ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2367/2012

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08

(35/08), din data de 24 august 2009, Tribunalul Districtual (Landgericht) din

Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010) s-a dispus condamnarea

inculpatului Ț.C.V. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea următoarelor infracțiuni: falsificare de carduri de plată cu

funcțiune de garanție emisă în scop lucrativ și în grup infracțional organizat

în concurs formal, fraudă informatică și cu spionare de date comise în scop

lucrativ și în grup infracțional organizat în 3 cazuri, tentativă de

falsificare de cârduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop

lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acționat și în grup

infracțional organizat și falsificarea de carduri de plată cu funcțiune de

garanție comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă

în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 și 2, 152 b alin. (1)

și (2), 202 a alin. (1) și (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin.

(2), 52, 53 C. pen. german.

Ca situație de fapt,

s-a reținut că la data de 17 februarie 2007, inculpatul Ț.C.V. a instalat în

Munster, împreună cu alte persoane, la bancomatul de la banca SEB, situată în

Roggenmarket, o mască pe tastatură și dispozitivul de citit pe slotul de

introducere a cardurilor, fixându-le cu bandă adezivă.

Ulterior, inculpatul

a citit pe un laptop cu software corespunzător datele spionate, adică seriile

de cifre ale fiecărui PIN (21 seturi de date).

Apoi, folosindu-se de

carduri clonate au efectuat mai multe retrageri de bani.

În același fel au

acționat și la Banca S. din Dinslaken la data de 24 februarie 2007, iar la data

de 7 iulie 2007 în localitatea Osnabruck.

În luna decembrie

2007, inculpatul Ț.C.V. împreună cu alte persoane au acționat în mod similar în

Muhlacker, la data de 26 ianuarie 2008 în localitatea Herzogenrath, la 2

februarie 2008 în localitatea Stolberg, la 18 februarie 2008 în Bremerhaven, la

9 martie 2008 în Herzogenrath, iar în februarie au fost spionate mai multe

terminale POS din Olanda.

În raport cu faptele

reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită

condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr.

302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 pct.

1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele

inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind

elementele constitutive ale infracțiunilor concurente prev. de art. 24 alin.

(1) (3 fapte), art. 25, art. 27 alin. (1) (3 fapte) din Legea nr. 365/2002,

rap. la art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., art. 20 rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (4 fapte), art.

20 rap. la art. 27 alin. (1) cu aplic. art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. art. 24 din Legea nr. 365/2002 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În prezent,

condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul Bielefeld Brackwede - Germania.

Curtea a constatat că

sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a

condamnatului Ț.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei

sentințe a formulat în termen recurs persoana transferabilă Ț.C., solicitând

admiterea recursului prin anularea transferului și executarea pedepsei, în

continuare, în penitenciarul din Germania. Invocă disp. art. 8 Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al viață al persoanei

Examinând sentința

recurată prin prisma criticilor aduse, dar și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Față de numitului

Ț.C.V. s-a pronunțat Sentința penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08 (35/08), din data

de 24 august 2009, pronunțată de Tribunalul Districtual (Landgericht) din

Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010), prin care s-a dispus

condamnarea inculpatului Ț.C.V. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: falsificare de carduri de plată cu

funcțiune de garanție emisă în scop lucrativ și în grup infracțional organizat

în concurs formal, fraudă informatică și cu spionare de date comise în scop

lucrativ și în grup infracțional organizat în 3 cazuri, tentativă de

falsificare de carduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop

lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acționat și în grup

infracțional organizat și falsificarea de carduri de plată cu funcțiune de

garanție comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă

în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 și 2, 152 b alin. (1)

și (2), 202 a alin. (1) și (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin.

(2), 52, 53 C. pen. german.

Deși prin cererea

transmisă prin poștă la data de 21 noiembrie 2010, Ț.C.V. a solicitat să se ia

act că revine asupra consimțământului la transferarea sa într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii în țara de

origine, acestuia i s-a aplicat măsura expulzării, situație în care, potrivit

art. 3 parag. 1 din Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, nu este necesar acordul condamnatului la

transferarea sa.

Pe de altă parte, nu

există niciun indiciu care să justifice temerea inculpatului că, aflat în custodia

autorităților din România, există riscul de a fi supus unor agresiuni.

Înalta Curtea

constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a

condamnatului T.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr.

302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este

resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în

Germania pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare este definitivă și executorie,

la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din

durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către

instanța germană constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului

român.

În consecință,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

transferabilă T.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă T.C.V. împotriva

Sentinței penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă recurentul

persoană transferabilă la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA