ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4248/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, reclamanții R.M. și A.T.

au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la menținerea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 1 decembrie .2003 până la data de 31 martie 2006, iar începând cu data de 1 aprilie 2006 să se procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor drepturilor salariale rezultate din încadrarea lor, prin acordarea greșită a coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 1 decembrie 2003 – 31 martie 2006 și de 15 în loc de 17 pentru perioada 1 aprilie 2006 și în continuare, ținându-se seama de sporurile legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că până la data de 1 decembrie 2003 au îndeplinit funcția de judecători financiari în cadrul Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Suceava, fiind salarizați la nivelul acelorași funcții din cadrul Curții de apel, potrivit art. 56 din O.G. nr. 83/2000, prevederi menținute prin O.U.G. nr. 177/2002. Prin decizia nr. 418 din 12 iunie 2007, Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentința și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 3187 din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtul Ministerul Justiției.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții R.M. și A.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, persoanele nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație la organele de conducere ale Ministerului Justiției, iar împotriva hotărârilor date în acest sens se poate face plângere în termen de 30 de zile la Curtea de Apel București. În temeiul acestor dispoziții legale este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile sesizării instanței de judecată.

Instanța sesizată cu o astfel de cerere nu poate trece la verificarea pretențiilor reclamanților decât în măsura în care, ca urmare a procedurii prealabile, Ministerul Justiției ar fi refuzat recunoașterea pretențiilor ori le-ar fi considerat nelegale. Astfel, nesocotind prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 aplicabile în speță, reclamanții au formulat pretențiile mai sus menționate, fără ca mai înainte să se fi adresat Ministerului Justiției în acest sens. Împotriva sentinței civile sus menționate au declarat recurs R.M. și A.T. Recurenții-reclamanți susțin în esență, nelegalitatea hotărârii pentru faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie contenciosului administrativ, ci legislației muncii, astfel că în mod greșit s-a apreciat că se impune efectuarea procedurii prealabile, anterioare promovării acțiunii.

Prin urmare, în mod greșit cauza a fost soluționată având în vedere excepția inadmisibilității, invocându-se ca argumente de drept prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, deoarece dispozițiile din Codul Muncii se aplică cu prioritate, iar raportul juridic dedus judecății este unul de dreptul muncii. Recurenții-reclamanți, pe fondul cauzei, precizează că drepturile pretinse s-au născut anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 177/2002, fiindu-le stabilite în baza prevederilor din Legea nr. 50/1996, fiind drepturi câștigate care se impuneau a fi menținute integral în cazul transferurilor ce i-au vizat. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului motivat pe faptul că în mod irevocabil s-a stabilit atât natura pricinii cât și competența, precum și faptul că sentința nr. 3187/2007 recurată, nu era susceptibilă de recurs, fiind irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din O.U.G.

nr. 27/2006. Având în vedere motivele ce privesc fondul cauzei, apreciind că acestea sunt nefondate, se solicită respingerea recursului, întrucât soluția de respingere a acțiunii reclamanților este corectă. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul litigiului privește salarizarea reclamanților stabilită în baza O.U.G. nr. 177/2002 ulterior trecerii acestora din funcția de judecător financiar la Curtea de Conturi în funcția de judecător în baza prevederilor O.U.G.

nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă cu evidență faptul că litigiul privește acordarea unor drepturi salariale solicitate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare. În prezent, competența de soluționare a unor astfel de litigii este reglementată de O.U.G. nr. 75/2008. Dispozițiile art. I și II alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în M.OF. Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008 prevăd: „Art.I – (1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări din Legea nr .45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate în primă instanță, de curțile de apel. (2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. II– (1) Dispozițiile art. I se aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară. (2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac”. Din interpretarea dispozițiilor citate rezultă că acțiunea formulată de reclamanți este de competența curții de apel, ca instanță de drept comun, iar nu ca instanță de contencios administrativ. Întrucât cererea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 19 iulie 2007, nefiind soluționată în mod irevocabil, sunt incidente dispozițiile art. II din O.U.G.

nr. 75/2008, potrivit cărora normele de competență cuprinse la art. I din ordonanța de urgență se aplică și proceselor în curs de judecată. Astfel fiind, rezultă că Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a pronunțat sentința recurată cu încălcarea normelor de competență sus menționate, în raport de care competența materială de soluționare a cauzei revenea Secției civile a Curții de Apel Suceava, ca instanță în a cărei rază teritorială își au domiciliul reclamanții și căreia cauza trebuia să îi fie trimisă, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Față de cele arătate, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 1 cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., în temeiul art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008, Înalta Curte va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare, Curții de Apel Suceava, secția civilă. În raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., este de prisos examinarea celorlalte critici ale recurenților, cât și susținerile intimatului-pârât din întâmpinare, ca urmare a faptului că în analiza recursului s-a acordat întâietate motivelor ce au vizat competența materială de soluționare a cauzei care se încadrează în categoria excepțiilor absolute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.M. și de A.T. împotriva sentinței civile nr. 3187 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.