ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2013

Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele; Prin Sentința civilă nr. 1413 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 38790/3/2009 s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanții N.T. și N.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva dispoziției nr. 12137 din 20 martie 2009 emise de P.M.B., conform Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia civilă nr. 764/ A din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 38790/3/2009, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1413 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General. La data de 28 noiembrie 2011, reclamanții N.T. și N.M. au formulat cerere de revizuire a Deciziei civilă nr. 764/ A din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Revizuenții - reclamanți au invocat existența unui act nou, provenind de la partea adversă, act prin care aceasta din urmă ar recunoaște lipsa oricărui titlu asupra imobilului-teren ce a făcut obiectul contestației întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și care ar fi fost depus într-un alt dosar la solicitarea instanței de judecată. Cererea de revizuire nu a fost motivată în drept. Prin cererea depusă la termenul din 21 februarie 2012, revizuenții și-au precizat cererea de revizuire, arătând că actul nou a fost eliberat de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București în Dosarul nr. 24157/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București, prin acesta recunoscându-se că instituția respectivă nu deține până în prezent date referitoare la actele normative de trecere în proprietatea statului a imobilului din str. Soroceni.

Prin același act se fac afirmații, în opinia revizuenților, cu caracter fals, privitoare la ocuparea terenului printr-o platformă betonată cu destinație de parcare, iar în situația învederată, revizuenții consideră că trebuie constatat că unicul act de transfer al dreptului de proprietate asupra terenului rămâne actul sub semnătură privată încheiat de aceștia. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 153/ A din 3 aprilie 2012, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 764/ A din 24 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, constatând că în cauză nu este întrunită niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. pentru a se reține incidența textului de lege menționat, în raport de înscrisul exhibat de revizuient. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat au declarat recurs revizuenții, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenții au susținut, în esență, că chiar dacă înscrisul invocat ca motiv al revizuirii nu îndeplinea cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța trebuia să analizeze conduita de rea-credință al pârâtei Primăria municipiului București, care, deși nu deține nici un act de intrare în patrimoniul Municipiului București, a terenului în litigiu, „se opune, ca un adevărat deținător legal, cererii revizuenților ” și că greșit s-a reținut de către instanțe că prin chitanțele sub semnătură privată încheiate nu ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de vreme ce, alte persoane care, au dobândit terenuri în aceleași condiții, au avut câștig de cauză în instanță.

Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de ari 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare în ședința publică din 29 ianuarie 2013, se constată că excepția nulității recursului este întemeiată în raport de următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată.

Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu poate duce la casarea sau modificarea hotărârii atacate orice nemulțumire a părții. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, recurenții - revizuenți nu au formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise referitoare la decizia care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în cererea de revizuire și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia. Recurenții - revizuenți, prin cererea de recurs, au înțeles să-și exprime nemulțumirea cu privire la modul în care instanțele au soluționat cauza în fazele procesuale ale fondului și apelului, deși recursul a fost declarat împotriva unei decizii prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de aceștia. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că susținerile recurenților - revizuenți nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de revizuenții N.T. și N.M. împotriva Deciziei nr. 153/ A din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.