ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1958 din 25 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prematurității capătului 2 al acțiunii, astfel cum aceasta a fost completată și respins în consecință acest capăt de cerere, care a vizat obligarea pârâtei A.N.R.P. la efectuarea plății sumei stabilite de Comisia Centrală. Totodată, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.M.M. și G.M., așa cum aceasta a fost completată, și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze dosarul nr. 35440/CC/2007 privind despăgubirile cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în ce privește capătul 2 de cerere, că în condițiile în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a soluționat cererea reclamanților de acordarea a despăgubirilor, este prematură solicitarea privind obligarea A.N.R.P. la plata acestor despăgubiri. În ce privește primul capăt de cerere, prima instanță a reținut că Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen de soluționare a dosarelor ce sunt în competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. A apreciat prima instanță, că omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil” statuat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât nesoluționarea cererii într-un interval de timp ce depășește un an de zile, nu este justificată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea indicării în mod concret a imobilului pentru care urmează să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că în cazul dosarului nr. 35440/CC/2007 nu poate fi vorba de nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, întrucât declanșarea procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a realizat numai la data transmiterii dosarului potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din acest act normativ, iar în etapa analizării lui de către Secretariatul Comisiei Centrale, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, s-a constatat că nu există documente care să descrie imobilul moară situat în comuna Cornățel, notificat de reclamanți, precum și actele de identitate ale acestora. Prin urmare, au fost solicitate informații cu privire la aceste aspecte atât reclamanților cât și A.V.A.S., entitate care a emis Decizia nr. 76 din11 aprilie 2007 propunând acordarea de măsuri reparatorii și, respectiv, SC C. SA Târgoviște în patrimoniul căreia a fost evidențiat imobilul.

Pentru ipoteza în care se va aprecia că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 trebuie continuată, s-a solicitat a se constata că obligația instituită prin sentința recurată este imposibil de realizat, lipsa actelor menționate punând Comisia în imposibilitatea transmiterii dosarului la un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru ca, ulterior încuviințării acestuia, să se procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Analizând actele dosarului, motivul de nelegalitate a hotărârii atacate invocat de pârâta-recurentă și examinând cauza sun toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ. Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a pronunțat în mod constant această instanță supremă.

Incontestabil este și faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. În speță, actele dosarului atestă însă faptul că nerespectarea acestor cerințe nu este imputabilă pârâtei-recurente, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin lege pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în cadrul procedurilor administrative în discuție.

Astfel, Decizia nr. 76 din 11 aprilie 2007 emisă de A.V.A.S., prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, însoțită de documente aferente, a fost transmisă către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat sub nr. 35440 din 03 mai 2007. În etapa analizării acestuia sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, Secretariatul Comisiei Centrale a constatat că nu conține documente care să descrie imobilul, absolut necesare în vederea întocmirii raportului d evaluare, ca de altfel nici actele de identitate ale reclamanților, solicitându-se atât acestora cât și A.V.A.S. și SC C. SA Târgoviște, cu adresa nr. 35440/CC din 22 septembrie 2008, transmiterea lor.

În aceste condiții, cum în absența acestor documente esențiale pentru evaluarea construcției edificate de reclamanți, Comisia pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, se impunea să se constate că acțiunea formulată este neîntemeiată, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia. Neprocedând astfel, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii și a primului capăt de cerere privind obligarea pârâtei-recurente la soluționarea dosarului nr. 35440/CC/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 1958 din 25 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge și primul capăt de acțiune privind obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului nr. 35440/CC/2007 privind pe reclamanții D.M.M. și G.M. Menține celelalte dispoziții ale sentințe atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.