ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2024

HOTĂRÂRE

23.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.08.2023 pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/2023, reclamanții Curtașu Elena, A., B. și C., prin Sindicatul Național "Forța Legii", în temeiul art. 30 din C. proc. civ. și al art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, au chemat-o în judecată pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să plătească reclamanților despăgubiri determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, începând cu data de 01 aprilie 2020 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate, plus dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 2341/2023 din 17.11.2023, pronunțată de Tribunalului Dolj, secția Conflicte Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În privința competenței teritoriale, legislația muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta nu aparține instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, ci celei de la domiciliul/reședința reclamantului sau locul său de muncă, acestea fiind norme de competență teritorială absolută, textul instituind însă, și o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea: sau la domiciliul lor (înțeles în sens larg, inclusiv reședința) sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (art. 269 Codul muncii, modificat prin O.U.G. nr. 42/2023).

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 1/2013, prin care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reținând că, în cauză, acțiunea nu este formulată de Sindicatul Național Forța Legii în numele reclamanților, ci este promovată de reclamanți, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, în baza dispozițiilor legale menționate, instanța a considerat că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, ci competența aparține Tribunalului Giurgiu, în circumscripția căruia se află atât domiciliul, cât și locul de muncă al reclamanților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub dosar nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 129/LM/AS din 27 martie 2024, instanța Tribunalului Giurgiu, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată este formulată de Sindicatul Național "Forța Legii" în numele membrilor săi, iar sediul Sindicatului este în Craiova, Județul Dolj, în a cărui rază teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Or, pentru toate situațiile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.. Odată alegerea făcută, instanța nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenței.

Prin urmare, a reținut că Tribunalul Dolj a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente, respectiv art. 269 Codul muncii și art. 116 din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dolj și Tribunalul Giurgiu, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei Direcția de Sănătate Publică Giurgiu la plata despăgubirilor salariale, în discuție fiind competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Instanțele au stabilit că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi salariale, competența se stabilește după regulile unui conflict individual de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă, în raport cu data introducerii acțiunii, respectiv 07 septembrie 2023, va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1238 din 22 decembrie 2022 și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 28 alin. (3) din noua lege a dialogului social nr. 367/2022, asemenea reglementărilor anterioare, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Organizațiile sindicale au fost definite prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 367/2022, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federații, confederații sindicale și uniuni sindicale teritoriale.

Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 367/2022, care a preluat dispozițiile art. 28 din legea anterioară), referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost 284 alin. (2) din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În cauză, se reține că acțiunea a fost formulată de sindicat în numele membrilor săi și nu de către aceștia din urmă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost semnată de președintele sindicatului, fiind anexate la dosar și împuternicirile acordate de angajați organizației sindicale.

Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilității, să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Național "Forța Legii" în numele membrilor săi, iar sediul acestuia este în municipiul Craiova, în a cărui raza teritorială funcționează Tribunalul Dolj.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., partea reclamantă și-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.