ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3507/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 3 ianuarie 2006, reclamantul R.A. a chemat în judecată pe

pârâții Guvernul României, Statul Român, prin Primul Ministru C.P.T. și M.A.I.,

solicitând obligarea acestora să modifice și să completeze prin ordonanțe de

urgență o serie de acte normative din domeniul regimului proprietății și restituirilor

de imobile.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a revendicat mai multe imobile preluate nelegal de la autorii

săi, dar legile restituirii proprietăților nu sunt valide și încalcă

angajamentele de aderare a României la structurile U.E.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii, în raport cu prevederile Legii nr.

554/2004.

Prin sentința nr. 729 din 23

martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență, că

reclamantul nu a contestat acte administrative emise de pârât, potrivit art. 1

din Legea nr. 554/2004, ci a pretins din partea autorităților o anumită

conduită și adoptarea unor acte normative.

Sentința menționată a fost

atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, care a solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pe fond obligarea pârâților la acționarea

în justiție a primarilor și prefecților din Dej, Cluj, Brașov și Timiș, precum

și deblocarea aplicării legilor restituirilor.

În motivarea recursului,

recurentul - reclamant a arătat că funcționarii autorităților publice locale blochează

cu rea credință aplicarea legilor restituirilor și din această cauză justiția

națională și instanțele europene sunt invadate de dosare inutile.

În drept, recurentul - reclamant

și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 301 și art. 304 C. proc. civ. și ale art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.

În susținerea recursului,

recurentul - reclamant a anexat copiile unor acțiuni, sesizări și memorii

formulate pentru restituirea proprietăților sale precum și răspunsurile primite

de la mai multe autorități publice.

La data de 27 martie 2007,

intimatul M.A.I. a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că sentința

recurată este temeinică și legală, în considerarea prevederilor art. 1 din

Legea nr. 554/2004 și ale art. 74 și art. 125 din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1834

din 29 martie 2007, a respins recursul ca nefondat, reținând, în esență, că Instanța

de Fond a constatat în mod corect că obiectul cererii de chemare în judecată nu

se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii, a

formulat contestație în anulare, în termen legal, recurentul R.A. fără a arăta

însă temeiul de drept al acesteia, dar reiterând profunda sa nemulțumire cu

privire la autoritățile locale și centrale precum și la activitatea

magistraților care în opinia sa formează grupuri de interese a corupției

financiare, vătămându-l în drepturile sale.

Examinând decizia atacată

din perspectiva motivelor arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale privind admisibilitatea

contestației în anulare.

Este știut că printre căile

extraordinare de atac, contestația în anulare este o cale de retractare, iar nu

de reformare, motivele pentru care aceasta poate fi admisă fiind strict și

limitativ prevăzute de lege.

Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.„Hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă

aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:

1.

când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

2.

când hotărârea

a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competință.

Cu toate

acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus - arătate, în

cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar Instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a

fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”, iar potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ.

„hotărârile Instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale, sau când Instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare”.

În cauză însă,

motivele de nemulțumire ale contestatorului nu se încadrează în aceste limite

prevăzute de legiuitor.

Prin urmare, se

va respinge contestația în anulare formulată în cauză de R.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de R.A., împotriva Deciziei nr. 1834 din 29 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2007.