ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3721/2013

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 15 iunie 2011 Sindicatul învățământului Giurgiu a solicitat obligarea pârâților Consiliul Local Valea Dragului prin primar și Școala V.D. la plata de drepturi salariale. Prin sentința nr. 789 din data de 20 octombrie 2011 Tribunalul Giurgiu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței privind reclamanții B.A., V.V., C.N., C.C., C.G.O. și P.E., a disjuns soluționarea cauzei privind pe acești reclamanți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, fixând termen pentru continuarea judecății acțiunii formulate de ceilalți reclamanți.

În motivare, instanța a reținut aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, care prevăd că cererile privind conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei rază domiciliază reclamantul. Față de împrejurarea că reclamanții mai sus indicați își au domiciliul în București, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de aceștia este de competența Tribunalului București. Învestit prin declinare, Tribunalului București a pronunțat sentința nr. 4329 din 29 aprilie 2013, prin care a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Tribunalului Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Sindicatul învățământului Giurgiu are calitatea de mandatar, legea conferindu-i posibilitatea de a reprezenta în justiție pe membrii de sindicat, fără a deroga de la prevederile exprese privind competența teritorială. Analizând conflictul de competență, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecarea recursului în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 118 din 1 martie 2013, fiind obligatorie, potrivit art. 330 7 alin. (4) din C. proc. civ. În motivare, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii ori aleși. Prin art. 28 alin. (2) din același act normativ se prevede că, în exercitarea atribuțiilor respective, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Prin instituirea dreptului organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală. Ținând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.

Atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului. Această soluție este aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în același temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale. În speță, reclamantul este Sindicatul învățământului Giurgiu, ce-și are sediul în Școala gimnazială din localitatea Adunații Copăceni str. Ș., județul Giurgiu, aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Giurgiu, așa încât competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe, în favoarea căreia urmează a fi stabilită,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.