ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2924/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București la data de 10 ianuarie 2011, reclamantul D.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligarea pârâților să

îi comunice motivele reale pentru care este hărțuit de o perioadă îndelungată atât

în țară, cât și în străinătate de către reprezentanții autorităților pârâte, susținând

că aceștia încearcă cu orice preț să îi pună eticheta de infractor și îi încalcă

nejustificat demnitatea și orice drept la viața intimă. De asemenea, reclamantul

a solicitat obligarea pârâților la plata pagubelor provocate prin abuzurile comise.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepția nulității cererii pentru

lipsa obiectului acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

Ulterior, reclamantul

a solicitat ca și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să îi comunice

un răspuns complet cu privire la motivul pentru care a intrat în atenția serviciului

de informații al instituției.

Pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 4705 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității (pentru lipsa procedurii

prealabile), nulității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.I.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile invocate de autoritățile

pârâte în întâmpinări, reținând următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă, Curtea a apreciat că această excepție

este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu contestă un act administrativ pentru

a fi incidente în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci solicită

obligarea pârâților la emiterea unui răspuns într-un anumit sens cu privire la cererea

sa.

Pe de altă parte, instanța

de fond a înlăturat susținerea pârâtei conform căreia cererea reclamantului ar fi

nulă deoarece aceasta nu are obiect, întrucât obiectul acțiunii este acela de a

obliga pârâta la emiterea unui răspuns în sensul solicitat de reclamant.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor, prima

instanță a reținut că pârâtul reprezintă autoritatea în cadrul căreia este constituită

Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, astfel că o cerere adresată

unei direcții a pârâtului poate fi considerată ca fiind adresată instituției pârâte

M.A.I. Mai mult, solicitarea reclamantului din 14 mai 2010 a fost adresată pe site-ul

www., astfel că nu se poate retine susținerea pârâtului M.A.I. în sensul că cererea

a fost adresată strict pârâtei D.G.I.P.I.

Cu privire la fondul cauzei,

Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul a solicitat, la 14

mai 2010, ca pârâtul M.A.I. să-i comunice motivele pentru care serviciul de informații

al acestui minister îl monitorizează și încearcă să-l compromită.

Prin adresa din 17

august 2010 emisă de către M.A.I. - D.G.I.P.I., i s-a comunicat reclamantului faptul

că nu au fost întreprinse împotriva sa activități de natura celor menționate de

acesta în petiție și că D.G.I.P.I. își desfășoară activitatea în conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007.

Prima instanță a apreciat

că susținerile reclamantului referitoare la faptul că ar fi monitorizat și că s-ar

întreprinde activități de supraveghere a acestuia nu au fost dovedite cu niciun

mijloc de probă, reținând că, în acest context, pârâții nu au cum să facă dovada

unui fapt negativ.

Totodată, Curtea a constatat

că nu se poate retine în speță existența unui refuz nejustificat de soluționare

a unei cereri, deoarece pârâții au răspuns cererii reclamantului, însă nu în sensul

dorit de acesta.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut că reclamantul nu a dovedit că i-au fost încălcate drepturi prevăzute

în Constituția României, cum ar fi acela la viața privată, ori că împotriva sa pârâții

ar fi comis abuzuri.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul D.I. a formulat cerere de recurs în termenul legal, fără a preciza motivele

de nelegalitate ale hotărârii și fără a structura criticile invocate.

În motivarea căii de atac

formulate, recurentul-reclamant descrie demersurile efectuate în vederea comunicării

de către instituțiile pârâte a motivelor pentru care este monitorizat și susține

că, în mod nelegal, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 31 alin. (2) din

Constituția României, conform cărora autoritățile publice sunt obligate să informeze

în mod corect cetățenii asupra problemelor de interes public sau interes personal,

iar verificarea corectitudinii unui răspuns se poate face doar prin documentarea

acestuia.

Recurentul apreciază că,

în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, răspunsul comunicat de către pârâta

D.G.I.P.I. se încadrează la „exces de putere", deoarece, la emiterea acestui

răspuns, pârâta a avut în vedere faptul că reclamantul nu poate avea acces la informațiile

din cadrul acestei instituții.

Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

expuse în continuare.

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul D.I. s-a adresat instanței de contencios

administrativ, solicitând obligarea autorităților pârâte Ministerul Administrației

și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă să îi comunice

motivele reale pentru care este monitorizat de către reprezentanții acestora, precum

și obligarea la plata de daune materiale și morale.

Înalta Curte apreciază

că, în mod legal, instanța de fond a reținut, pe o parte, inexistența unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, iar pe de altă parte, că susținerile

reclamantului referitoare la abuzurile săvârșite de pârâți nu au fost dovedite.

Astfel, instanța de control

judiciar reține că recurentul a invocat refuzul nejustificat al pârâților de a-i

soluționa cererea, respectiv de a-i comunica motivele pentru care este hărțuit de

o perioadă îndelungată atât în țară, cât și în străinătate.

Totodată, recurentul solicită

instanței supreme să verifice corectitudinea răspunsului comunicat de pârâta Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă.

Recurentul-reclamant nu

a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâților de a răspunde sau

de a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile pârâte

sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței

de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de

putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza dedusă judecății,

nu le poate fi imputat pârâților împrejurarea că nu au procedat la comunicarea unui

răspuns favorabil reclamantului, în condițiile în care petițiile acestuia au fost

soluționate.

Adresa nr. A1. din 17

august 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală

de Informații și Protecție Internă (dosar fond) reprezintă răspunsul comunicat reclamantului,

referitor la petițiile sale, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Faptul că solicitările

reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici nu conferă dreptul la

despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Dreptul de petiționare

recunoscut cetățenilor prin art. 51 din Constituție nu a fost încălcat în acest

litigiu și nu se confundă cu dreptul de acces la o instanță, reglementat de

art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil

în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și al art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, drepturi valorificate pe deplin de către recurent.

Pe de altă parte, Înalta

Curte reține că instanța de fond, în mod legal, a interpretat și aplicat în cauză

principiul actori incumbit onus probandi, întrucât reclamantul nu a administrat

niciun mijloc de probă care să ateste că este monitorizat și supravegheat operativ

de reprezentanții autorităților pârâte.

Nu poate fi reținută nici

critica recurentului referitoare la incorectitudinea răspunsului formulat de pârâta

Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, în condițiile în care acesta

a fost emis în termenul legal și în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul

D.I.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței

civile nr. 4705 din 06 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie

2012.