ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2483/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 16 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 76458/3/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.R.C. (fiul lui D.M. și A.M.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 2011 emis de Tribunalul București. În sarcina inculpatului B.R.C. s-a reținut că, la data de 23 octombrie 2011, a introdus în țară, prin P.T.F. Nădlac, jud. Arad, fără drept, 41 - 16 comprimate MDMA, pe care le-a transportat până în municipiul București, în vederea vânzării.

În calea de atac a apelului, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși acesta continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârșit faptele de care este acuzat, recunoscute, de altfel, chiar de el. Totodată, reținând că faptele respective, în încadrarea juridică stabilită la acest moment procesual, sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului, cercetat în această cauză alături de alți inculpați, prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, care nu s-a diminuat prin simpla trecere a timpului.

De asemenea în aprecierea gradului de pericol Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora, natura drogului traficat, respectiv drog de mare risc, precum și amploarea acestui fenomen infracțional, prin care se pune în pericol sănătatea publică. Ținând cont și de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.R.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de apel. În esență s-a reținut în sarcina acestui inculpat faptul că a cumpărat droguri din Olanda de la un cetățean român pe care le-a introdus în România în scopul comercializării contra sumei de 200 - 250 RON pentru un comprimat.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 264 din 10 aprilie 2012 a Tribunalul București, secția a II-a penală, la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care acesta se bucură conform legislației în vigoare. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R.C. împotriva încheierii din 16 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 76458/3/2011 (1628/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iulie 2012. Procesat de GGC - AA