ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1082/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1082/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 64 din 10

decembrie 2007 a Curții de

Apel Brașov, secția penală,

în baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 Iit. a) C. proc. pen.,

au fost achitați inculpații P.M. și R.G. pentru săvârșirea infracțiunii de

supunere la rele tratamente prevăzută de art. 267 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

au fost achitați aceiași inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare

abuzivă prevăzută de art. 250 alin.

(2) C. pen. și vătămare corporală prevăzută de

art.

181 alin. (1) C. pen.

Raportat la dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen.,

nu au fost acordate despăgubirile civile pretinse.

S-a reținut că, pornindu-se de la cele inserate în art. 278

1

C. proc. pen., potrivit cărora persoana vătămată căreia i s-a

respins plângerea de către procurorul ierarhic

superior celui care a pronunțat soluția ce a nemulțumit-o are latitudinea de a

se adresa

instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță, în speță s-a formulat plângere împotriva

rezoluției din 03 iulie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, dată în dosarul penal nr. 493/ll/2/2006 cu motivația

subzistenței unor probe suficiente

pentru

pronunțarea unei soluții de trimitere în judecată.

Mai exact, dacă petentul a sesizat organul de urmărire

penală în vederea trimiterii în judecată a

făptuitorilor P.

M. și R.G., ambii agenți de poliție, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2), art. 181

alin. (1) și art. 267

C. pen., susținând că

în data de 12 martie 2002, în jurul prânzului,

urmare a unor schimburi

de replici avute pe stradă, în fața sediului Poliției Săcele, aceștia aflați în

exercitarea atribuțiilor de serviciu l-au introdus cu forța în incinta

sediului, unde l-au lovit provocându-i leziunile descrise în certificatul

medico-legal de la dosar, prin rezoluția din 19 mai 2006 s-a dispus scoaterea

lor de sub urmărire penală cu motivația că practic în cauză nu există

probe certe care să demonstreze vinovăția lor

indubitabilă.

Prin rezoluția din 03 iulie 2006 procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Brașov neputându-și

forma

convingerea că cei doi făptuitori sunt vinovați de săvârșirea

infracțiunilor

reclamate, a respins plângerea promovată de către petent, rezoluție atacată, la

rândul ei, potrivit celor dispuse în art. 278

1

C. proc. pen.

În motivarea plângerii se arată că probele au fost interpretate în

vădită neconcordanță cu realitatea, neefectuându-se în mod nemotivat

constatarea tehnico-științifică cu testul

poligraph,

mai ales că valorile vectorilor desenați de inscriptori pe

biodiagramă

sunt direct proporționale cu implicarea culpabilă a persoanei testate.

Prin încheierea de ședință din 18 august 2006 pornind de la relevanța

faptului că partea vătămată a intrat în sediul poliției, împotriva voinței sale

și fără să prezinte urme de lovituri, iar la câteva momente după ieșirea din

sediul respectiv era foarte îmbujorat, prezentând urme de zgârieturi pe față, potrivit

declarației martorului M.L., prima instanță, văzând că procurorul a omis să

analizeze modalitatea în care făptuitorii

au

condus-o pe partea vătămată în sediul poliției, prin raportare la

Legea nr.

26/1994, a admis plângerea formulată de petent, a desființat rezoluția

contestată dispunând punerea în mișcare a

acțiunii

penale împotriva învinuiților pentru cele trei infracțiuni mai

sus

enunțate. Soluția procurorului a fost desființată pentru toate faptele și

persoanele la care se referea, cauza reținându-se în integralitate spre

rejudecare, legiuitorul reglementând și acest mod de sesizare a primei instanțe

de judecată.

Cercetând cuprinsul pieselor de la dosar instanța reține în fapt și în

drept următoarele aspecte:

În ziua de 12 martie 2003, inculpații aflați în patrularea conductei de

transport produse petroliere ce traversa perimetrul localității, după ce au

verificat zonele vulnerabile furtului de combustibil au revenit la sediul poliției

pentru a participa la o ședință operativă, moment în care au zărit-o pe partea

vătămată care în zona trecerii de pietoni profera injurii la adresa

Ministerului de Interne.

Polițiștii au invitat-o la sediul pentru întocmirea unui proces-verbal

de sancționare contravențională, context în care aceasta s-a deplasat în biroul

comandantului căruia i-a relatat o cu totul altă stare de fapt.

Definitivându-i-se procesul-verbal l-a semnat fără obiecțiuni,

părăsind în final sediul poliției.

Referitor la momentul pătrunderii în incinta sediului poliției,

martorii au declarat următoarele aspecte:

- martorul N.R.: „polițiștii s-au arătat iritați de faptul că T.S. nu

s-a dat la o parte să-i lase să treacă cu mașina, motiv pentru care l-au luat

de braț, încadrându-l practic și la intrarea în poliție l-au lovit cu palma

peste cap și cu pumnul

undeva în spate”

pentru ca în instanță să revină asupra declarației

inițiale afirmând că „eu

practic am văzut când l-au luat și l-au dus la sediul poliției și am declarat

că acesta a fost lovit urmare a relatărilor părții vătămate.

Partea vătămată m-a rugat să îl ajut în sensul de a da o declarație

prin care să spun că am văzut când a fost bătut de cei doi polițiști”.

- martorul S.T. – „l-am observat pe T.S., în zona trecerii de pietoni

care l-a vederea polițiștilor a început să înjure. Nu pot afirma dacă

înjurăturile se adresau polițiștilor ca persoană ori poliției ca instituție.

Inculpatul P.M. coborând geamul de la autoturism l-a rugat să se liniștească și

sesizând că acesta continuă, având același comportament au coborât din

autoturism și l-au condus la sediul poliției. Nu am sesizat ca cei doi

inculpați să-l lovească sau să-l îmbrâncească pe petent”.

- martorul M.L. „în ziua respectivă, aflându-mă în exercițiul

funcțiunii vopseam un avizier al băncii alăturate sediului poliției și am

constatat că partea vătămată era condusă spre sediul poliției de către cei doi

polițiști care l-au încadrat, ținându-l unul de un braț și celălalt de celălalt

braț. Nu am observat că aceștia să recurgă la violență fizică”.

- martorul Ș.V.: „mă aflam în anticamera

ofițerului

de serviciu situată la intrarea în sediu, când

am constatat că partea vătămată a fost adusă de cei doi inculpați, însă nu am

observat ca aceasta să aibă urme exterioare de leziuni la nivelul

feței și nici nu am sesizat ca cei doi inculpați

să recurgă la violență pentru a-l introduce în sediu”;

- martorul V.A.C. „ . .la un moment dat l-am

văzut pe T.S. aproape de intrarea în poliție prins între

cei doi

polițiști. . .În deplasare lovindu-l cu palma sau pumnul în zona capului, mai

mult la ceafă”.

Referitor la momentele ulterioare părăsirii sediului poliției, martorii

au dat următoarele declarații:

- martorul B.M. – „în ziua respectivă l-am zărit pe

T.S. când ieșea din sediul poliției, moment în

care ne-

am salutat rară a purta vreun dialog. Precizez că nu am

constatat că acesta să prezinte echimoze sau urme de sânge la nivelul capului”.

- martorul C.l. „în timp ce mă întorceam cu microbuzul de la Brașov,

când am ajuns în dreptul poliției l-am zărit pe T.S., pe trotuar și l-am văzut

că avea fața însângerată și stătea de vorbă cu B.M. .. după amiază, la

barul unde lucrez a venit T.S. .. am dat mâna cu

el și

am văzut că avea urme de lovituri pe față, era murdar pe haine ca

și cum s-ar fi tăvălit pe jos .. mi-a spus că a fost bătut de polițiști din

Săcele”.

- martorul S.P., „după ce a ieșit din biroul în care se aflau cei doi

inculpați eu l-am putut vedea foarte bine pe T.S. și nu pot afirma că acesta ar

fi prezentat urme de violență la nivelul capului”.

- martorul R.B.L., „eu nu am sesizat ca cineva să-l lovească pe T.S.,

ci am văzut doar că avea urme de sânge”.

- martorul M.M.O. – „ .. m-am întâlnit cu T.S. .. m-a rugat să-l ajut

cu cineva care să-i facă

niște semne,

deoarece vrea să facă ceva cuiva din poliție .. fără a indica un nume și fără a

indica o anumită motivație.

Această discuție s-a purtat într-un loc public, mai precis în

apropierea sediului poliției iar la acest dialog nu a participat nimeni”.

- martorul M.L. „după 30 minute de la intrarea părții vătămate în

sediul poliției am sesizat că aceasta a intrat în sediul băncii, solicitându-mi

să o las să meargă la toaletă.

Atunci am văzut că era îmbujorat la față, avea și urme de zgârieturi,

motiv pentru care l-am lăsat să intre la toaletă, fără a avea o altă discuție

cu acesta”.

- martorul Ș.V. „l-am zărit pe T.S. din anticamera ofițerului de

serviciu în momentul în care a părăsit sediul poliției și nu am constatat să

aibă urme de violență. Mergea normal, nu acuza vreo durere provocată de loviri”.

Dacă, pe de o parte, avem declarația martorului R.B.L. ce invederează

că la data menționată în plângere era însoțit de martorul S.P. cu care se afla

în sediul Poliției Săcele când l-ar fi zărit pe inculpatul R.G. care cu un ton

ridicat îi

cerea petentului să se spele,

cei doi aflându-se în toaleta situată la

parterul incintei clădirii,

moment în care ar fi văzut o umflătură la unul din ochii lui T.S., pe de altă

parte, în contradicție cu aceasta, avem depoziția martorilor S.P. care arată că

deși l-a putut vedea foarte bine pe petent nu poate afirma că acesta ar fi

prezentat urme de violență, T.G. din care rezultă că petentul nu avea cum să

folosească la acea dată chiuveta aflată în toaleta de la parter deoarece

aceasta

era în stare de neutilizare datorită

obturării țevei fisurate, obturare

menită a stopa eventuala inundare a

acelui spațiu, M.I. ce a fost solicitat în calitate de instalator la începutul

lunii februarie pentru a înlocui o țeava în toaleta de la parterul sediului și

care a aplicat un dop până la remedierea defecțiunilor robinetului de curgere a

apei.

Declarația martorului C.l., ce susține că în momentul în care trecea cu

microbuzul prin dreptul Poliției Săcele l-a zărit pe trotuar pe petent care „avea

fața însângerată”, purtând un dialog cu B.M.

este

combătută de declarația celui din urmă care nu a observat la

acesta nici

un fel de urme de violență, echimoze sau urme de sânge la nivelul capului.

Prin urmare, afirmațiile martorilor ce susțin versiunea petentului sunt

contrazise de declarațiile altor martori, după cum urmare a examinării cu

tehnica poligraf nu au fost evidențiate la inculpați reacții specifice

comportamentului simulat, biodiagrama rezultată fiind una negativă.

Mai exact și declarațiile martorilor ce

au asistat la momentul

pătrunderii în sediul poliției a

părților implicate sunt contradictorii. Dacă martorul V.A.C. susține că

încadrându-l pe T.S. cei doi inculpați l-au lovit cu palma peste cap și cu

pumnul în spate, poziție la care s-a raliat inițial și martorul N.R.A. care în

instanță a revenit asupra celor declarate, precizând că nu a văzut ca petentul

să fi fost lovit, martorul M.L., agent de pază la B.R. susține, dimpotrivă, că

nu este adevărat că partea vătămată să fi fost lovită în stradă de cei doi

inculpați, susținere confirmată și de martorii S.T. și S.V. (ofițer de serviciu

la poarta de intrare-ieșire din sediul Poliție Săcele), primul fiind contactat

de către petent ulterior acestui incident și rugat să-și schimbe declarația.

Întrucât din coroborarea tuturor probelor nu se poate reține cu

certitudine că inculpații l-au agresat pe petent, i-au cauzat intenționat

suferințe fizice inexistând un real raport de cauzalitate între acțiunile

acestora și leziunile descrise în actul medical de la dosar, instanța, ținând

cont că prezumția de nevinovăție se întregește cu principiul „in dubio pro reo”

potrivit căreia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului, în

speță neexistând probe certe care să înfrângă prezumția de nevinovăție, a

dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută

de art. 181 alin. (1) C. pen.

Totodată, nerezultând o comportare incorectă și necuviincioasă față de

petent, incompatibilă cu dispozițiile Legii nr. 26/1994, inculpații nefăcând

altceva decât să constate săvârșirea unei contravenții, să-l conducă pe petent

la sediu în vederea întocmirii unui proces-verbal de contravenție, Curtea,

apreciind a fi inexistente cerințele stipulate în

art. 250 C. pen., a

dispus achitarea inculpați lor și pentru această

infracțiune.

Raportând susținerile petentului la cele inserate în art. 267 C. pen.,

Curtea, apreciind că petentul nu se afla în stare de reținere ori detenție,

amândouă fiind reglementate de legiuitor ca măsuri privative de libertate,

putând fi dispuse doar în condițiile prevăzute în art. 143 și 146 C. proc. pen.,

în speță nepunându-se problema acestor măsuri preventive, a dispus achitarea

inculpaților și pentru această infracțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu acordă

despăgubiri le civile pretinse în cuprinsul plângerii.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs partea vătămată

T.S.

Atât în motivarea scrisă a recursul ui, cât și cu ocazia susținerii

orale a acestuia, partea vătămată a arătat în esență că probele administrate în

cauză demonstrează săvârșirea de către

inculpați

a faptelor menționate în plângerea formulată, constând în

aceea că a

fost lovit în mod repetat de către aceștia în sediul poliției Săcele, unde

fusese introdusă cu forța de inculpați, în calitatea lor de agenți de poliție.

Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat însă

pentru alte motive decât cele invocate de recurent.

Potrivit art. 385

9

pct. 3 teza I C. proc. pen., hotărârile

sunt supuse casării atunci când instanța nu a fost compusă potrivit legii.

Dispozițiile legale privitoare la compunerea instanței includ, alături

de cele C. proc. pen., și prevederile cu relevanță în materie cuprinse în legea

de organizare judiciară nr. 304/2004 (art. 54), precum și cele din Regulamentul

de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

În acest sens, Curtea constată că însăși legea privind organizarea

judiciară face trimitere [(art. 52 alin. (1)] la Regulamentul de ordine

interioară pentru a detalia criteriile și procedura prin care în mod

excepțional, prin derogare de la principiul continuității, pot avea loc

schimbări în compunerea completelor de judecată.

Între incidentele procedurale care afectează continuitatea completului

sunt și cele referitoare la incompatibilități, ce pot fi invocate pe parcursul

judecății pe calea abținerii și recuzării.

În acest context, Curtea reține că

procedura de soluționare a

cererilor de recuzare, respectiv

a declarațiilor de abținere este reglementată de art. 98 din Regulament, text

care a fost modificat prin art. l pct. 11 din H.C.S. al

Magistraturii nr. 352 din 10 mai 2006 (M. Of. nr. 491/7.06.2006).

Astfel, cu referire la situația în care cererea de recuzare sau

declarația de abținere sunt întemeiate, Regulamentul preciza inițial că

judecarea cauzei urma a fi făcută în continuare chiar de către completul care a

soluționat incidentul procedural, pentru ca ulterior în urma modificărilor

susmenționate, să se prevadă că dosarul se repartiza completului imediat

următor celui care a soluționat incidentul procedural și numai în situația în

care un asemenea complet nu există judecata va fi făcută chiar de completul

care a soluționat respectivul incident.

În speță, urmare a admiterii plângerii în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care a pronunțat încheierea din 18

august 2006 a formulat declarație de abținere, ce a fost soluționată în sensul

admiterii de către un alt complet, prin încheierea din 5 septembrie 2006.

Deși la acea dată erau în vigoare dispozițiile modificate ale

Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, completul care

a soluționat incidentul procedural a continuat judecată în cauză, pronunțând, la

data de 10 decembrie 2007, și sentința recurată, în condițiile în care din

actele existente la dosar nu rezultă că la Curtea de Apel Brașov, secția penală

nu ar mai fi existat un alt complet de judecată (pe lângă cel care s-a abținut

și cel care a soluționat incidentul procedural).

În aceste condiții, dincolo de criticile formulate de recurent, Curtea

constată că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la

compunerea instanței, caz de nulitate absolută reglementat de art. 197 alin.

(2) C .proc. pen. și. în egală

măsură, de

casare a hotărârilor judecătorești prevăzut în art. 385

9

pct.

3 C. proc. pen.

În consecință, recursul va fi admis, sentința casată, iar cauza trimisă

spre rejudecare la aceeași instanță, conform art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de partea vătămată T.S. împotriva sentinței

penale nr. 64 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare la

aceeași in stanță, Curtea de Apel

Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

martie 2008.