ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2367/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08 (35/08), din data de 24 august 2009, Tribunalul Districtual (Landgericht) din Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010) s-a dispus condamnarea inculpatului Ț.C.V.

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: falsificare de carduri de plată cu funcțiune de garanție emisă în scop lucrativ și în grup infracțional organizat în concurs formal, fraudă informatică și cu spionare de date comise în scop lucrativ și în grup infracțional organizat în 3 cazuri, tentativă de falsificare de cârduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acționat și în grup infracțional organizat și falsificarea de carduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 și 2, 152 b alin. (1) și (2), 202 a alin. (1) și (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin. (2), 52, 53 C. pen.

german. Ca situație de fapt, s-a reținut că la data de 17 februarie 2007, inculpatul Ț.C.V. a instalat în Munster, împreună cu alte persoane, la bancomatul de la banca SEB, situată în Roggenmarket, o mască pe tastatură și dispozitivul de citit pe slotul de introducere a cardurilor, fixându-le cu bandă adezivă. Ulterior, inculpatul a citit pe un laptop cu software corespunzător datele spionate, adică seriile de cifre ale fiecărui PIN (21 seturi de date). Apoi, folosindu-se de carduri clonate au efectuat mai multe retrageri de bani. În același fel au acționat și la Banca S. din Dinslaken la data de 24 februarie 2007, iar la data de 7 iulie 2007 în localitatea Osnabruck. În luna decembrie 2007, inculpatul Ț.C.V.

împreună cu alte persoane au acționat în mod similar în Muhlacker, la data de 26 ianuarie 2008 în localitatea Herzogenrath, la 2 februarie 2008 în localitatea Stolberg, la 18 februarie 2008 în Bremerhaven, la 9 martie 2008 în Herzogenrath, iar în februarie au fost spionate mai multe terminale POS din Olanda. În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983. Astfel, faptele inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor concurente prev. de art. 24 alin. (1) (3 fapte), art. 25, art. 27 alin. (1) (3 fapte) din Legea nr. 365/2002, rap.

la art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 20 rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (4 fapte), art. 20 rap. la art. 27 alin. (1) cu aplic. art. 2 pct. 7 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. art. 24 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În prezent, condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul Bielefeld Brackwede - Germania. Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului Ț.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei sentințe a formulat în termen recurs persoana transferabilă Ț.C., solicitând admiterea recursului prin anularea transferului și executarea pedepsei, în continuare, în penitenciarul din Germania.

Invocă disp. art. 8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al viață al persoanei Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Față de numitului Ț.C.V. s-a pronunțat Sentința penală nr. 3 KLs 210 Js 201/08 (35/08), din data de 24 august 2009, pronunțată de Tribunalul Districtual (Landgericht) din Munster (rămasă definitivă la data de 7 iulie 2010), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului Ț.C.V.

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: falsificare de carduri de plată cu funcțiune de garanție emisă în scop lucrativ și în grup infracțional organizat în concurs formal, fraudă informatică și cu spionare de date comise în scop lucrativ și în grup infracțional organizat în 3 cazuri, tentativă de falsificare de carduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop lucrativ în 5 cazuri, la care într-unul din cazuri a acționat și în grup infracțional organizat și falsificarea de carduri de plată cu funcțiune de garanție comisă în scop lucrativ în concurs formal cu fraudă informatică comisă în scop lucrativ, prev. de art. 152 a alin. (1) cifra 1 și 2, 152 b alin. (1) și (2), 202 a alin. (1) și (2) coroborat cu 263 alin. (5), 22, 23, 25 alin. (2), 52, 53 C. pen.

german. Deși prin cererea transmisă prin poștă la data de 21 noiembrie 2010, Ț.C.V. a solicitat să se ia act că revine asupra consimțământului la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii în țara de origine, acestuia i s-a aplicat măsura expulzării, situație în care, potrivit art. 3 parag. 1 din Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, nu este necesar acordul condamnatului la transferarea sa. Pe de altă parte, nu există niciun indiciu care să justifice temerea inculpatului că, aflat în custodia autorităților din România, există riscul de a fi supus unor agresiuni.

Înalta Curtea constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului T.C.V., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Germania pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanța germană constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român. În consecință, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă T.C.V.

împotriva Sentinței penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă T.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 544/F din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință, azi 4 iulie 2012. Procesat de GGC - AA