ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4248/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Suceava, reclamanții R.M. și A.T. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției și Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța,

aceștia să fie obligați la menținerea indemnizației de încadrare brută lunară

corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 1 decembrie .2003

până la data de 31 martie 2006, iar începând cu data de 1 aprilie 2006 să se

procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge

sporurile legale cuvenite, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor

drepturilor salariale rezultate din încadrarea lor, prin acordarea greșită a

coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 1 decembrie 2003

– 31 martie 2006 și de 15 în loc de 17 pentru perioada 1 aprilie 2006 și în

continuare, ținându-se seama de sporurile legale cuvenite, actualizate cu

indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că până la data de 1 decembrie 2003 au îndeplinit funcția de judecători

financiari în cadrul Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Suceava,

fiind salarizați la nivelul acelorași funcții din cadrul Curții de apel,

potrivit art. 56 din O.G. nr. 83/2000, prevederi menținute prin O.U.G. nr. 177/2002.

Prin decizia nr. 418 din 12 iunie 2007,

Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentința și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3187 din 5

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată

de pârâtul Ministerul Justiției.

A respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamanții R.M. și A.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției și Tribunalul Suceava.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de personal din sistemul justiției, persoanele nemulțumite de modul

de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație la organele de

conducere ale Ministerului Justiției, iar împotriva hotărârilor date în acest

sens se poate face plângere în termen de 30 de zile la Curtea de Apel

București. În temeiul acestor dispoziții legale este obligatorie parcurgerea

procedurii administrative prealabile sesizării instanței de judecată. Instanța sesizată

cu o astfel de cerere nu poate trece la verificarea pretențiilor reclamanților

decât în măsura în care, ca urmare a procedurii prealabile, Ministerul

Justiției ar fi refuzat recunoașterea pretențiilor ori le-ar fi considerat

nelegale. Astfel, nesocotind prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006

aplicabile în speță, reclamanții au formulat pretențiile mai sus menționate,

fără ca mai înainte să se fi adresat Ministerului Justiției în acest sens.

Împotriva sentinței civile sus menționate

au declarat recurs R.M. și A.T.

Recurenții-reclamanți susțin în esență,

nelegalitatea hotărârii pentru faptul că obiectul cererii de chemare în

judecată nu se circumscrie contenciosului administrativ, ci legislației muncii,

astfel că în mod greșit s-a apreciat că se impune efectuarea procedurii

prealabile, anterioare promovării acțiunii.

Prin urmare, în mod greșit cauza a fost

soluționată având în vedere excepția inadmisibilității, invocându-se ca

argumente de drept prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, deoarece

dispozițiile din Codul Muncii se aplică cu prioritate, iar raportul juridic

dedus judecății este unul de dreptul muncii.

Recurenții-reclamanți, pe fondul cauzei,

precizează că drepturile pretinse s-au născut anterior intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 177/2002, fiindu-le stabilite în baza prevederilor din Legea nr. 50/1996,

fiind drepturi câștigate care se impuneau a fi menținute integral în cazul

transferurilor ce i-au vizat.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului motivat pe faptul că în

mod irevocabil s-a stabilit atât natura pricinii cât și competența, precum și

faptul că sentința nr. 3187/2007 recurată, nu era susceptibilă de recurs, fiind

irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006.

Având în vedere motivele ce privesc

fondul cauzei, apreciind că acestea sunt nefondate, se solicită respingerea

recursului, întrucât soluția de respingere a acțiunii reclamanților este

corectă.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis

în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul litigiului privește salarizarea

reclamanților stabilită în baza O.U.G. nr. 177/2002 ulterior trecerii acestora

din funcția de judecător financiar la Curtea de Conturi în funcția de judecător

în baza prevederilor O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea activității

jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către

instanțele judecătorești.

În raport de obiectul cererii de chemare

în judecată, rezultă cu evidență faptul că litigiul privește acordarea unor

drepturi salariale solicitate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006,

cu modificările și completările ulterioare.

În prezent, competența de soluționare a

unor astfel de litigii este reglementată de O.U.G. nr. 75/2008.

Dispozițiile art. I și II alin. (1)

din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor

aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în M.OF. Partea I, nr. 462

din 20 iunie 2008 prevăd:

„Art.I – (1) Cererile

având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul

salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul

justiției, aprobată cu modificări și completări din Legea nr .45/2007, cu

modificările și completările ulterioare, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007

privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești

și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din

sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu

modificările ulterioare, sunt soluționate în primă instanță, de curțile de

apel.

(2) Recursul împotriva hotărârilor

pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Art. II– (1) Dispozițiile art. I se

aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea

cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din

sistemul justiției, începute sub legea anterioară.

(2) Cauzele prevăzute la alin. (1)

aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare curților de

apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac”.

Din interpretarea dispozițiilor

citate rezultă că acțiunea formulată de reclamanți este de competența curții de

apel, ca instanță de drept comun, iar nu ca instanță de contencios

administrativ.

Întrucât cererea reclamanților a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 19 iulie 2007, nefiind

soluționată în mod irevocabil, sunt incidente dispozițiile art. II din O.U.G.

nr. 75/2008, potrivit cărora normele de competență cuprinse la art. I din

ordonanța de urgență se aplică și proceselor în curs de judecată.

Astfel fiind, rezultă că Secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a

pronunțat sentința recurată cu încălcarea normelor de competență sus

menționate, în raport de care competența materială de soluționare a cauzei

revenea Secției civile a Curții de Apel Suceava, ca instanță în a cărei rază

teritorială își au domiciliul reclamanții și căreia cauza trebuia să îi fie

trimisă, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin încheiere

care nu este supusă niciunei căi de atac.

Față de cele arătate, pentru motivul

de casare prevăzut de art. 304

1

cu referire la art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., în temeiul art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008, Înalta Curte va

casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare, Curții

de Apel Suceava, secția civilă.

În raport de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., este de prisos examinarea celorlalte critici ale recurenților, cât

și susținerile intimatului-pârât din întâmpinare, ca urmare a faptului că în

analiza recursului s-a acordat întâietate motivelor ce au vizat competența

materială de soluționare a cauzei care se încadrează în categoria excepțiilor

absolute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.M. și de A.T.

împotriva sentinței civile nr. 3187 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

noiembrie 2008.