ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 118/2016
Asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2015 (x/2015), sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de autoritățile judiciare germane față de numitul A., urmărit pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de parag. 152 AI nr. 1, 152 BI, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german, solicitându-se, totodată, luarea măsurii arestării provizorii.
Prin Procesul-verbal din 22 decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a adus la cunoștința persoanei solicitate A., după identificare, faptul că autoritățile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de parag. 152 AI nr. 1, 152 BI, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german.
Persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța din 22 decembrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 22 decembrie 2015, ora 10:40.
S-a atașat Dosarul nr. x/II-5/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care conținea: Procesul-verbal de depistare încheiat de I.G.P.R. - Poliția de Frontieră Aeroport la 21 decembrie 2015; Proces-verbal de predare a persoanei și bunurilor încheiat la 22 decembrie 2015; fișă dactiloscopică persoană solicitată; Proces-verbal verificare SIS întocmit de I.P.J. Ilfov - S.I.C. la 22 decembrie 2015; fișă de cunoaștere individuală, Proces-verbal de identificare, Proces-verbal de verificare la urmăriri, Proces-verbal de aducere la cunoștință a măsurii reținerii persoanei solicitate întocmite de I.P.J. Ilfov - S.I.C. la 22 decembrie 2015; fișă de cazier persoană solicitată; copie C.I. persoană solicitată; semnalare Biroul SIRENE Național din Germania din 21 iulie 2015 - în limba engleză și traducerea în limba română; Adresa nr. x/SIRENE/RR/LG emisă de MAI - IGPR - CCPI - Biroul SIRENE la 22 decembrie 2015; Sentința penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Milano.
În fața instanței, persoana solicitată a fost asistată de apărător ales.
Persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.
Prin Încheierea dată în cauză la 22 decembrie 2015 s-au dispus următoarele: în baza art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată s-a dispus arestarea preventivă provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu 22 decembrie 2015 până la 5 ianuarie 2016, inclusiv; s-a fixat termen la data de 4 ianuarie 2016, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.
A fost emis, în executarea acestei încheieri, pe numele persoanei solicitate, Mandatul de arestare (eaw - provizoriu) din 22 decembrie 2015.
La dosar a fost atașat mandatul european de arestare, în limba germană, în limba engleză și traducerea în limba română.
La termenul de astăzi, 4 ianuarie 2016, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință faptele pentru care se solicită predarea autorităților judiciare germane; faptul că poate beneficia de regula specialității.
Persoana solicitată nu a consimțit la predare, procedându-se la audierea sa, conform art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității.
Deliberând asupra probelor propuse, Curtea a încuviințat persoanei solicitate proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
A fost respinsă, ca nefiind utilă cauzei, solicitarea apărării de efectuare de verificări de autoritățile italiene în sensul de a se comunica situația executării acestei sentințe.
În cadrul probei cu înscrisuri, persoana solicitată, prin apărător ales, a depus Sentința penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Milano - traducere în limba română.
La termenul de astăzi, 4 ianuarie 2016, persoana solicitată, prin apărător ales, a invocat inadmisibilitatea sesizării, aspect pus în discuție la acest termen, împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care a făcut parte integrantă din prezenta sentință.
La același termen a fost pus în discuție și fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la solicitarea de constatare a inadmisibilității sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a constatat următoarele:
Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, modificată, invocate de apărare în susținerea solicitării de constatare a inadmisibilității sesizării, reglementează principiul "non bis in idem".
Conform alin. (1) al acestui articol: "Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate sau dacă s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei și a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora."
Aceste dispoziții au reglementat situația coexistenței mai multor cauze sau hotărâri ce vizează fondul cauzei, interpretare ce derivă din însăși natura principiului "non bis in idem" și este susținută de conținutul dispozițiilor legale anterior expuse, dispoziții ce au făcut referiri de hotărâri de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.
Or, în cauză, autoritățile italiene nu au procedat la judecarea pe fond a cauzei, ci doar au soluționat o cerere de predare a persoanei solicitate către autoritățile germane, cerere formulată în baza aceluiași mandat european de arestare ca și cel invocat în cauza de față, respectiv în baza Mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach.
În consecință, Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi reținută incidența art. 8 din Legea nr. 302/2004, modificată, în cauză nefiind incident principiul "non bis in idem".
În raport cu acestea, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de persoana solicitată, prin apărător ales, de constatare a inadmisibilității sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a apreciat că se impune admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, în cauză fiind îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea asigura punerea în executare a mandatului european de arestare.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 7 ianuarie 2016, persoana solicitată A. a formulat contestație.
La data fixată pentru soluționarea contestației, respectiv 29 ianuarie 2016, apărătorul ales al contestatorului a solicitat, în esență, admiterea contestației, în condițiile în care persoana solicitată se află în executarea unei pedepse și există un refuz al autorităților italiene cu privire la extrădare.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte reține că este nefondată pentru următoarele motive:
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004.
Astfel, din examinarea Mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach, rezultă că s-a emis un mandat de arestare pentru numitul A., cetățean român, acesta fiind condamnat prin sentința penală pronunțată de Instanța Locală Monchengladbach la 31 mai 2012, definitivă la 9 mai 2012, în Dosarul nr. x/09-42/10, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunile prevăzute de parag. 152 AI nr. l, 152 Bl, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 7 februarie 2009, persoana solicitată, împreună cu un complice neidentificat, au spionat cardurile bancare ale clienților băncii B., Rathenaustrasse, Niederkruchten, prin instalarea unui cititor de carduri și a unei camere unui bancomat, procedeu prin care au obținut datele cardurilor bancare ale tuturor clienților ce au folosit acel bancomat;
La data de 25 aprilie 2009, persoana solicitată și un alt complice, neidentificat, au modificat în același mod un bancomat din Sparkasse, Junkershutte 2, în Viersen; cardurile bancare donate erau apoi folosite la bancomate în Italia, în scopul retragerii din conturile deținătorilor, în această modalitate fiind retrași, în total, 61.565 euro.
La datele de 29 mai 2009 și 30 mai 2009 persoana solicitată și un complice necunoscut au instalat un cititor de carduri și o cameră la un bancomat din Sparkasse, Dorfstrasse in Geldern, în acest caz, însă, nici un card nu a fost clonat deoarece s-a descoperit modificarea.
S-a reținut că faptele sus-menționate au corespondent în C. pen. român, reprezentând infracțiunile prevăzute de art. 365 alin. (2) noul C. pen., art. 250 alin. (1) C. pen., art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 313 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte constată că instanța a apreciat corect că în cauză nu există nici un motiv de refuz de executare a mandatului european, din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Într-adevăr, persoana solicitată a fost supusă unei proceduri de executare a mandatului european de arestare în Italia, iar prin Sentința penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Milano a fost refuzată predarea către autoritatea judiciară germană a persoanei solicitate A. pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach.
De asemenea, s-a dispus ca persoana solicitată să ispășească în Italia pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată de Judecătoria din Monchengladbach prin sentințele din 31 mai 2010 și 27 septembrie 2011, sentințe care au fost recunoscute, măsura preventivă a arestului la domiciliu fiind revocată. Această împrejurare nu reprezintă însă motiv de refuz (obligatoriu sau facultativ) al predării persoanei solicitate, în sensul dispozițiilor art. 98 alin. (1), (2) și art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Un alt aspect care confirmă justețea deciziei atacate constă în aceea că, deși sentința invocată de persoana solicitată a fost pronunțată la 6 noiembrie 2013 de autoritățile italiene, Biroul SIRENE Național din Germania a introdus semnalarea pe numele persoanei solicitate la 21 iulie 2015, deci ulterior, iar din formularul M transmis de SIRENE Germania la 22 decembrie 2015 rezultă că alerta privind persoana solicitată este încă activă.
Or, autoritățile care au introdus semnalarea sau au emis mandatul european de arestare sunt singurele competente a decide cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, respectiv retragerea acestuia, conform art. 103
1
alin. (1), respectiv art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Prin urmare, având în vedere că decizia în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare nu a fost revocată și mandatul european de arestare nu a fost retras de autoritățile emitente, autoritatea solicitată nu poate pune în discuție legalitatea semnalării ori a mandatului european de arestare.
Cu privire la refuzul de predare exprimat de persoana solicitată, Înalta Curte reține că acest refuz nu a fost justificat de persoana solicitată prin legăturile sale cu statul solicitat și nici nu a cerut executarea în România a pedepsei aplicate a autoritățile judiciare germane.
Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 1/F din 4 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 1/F din 4 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2016.