ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 741/2009

Obiectul acțiunii Prin încheierea nr. 26 din 31 octombrie 2007, Curtea de Conturi a României – Secția de Control Financiar Ulterior a dispus sesizarea Curții de Apel București, în vederea stabilirii răspunderii juridice în ceea ce privește recuperarea sumei de 21.518,61 Euro, respectiv 70.795,48 lei (la cursul de schimb din data de 25 mai 2007), reprezentând contravaloarea chiriei pentru spațiile utilizate în anul 2006 de R. Bank SA și aparținând Ministerul Finanțelor Publice și a foloaselor nerealizate calculate la nivelul dobânzii de refinanțare a BNR, până la data încasării integrale a prejudiciului, persoanele răspunzătoare fiind N.I. și A.L.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării sesizării. Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2070 din 17 noiembrie 2005, Ministerul Finanțelor Publice a cumpărat tronsonul III situat în imobilul M 17. Dreptul de proprietate s-a transmis la data autentificării contractului, 17 noiembrie 2005. Prin contract s-a prevăzut că eliberarea subsolului, parterului, etajelor 1-4 se face până la 25 noiembrie 2005, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar eliberarea etajelor 5-8 se face la termenele și în condițiile stabilite prin înțelegerea părților, pe bază de proces - verbal de predare-primire. Curtea de Conturi a considerat că prin contract nu s-au făcut referiri clare cu privire la transmiterea dreptului de posesie și folosință a clădirii și la termenele de eliberare a etajelor 5-8. Prin procesul-verbal de predare-primire din 25 noiembrie 2005 s-a prevăzut că eliberarea etajelor 5-8 se va face progresiv până la data de 1 iulie 2007, iar în toată această perioadă, nu a fost prevăzută obligația băncii de a plăti chirie pentru spațiile ocupate gratuit în mod nelegal. În drept, au fost indicate prevederile art. 14 și 17 din Legea nr. 213/1998, art. 31 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 94/1992 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002.

Apărările pârâților Pârâții consideră că organele de control financiar au stabilit eronat situația de fapt, au analizat achiziția publică a imobilului în cauză limitându-se doar la contractul de vânzare - cumpărare fără a analiza întregul mecanism de negociere care a dus la achiziționarea imobilului. În urma negocierilor, Ministerul Finanțelor Publice a obținut anumite avantaje: - prețul de achiziție a fost menținut la nivelul anului 2004, indiferent de evoluția ascendentă a prețului pe piața imobiliară; - punerea la dispoziție a întregului tronson II fără a genera cheltuieli suplimentare cu chiria pe perioada existenței contractului de închiriere, întrucât aceasta s-a dedus din prețul de vânzare; - îndeplinirea în regim de urgență a solicitării Comisiei Europene pentru desfășurarea activității direcțiilor de specialitate cu atribuții în domeniu gestionării asistenței financiare acordată României de Uniunea Europeană; - toate taxele au fost achitate de vânzător, deși conform uzanțelor, acestea cad în sarcina cumpărătorului; - toate bunurile mobile aflate în imobil au fost preluate cu titlu gratuit de Ministerul Finanțelor Publice . În ceea ce privește tronsonul III al imobilului compus din subsol, parter și etajele 1-8, din rațiuni tehnice, vânzătorul a solicitat ca pentru o suprafață de 568,14 mp reprezentând 15,50% din totalul suprafeței vândute, transmiterea posesiei să fie făcută în etape, progresiv. Pentru spațiile care nu au fost predate până la data de 1 iulie 2007, vânzătorul a plătit penalități de 18.368,13 Euro, iar pe toată perioada vânzătorul a achitat contra - valoarea utilităților. Din tranzacția încheiată, Statul Român a avut un beneficiu de cel puțin 118.890,99 Euro. Dispozițiile invocate nu sunt incidente în cauză.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1803 din 11 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8032/2/2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată sesizarea Curții de Conturi.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Instanța de fond a constatat că organul de control nu a ținut seama de ansamblul faptelor în care a fost achiziționat imobilul; de împrejurarea că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 530456 din 28 decembrie 2004, iar suma plătită cu titlu de chirie a fost dedusă din prețul de vânzare, preț care a fost menținut același pe toată perioada 2004 – 2006. De asemenea, nu s-a ținut seama în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, de bunurile, instalațiile încorporate în imobil preluate cu titlu gratuit. Curtea de Conturi nu a dovedit existența unui fapt ilicit și nici a unui prejudiciu cert, iar prevederile art. 17 din Legea nr. 213/1998 nu sunt aplicabile speței. S-a mai reținut valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare și netemeinicia susținerilor petentei privind faptul că persoanele răspunzătoare nu au prevăzut în contract clauze asiguratorii privind plata chitiei.

Recursul formulat de Curtea de Conturi a României. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13-17 din Legea nr. 213/1998 și prevederile Legii nr. 500/2002. 6.2. Instanța de fond a apreciat în mod eronat probele depuse la dosar. În mod greșit nu s-a luat în considerare că nu s-au stabilit clauze contractuale clare cu privire la transmiterea posesiei și folosinței clădirii, precum și referitor la termenele și condițiile de eliberare a etajelor 5-8. Stabilirea termenului și condițiilor de eliberare a etajelor 5-8 a fost lăsată la latitudinea Comisiei care a încheiat procesul-verbal de predare-primire din 25 noiembrie 2005. Banca vânzătoare a folosit spațiul în mod gratuit. Vinovați pentru prejudicierea bugetului de stat sunt intimații care nu au prevăzut în concret clauze asiguratorii pentru ca spațiile rămase în folosința unității bancare să nu fie utilizate gratuit.

Apărările intimaților-pârâți Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a invocat faptul că recurenta a reiterat susținerea încălcării prevederilor Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 500/2002, susținere ce este bazată pe o greșită înțelegere a situației de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză. II. Considerentele instanței de recurs 1. Recursul este nefondat. 2. Deși recurenta a invocat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu l-a dezvoltat, astfel încât se va constata că art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost exemplificat pur formal, neexistând o critică reală a sentinței de fond din această perspectivă. 3. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat. Prevederile art. 13-17 din Legea nr. 213/1998 nu sunt incidente cauzei. În speță nu este vorba despre servituți (art. 13), iar art. 14-16 conțin dispoziții referitoare la procedura închirierii și concesionării bunurilor proprietate publică. Art. 17 conform căruia:”statul și unitățile administrației - teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice”, de asemenea, este neaplicabil speței. Parte din imobilul în discuție nu a fost dat în folosință gratuită băncii. Folosința pe o perioadă de timp a rezultat în urma negocierilor încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul. Mai mult, argumentul legal de încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 nu a fost dezvoltat. 4. Recurenta nu a criticat în nici un mod și nu a răspuns argumentelor instanței de fond, cu privire la întregul mecanism de negociere care a dus la achiziționarea imobilului. În mod corect, instanța de fond a apreciat că este necesar a se analiza care au fost beneficiile statului român în urma încheierii contractului care se supune regulilor Codului civil, și anume: - păstrarea prețului negociat în anul 2004; - scăderea din preț a c/val. chiriei datorată de Ministerului Economiei și Finanțelor pe perioada în care a avut calitatea de chiriaș (45.209 Euro); - suportarea cheltuielilor de autentificare a actelor de către vânzător, contrar uzanțelor (65.000 Euro); - preluarea de către Ministerul Finanțelor Publice, cu titlu gratuit, a datoriilor în valoare de 2.14.394, 36 lei. 5. Din perspectiva criticii întemeiate pe prevederile art. 304 1 C. proc. civ., se va constata că recurenta nu a indicat nici o dispoziție legală conform căruia în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare întemeiat pe dispozițiile Codului civil, sunt obligatorii a se trece în contract clauzele asiguratorii pentru spațiile rămase în folosința vânzătorului. Mai mult, intimații au prevăzut în contract în mod neechivoc încheierea ulterioară a unui proces - verbal de predare-primire pentru etajele 5-8. Dacă, față de întregul mecanism de vânzare-cumpărare negociat între părți s-a considerat că acest spațiu să fie eliberat progresiv, până la 1 iulie 2007, aceasta nu este în responsabilitatea semnatarilor contractului din partea cumpărătorilor. Nu a fost dovedită fapta ilicită a intimaților și nici prejudiciul cert. Faptul că c/val. chiriei ar fi fost în sumă de 21.518,61 Euro, însă prin alte proceduri negociate, statul român nu a plătit alte obligații legale, de exemplu, chiria pentru perioada în care a deținut parte din imobil /45.209 Euro) sau cheltuielile legate de autentificarea contractului (65.000 Euro) denotă inexistența prejudiciului adus bugetului de stat. 6. Față de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.