ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 septembrie 2012 Curtea

de Apel Alba Iulia, a respins cererea de revocare a măsurii arestării

preventive a inculpatului Ș.N.C., fiul lui L.I. și N., actualmente deținut la

Penitenciarul Aiud, precum și cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de același inculpat. S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 312/57/2012, inculpatul

Ș.N.C., prin intermediul apărătorului ales, a solicitat revocarea măsurii

arestării preventive, și, în subsidiar în baza art. 160

2

și urm. C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar.

Liberarea provizorie

sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi, instituită pentru a

înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă,

însă, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau pentru a

împiedica săvârșirea de fapte periculoase.

Liberarea provizorie

sub control judiciar poate fi acordată de către instanță în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă și în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. aceasta nu se acordă în cazul în care există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor

mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.

Aplicarea

dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica

în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și

încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va

săvârși alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.

Inculpatul se bucură

de prezumția de nevinovăție pe toată durata procedurilor judiciare, însă, până

în acest moment procesul nu s-au administrat probe suficiente care să

dovedească împrejurarea că s-au modificat temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive din perspectiva condițiilor care au

justificat adoptarea măsurii preventive cu privire la acest acuzat, coroborat

cu dispoziția expresă impusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 17/2011 în sensul că buna desfășurare a procedurilor judiciare este

sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.

Potrivit

dispozițiilor ari. 139 alin. (2) C. proc. pen. instanța pronunță înlocuirea

măsurii preventive dispuse cu o altă măsură preventivă atunci când s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Curtea a reținut că

temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive și ulterior,

prelungirea acesteia, față de inculpatul aflat în stare de arest preventiv,

subzistă și în prezent.

Sub alt aspect,

măsura arestării preventive, cu privire la acest inculpat, s-a luat în raport

de dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Probele administrate

în faza urmăririi penale, coroborat cu probele testimoniale administrate până

în acest moment procesual, creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Prevederile art. 5

din Convenție oferă persoanelor private de libertate garanția specială a

desfășurării procedurilor judiciare în condițiile în care nimeni nu este privat

de libertate în mod arbitrar.

Împotriva încheierii

Curții de Apel București, inculpatul Ș.N.C. a declarat recurs, numai cu privire

la cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând recursul declarat

de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată

fiind legală și temeinică.

Examinând recursul

inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., relativ la admisibilitatea cererii de liberare

provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a

apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii de liberare provizorie, pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu depășește limita maximă de 18

ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica

pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ceea ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului,

stadiul procesual și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia

cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate,

vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului,

se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe

care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși

sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce, însă, automat la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de

vocația legală a inculpatului de a formula, oricând, în cursul procesului o

astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art.

136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În lipsa unor

criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta

Curte se raportează atât la infracțiunile de trafic de influență, prev. și ped.

de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și

(2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art.

18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de care este acuzat inculpatul Ș.N.C.

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea

inculpatului, valorile sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana

inculpatului, pentru a aprecia, în concret, dacă scopul măsurii preventive

poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele

sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu

antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere copii minori, are

studii superioare și o carieră deosebită) - beneficiază de circumstanțe favorabile,

unele dintre acestea fiind condiții necesare pentru exercitarea profesiei sale,

însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot conduce la o

previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă

vreme a săvârșit o de corupție, în considerarea calității deținute.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea constată că

liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de

necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, aspect în

raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranță care ar putea fi

declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un

pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Ș.N.C.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 7

septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în

Dosarul nr. 312/57/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA