ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4149/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4149/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta U.F.S. a chemat în judecată C.J.P. Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că a fost născută în localitatea de refugiu a părinților săi, care au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege. Astfel, reclamanta a precizat că părinții săi au locuit în Cernăuți, iar în anul 1941 au fost deportați din localitatea de domiciliu în lagărul din Transnistria, iar din august 1944, pentru că armata sovietică a ocupat și localitatea în care se afla lagărul, părinții reclamantei s-au refugiat în România, în orașul Dorohoi, aceasta fiind localitatea unde s-a născut reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 403 din 5 mai 2008 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-și schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite, iar reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, că reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile legale invocate, întrucât nu are calitatea de refugiat, deoarece nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu a părinților săi.
Recurenta a concluzionat că reclamanta s-a născut pe teritoriul statului român și nu a suferit persecuții din motive etnice. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.
Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în timpul strămutării părinților săi și care astfel au suferit toate consecințele negative ale faptului strămutării. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. (...) Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.
Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Pe de altă parte, este de reținut și aspectul că se află la dosarul de fond, Decizia nr. 658/2000 emisă de D.G.M.P.S.-Cluj, prin care a fost recunoscut statutul de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, mamei reclamantei, numita F.C. situație care determină acordarea dreptului și pentru reclamantă. Pronunțarea unei soluții diferite pentru persoane aflate în situații identice ar duce la încălcarea principiului de drept al echității și la încălcarea egalității în drepturi, principiu fundamental prevăzut de Constituția României.
Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.Cluj împotriva sentinței civile nr. 403 din 5 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.