ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3232/2009

HOTĂRÂRE

13.10.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3232/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/PI din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. a aplicat petiționarului

S.R.A. amenda judiciară în sumă de 500 lei.

Cu drept, pentru persoana amendată, de a cere scutirea de amendă în termen de 10 zile de la comunicare.

În baza art. 278

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului S.R.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 503/P/2008 din 30 decembrie 2008 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 97/II/2/2009 din 2 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A reținut prima instanță că petiționarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției sus-menționate, solicitând anularea tuturor actelor de cercetare efectuate până în prezent ca fiind netemeinice și părtinitoare, reluarea cercetării penale în vederea stabilirii adevărului și audierea martorilor indicați în cauză, arătând că făptuitoarele au autentificat declarații la notar ce au fost anexate cu titlu de probațiune în dosarul său de divorț, rezultând consecințe juridice care îl afectează.

Totodată, s-a constatat că prin ordonanța din 17 noiembrie 2008 dată în Dosarul nr. 631/P/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată fiind calitatea de avocat în Baroul Arad a intimatei F.F.L.

Prin rezoluția nr. 503/P/2008 din 31 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 228 cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele avocat F.F.L. și G.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 292 și art. 260 C. pen., precum și față de intimata S.V.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 260 C. pen., reținându-se că susținerile petiționarului, oricât de argumentate teoretic, dar necoroborate cu alte date sau indicii, nu pot conduce prin ele însele la concluzia că intimatele se fac vinovate de comiterea faptelor pentru care sunt acuzate, faptele reclamate neexistând.

Împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale petiționarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care prin rezoluția nr. 97/II/2/2009 din 2 februarie 2009 a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului constatând că instanța, la pronunțarea hotărârii nu a avut în vedere acele declarații pretins false, de către petiționar, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 292 și nici dispozițiile art. 260 C. pen.

S-a mai reținut de instanța de fond că declarațiile notariale ale intimatelor F.F.L. și G.M. nu au putut servi la producerea de consecințe juridice, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, iar în privința infracțiunii de mărturie mincinoasă, acestea nu au fost ascultate ca martori în cauza civilă menționată, astfel că fapta de mărturie mincinoasă reclamată nu există.

Referitor la intimata S.V.M., din materialul probator, nu a rezultat că aceasta ar fi instigat pe cineva să depună vreo mărturie mincinoasă, așa încât nu poate fi reținută nici existența vreunei instigări la mărturie mincinoasă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul S.R.A.

Instanța din oficiu, în temeiul art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., combinat cu art. 385

alin. (2) C. proc. pen. și art. 363 alin. (3) din același cod, a invocat tardivitatea declarării recursului.

Recurentul petiționar a arătat că a primit în data de 5 mai 2009 o comunicare și a solicitat să-i fie trimisă sentința pronunțată.

A mai susținut că a fost prezent la pronunțare și a solicitat să i se dea posibilitatea contestării amenzii aplicate, ceea ce i s-a aprobat.

În momentul în care a primit acasă sentința, a constatat că are 2 termene pentru exercitarea căii de atac și a înțeles că poate exercita acest drept din momentul în care a luat la cunoștință de comunicarea respectivă.

Recursul este tardiv introdus.

Analizând excepția invocată din oficiu, Curtea constată că sentința atacată a fost pronunțată, în ședință publică, la data de 15 aprilie 2009, menționându-se în dispozitivul sentinței că termenul de recurs pentru petiționar este de 10 zile de la pronunțare, întrucât acesta a fost prezent la dezbateri, după cum este consemnat în partea introductivă a hotărârii.

Recursul declarat de petiționar a fost trimis prin poștă, conform ștampilei poștei de pe plic, la data de 18 mai 2009 și înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 19 mai 2009.

Așa fiind, conform dispozițiilor art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Se constată astfel, că nu are importanță ziua din care începe să curgă termenul și numai dacă ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat.

În speța de față, rezultă faptul că termenul a început să curgă din data de 16 aprilie 2009, iar ultima zi în care petiționarul se putea adresa instanței fiind 25 aprilie 2009, zi de sâmbătă.

În atare situație, termenul se prelungește de drept până în ziua de luni, 27 aprilie 2009, prima zi lucrătoare.

Așa fiind, față de cele menționate, se constată că depunerea recursului de către petiționar la data de 18 mai 2009 s-a făcut cu depășirea termenului procedural de 10 zile.

Totodată, verificând actele dosarului, Curtea constată că petiționarul a declarat recurs și împotriva încheierii penale nr. 114/PI din 21 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 262/59/2009, prin care în baza art. 196 C. proc. pen. s-a înlăturat omisiunea vădită din sentința penală nr. 114/PI din 15 aprilie 2009 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 262/59/2009.

Or, încheierea sus-menționată face parte integrantă din dosarul în care s-a pronunțat sentința recurată și nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 385

alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Cum cele două dosare s-au conexat, iar excepția invocată primează în soluționarea cauzei, nu se va mai antama fondul acesteia.

Ca atare, în baza art. 385

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Curtea urmează a respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.