ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1343/2024

HOTĂRÂRE

13.06.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1343/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., F., G. și H., reprezentate legal prin Sindicatul Național "I.", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să acorde reclamanților sporul pentru condiții deosebit de periculoase, în cuantum minim de 50% până la 75% din salariul de bază, începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, pe perioada derulării raporturilor de muncă, actualizate, plus dobânda legală penalizatoare, precum și despăgubiri reprezentând sporul pentru condiții deosebit de periculoase, în cuantum minim de 50% până la 75% din salariul de bază, începând cu luna mai 2020, până la data pronunțării hotărârii, actualizate, plus dobânda legală penalizatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 30 din C. proc. civ. și ale art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 6 iulie 2020, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 24 noiembrie 2023, față de împrejurarea că domiciliile reclamanților sunt în Giurgiu, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, a acordat cuvântul pe excepția invocată și a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 2411 din 24 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în dreptul muncii, normele speciale de procedură civilă, de competență, instituie, atât în sprijinul salariaților, cât și al angajatorilor, o competență teritorială exclusivă (de ordine publică), în favoarea instanței de la domiciliul/reședința/sediul reclamantului.

Cu privire la noțiunea de "reclamant/reclamanți", în sensul art. 269 alin. (2) din Codul muncii și a art. 29, art. 30, art. 32, art. 36 și art. 55 din C. proc. civ., instanța a arătat că, de regulă, sunt salariații părții pârâte, ca persoane fizice.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Reținând că, în cauză, Sindicatul Național "I." nu își justifică calitatea procesuală, fiind doar mandatarul reclamanților, în baza dispozițiilor legale menționate, instanța a considerat că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, ci competența aparține Tribunalului Giurgiu, în circumscripția căruia se află atât domiciliile reclamantelor, cât și locul de muncă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 104/2024 din 14 martie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, în stabilirea competenței teritoriale, instanța a reținut, în esență, că prezintă relevanță faptul că acțiunea introductivă de instanță a fost introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., prin reprezentant legal Sindicatul Național "I.", în temeiul dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 367/2022.

Atașat cererii de chemare în judecată au fost depuse împuternicirile semnate de membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H. prin care aceștia au împuternicit Sindicatul Național "I." să întreprindă toate demersurile necesare, precum și orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a promova și susține acțiuni în justiție în numele lor, în vederea apărării drepturilor ce decurg din calitatea lor de membrii de sindicat.

Totodată, a menționat că acțiunea este semnată de Președintele Sindicatului Național "I.", poartă semnătura acestei instituții, iar sediul Sindicatului este în Craiova, județul Dolj, în a cărui rază teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Instanța a făcut trimitere și la considerentele Deciziei nr. 1/2013 pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanța de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecții mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Așadar, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului.

Or, pentru toate situațiile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.. Odată alegerea făcută, instanța nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenței.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 22 aprilie 2024.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că ambele instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Giurgiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că litigiul, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv și limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reține că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părțile, obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanța care soluționează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispozițiilor legale.

Se observă că, în speță, acțiunea a fost promovată de o organizație sindicală, respectiv Sindicatul Național "I.", în condițiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ștampila sindicatului și este semnată de președintele acestuia.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Național "I." este reclamant în litigiul pendinte.

De asemenea, se reține că prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor este instanța de la sediul sindicatului reclamant.

Trebuie menționat că, în stabilirea competenței teritoriale, are relevanță sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Or, în condițiile în care în analiza competenței instanța trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, așa cum le-a înțeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competența teritorială de soluționare a prezentului conflict de muncă se determină în funcție de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii.

În speță, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj. Dată fiind importanța acestui element de identificare, față de caracterul competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reține că soluționarea cauzei este de competența teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.