ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1958 din 25 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

a fost admisă excepția prematurității capătului 2 al acțiunii, astfel cum

aceasta a fost completată și respins în consecință acest capăt de cerere, care

a vizat obligarea pârâtei A.N.R.P. la efectuarea plății sumei stabilite de

Comisia Centrală.

Totodată, instanța a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanții D.M.M. și G.M., așa cum aceasta a

fost completată, și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să soluționeze dosarul nr. 35440/CC/2007 privind despăgubirile

cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în ce privește capătul 2 de cerere, că în

condițiile în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a

soluționat cererea reclamanților de acordarea a despăgubirilor, este prematură

solicitarea privind obligarea A.N.R.P. la plata acestor despăgubiri.

În ce privește primul capăt

de cerere, prima instanță a reținut că Legea nr. 247/2005 nu stabilește un

termen de soluționare a dosarelor ce sunt în competența Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor.

A apreciat prima instanță,

că omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la

„termenul rezonabil” statuat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

astfel încât nesoluționarea cererii într-un interval de timp ce depășește un an

de zile, nu este justificată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea

indicării în mod concret a imobilului pentru care urmează să fie emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

A fost invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut că în cazul dosarului nr. 35440/CC/2007 nu poate fi vorba de

nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, întrucât declanșarea

procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

s-a realizat numai la data transmiterii dosarului potrivit prevederilor art. 16

alin. (1) și (2) din acest act normativ, iar în etapa analizării lui de către

Secretariatul Comisiei Centrale, sub aspectul legalității respingerii cererii

de restituire în natură, s-a constatat că nu există documente care să descrie imobilul

moară situat în comuna Cornățel, notificat de reclamanți, precum și actele de

identitate ale acestora.

Prin urmare, au fost

solicitate informații cu privire la aceste aspecte atât reclamanților cât și A.V.A.S.,

entitate care a emis Decizia nr. 76 din11 aprilie 2007 propunând acordarea de

măsuri reparatorii și, respectiv, SC C. SA Târgoviște în patrimoniul căreia a

fost evidențiat imobilul.

Pentru ipoteza în care se va

aprecia că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 trebuie

continuată, s-a solicitat a se constata că obligația instituită prin sentința

recurată este imposibil de realizat, lipsa actelor menționate punând Comisia în

imposibilitatea transmiterii dosarului la un evaluator în vederea întocmirii raportului

de evaluare pentru ca, ulterior încuviințării acestuia, să se procedeze la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Analizând actele dosarului,

motivul de nelegalitate a hotărârii atacate invocat de pârâta-recurentă și

examinând cauza sun toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta

Curte a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare

arătate.

Procedurile administrative

stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt

proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt

implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi

soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Legiuitorul nu a stabilit un

termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune

nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea

însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând

titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul

dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a

pronunțat în mod constant această instanță supremă.

Incontestabil este și faptul

că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative cât

și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația

de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.

În speță, actele dosarului

atestă însă faptul că nerespectarea acestor cerințe nu este imputabilă

pârâtei-recurente, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor

ce i-au fost stabilite prin lege pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire în cadrul procedurilor administrative în discuție.

Astfel, Decizia nr. 76 din 11

aprilie 2007 emisă de A.V.A.S., prin care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul notificat, însoțită de documente aferente, a fost

transmisă către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul

fiind înregistrat sub nr. 35440 din 03 mai 2007.

În etapa analizării acestuia

sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură,

Secretariatul Comisiei Centrale a constatat că nu conține documente care să

descrie imobilul, absolut necesare în vederea întocmirii raportului d evaluare,

ca de altfel nici actele de identitate ale reclamanților, solicitându-se atât

acestora cât și A.V.A.S. și SC C. SA Târgoviște, cu adresa nr. 35440/CC din 22

septembrie 2008, transmiterea lor.

În aceste condiții, cum în

absența acestor documente esențiale pentru evaluarea construcției edificate de

reclamanți, Comisia pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii

atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator

și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu

dispozițiile legale incidente, se impunea să se constate că acțiunea formulată

este neîntemeiată, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința

vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia.

Neprocedând astfel, prima

instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea în parte a acesteia

în sensul respingerii și a primului capăt de cerere privind obligarea

pârâtei-recurente la soluționarea dosarului nr. 35440/CC/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr.

1958 din 25 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge și primul capăt de acțiune privind obligarea

recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la

soluționarea dosarului nr. 35440/CC/2007 privind pe reclamanții D.M.M. și G.M.

Menține celelalte dispoziții

ale sentințe atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2009.