ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2483/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iulie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 76458/3/2011 în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a

dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.R.C. (fiul lui

D.M. și A.M.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 2011 emis

de Tribunalul București.

În sarcina inculpatului B.R.C. s-a reținut că, la

data de 23 octombrie 2011, a introdus în țară, prin P.T.F. Nădlac, jud. Arad,

fără drept, 41 - 16 comprimate MDMA, pe care le-a transportat până în

municipiul București, în vederea vânzării.

În calea de atac a

apelului, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică

situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși acesta

continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente

indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârșit faptele de

care este acuzat, recunoscute, de altfel, chiar de el.

Totodată, reținând că

faptele respective, în încadrarea juridică stabilită la acest moment procesual,

sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea

în libertate a inculpatului, cercetat în această cauză alături de alți

inculpați, prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică,

care nu s-a diminuat prin simpla trecere a timpului. De asemenea în aprecierea

gradului de pericol Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor

presupus a fi săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora, natura

drogului traficat, respectiv drog de mare risc, precum și amploarea acestui

fenomen infracțional, prin care se pune în pericol sănătatea publică. Ținând

cont și de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea

preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfășurare a

judecății.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul B.R.C., solicitând punerea sa în stare

de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Înalta Curte în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale

ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de

apel.

În esență s-a reținut

în sarcina acestui inculpat faptul că a cumpărat droguri din Olanda de la un

cetățean român pe care le-a introdus în România în scopul comercializării

contra sumei de 200 - 250 RON pentru un comprimat.

Pe de altă parte se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală

nr. 264 din 10 aprilie 2012 a Tribunalul București, secția a II-a penală, la

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de

inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Analizând

posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la

acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator

administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo

altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează

pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care acesta se bucură conform legislației în vigoare.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. l lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.C. împotriva încheierii din 16

iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 76458/3/2011 (1628/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA