ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2016

Decizia nr. 51/2016

Prin sentința penală nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la luarea măsurii arestării și executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A.

În baza art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea mandatului de arestare european emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, Germania, împotriva persoanei solicitate A.

S-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, de la 16 ianuarie 2016 la 14 februarie 2016 inclusiv.

S-a constatat că persoana urmărită nu a fost de acord sa fie predată și nu a renunțat la regula specialității.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată în prezenta cauză din 01 ianuarie 2016, ora 07.45, la zi.

S-a dispus ca minuta să fie comunicată autorității judiciare emitente, Direcției Drept Internațional Cooperare Judiciară din Ministerul Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din I.G.P.

S-a dispus, de asemenea, ca onorariul interpretului să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea din 01 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, (rămasă definitivă prin respingerea contestației persoanei solicitate A. conform încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din 06 ianuarie 2016), în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile, de la 01 ianuarie 2016 la 15 ianuarie 2016 inclusiv.

S-a reținut că, prin semnalarea din 21 septembrie 2015, transmisă în Sistemul Informatic Schengen, autoritățile judiciare din Germania, respectiv Parchetul Duisburg, au introdus o alertă cu privire la arestarea în vederea predării a numitului A.

Prin sesizarea transmisă la data de 01 ianuarie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat arestarea în vederea predării a numitului A., înainte de transmiterea mandatului european, în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, împotriva persoanei solicitate A., cetățean turc, urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în cantități mari, prev. de parag. 1, 3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german.

Persoana indicată în semnalarea formulată de autoritățile judiciare germane a fost identificată în România.

S-a constatat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 01 ianuarie 2016, ora 07.45, până la data de 02 ianuarie 2016, ora 07.45, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1/2016.

S-a reținut că, potrivit art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen, în vederea arestării, echivalează cu un mandat european de arestare.

Prin semnalarea menționată s-a reținut că „la începutul anului 2012, la data de 30 ianuarie 2012, acționând în baza unui plan bine stabilit, ce viza o lungă perioadă de timp, B. și C., judecați separat și persoana în cauză A., au decis sa facă trafic cu cannabis, în cantități considerabile, astfel încât să aibă o sursă regulată de venit care să le acopere cererea de cannabis, în principal în districtul Duisburg - Hochfeld, pe scară largă.

În cadrul acestui grup de făptuitori, persoana în cauză A. era „mâna dreaptă” a lui C., judecat separat, și era responsabil cu realizarea instrucțiunilor acestuia din urmă, și anume organizarea vânzătorilor de stradă, portionarea cannabis-ului în cantități mici și livrarea acestora către vânzătorii de stradă.

În total, cel puțin 14 kilograme de cannabis au fost aduse din Olanda și au fost vândute consumatorilor finali din Duisburg - Hochfeld de către A. și C., conform planului criminal bine stabilit de aceștia”.

La procuror, persoana solicitată a declarat următoarele:

„Nu am obiecțiuni cu privire la identitate. Nu recunosc faptele descrise în semnalare de către autoritățile germane. Este adevărat, am fost în Germania, în anul 2012, dar nu-mi amintesc dacă în ianuarie 2012 mă aflam sau nu în Germania. Nu doresc că merg în Germania pentru judecarea faptelor reținute în sarcina mea. Nu am afaceri judiciare în România. Nu sunt căsătorit, dar logodnica mea este româncă și este însărcinată, urmând să ne căsătorim. Precizez că C. și B., persoanele despre care se amintește în semnalarea emisă de autoritățile germane, sunt liberi, fac parte din mafie și în prezent se află în Germania. De asemenea, subliniez că eu și familia mea suntem în pericol pentru că cei doi sunt foarte periculoși. Aceștia sunt cunoscuți atât în Turcia, cât și în Germania de către autorități ca fiind persoane foarte periculoase”.

În raport de faptele descrise anterior, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare și al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, s-a apreciat că este necesară luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, conform art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la luarea măsurii arestării și executarea mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate A., instanța de fond a constatat următoarele:

Mandatul de arestare european, emis la data de 11 mai 2015 de către Parchetul Duisburg, a fost tradus legalizat în limba română și depus în data de 07 ianuarie 2016, la Curtea de Apel București, secția penală; mandatul este emis împotriva persoanei solicitate A., cetățean turc, urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în cantități mari, prev. de parag. 1, 3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, s-a constatat că acestea respectă dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv mandatul conține următoarele informații:

a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate;

b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente;

c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și 96 din prezenta lege;

d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 96;

e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită, respectiv, în speță, pedeapsa maximă posibilă prevăzută de legea germană este de 15 ani închisoare;

g) dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.

De asemenea, s-a constatat că mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1 a legii menționate.

Astfel, prin acest mandat definitiv, se retine că: „numiții B., C., urmăriți separat și învinuitul A., au hotărât la începutul anului 2012, cel târziu în data de 30 ianuarie 2012, ca în colaborare, prin împărțirea sarcinilor, pe o perioadă îndelungată, să facă comerț în special cu marijuana, în cantități depășind nivelul unor cantități mici. Numiții și-au procurat astfel o sursă de venit, acoperind în special în cartierul Duisburg - Hochfeld, în stil mare, necesarul de stupefiante, prin furnizarea de marijuana. În cadrul grupului de făptuitori, numiții B., C. și învinuitul A. erau parteneri de afaceri cu drepturi egale, îndeplinind sarcini diferite. Numitul C., urmărit separat, coordona în principal procurarea și desfacerea marijuanei în cadrul comerțului stradal organizat de el.

Pentru desfacerea marijuanei, numitul C., urmărit separat, folosea o rețea de curieri și mesageri care dădeau curs instrucțiunilor sale. Alături de numitul C., urmărit separat, se afla învinuitul A., în calitate de „mână dreaptă”, răspunzător pentru punerea în practică a indicațiilor numitului C., pentru organizarea vânzătorilor stradali, precum și pentru împărțirea marijuanei în porții mici și pentru transmiterea acestora către vânzătorii stradali.

Numitul C., urmărit separat, achiziționa marijuana în principal de la numitul B., urmărit separat. Acesta achiziționa marijuana în cantități mari prin intermediul numitului D., urmărit separat, din Olanda.

Din inițiativa numitului B., urmărit separat, s-au efectuat în orice caz în lunile februarie și martie 2012, la un interval de circa 2 săptămâni, circa 3 deplasări auto ale numitului D. în localitatea Venlo din Olanda, acesta fiind însoțit de regulă de către numitul B., urmărit separat. Folosindu-se contactul intermediat de numitul D., învinuitul B. a achiziționat acolo cu ocazia fiecărei deplasări cel puțin 3 kilograme și o dată cel puțin 8 kilograme marijuana la un preț de 4,20 euro până la 4,40 euro per gram, cantități pe care le-au introdus împreună în Germania. În total au fost importate în modul arătat mai sus cel puțin 14 kilograme de marijuana. Conform rezoluției lor infracționale comune, învinuitul A., precum și numitul C., urmărit separat, au vândut marijuana unor clienți finali în Duisburg - Hochfeld”.

Cu privire la conținutul semnalării, s-a reținut că acesta concordă cu cel al mandatului european, cu singura diferență a menționării greșite în semnalare a tipului de drog, cannabis în loc de marijuana.

Verificând, la data de 12 ianuarie 2016, valabilitatea mandatului european, instanța de fond a constatat că acesta a fost transmis pe cale oficială și nu există nicio dovadă că ar fi fost revocat de către autoritatea emitentă, cum a susținut apărarea persoanei solicitate, care a făcut referire doar la o convorbire telefonică, avută de persoana solicitată cu un avocat din Germania și la un număr de dosar, fără a se face niciun început de probă în acest sens.

În fața instanței, asistată de apărător ales, persoana urmărită nu a fost de acord sa fie predată, nu a renunțat la regula specialității și a declarat că nu este de acord să fie transferată în Germania pentru rezolvarea problemei ce face obiectul mandatului european de arestare, întrucât este nevinovată.

Instanța a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002 [art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată].

Având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina lui A. figurează printre cele prevăzute de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, și sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate, a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, acestea nu au fost supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări.

Totodată, s-a constatat că nu există niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, printre acestea nefigurând refuzul persoanei solicitate de a fi predată sau invocarea nevinovăției penale, care poate fi stabilită doar de autoritatea judiciară emitentă a mandatului european.

S-a reținut că persoana solicitată nu figurează urmărită pe teritoriul României pentru fapte penale (procesul-verbal de depistare din care rezultă că persoana solicitată nu figurează urmărită la momentul reținerii).

Potrivit art. 111 alin. (1) din aceeași lege, s-a stabilit că predarea se va realiza de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. Prin urmare, s-a reținut că legea nu permite o predare a persoanei solicitate în stare de arest la domiciliu, astfel cum a cerut apărarea.

De asemenea, a fost avut în vedere că s-a invocat de către apărare posibilitatea ca viața persoanei solicitate sau a familiei acesteia să fie pusă în pericol, după predarea sa în Germania, însă nu s-au indicat probele care să facă credibile aceste împrejurări.

Împotriva sentinței penale anterior menționate a formulat contestație persoana solicitată A.,

susținând că se impune admiterea căii de atac, desființarea încheierii atacate și, pe fond, dispunerea unei alte măsuri preventive, mai blânde, pe perioada desfășurării procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare. Referitor la acesta din urmă, contestatorul persoană solicitată a susținut că nu mai este valabil, solicitarea formulată de către statul german, prin sistemul Sirene 2, nefiind suficientă în procedura de față.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul ales al contestatorului persoană solicitată și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată,

pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 11 mai 2015, Parchetul Duisburg din Germania a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., urmărită pentru săvârșirea, pe teritoriul Germaniei, a infracțiunii de trafic de droguri în cantități mari, prev. de parag. 1,3, 29 (1), 29A din Legea germană privind narcoticele, parag. 25 (2), 53 din Codul penal german. Din examinarea prevederilor legale aplicabile, se constată că infracțiunea imputată se regăsește printre cele enumerate în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menționată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că nu există motive de refuz dintre cele menționate în art. 98 din aceeași lege.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, judecătorul se poate pronunța prin sentință deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiași articol, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

Procedându-se de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare germane și că nu renunță la beneficiul regulii specialității. Cât privește invocarea nevinovăției de către persoana solicitată sub aspectul faptelor imputate, acest aspect, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, urmează a fi analizat de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.

Referitor la critica apărării vizând valabilitatea mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

În cauză există o semnalare transmisă în Sistemul de Informații Schengen de către autoritățile judiciare din Germania, care au introdus o alertă cu privire la arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., iar potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, o astfel de semnalare echivalează cu un mandat european de arestare.

Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă niciun element care să demonstreze că mandatul european de arestare ce se solicită a fi pus în executare ar fi fost revocat de către autoritatea emitentă, actualitatea acestuia fiind de necontestat.

De asemenea, nu poate fi primită nici solicitarea contestatorului, formulată prin apărător, în sensul de a se dispune față de acesta o măsură preventivă mai blândă, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, din care rezultă că atunci când instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de către Parchetul Duisburg din Germania cu privire la persoana solicitată A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare solicitante, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestație invocate nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

Onorariul cuvenit interpertului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 340 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 140 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpertului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2016.