Decizia nr. 3783/2008 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 13221/1/2006 — recurs

Cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu. Imobilul a fost proprietatea P.O.S. Diniaș. În anul 1949, Statul Român a preluat proprietatea imobilului în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional. După anul 1989, P.O.S. Diniaș a depus cerere de retrocedare a imobilului, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Prin Decizia nr. 355 din 24 iunie 2004 Comisia specială de retrocedare a dispus retrocedarea nudei proprietăți a imobilului.

Cu privire la situație topografică actuală a imobilului. Conform raportului de expertiză, imobilul a suferit mai multe transformări, incluzând desființarea compartimentărilor inițiale, construirea unui antreu, refacerea acoperișului, păstrându-se zidurile de rezistență și planșeul de lemn peste toată construcția. Conform expertizei, pe teren s-a construit un corp nou de clădire, în suprafață de 239,7 mp. Corpul vechi de clădire are o suprafață de 211,5 mp și nu este identică celei preluate de Statul Român în 1949.

În privința condițiilor restituirii imobilelor aparținând cultelor religioase, foștilor proprietari, instanța de fond reține aplicarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000;

Cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, se constată că imobilul a fost preluat în anul 1949, în baza unui act normativ ce contravenea Constituției în vigoare la acel moment;

Cu privire la legalitatea restituirii imobilului către P.O.S. Diniaș, instanța de fond reține că imobilul vechi trebuie restituit Parohiei cu obligația ca aceasta să achite contravaloarea adăugirilor la construcție. În privința corpului nou de clădire se reține aplicabilitatea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, urmând a se stabili măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren ocupată de construcțiile noi. S-a mai reținut că pârâta Comisia specială nu a avut cunoștință de existența corpului nou de clădire și a anexelor acestuia și nici de renumerotarea construcțiilor edificate pe teren, deoarece înscrierea în Cartea Funciară s-a operat în anul 2005, ceea ce nu constituie un motiv de refuz al recunoașterii dreptului de proprietate asupra construcțiilor. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta P.O.S. Diniaș, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ. Recurenta consideră că instanța de fond nu cunoaște și face o gravă confuzie privind atribuțiile concrete ale Comisiei speciale de retrocedare, motivând soluția pronunțată în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Dispozitivul nu poate fi adus la îndeplinire întrucât este nelegal să fie obligată Comisia specială de retrocedare să facă „toate actele și operațiunile necesare identificării și delimitării suprafeței de teren aferente noului corp de clădire edificat pe terenul înscris în CF nr. 512 Diniaș”. În virtutea rolului său activ, instanța de fond era datoare a observa că în speță, dispozițiile legale aplicabile cu prioritate, față de orice temeiuri legale invocate de reclamantă, sunt cele ale O.U.G. nr. 94/2000. Instanța de fond a făcut abstracție de faptul că expertul nu a răspuns în mod punctual la obiecțiuni. Mai mult, răspunsul la obiecțiuni vine în contradicție cu concluziile expertizei care nu sunt clare, fapt ce a determinat instanța de fond să interpreteze greșit situația reală, statuând că ar fi vorba și de o construcție nouă edificată pe teren după preluarea abuzivă, fapt ce nu corespunde realității. Nu pot fi aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 întrucât nu există în esență nici un corp nou de clădire în suprafață de 37,32 mp, ci tot un corp vechi renovat și extins față de care devin aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (3) teza a doua din O.U.G. nr. 94/2000. Instanța de fond, în virtutea rolului său activ, era datoare să pună în discuția părților și să dispună efectuarea unei expertize topometrice. Intimata - reclamantă Școala cu clasele I-VIII Diniaș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aspectele reținute de instanța de fond fiind corecte. Și pârâta Primăria comunei Peciu Nou a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece prin Decizia nr. 355 din 24 iunie 2004 s-a dispus restituirea în natură a unor clădiri ce nu au aparținut P.O.S. Diniaș. Recursul este nefondat. Art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, arată că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ competentă, de unde rezultă că procedura de soluționare a acțiunii în justiție este cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, modificată și completată. În mod firesc și soluțiile pe care instanța de contencios administrativ le poate da sunt cele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanța, soluționând cererea poate, după caz: - să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ; - să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ; - să elibereze un alt înscris; - să efectueze o anumită operațiune administrativă. În speța de față, instanța de contencios administrativ a anulat actul administrativ nelegal, a obligat autoritatea să emită o nouă decizie și să efectueze toate actele și operațiunile necesare în vederea identificării și delimitării corpului nou de clădire, dispozitiv ce se încadrează în cerințele art. 18 din Legea nr. 554/2004. O.U.G. nr. 94/2000 nu conține dispoziții referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ și drept urmare nu se poate pune problema aplicării cu prioritate a prevederilor acestui act normativ. În ceea ce privește critica adusă instanței fondului referitoare la respectarea principiului rolului activ al judecătorului consacrat de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., se va reține că expertiza efectuată în cauză a stabilit în mod clar și neechivoc existența unui corp nou de clădire. În această situație, instanța de fond nu avea nici un motiv sau vreo altă obligație legală de a dispune efectuare unei noi expertize, mai ales că recurenta a formulat obiecțiuni, la care expertul a răspuns de asemenea, în mod clar și neechivoc. De altfel, recurenta nu a indicat în motivele de recurs care anume sunt punctele la care expertul nu a răspuns, ci a folosit termeni generali și impreciși. Prin notele scrise depuse la dosar, intimata Comisia specială de retrocedare a recunoscut că nu a avut cunoștință de existența corpului nou de clădire și a anexelor acestuia. Atât recurenta, cât și intimata Comisia specială (deși nu a formulat recurs) critică hotărârea instanței de fond sub aspectul obligării efectuării actelor și operațiunilor în vederea identificării imobilului ce nu poate fi restituit în natură. Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, intimata poate cere depunerea la dosar a unei expertize extrajudiciare și a oricăror alte acte necesare, astfel încât critica adusă sentinței recurate sub acest aspect este neîntemeiată. În fine, instanța de recurs apreciază că nu se impunea în speță efectuarea unei noi expertize, iar instanța de fond a stabilit în mod clar că imobilul vechi trebuie restituit în natură. Față de acestea, ținând seama de prevederile art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a se respinge recursul ca nefondat.