ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 741/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea nr. 26 din

31 octombrie 2007, Curtea de Conturi a României – Secția de Control Financiar

Ulterior a dispus sesizarea Curții de Apel București, în vederea stabilirii

răspunderii juridice în ceea ce privește recuperarea sumei de 21.518,61 Euro,

respectiv 70.795,48 lei (la cursul de schimb din data de 25 mai 2007),

reprezentând contravaloarea chiriei pentru spațiile utilizate în anul 2006 de R.

Bank SA și aparținând Ministerul Finanțelor Publice și a foloaselor nerealizate

calculate la nivelul dobânzii de refinanțare a BNR, până la data încasării

integrale a prejudiciului, persoanele răspunzătoare fiind N.I. și A.L.

drept care au stat la baza formulării sesizării.

Prin contractul de vânzare -

cumpărare autentificat sub nr. 2070 din 17 noiembrie 2005, Ministerul

Finanțelor Publice a cumpărat tronsonul III situat în imobilul M 17.

Dreptul de proprietate s-a

transmis la data autentificării contractului, 17 noiembrie 2005.

Prin contract s-a prevăzut

că eliberarea subsolului, parterului, etajelor 1-4 se face până la 25 noiembrie

2005, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar eliberarea etajelor 5-8

se face la termenele și în condițiile stabilite prin înțelegerea părților, pe

bază de proces - verbal de predare-primire.

Curtea de Conturi a

considerat că prin contract nu s-au făcut referiri clare cu privire la

transmiterea dreptului de posesie și folosință a clădirii și la termenele de

eliberare a etajelor 5-8.

Prin procesul-verbal de

predare-primire din 25 noiembrie 2005 s-a prevăzut că eliberarea etajelor 5-8

se va face progresiv până la data de 1 iulie 2007, iar în toată această

perioadă, nu a fost prevăzută obligația băncii de a plăti chirie pentru

spațiile ocupate gratuit în mod nelegal.

În drept, au fost indicate

prevederile art. 14 și 17 din Legea nr. 213/1998, art. 31 alin. (2) și alin. (4)

din Legea nr. 94/1992 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002.

Pârâții consideră că

organele de control financiar au stabilit eronat situația de fapt, au analizat

achiziția publică a imobilului în cauză limitându-se doar la contractul de

vânzare - cumpărare fără a analiza întregul mecanism de negociere care a dus la

achiziționarea imobilului.

În urma negocierilor,

Ministerul Finanțelor Publice a obținut anumite avantaje:

- prețul de achiziție a fost

menținut la nivelul anului 2004, indiferent de evoluția ascendentă a prețului

pe piața imobiliară;

- punerea la dispoziție a

întregului tronson II fără a genera cheltuieli suplimentare cu chiria pe

perioada existenței contractului de închiriere, întrucât aceasta s-a dedus din

prețul de vânzare;

- îndeplinirea în regim de

urgență a solicitării Comisiei Europene pentru desfășurarea activității

direcțiilor de specialitate cu atribuții în domeniu gestionării asistenței

financiare acordată României de Uniunea Europeană;

- toate taxele au fost

achitate de vânzător, deși conform uzanțelor, acestea cad în sarcina

cumpărătorului;

- toate bunurile mobile

aflate în imobil au fost preluate cu titlu gratuit de Ministerul Finanțelor

Publice .

În ceea ce privește

tronsonul III al imobilului compus din subsol, parter și etajele 1-8, din rațiuni

tehnice, vânzătorul a solicitat ca pentru o suprafață de 568,14 mp reprezentând

15,50% din totalul suprafeței vândute, transmiterea posesiei să fie făcută în

etape, progresiv.

Pentru spațiile care nu au

fost predate până la data de 1 iulie 2007, vânzătorul a plătit penalități de

18.368,13 Euro, iar pe toată perioada vânzătorul a achitat contra - valoarea

utilităților.

Din tranzacția încheiată,

Statul Român a avut un beneficiu de cel puțin 118.890,99 Euro.

Dispozițiile invocate nu

sunt incidente în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1803

din 11 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8032/2/2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondată sesizarea Curții de Conturi.

drept care au format convingerea instanței de fond.

Instanța de fond a constatat

că organul de control nu a ținut seama de ansamblul faptelor în care a fost

achiziționat imobilul; de împrejurarea că între părți a fost încheiat

contractul de închiriere nr. 530456 din 28 decembrie 2004, iar suma plătită cu

titlu de chirie a fost dedusă din prețul de vânzare, preț care a fost menținut

același pe toată perioada 2004 – 2006.

De asemenea, nu s-a ținut

seama în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, de bunurile,

instalațiile încorporate în imobil preluate cu titlu gratuit.

Curtea de Conturi nu a

dovedit existența unui fapt ilicit și nici a unui prejudiciu cert, iar

prevederile art. 17 din Legea nr. 213/1998 nu sunt aplicabile speței.

S-a mai reținut valabilitatea

contractului de vânzare - cumpărare și netemeinicia susținerilor petentei

privind faptul că persoanele răspunzătoare nu au prevăzut în contract clauze

asiguratorii privind plata chitiei.

Curtea de Conturi a României.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

6.1. Hotărârea pronunțată

este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13-17 din Legea nr. 213/1998 și

prevederile Legii nr. 500/2002.

6.2. Instanța de fond a

apreciat în mod eronat probele depuse la dosar.

În mod greșit nu s-a luat în

considerare că nu s-au stabilit clauze contractuale clare cu privire la

transmiterea posesiei și folosinței clădirii, precum și referitor la termenele

și condițiile de eliberare a etajelor 5-8.

Stabilirea termenului și

condițiilor de eliberare a etajelor 5-8 a fost lăsată la latitudinea Comisiei care a încheiat procesul-verbal de predare-primire din 25 noiembrie 2005.

Banca vânzătoare a folosit

spațiul în mod gratuit.

Vinovați pentru

prejudicierea bugetului de stat sunt intimații care nu au prevăzut în concret

clauze asiguratorii pentru ca spațiile rămase în folosința unității bancare să

nu fie utilizate gratuit.

intimaților-pârâți

Prin întâmpinare s-a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

S-a invocat faptul că

recurenta a reiterat susținerea încălcării prevederilor Legii nr. 213/1998 și

ale Legii nr. 500/2002, susținere ce este bazată pe o greșită înțelegere a

situației de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză.

II. Considerentele instanței

de recurs

și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu

l-a dezvoltat, astfel încât se va constata că art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a

fost exemplificat pur formal, neexistând o critică reală a sentinței de fond

din această perspectivă.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Prevederile art. 13-17 din

Legea nr. 213/1998 nu sunt incidente cauzei.

În speță nu este vorba

despre servituți (art. 13), iar art. 14-16 conțin dispoziții referitoare la

procedura închirierii și concesionării bunurilor proprietate publică.

Art. 17 conform

căruia:”statul și unitățile administrației - teritoriale pot da imobile din

patrimoniul lor, în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice

fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate

publică, ori serviciilor publice”, de asemenea, este neaplicabil speței.

Parte din imobilul în

discuție nu a fost dat în folosință gratuită băncii.

Folosința pe o perioadă de

timp a rezultat în urma negocierilor încheierii contractului de

vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul.

Mai mult, argumentul legal

de încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 nu a fost dezvoltat.

în nici un mod și nu a răspuns argumentelor instanței de fond, cu privire la

întregul mecanism de negociere care a dus la achiziționarea imobilului.

În mod corect, instanța de

fond a apreciat că este necesar a se analiza care au fost beneficiile statului

român în urma încheierii contractului care se supune regulilor Codului civil,

și anume:

- păstrarea prețului

negociat în anul 2004;

- scăderea din preț a c/val.

chiriei datorată de Ministerului Economiei și Finanțelor pe perioada în care a

avut calitatea de chiriaș (45.209 Euro);

- suportarea cheltuielilor

de autentificare a actelor de către vânzător, contrar uzanțelor (65.000 Euro);

- preluarea de către

Ministerul Finanțelor Publice, cu titlu gratuit, a datoriilor în valoare de

2.14.394, 36 lei.

întemeiate pe prevederile art. 304

1

C. proc. civ., se va constata că

recurenta nu a indicat nici o dispoziție legală conform căruia în cuprinsul

contractului de vânzare - cumpărare întemeiat pe dispozițiile Codului civil,

sunt obligatorii a se trece în contract clauzele asiguratorii pentru spațiile

rămase în folosința vânzătorului.

Mai mult, intimații au

prevăzut în contract în mod neechivoc încheierea ulterioară a unui proces - verbal

de predare-primire pentru etajele 5-8.

Dacă, față de întregul

mecanism de vânzare-cumpărare negociat între părți s-a considerat că acest

spațiu să fie eliberat progresiv, până la 1 iulie 2007, aceasta nu este în

responsabilitatea semnatarilor contractului din partea cumpărătorilor.

Nu a fost dovedită fapta

ilicită a intimaților și nici prejudiciul cert.

Faptul că c/val. chiriei ar

fi fost în sumă de 21.518,61 Euro, însă prin alte proceduri negociate, statul

român nu a plătit alte obligații legale, de exemplu, chiria pentru perioada în

care a deținut parte din imobil /45.209 Euro) sau cheltuielile legate de

autentificarea contractului (65.000 Euro) denotă inexistența prejudiciului adus

bugetului de stat.

ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată să se dispună respingerea recursului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 1803 din 11

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2009.