ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2024

HOTĂRÂRE

19.06.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 09.08.2023, sub numărul x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., reprezentate legal prin Sindicatul Național "F.", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să plătească reclamantelor despăgubiri determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, începând cu 01.04.2020 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate, plus dobânda legală.

În drept, au fost invocate prevederile art. 30 din C. proc. civ. și ale art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 09.08.2020, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 29.11.2023, față de împrejurarea că domiciliile reclamantelor sunt în Giurgiu, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, a acordat cuvântul pe excepția invocată și a rămas în pronunțare.

Prin sentința nr. 2430/2023 din 29 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, în privința competenței teritoriale, instanța a reținut, în esență, că legislația muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta aparține nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci celei de la domiciliul sau reședința reclamantului, art. 269 din Codul muncii instituind o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea fie la domiciliul lor, fie la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 1/2013, prin care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reținând că, în cauză, acțiunea nu este formulată de Sindicatul Național "F." în numele reclamantelor, ci este promovată de reclamante, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, în baza dispozițiilor legale menționate, instanța a considerat că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, ci competența aparține Tribunalului Giurgiu, în circumscripția căruia se află domiciliile reclamantelor.

Învestit prin declinare, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 156/LM/AS din 10 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, atașat cererii de chemare în judecată, au fost depuse împuternicirile semnate de membrii de sindicat A., B., C., D., E. prin care acestea au împuternicit Sindicatul Național "F." să întreprindă toate demersurile necesare, precum și orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a promova și susține acțiuni în justiție în numele lor, în vederea apărării drepturilor ce decurg din calitatea de membrii de sindicat.

Totodată, a reținut că acțiunea este semnată de Președintele Sindicatului Național "F.", iar sediul Sindicatului este în Craiova, județul Dolj, în a cărui rază teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Instanța a făcut trimitere și la considerentele deciziei nr. 1/2013 pronunțate în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanța de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecții mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

A conchis că, pentru toate situațiile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., iar, odată alegerea făcută, instanța nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenței.

În fine, a reținut că Tribunalul Dolj a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente, respectiv art. 269 din Codul muncii și art. 116 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 31.05.2024, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Giurgiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte reține că prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv și limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reține că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părțile, obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanța care soluționează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispozițiilor legale.

Se observă că, în speță, acțiunea a fost promovată de o organizație sindicală, respectiv Sindicatul Național "F.", în condițiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ștampila sindicatului și este semnată de președintele acestuia.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Național "F." este reclamant în litigiul pendinte.

De asemenea, se reține că prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor este instanța de la sediul sindicatului reclamant.

Trebuie menționat că, în stabilirea competenței teritoriale, are relevanță sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Or, în condițiile în care în analiza competenței instanța trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, așa cum le-a înțeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competența teritorială de soluționare a prezentului conflict de muncă se determină în funcție de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii.

În speță, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj. Dată fiind importanța acestui element de identificare, față de caracterul competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reține că soluționarea cauzei este de competența teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.