ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5135/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele M.M. și I. (B.) I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, să se dispună obligarea acestora la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubiri, obligarea la emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, au depus notificare pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 2130 mp situat în Focșani, județul Vrancea, că la data de 25 noiembrie 2008 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 453/2008 prin care li s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv dar până la formularea acțiunii dosarul lor nu a fost soluționat de către pârâte.

2. Apărările pârâtelor Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale privind obligarea la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC și emiterea titlului de despăgubire, pentru că nu această autoritate va stabili cuantumul măsurilor reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci Comisia Centrală va emite decizia conținând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A invocat și excepția prematurității solicitării de emitere a titlului de plată și a titlului de conversie, deoarece nu a fost emisă o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlul de despăgubire acordat reclamantelor și nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap. V 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către reclamante.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la solicitarea de emitere a titlului de plată și de conversie, arătând că, după parcurgerea procedurii administrative și emiterea deciziei conținând titlurile de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite titlul de plată și/sau titlul de conversie, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, potrivit art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dosarul reclamantelor nu este complet.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 878 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Restituire a Despăgubirilor în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire și excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea la emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, respingând excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea la plata daunelor cominatorii. Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele M.M.

și I. (B.) I.A.

în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în caz de neexecutare a obligației, la plata sumei de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei și până la executarea obligației; a respins capătul de cerere privind soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, ca fiind prematur formulat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, a constatat că această autoritate nu are calitate întrucât emiterea deciziei constând în titlul de despăgubire este în exclusivitate atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În legătură cu excepția prematurității capătului de cerere privind emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, având în vedere că dosarul aferent Deciziei nr. 453 din 25 noiembrie 2008 și înregistrat sub nr. 43421/CC nu a fost soluționat definitiv prin emiterea titlului de despăgubire, iar reclamantele nu au formulat opțiune, potrivit dispozițiilor Cap. V 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În privința excepției inadmisibilității cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, a reținut că este neîntemeiată având în vedere Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a statuat că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii chiar și în condițiile reglementării posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau a obligației de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 580 3 alin. (1) din C. proc. civ. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantele au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilului în litigiu, conform Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar dosarul aferent acestei decizii a fost înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la data de 16 februarie 2009, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 43421/CC. Ulterior, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a răspuns prin Adresa nr. 806948/5958/L10 din 28 mai 2009, în care a prezentat procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precizând că până la acea dată Dosarul nr. 43421/CC nu a fost repartizat unui consilier din cadrul autorității în vederea analizării și transmiterii către un evaluator autorizat.

Instanța de fond a constatat că, într-adevăr Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar procedura instituită pentru stabilirea și plata despăgubirilor nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă chiar în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a dosarelor, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale omului consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamante a fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului nr. 43421/CC la Comisia Centrală și până la data sesizării instanței nu s-a întreprins niciun demers în vederea analizării acestuia.

Totodată, termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantelor că într-un interval de timp rezonabil și previzibil cererea le va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat.

De asemenea, a apreciat că solicitarea de depunere a unor înscrisuri în completare, este lipsită de temei legal, în condițiile în care Decizia nr. 453/2008 a rămas definitivă și a fost înaintată Comisiei Centrale împreună cu întreaga documentație, iar atribuțiile Comisiei sunt limitate la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

În privința daunelor cominatorii, prima instanță a apreciat că se impune această sancțiune ca mijloc de constrângere a îndeplinirii obligației, pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O, avându-se în vedere și faptul că demersul judiciar a fost inițiat de reclamante în anul 2001, iar procedura derulată în prezent în vederea soluționării definitive a dosarului prin emiterea titlului de despăgubire, nu le oferă o minimă garanție și o protecție efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate. 3. Recursul declarat în cauză de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ. Recurenta nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Sistematizând și ordonând aspectele invocate în memoriul de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea Curții de apel este combătută în următoarele privințe. 3.1. Instanța a stabilit greșit că în speță a existat un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor, neținând seama de apărările privind complexitatea procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și de faptul că dosarul reclamantelor nu este complet. 3.2. Instanța de fond a făcut abstracție de aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor . 3.3.

Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune cominatorii este o sarcină mult prea oneroasă, în contextul în care nu s-a demonstrat existența unui refuz de soluționare și nu s-a indicat în concret dispoziția legală încălcată de recurentă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Necontestat, intimatele-reclamante M.M. și I. (B.) I.A. sunt titularele unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în Focșani, compus din construcție și teren în suprafață de 2130 mp, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Acest drept le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 prin care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Constatarea instanței de fond în sensul că în speță a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor, analizat atât în raport de durata procedurii de soluționare a notificării, cât și în raport de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este corectă. Înalta Curte își însușește motivarea fondului referitoare la faptul că întreaga procedură administrativă, adică atât cea de soluționare a notificării, cât și cea reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, trebuie să se deruleze într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimatele să nu poată întrezări finalul procedurii.

Într-adevăr, această stare de fapt este de natură a le anula speranța legitimă că într-un interval de timp rezonabil și previzibil vor putea beneficia de despăgubirile cuvenite, care reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO. Răspunzând în concret criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Referitor la existența unui refuz de rezolvare a cererii Instanța de fond a stabilit corect că punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, cuprins în Adresa nr. 806948/5958/210 din 28 mai 2009 ca răspuns la notificarea adresată Comisiei Centrale la data de 26 mai 2009, exprimă, în realitate, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu prezintă niciun element concret din care să rezulte că dosarul intimatelor va fi soluționat într-un termen previzibil, ci doar expune etapele procedurii administrative reglementate de lege. Presupusele lipsuri identificate în Dosarul 43421/CC, legate de descrierea imobilului construcție (materiale folosite, anul construcției, suprafața) ori de istoricul de arteră și număr poștal au fost constatate abia după chemarea în judecată a recurentei.

În aceste condiții ele au un pronunțat caracter pro causa, fiind evident că invocarea lor s-a făcut în strânsă legătură cu faptul tergiversării parcurgerii etapelor prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că Decizia Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 453/2008 este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar atribuțiile recurentei, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt limitate la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că pretinsa imposibilitate de calculare a unor despăgubiri juste și echitabile nu există, câtă vreme legiuitorul a reglementat în art. 10 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 proceduri de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv pentru situația în care persoanele îndreptățite nu sunt în măsură să furnizeze date suplimentare privitoare la materialele folosite în edificarea unei construcții, suprafața acesteia etc. Cât privește "istoricul de arteră și număr poștal", în măsura în care recurenta nu era satisfăcută de identificarea imobilului cuprinsă în Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și aprecia că este util, le putea solicita cu celeritate de la autoritatea administrației publice locale respective.

1.2. Referitor la ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Existența Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care recurenta a instituit drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor la Comisia Centrală nu este de natură să ducă la o altă rezolvare a acțiunii de față, întrucât autoritatea publică este obligată să-și organizeze activitatea într-o manieră care să asigure rezolvarea tuturor dosarelor într-un termen rezonabil. Recurenta nu poate invoca adoptarea de către ea însăși a unor norme care să justifice tergiversarea soluționării dosarelor. 1.3. Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii Acest motiv de recurs este fondat.

Curtea de apel a considerat că este necesar ca, în caz de neexecutare a obligației de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să fie constrânsă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere. Această dispoziție a instanței de fond este excesivă în contextul cauzei de față.

Chiar dacă instanța de fond a reținut corect că recurenta a depășit termenul rezonabil de parcurgere a procedurii administrative, privite în ansamblu, totuși nu poate fi ignorată împrejurarea că Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a entității notificate a fost înregistrată, împreună cu dosarul aferent, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 16 februarie 2009. Deci, comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care se invocă de către cei îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii tergiversarea emiterii deciziilor reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în speța analizată întârzierea autorității publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută la art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Conchizând, Înalta Curte apreciază, cu luarea în considerare a întregului context faptic al derulării procedurii administrative, că obligarea recurentei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, adică de la data de 19 noiembrie 2010, este echitabilă pentru ambele părți litigante. Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurentă să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința atacată în parte, numai în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind daunele cominatorii, pe care îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 878 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a recurentei-pârâte la plata daunelor cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.