ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra plângerii de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4988/1/2008 la 10 iunie 2008 petiționara G.M.M., în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., a formulat plângere penală împotriva ordonanței nr. 5055/P/2006 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
În motivarea plângerii, petiționara a arătat că, în ziua de 2 iulie 2006,
a fost victima unui accident de circulație pe strada Canal Timiș din Brașov,
urmare căruia a necesitat 40 - 45 zile îngrijiri medicale.
Accidentul a fost produs ca urmare a culpei exclusive a conducătorului auto B.C. aflat la volanul autoturismului, care deși intrase într-o curbă periculoasă, fără să se asigure în oglindă montată în acea zonă, m-a surprins în traversarea străzii.
Deși a observat că a lovit-o, în loc să-i acorde primul ajutor așa cum
era firesc, a apostrofat-o să iasă de sub mașină pentru că se grăbea. În loc să o transporte la spital și să anunțe la poliție evenimentul rutier în care a fost implicat, a dus-o acasă la ea și a abandonat-o.
Cauza penală a trenat aproape 2 ani, fiind instrumentată fără participarea sa.
Deși s-a început urmărirea penală pentru faptele de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, spre surprinderea sa, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus încetarea urmăririi penale pentru prima faptă și scoaterea de sub urmărire penală și sancționarea administrativă a învinuitului pentru cea de-a doua faptă.
Prin ordonanța cu nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Brașov a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în sumă de 1.000 lei, încetarea urmăririi penale față de același învinuit pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.
Împotriva ordonanței, în termen legal a făcut plângere pe care a adresat-o conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Prin ordonanța cu nr. 1169/11/2/2008 din 9 mai 2008 ce i-a fost
comunicată pe 15 mai 2008, prim procurorul adjunct al parchetului a
dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii și menținerea ordonanței
atacate.
Petiționara a arătat că înțelege să se plângă împotriva acestei soluții, apreciind că s-a dispus ilegal încetarea urmăririi penale pentru
infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 181
C. pen., întrucât nu a făcut plângerea în termenul de două luni de la data când a cunoscut autorul faptei.
De asemenea, a mai menționat că acesta a abandonat-o în locuința
sa fără să lase vreo dată de identificare, astfel că ulterior a aflat cum se numește, moment în care a depus plângerea.
Totodată, petiționara a considerat că soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este nelegală și netemeinică.
În condițiile în care autorul faptei a perceput direct evenimentul, a văzut că era grav accidentată, în loc să se preocupe de situația sa, s-a precipitat să o transporte la domiciliu, pentru a evita o cercetare a împrejurărilor și dinamicii accidentului, suspectându-l cel puțin după felul în care s-a purtat că a evitat de fapt o testare a alcoolemiei.
În mod greșit procurorul a apreciat că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Este evident că învinuitul a intenționat să ascundă producerea evenimentului rutier pentru a evita o recoltare a probelor biologice.
Conduita sa a fost lipsită de omenie, el văzând situația în care se afla și care impunea o deplasare la cea mai apropiată unitate spitalicească.
Lejeritatea cu care a fost tratată învinuitul prin soluția de scoatere de
sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este în totală discordanță cu împrejurările în care s-a produs fapta, încurajându-se astfel o conduită nelegală a conducătorilor auto, în condițiile în care numărul și gravitatea accidentelor auto sunt în continuă creștere, considerând că politica penală a organelor judiciare trebuie să țină cont de aceste realități și să descurajeze astfel de fapte.
În consecință, petiționara a solicitat admiterea plângerii sale, desființarea soluției parchetului, iar în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. c) C. proc. pen., reținerea cauzei spre rejudecare și condamnarea învinuitului B.C.C. pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.
Prezentei plângeri, au fost anexate copia ordonanței de la 9 mai
2008 dată de prim procuror adjunct în lucrarea cu nr. 1169/11-2/2008 a
parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, precum și obiecțiuni la ordonanța din 9 mai 2008, aflate la dosarul Înaltei Curți.
Prin adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov s-a solicitat trimiterea dosarului nr. 5055/P/2006, în vederea soluționării plângerii formulată de petiționara G.M.M., adresă aflată la dosarul Înaltei Curți, fiind atașat prezentei cauze dosarul solicitat, dosar ce a fost înaintat cu adresă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov înregistrată prin R.G. a instanței supreme sub nr. 3155 la 30 iunie 2008.
La dosarul cauzei au fost depuse o cerere din partea apărătorului intimatului B.C.C., precum și împuternicirea avocațială a apărătorului ce au fost transmise prin fax la data de 5 septembrie 2008, aflate la dosarul Înaltei Curți.
În cererea depusă, apărătorul intimatului a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov ori amânarea judecății cauzei pentru un alt termen în vederea asigurării apărării, la acest termen neputând fi prezent având procese angajate mult anterior, unele dintre ele în stare de judecată.
La termenul de astăzi, au lipsit petiționara G.M.M. și intimatul B.C.C.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție competența Înaltei Curți în judecarea plângerii de față.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în baza art. 278
1
alin. (
13) C. proc. pen., trimiterea plângerii, spre competentă soluționare, Judecătoriei Brașov.
Examinând plângerea formulată de petiționara G.M.M., în condițiile art. 278
1
C. proc. pen., împotriva
ordonanței nr. 5055/P/2006, din 31 martie 2008, a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Brașov, Înalta Curte constată că aceasta a fost greșit îndreptată la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin ordonanța din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, dată în dosarul nr. 5055/P/2006, procurorul, în temeiurile art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. b
1
)
C. proc. pen.
, art. 18
1
C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., art. 242
C. proc. pen., raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
și art. 10 lit. f) C. proc. pen., a dispus 1) scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului B.C.C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. 2) încetarea urmăririi penale față de B.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. 3)
aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei care urmează a fi achitată în contul nr. 20220103 la Trezoreria Brașov iar chitanța se va
depune la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 4) în baza art. 192 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d)
C. proc. pen. și art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c), cheltuielile judiciare în
cuantum de 40 lei vor fi suportate de către învinuit și de către partea vătămată în părți egale, suma menționată, urmând a fi depusă în contul nr. 201700116 la Trezoreria Brașov iar chitanța se va depune la grefa parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 4) soluția se va comunica: învinuit: B.C.C., Parte vătămată: G.M.M. împotriva soluției se poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării, în baza art. 278 alin. (3) C. proc. pen., la prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
În considerentele ordonanței, procurorul a arătat că în data de 2 iulie
2006, în jurul orelor 14,00, învinuitul, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B 40633 09/05 a accidentat-o pe G.M.M. care se angajase în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure. După producerea accidentului victima a fost transportată la domiciliul propriu de către autor.
În urma producerii accidentului, victima a suferit vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale în cuantum de 40 - 45 de zile.
A doua zi, martora R.M. (soacra făptuitorului) a trecut pe la domiciliul părții vătămate și i-a transmis datele învinuitului.
Plângerea penală a fost formulată la data de 6 septembrie 2006, deci la mai mult de 2 luni de la data de când partea vătămată a cunoscut datele persoanei care s-a făcut vinovată de producerea accidentului.
Având în vedere acestea, în cauză s-a constatat incidența art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1)
din O.U.G. nr. 195/2002 republicată s-a constatat că prin atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite, a modalității de comitere a faptei, a faptului că învinuitul nu este cunoscut cu antecedente penale și nu au existat urmări grave, în cauză urmează a se dispune scoaterea de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative, această măsură considerându-se a fi suficientă pentru atingerea scopului legii penale.
Împotriva acestei ordonanțe, petiționara G.M.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța de la 9 mai 2008 dată de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în dosarul cu nr. 1169/11-2/2008, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., s-a dispus
respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta G.
M.M., împotriva ordonanței procurorului nr. 5055/P/2006 din data de 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și menținerea acesteia, întrucât este legală și temeinică. Soluția se comunică petentei G.M.M. și persoanei interesate
B.C.C. Împotriva soluției se poate formula plângere la
Judecătoria Brașov în termen de 20 de zile de la comunicare. Pentru a face dovada depunerii în termen a plângerii contra soluției se va atașa dovada de comunicare, cu ștampila cu data poștei.
Împotriva ordonanței nr. 5055/P/2006 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, confirmată prin soluția dispusă de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă judecătoria Brașov, petiționara G.M.M. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., investind cu aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție, ce face obiectul cauzei de față.
În conformitate cu art. 278
1
C. proc. pen., așa
cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, după respingerea
plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
În dispozițiile de la art. 29 pct. 1 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat competența, în primă instanță, a Curții Supreme de Justiție și anume: a) infracțiunile săvârșite de senatori și deputați; b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Curții de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului; d) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori; e) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai înaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; e
1
) infracțiunile săvârșite de către membrii C.S.M.; f) infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de
apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și de procurorii P.N.A.,
g) alte cauze date prin lege în competenta sa.”
Or, din examinarea ordonanței de la 31 martie 2008 a Parchetului de
pe lângă Judecătoria Brașov dată în dosarul nr. 5055/P/2006, de către procuror, nu a rezultat nicio referire cu privire la vreo persoană, care să aibă calitatea cerută de lege, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 pct. 1 C. proc. pen.
Astfel, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este instanța competentă după calitatea persoanei să judece plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., formulată de petiționara G.M.M., așa încât, potrivit art. 278
1
alin. (1) cu referire
la art. 25 C. proc. pen., competența materială a judecării
plângerii aparține, în raport cu infracțiunile prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., sub aspectul cărora s-au dispus soluțiile menționate în ordonanță, Judecătoriei Brașov.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 278
1
alin. (13)
C. proc. pen., va trimite plângerea formulată de petiționara G.M.M. împotriva ordonanței nr. 5055/P/2006, din 31 martie 2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, spre competentă soluționare, Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 278
1
alin. (13) C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petiționara G.M.M. împotriva
ordonanței nr. 5055/P/2006, din 31 martie 2008, a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Brașov, spre competentă soluționare, Judecătoriei Brașov.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2008.