ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5135/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5135/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele

M.M. și I. (B.) I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român,

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar, să se dispună obligarea acestora la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC,

în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubiri, obligarea la

emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, obligarea la plata

de daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere și

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

10/2001, au depus notificare pentru restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 2130 mp situat

în Focșani, județul Vrancea, că la data de 25 noiembrie 2008 Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 453/2008 prin care li s-a

stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv dar până la

formularea acțiunii dosarul lor nu a fost soluționat de către pârâte.

pârâtelor

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale privind

obligarea la soluționarea Dosarului nr. 43421/CC și emiterea titlului de

despăgubire, pentru că nu această autoritate va stabili cuantumul măsurilor

reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci

Comisia Centrală va emite decizia conținând titlul de despăgubire, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A invocat și

excepția prematurității solicitării de emitere a titlului de plată și a

titlului de conversie, deoarece nu a fost emisă o decizie a Comisiei Centrale

reprezentând titlul de despăgubire acordat reclamantelor și nu a fost făcută

opțiunea potrivit Cap. V

1

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de

către reclamante. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la

solicitarea de emitere a titlului de plată și de conversie, arătând că, după

parcurgerea procedurii administrative și emiterea deciziei conținând titlurile

de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va

emite titlul de plată și/sau titlul de conversie, pe baza opțiunii persoanelor

îndreptățite, potrivit art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dosarul

reclamantelor nu este complet.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 878 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Restituire a

Despăgubirilor în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea la

soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conținând

titlul de despăgubire și excepția prematurității capătului de cerere privind

obligarea la emiterea titlurilor de plată și a titlurilor de conversie,

respingând excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea la

plata daunelor cominatorii.

Prin aceeași

sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele M.M. și I. (B.)

I.A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar; a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la

soluționarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conținând

titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a prezentei sentințe; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în caz de neexecutare a obligației, la plata sumei de 100 RON

pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la expirarea

termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei și până la

executarea obligației; a respins capătul de cerere privind soluționarea

Dosarului nr. 43421/CC, față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate

procesuală; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea

titlurilor de plată și a titlurilor de conversie, ca fiind prematur formulat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile Titlului VII - Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

din Legea nr. 247/2005, a constatat că această autoritate nu are calitate

întrucât emiterea deciziei constând în titlul de despăgubire este în

exclusivitate atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În legătură cu

excepția prematurității capătului de cerere privind emiterea titlurilor de

plată și a titlurilor de conversie, prima instanță a reținut că aceasta este

întemeiată, având în vedere că dosarul aferent Deciziei nr. 453 din 25

noiembrie 2008 și înregistrat sub nr. 43421/CC nu a fost soluționat definitiv

prin emiterea titlului de despăgubire, iar reclamantele nu au formulat opțiune,

potrivit dispozițiilor Cap. V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În privința excepției

inadmisibilității cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, a reținut

că este neîntemeiată având în vedere Decizia în interesul legii nr. XX din 12

decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, prin care s-a statuat că este admisibilă cererea privind obligarea la

daune cominatorii chiar și în condițiile reglementării posibilității

constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau a obligației

de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 580

3

alin. (1) din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamantele au formulat notificare prin care au

solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilului

în litigiu, conform Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 453

din 25 noiembrie 2008, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de

stat, iar dosarul aferent acestei decizii a fost înaintat Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților la data de 16 februarie 2009, fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

sub nr. 43421/CC.

Ulterior, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a răspuns prin Adresa nr.

806948/5958/L10 din 28 mai 2009, în care a prezentat procedura administrativă

reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precizând că până la acea dată

Dosarul nr. 43421/CC nu a fost repartizat unui consilier din cadrul autorității

în vederea analizării și transmiterii către un evaluator autorizat.

Instanța de fond a

constatat că, într-adevăr Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar procedura instituită

pentru stabilirea și plata despăgubirilor nu poate fi parcursă în termenul de

30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă

chiar în lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a

dosarelor, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de

apreciere al autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală a

drepturilor fundamentale ale omului consfințite de Constituția României și de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă

judecății, instanța de fond a constatat că termenul rezonabil de soluționare a

cererii, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a

fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamante a

fost soluționată după 7 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la

data înregistrării Dosarului nr. 43421/CC la Comisia Centrală și până la data

sesizării instanței nu s-a întreprins niciun demers în vederea analizării

acestuia.

Totodată, termenul

rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul

Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii

administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind

succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în

titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranța legitimă a

reclamantelor că într-un interval de timp rezonabil și previzibil cererea le va

fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat.

De asemenea, a

apreciat că solicitarea de depunere a unor înscrisuri în completare, este

lipsită de temei legal, în condițiile în care Decizia nr. 453/2008 a rămas

definitivă și a fost înaintată Comisiei Centrale împreună cu întreaga

documentație, iar atribuțiile Comisiei sunt limitate la analiza legalității

respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr.

10/2001.

În privința daunelor

cominatorii, prima instanță a apreciat că se impune această sancțiune ca mijloc

de constrângere a îndeplinirii obligației, pornind de la premisa că executarea

este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O, avându-se

în vedere și faptul că demersul judiciar a fost inițiat de reclamante în anul

2001, iar procedura derulată în prezent în vederea soluționării definitive a

dosarului prin emiterea titlului de despăgubire, nu le oferă o minimă garanție

și o protecție efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la

repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.

în cauză de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor invocând dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs. Sistematizând și ordonând

aspectele invocate în memoriul de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea

Curții de apel este combătută în următoarele privințe.

3.1. Instanța a

stabilit greșit că în speță a existat un refuz nejustificat de rezolvare a

cererii, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

dosarului de acordare a despăgubirilor, neținând seama de apărările privind

complexitatea procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, precum și de faptul că dosarul reclamantelor nu este complet.

3.2. Instanța de fond

a făcut abstracție de aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor

privind acordarea despăgubirilor instituită prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .

3.3. Obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune

cominatorii este o sarcină mult prea oneroasă, în contextul în care nu s-a

demonstrat existența unui refuz de soluționare și nu s-a indicat în concret

dispoziția legală încălcată de recurentă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse

în continuare.

și de drept relevante

Necontestat,

intimatele-reclamante M.M. și I. (B.) I.A. sunt titularele unui drept la despăgubiri

pentru imobilul situat în Focșani, compus din construcție și teren în suprafață

de 2130 mp, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. Acest drept le-a fost

recunoscut prin Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 prin care Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de entitate notificată, a

propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit

în natură.

Constatarea instanței

de fond în sensul că în speță a fost depășit termenul rezonabil de soluționare

a cererii de acordare a despăgubirilor, analizat atât în raport de durata

procedurii de soluționare a notificării, cât și în raport de durata procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este corectă.

Înalta Curte își

însușește motivarea fondului referitoare la faptul că întreaga procedură

administrativă, adică atât cea de soluționare a notificării, cât și cea

reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind

succesive, trebuie să se deruleze într-un termen rezonabil, nefiind admisibil

ca intimatele să nu poată întrezări finalul procedurii. Într-adevăr, această

stare de fapt este de natură a le anula speranța legitimă că într-un interval

de timp rezonabil și previzibil vor putea beneficia de despăgubirile cuvenite,

care reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

Răspunzând în concret

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

existența unui refuz de rezolvare a cererii

Instanța de fond a

stabilit corect că punctul de vedere al Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr.

10/2001, cuprins în Adresa nr. 806948/5958/210 din 28 mai 2009 ca răspuns la

notificarea adresată Comisiei Centrale la data de 26 mai 2009, exprimă, în

realitate, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu prezintă niciun element

concret din care să rezulte că dosarul intimatelor va fi soluționat într-un

termen previzibil, ci doar expune etapele procedurii administrative

reglementate de lege.

Presupusele lipsuri

identificate în Dosarul 43421/CC, legate de descrierea imobilului construcție

(materiale folosite, anul construcției, suprafața) ori de istoricul de arteră

și număr poștal au fost constatate abia după chemarea în judecată a recurentei.

În aceste condiții

ele au un pronunțat caracter pro causa, fiind evident că invocarea lor s-a

făcut în strânsă legătură cu faptul tergiversării parcurgerii etapelor

prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pe de altă parte, nu

poate fi ignorată împrejurarea că Decizia Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului nr. 453/2008 este definitivă în sistemul căilor

administrative de atac, iar atribuțiile recurentei, potrivit art. 16 alin. (4)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt limitate la analiza legalității

respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr.

10/2001.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte observă că pretinsa imposibilitate de calculare a unor despăgubiri

juste și echitabile nu există, câtă vreme legiuitorul a reglementat în art. 10

și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 proceduri de stabilire a măsurilor

reparatorii prin echivalent, inclusiv pentru situația în care persoanele

îndreptățite nu sunt în măsură să furnizeze date suplimentare privitoare la

materialele folosite în edificarea unei construcții, suprafața acesteia etc.

Cât privește "istoricul de arteră și număr poștal", în măsura în care

recurenta nu era satisfăcută de identificarea imobilului cuprinsă în Decizia

nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului și aprecia că este util, le putea solicita cu celeritate de la

autoritatea administrației publice locale respective.

1.2. Referitor la

ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor

Existența Deciziei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care recurenta a instituit drept criteriu

principal ordinea înregistrării dosarelor la Comisia Centrală nu este de natură

să ducă la o altă rezolvare a acțiunii de față, întrucât autoritatea publică

este obligată să-și organizeze activitatea într-o manieră care să asigure

rezolvarea tuturor dosarelor într-un termen rezonabil. Recurenta nu poate

invoca adoptarea de către ea însăși a unor norme care să justifice

tergiversarea soluționării dosarelor.

1.3. Referitor la

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor

cominatorii

Acest motiv de recurs

este fondat.

Curtea de apel a

considerat că este necesar ca, în caz de neexecutare a obligației de a emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a sentinței să fie constrânsă Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON

pentru fiecare zi de întârziere.

Această dispoziție a

instanței de fond este excesivă în contextul cauzei de față.

Chiar dacă instanța

de fond a reținut corect că recurenta a depășit termenul rezonabil de

parcurgere a procedurii administrative, privite în ansamblu, totuși nu poate fi

ignorată împrejurarea că Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a entității

notificate a fost înregistrată, împreună cu dosarul aferent, la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 16 februarie 2009.

Deci, comparativ cu

marea majoritate a cazurilor în care se invocă de către cei îndreptățiți la

acordarea măsurilor reparatorii tergiversarea emiterii deciziilor reprezentând

titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în speța analizată întârzierea autorității publice nu justifică

aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută la art. 18 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004.

Conchizând, Înalta

Curte apreciază, cu luarea în considerare a întregului context faptic al

derulării procedurii administrative, că obligarea recurentei la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, adică de la data de 19 noiembrie 2010, este

echitabilă pentru ambele părți litigante. Evident, în măsura în care

autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin

incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe

recurentă să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va

modifica sentința atacată în parte, numai în ceea ce privește soluționarea

capătului de cerere privind daunele cominatorii, pe care îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 878 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a

recurentei-pârâte la plata daunelor cominatorii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.