a Hotărârii nr. 276/2011 pârâta a procedat la îndeplinirea

obligației dispuse prin hotărâre, iar această hotărâre a rămas irevocabilă prin

Decizia nr. 1893 din 5 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1349/33/2010 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a anulat ca netimbrat

recursul declarat de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă prin Sentința

nr. 276/2011.

Prin adresa nr. 966/130

din 4 mai 2012 pârâta a formulat un răspuns reclamantei, raportat la cele

dispuse prin sentință, informațiile obținute, potrivit legii, de către

structura specializată a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă au

făcut obiectul informării, în anul 2007, a beneficiarului legal, în cazul de

față Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar pentru efectuarea acestei

informări nu au fost utilizate note informative interne ale informatorilor din

Consiliul Județean Cluj și Consiliul Local Sic Jud. Cluj, ci informații

obținute prin mijloacele și metodele specifice de muncă.

Instanța de fond a

apreciat că orice cereri ale reclamantei legate de situația care a generat

litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 1349/33/2010 nu pot determina

aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 dacă ele exced

celor dispuse prin hotărârea pronunțată în acel dosar în sarcina pârâtului.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că, deoarece pârâtul și-a îndeplinit

obligațiile dispuse prin sentință, în termenul prevăzut de lege, cererea

reclamantei de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

este nefondată; că acțiunea

formulată de reclamantă

în Dosarul nr. 1349/33/2010 a fost respinsă față de M.A.I., astfel că s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții în prezenta

cauză și că, nefiind prevăzută nicio obligație în sarcina intimatului Ministerul

Administrației și Internelor prin sentință, rezultă că nu poate fi parte în

dosarul întemeiat pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta T.L., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Se arată în motivele

de recurs, în esență, că sentința recurată este nelegală în măsura în care

instanța de fond a respins cererea pe motivul lipsei calității procesuale pasive

a M.A.I. și că în titlul executoriu anexat, deși Direcția Generală de Informații

și Protecție Internă are calitatea de pârât și, în consecință, este supusă la

desecretizarea notelor informative care au stat la baza incriminării sale, nu

se poate trece cu vederea dispozitivul titlului executoriu. Susține recurenta

că numai atunci când instanța de fond este exclusiv aservită Direcției Generale

de Informații și Protecție Internă se poate încălca abuziv titlul executoriu

menționat.

Recurenta solicită

admiterea recursului, casarea deciziei menționate și rejudecarea în sensul

aplicării dispozitivului referitor la executarea silită în materie de

contencios administrativ.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzută

de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată,

Directorului Direcției Generale de Informații și Protecție Internă București,

până la executarea de către pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă a obligației stabilite în sarcina sa conform Sentinței civile nr. 276

din 6 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1893 din 5 aprilie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 23 și art. 25

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

„(1) Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință

sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va

face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen,

în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2)

î

n cazul în care termenul nu este

respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz,

persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Analiza

legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului

autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Așa

fiind, rezultă că pârâta

Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă București

avea

obligația de a executa decizia menționată într-un termen de cel mult 30 de zile

de la data pronunțării deciziei instanței de recurs, respectiv până la data de

5 mai 2012.

Pentru antrenarea

răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între

acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

Răspunderea

reglementată prin textul de lege sus menționat funcționează ca o sancțiune a

atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia.

În prezenta cauză nu

se poate reține culpa autorității în depășirea termenului de punere în

executare a hotărârii judecătorești.

De altfel, în

jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această

obligație, pentru aplicarea unei sancțiuni trebuie să se aibă în vedere

circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților,

eventuala inerție a acestora.

În speța care

formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă nu se află în

culpă, pentru că p

rin adresa nr. 966130 din 4 mai 2012

pârâta a formulat un răspuns reclamantei, raportat la cele dispuse prin

sentință, iar informațiile obținute, potrivit legii, de către structura

specializată a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă au făcut

obiectul informării în anul 2007, a beneficiarului legal, în cazul de față,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și pentru efectuarea acestei informări nu

au fost utilizate note informative interne ale informatorilor din Consiliul

Județean Cluj și Consiliul Local Sic, județul Cluj, ci informații obținute prin

mijloacele și metodele specifice de muncă.

Instanța

de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată

că în speță, deoarece pârâtul și-a îndeplinit obligațiile dispuse prin

sentință, în termenul prevăzut de lege, cererea reclamantei de aplicare a

prevederilor art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.

Înalta

Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că, deoarece

acțiunea formulată de reclamantă în dosarul nr. 1349/33/2010 a fost respinsă

față de M.A.I., această instituție nu are în prezenta cauză calitate procesuală

pasivă, precum și faptul că nefiind prevăzută nicio obligație în sarcina

intimatului M.A.I. prin sentință, rezultă că acesta nu poate fi parte în

dosarul întemeiat pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.L. împotriva Sentinței civile nr. 640 din 2 octombrie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.