ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2372/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4689/111/2009, în baza art. 139 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul C.S. și a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată prin încheierea din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin încheierea din data de 12 octombrie 2009 Tribunalul Bihor a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea a obligării de a nu părăsi țara stabilind în sarcina inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere că, pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine procesuală corespunzătoare din punct de vedere a respectării obligațiilor prevăzute de art. 145

1

C. proc. pen., curtea a constatat că, în prezent nu se justifică menținerea vreunei măsuri preventive față de acesta.

De altfel, fiind antrenor al unei echipe de fotbal, conform adeverinței depuse la dosar, trebuie să participe la stagii de pregătire care impun și deplasări în străinătate, situație imposibilă în contextul menținerii unei măsuri preventive de acest gen.

Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 145

1

C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanța de judecată, în cursul judecății de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus aceasta măsură.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.

Buna desfășurare a procesului penal presupune în esență, atingerea scopului procesului penal, astfel cum este consacrat de art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, contribuind la apărarea ordinii de drept și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legii.

Înalta Curte constată că pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, se impune prezența inculpatului în țară, pentru ca instanțele judiciare să aibă contact permanent cu acesta, în vederea audierii sale ori pentru a da lămuriri cauzei, ori de câte ori apare necesar.

Or, impunerea acestor obligații, alături de restricția la libertatea de mișcare, corespunde cerințelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind o ingerință prevăzută de lege, urmărind un scop legitim și fiind necesară într-o societate democratică, sub acest ultim aspect, instanța reținând totodată că măsura este proporțională cu scopul urmărit, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Așa cum se susține în mod temeinic și legal, în motivele scrise ale Ministerului Public, dreptul la liberă circulație, așa cum este garantat de art. 25 din Constituția României și art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Dreptului Omului nu este un drept absolut, ci el poate fi restricționat dacă această restricționare este proporțională cu scopul legitim urmărit.

Dreptul la liberă circulație în străinătate este garantat de art. 25 alin.  (1) din Constituția României, iar exercițiul acestei libertăți poate fi restrâns în condițiile art. 53 din Constituția României, numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, restrângerea poate fi dispusă numai daca este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății. Reglementarea constituțională este similară cu cea din art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. În speță, libera circulație a inculpatului este restrânsă printr-o măsură procesuală preventivă, fiind necesară pentru apărarea ordinii și desfășurarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, măsura fiind proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care a fost trimis în judecată, și condamnat.

În același timp, Curtea constată și că în cazurile privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în cursul judecății se pot lua împotriva inculpatului măsurile prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b) și c), iar potrivit art. 136 alin. (8), alegerea uneia dintre aceste măsuri se face ținându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele inculpatului și alte situații ce privesc persoana față de care se ia măsura, aceste condiții nefiind limitative ori absolute sau concomitente, așa cum rezultă din interpretarea textului menționat

În concluzie, nu se poate vorbi despre o încălcare a libertății de circulație a inculpatului, iar aplicarea măsurii restrictive de libertate nu aduce atingere existenței acestui drept, având în vedere justificarea măsurii preventive aplicată inculpatului de a nu părăsi țara.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea și va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând, va respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul G.S.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii de ședință din 21 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4689/111/2009.

Casează în parte încheierea atacată și, rejudecând, respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul G.S.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA