ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3604/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3604/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Brezoi la data de 05 martie 2012, petenta SC M. SRL a solicitat
anularea procesului verbal de contravenție din 31 ianuarie 2012, întocmit de
reprezentanții CN A.D.N. SA, solicitând, în principal, anularea sancțiunilor
aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale.
În motivarea
plângerii, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat,
a fost sancționată cu amendă în cuantum de 750 lei, reținându-se în sarcina sa
săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002,
constând în aceea că, la data de 16 august 2011, ora 17:29, a fost depistat un
vehicul ce îi aparținea circulând pe raza localității Seaca, județul Vâlcea,
fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a mai arătat
că autovehiculul la care se face referire în procesul verbal de contravenție a
fost achiziționat în leasing, iar la momentul achitării rovinietei era folosit
de către aceasta ca utilizator, doar ulterior devenind proprietar, drept pentru
care au fost schimbate numerele mașinii.
Prin sentința
civilă nr. 1496 din 25 martie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus declinarea competenței
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, spre competentă
soluționare, cu motivarea că, în temeiul art. 23 alin. (1) și (4) din Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
raportat la art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a
devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului, ca
fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul petentei.
Judecătoria Slatina,
prin sentința civilă nr. 5816 din 20 mai 2013, și-a declinat, la rândul său,
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și,
constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C.
proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî
astfel, Judecătoria Slatina a reținut că, la data sesizării instanței cu
plângerea contravențională, competența de soluționare a cauzei revenea
instanței locului săvârșirii faptei, conform dispozițiilor art. 32 alin. (2)
din O.G. nr. 15/2002.
A mai arătat că, prin
intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă și a Legii nr. 2/2013,
începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, adică după momentul
înregistrării plângerii contravenționale (05 martie 2012), s-a modificat și
completat și O.G. nr. 15/2002, care, la art. 10
1
, prevede că, prin
derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces
verbal de contravenție prin care s-au constatat fapte contravenționale
incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Această dispoziție
este de strictă interpretare și de imediată aplicare pentru viitor, neputând
retroactiva. Competența instanțelor judecătorești se stabilește în funcție de
momentul sesizării instanței, dacă legea nu dispune altfel.
În concluzie,
Judecătoria Slatina a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să
soluționeze cauza, ca instanță de la locul săvârșirii contravenției, competență
stabilită de O.G. nr. 2/2001, deoarece la data sesizării inițiale a instanței
nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 2/2013.
Învestită
astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și
Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a
pricinii pentru considerentele ce succed:
Fapta
pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta
cauză este reglementată și sancționată de dispozițiile art. 8 alin. (1) din OG nr.
15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă
constituie contravenție și se sancționează cu amenda”.
Potrivit
dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în
a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care
introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10
1
:
„prin
derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia
procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în
a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”
Această
normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001
este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de
„Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și
în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar,
distincția între cele două materii.
Aceste
dispoziții derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale
introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând
cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de
procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin.
(2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile
arătate în art. 23 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în
capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum
și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de
judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a
competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite
competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se
trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le
judece”.
De
asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce
instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care,
potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la
curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în
materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în
vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei
legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept
urmare, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea
nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Prin urmare,
art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,
considerent pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în
această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de
drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se
impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc
modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios
administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar
dispozițiile art. 23 alin. (1) se referă doar la procesele în materia
contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare
extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în
vedere considerentele expuse, se reține că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 2/2013
se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea
în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.
Or, în
speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.
2/2013, la data de 05 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în
sarcina petentului a fost pe raza
localității Seaca, județul Vâlcea
, zonă situată în
circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă
să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în
vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie
contravențională.
Față de
cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va
stabili competența judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în a cărei
rază teritorială s-a săvârșit contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 septembrie 2013.