ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3603/2013

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi la data de 10 februarie 2012, petenta SC C.H. SRL a

solicitat anularea procesului verbal de contravenție din 11 ianuarie 2012,

întocmit de reprezentanții CN A.D.N. SA, solicitând, în principal, anularea

sancțiunilor aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii

contravenționale și a tarifului de despăgubire cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea

plângerii, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat,

a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa

săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002,

constând în aceea că, la data de 19 iulie 2012, ora 14:49, a fost depistat un

vehicul ce îi aparținea circulând pe raza localității Seaca, județul Vâlcea,

fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a mai arătat

că autovehiculul la care se face referire în procesul verbal de contravenție a

fost achiziționat în leasing, iar la momentul achitării rovinietei era folosit

de către aceasta ca utilizator, doar ulterior devenind proprietar, drept pentru

care au fost schimbate numerele mașinii.

Prin Sentința

civilă nr. 1029 din 07 martie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, spre competentă

soluționare, cu motivarea că, în temeiul art. 23 alin. (1) și (4) din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

raportat la art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a

devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului, ca

fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul petentei.

Judecătoria Sibiu,

prin sentința civilă nr. 3153 din 09 mai 2013, și-a declinat, la rândul său,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Sibiu a reținut că, la data sesizării instanței cu

plângerea contravențională, competența de soluționare a cauzei revenea

instanței locului săvârșirii faptei, conform dispozițiilor art. 32 alin. (2)

din O.G. nr. 15/2002.

A mai arătat că, prin

intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă și a Legii nr. 2/2013,

începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, adică după momentul

înregistrării plângerii contravenționale (22 septembrie 2011), s-a modificat și

completat și O.G. nr. 15/2002, care, la art. 10

1

, prevede că, prin

derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces

verbal de contravenție prin care s-au constatat fapte contravenționale

incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Această dispoziție

este de strictă interpretare și de imediată aplicare pentru viitor, neputând

retroactiva. Competența instanțelor judecătorești se stabilește în funcție de

momentul sesizării instanței, dacă legea nu dispune altfel.

În concluzie,

Judecătoria Sibiu a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să soluționeze

cauza, ca instanță de la locul săvârșirii contravenției, competență stabilită

de O.G. nr. 2/2001, deoarece la data sesizării inițiale a instanței nu erau în

vigoare dispozițiile Legii nr. 2/2013.

Învestită

astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și

Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a

pricinii pentru considerentele ce succed:

Fapta

pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în

prezenta cauză este reglementată și sancționată de dispozițiile art. 8 alin.

(1) din OG nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deține

rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda”.

Potrivit

dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal

de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în

a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care

introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin

derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această

normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001

este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de

„Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și

în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar,

distincția între cele două materii.

Aceste

dispoziții derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale

introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând

cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de

procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin.

(2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile

arătate în art. 23 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în

capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță,

precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în

curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se

trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le

judece”.

De

asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce

instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care,

potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la

curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în

materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în

vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei

legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept

urmare, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea

nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Prin

urmare, art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia

contravențională, considerent pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt

aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie

dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr.

2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act

normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și

asigurări sociale), iar dispozițiile art. 23 alin. (1) se referă doar la

procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o

interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte

materii.

Având în

vedere considerentele expuse, se reține că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013

se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea

în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în

speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.

2/2013, la data de 10 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute

în sarcina petentului a fost pe raza

localității Seaca, județul Vâlcea

, zonă situată în

circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în

vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie

contravențională.

Față de

cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va

stabili competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în a cărei

rază teritorială s-a săvârșit contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 septembrie 2013.