ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3603/2013

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 10 februarie 2012, petenta SC C.H. SRL a solicitat anularea procesului verbal de contravenție din 11 ianuarie 2012, întocmit de reprezentanții CN A.D.N. SA, solicitând, în principal, anularea sancțiunilor aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire cu sancțiunea avertismentului. În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 19 iulie 2012, ora 14:49, a fost depistat un vehicul ce îi aparținea circulând pe raza localității Seaca, județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a mai arătat că autovehiculul la care se face referire în procesul verbal de contravenție a fost achiziționat în leasing, iar la momentul achitării rovinietei era folosit de către aceasta ca utilizator, doar ulterior devenind proprietar, drept pentru care au fost schimbate numerele mașinii. Prin Sentința civilă nr. 1029 din 07 martie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, spre competentă soluționare, cu motivarea că, în temeiul art. 23 alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, raportat la art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului, ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul petentei.

Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 3153 din 09 mai 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sibiu a reținut că, la data sesizării instanței cu plângerea contravențională, competența de soluționare a cauzei revenea instanței locului săvârșirii faptei, conform dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002. A mai arătat că, prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă și a Legii nr. 2/2013, începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, adică după momentul înregistrării plângerii contravenționale (22 septembrie 2011), s-a modificat și completat și O.G.

nr. 15/2002, care, la art. 10 1 , prevede că, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces verbal de contravenție prin care s-au constatat fapte contravenționale incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Această dispoziție este de strictă interpretare și de imediată aplicare pentru viitor, neputând retroactiva. Competența instanțelor judecătorești se stabilește în funcție de momentul sesizării instanței, dacă legea nu dispune altfel. În concluzie, Judecătoria Sibiu a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să soluționeze cauza, ca instanță de la locul săvârșirii contravenției, competență stabilită de O.G.

nr. 2/2001, deoarece la data sesizării inițiale a instanței nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 2/2013. Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce succed: Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată și sancționată de dispozițiile art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda”. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. 23 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Prin urmare, art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. 23 alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele expuse, se reține că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 10 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost pe raza localității Seaca, județul Vâlcea , zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.