ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2931/2013

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 22 septembrie 2011, petenta SC G.L.S.R.

SRL a solicitat anularea procesului verbal de contravenție din 31 mai 2011, întocmit

de reprezentanții C.N.A.D.N.R. SA, solicitând, în principal, anularea sancțiunilor

aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale și a

tarifului de despăgubire cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii,

petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat, a fost sancționată

cu amendă în cuantum de 250 RON, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției

prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data

de 02 decembrie 2012, a fost depistat un vehicul ce îi aparținea circulând pe raza

localității S., județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a mai arătat că

autovehiculul la care se face referire în procesul verbal de contravenție a fost

achiziționat în leasing, iar la momentul achitării rovinietei era folosit de către

aceasta ca utilizator, doar ulterior devenind proprietar, drept pentru care au fost

schimbate numerele mașinii.

Prin încheierea din 20

februarie 2013, Judecătoria Brezoi, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea,

pe cale administrativă, Judecătoriei Sibiu, spre competentă soluționare, cu motivarea

că, în temeiul art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, raportat la art. 10

1

din

O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a devenit competentă să soluționeze plângerea

ce face obiectul dosarului, ca fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul

petentei.

Judecătoria Sibiu, prin

sentința civilă nr. 2467 din 04 aprilie 2013, și-a declinat, la rândul său, competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel,

Judecătoria Sibiu a reținut că, la data sesizării instanței cu plângerea contravențională,

competența de soluționare a cauzei revenea instanței locului săvârșirii faptei,

conform dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002.

A mai arătat că, prin

intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă și a Legii nr. 2/2013, începând

cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, adică după momentul înregistrării

plângerii contravenționale (22.09.2011), s-a modificat și completat și O.G. nr.

15/2002, care, la art. 10

1

, prevede că, prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenție prin care

s-au constatat fapte contravenționale incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce

la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Această dispoziție este

de strictă interpretare și de imediată aplicare pentru viitor, neputând retroactiva.

Competența instanțelor judecătorești se stabilește în funcție de momentul sesizării

instanței, dacă legea nu dispune altfel.

În concluzie, Judecătoria

Sibiu a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să soluționeze cauza, ca instanță

de la locul săvârșirii contravenției, competență stabilită de O.G. nr. 2/2001, deoarece

la data sesizării inițiale a instanței nu erau în vigoare dispozițiile Legii

nr. 2/2013.

Învestită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea

Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce

succed:

Fapta pentru care a fost

întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată

și sancționată de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, conform cărora

„fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și

se sancționează cu amenda”.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,

se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul”.

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii

sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării

în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013,

regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în

art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această

materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și

alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii

și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se

trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Drept urmare, din interpretarea

dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în

mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu

și în materie contravențională.

Prin urmare, art. XXIII

nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent

pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie,

chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de

drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate

în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe

materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte

de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă

doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă

o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

expuse, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de

22 septembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului

a fost pe raza

localității

S., județul Vâlcea

,

zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este

competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001,

având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie

contravențională.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența

judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în a cărei rază teritorială s-a

săvârșit contravenția.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.