Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
08.10.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30 mai 2013 sub nr. 14929/325/2013, condamnatul B.I. a solicitat să fie liberat condiționat în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 195 din data de 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Prin sentința penală nr. 1763 din 5 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 14929/325/2013, în baza dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect cerere de liberare condiționată, formulată de condamnatul B.I., în favoarea Judecătoriei Găești.

Ulterior, prin sentința penală nr. 585 din 22 august 2013 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 14929/325/2013 s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, declinându-se competența de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul B.I. în favoarea Judecătoriei Timișoara. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și, având în vedere că instanța ierarhic superioară comună a instanțelor aflate în conflict este înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus înaintarea cauzei la înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței competente a se pronunța asupra conflictului de competență.

Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pe rolul Judecătoriei Timișoara a fost înregistrată, sub numărul de dosar nr. 14929/325/2013, cererea formulată de către condamnat pentru liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 195 din data de 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub Numărul de dosar nr. 3647/120/2013, condamnatul a formulat o nouă cerere de liberare condiționată, instanța menționată declinând, de asemenea, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Cele două cereri au fost conexate pe rolul Judecătoriei Găești sub numărul de dosar nr. 149292/325/2013.

În vederea soluționării cererii de liberare condiționată, Judecătoria Găești a solicitat Penitenciarului Găești procesul verbal întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

La această solicitare a răspuns, însă Penitenciarul Timișoara, prin adresa din data de 19 august 2005, aducând la cunoștința instanței că petentul a fost analizat în cadrul Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara la data de 30 iulie 2013, fiind amânat până la data de 29 august 2013, iar ulterior, Judecătoria Timișoara, prin sentința penală nr. 2038 din 16 august 2013, a respins contestația condamnatului, stabilind termen de rediscutare după data de 16 noiembrie 2013. În adresa anterior menționată se mai precizează că situația condamnatului urmează să fie analizată în cadrul aceleiași Comisii, la data de 19 noiembrie 2013. Potrivit prevederilor art. 450 alin. (1) C. proc.

pen., „liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar in cazul prevăzut de art. 62 alin. (3) C. pen. de către tribunalul militar în a cărui circumscripție se află închisoarea militară". Se instituie astfel competența de soluționare a cererilor de liberare condiționată a judecătoriei în a cărei raza teritorială se află locul de deținere al condamnatului. Având în vedere că locul de deținere al condamnatului este Penitenciarul Timișoara, așa cum rezultă din informațiile comunicate de această instituție prin adresa din 19 august 2013. competența teritorială de soluționarea a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc.

pen., aparține Judecătoriei Timișoara. Față de considerentele expuse. înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 450 alin. (1) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe privind pe condamnatul B.I. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

MOTIVE

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B.I. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1422/2015
și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. (
ÎCCJ 2013-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din 14 martie 2013, Tribunalul București, Secția II-a Penală a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanț
ÎCCJ 2013-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
lucrează în prezent, precum și o copie a unui bilet de liberare cu nr. 1133/1999 din data de 29 ianuarie 1999 (filele 2-11 - Dosar nr. 33/751/2012 al Tribunalului Militar Timișoara). La termenul din 23 ianuarie 2012, procurorul militar a in
ÎCCJ 2013-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2013
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 282 din 29 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
za a doua și lit. b) și c) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. II. Prin Decizia penală nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă