ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2013

Deliberând,

conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului civil de față,

constată următoarele;

Prin Sentința civilă nr.

1413 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă,

în Dosarul nr. 38790/3/2009 s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată

de reclamanții N.T. și N.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București,

prin Primarul General, împotriva dispoziției nr. 12137 din 20 martie 2009 emise

de P.M.B., conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia

civilă nr. 764/ A din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul

nr. 38790/3/2009, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți

împotriva Sentinței civile nr. 1413 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât

Municipiul București, prin Primarul General.

La data

de 28 noiembrie 2011, reclamanții N.T. și N.M. au formulat cerere de revizuire

a Deciziei civilă nr. 764/ A din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Revizuenții

- reclamanți au invocat

existența

unui act nou, provenind de la partea adversă, act prin care aceasta din urmă ar

recunoaște lipsa oricărui titlu asupra imobilului-teren ce a făcut obiectul

contestației întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și care ar fi fost depus într-un

alt dosar la solicitarea instanței de judecată.

Cererea

de revizuire nu a fost motivată în drept.

Prin

cererea depusă la termenul din 21 februarie 2012, revizuenții și-au precizat

cererea de revizuire, arătând că actul nou a fost eliberat de Direcția

Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București în Dosarul nr. 24157/4/2010

al Judecătoriei Sectorului 4 București, prin acesta recunoscându-se că

instituția respectivă nu deține până în prezent date referitoare la actele

normative de trecere în proprietatea statului a imobilului din str. Soroceni.

Prin același act se fac afirmații, în opinia revizuenților, cu caracter fals,

privitoare la ocuparea terenului printr-o platformă betonată cu destinație de

parcare, iar în situația învederată, revizuenții consideră că trebuie constatat

că unicul act de transfer al dreptului de proprietate asupra terenului rămâne

actul sub semnătură privată încheiat de aceștia.

Curtea

de Apel București,

secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 153/ A

din 3 aprilie 2012, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei

civile nr. 764/ A din 24 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, constatând că

în cauză nu este întrunită niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 322 pct.

5 C. proc. civ. pentru a se reține incidența textului de lege menționat, în

raport de înscrisul exhibat de revizuient.

Împotriva

acestei din urmă decizii a declarat au declarat recurs revizuenții, întemeiat

în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenții au susținut, în esență, că chiar

dacă înscrisul invocat ca motiv al revizuirii nu îndeplinea cerințele art. 322 pct.

5 C. proc. civ., instanța trebuia să analizeze conduita de rea-credință al

pârâtei Primăria municipiului București, care, deși nu deține nici un act de

intrare în patrimoniul Municipiului București, a terenului în litigiu, „se

opune, ca un adevărat deținător legal, cererii revizuenților

”

și că greșit s-a reținut de către

instanțe că prin chitanțele sub semnătură privată încheiate nu ar fi dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu de vreme ce, alte persoane

care, au dobândit terenuri în aceleași condiții, au avut câștig de cauză în

instanță.

Examinând

recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor

formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de ari 304 C. proc. civ.,

chestiune asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare în ședința publică

din 29 ianuarie 2013, se constată că excepția nulității recursului este întemeiată

în raport de următoarele considerente:

Potrivit

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Recursul

se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată. Motivele

de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar

articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit

legii, nu poate duce la casarea sau modificarea hotărârii atacate orice

nemulțumire a părții.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță,

recurenții - revizuenți nu au formulat critici care să poată fi încadrate în

vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Astfel,

în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise referitoare

la decizia care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală

a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în cererea de

revizuire și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Recurenții

- revizuenți, prin cererea de recurs, au înțeles să-și exprime nemulțumirea cu

privire la modul în care instanțele au soluționat cauza în fazele procesuale

ale fondului și apelului, deși recursul a fost declarat împotriva unei decizii

prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de aceștia.

Așa

fiind, Înalta Curte, constatând că susținerile recurenților - revizuenți nu se

constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de

modificare expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de revizuenții N.T. și N.M. împotriva Deciziei nr. 153/ A

din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.