ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin procesul - verbal încheiat la data de 11 decembrie

2007, inspectori ai

A.N.V. – D.A.F.V. au stabilit în sarcina SC

C.R. SA Ploiești o datorie vamală în sumă de 242.737 lei, reprezentând

drepturi de import și TVA, dobânzi în sumă de 225.157 lei și penalități de

întârziere în cuantum de 16450 lei.

Pe baza

acestui proces – verbal, A.N.V. – D.S.A.O.V. a emis Decizia nr. 71101 din 12

decembrie 2007 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal în limitele arătate mai sus.

Cu

cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2008, SC C.R. SA Ploiești a

solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

celor două acte administrativ fiscale până la pronunțarea instanței de fond cu

privire la legalitatea lor.

Curtea

de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 1989 din 25 iunie 2008 a admis cererea astfel cum a

fost formulată.

De

asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 17.304 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că există în cauză o

aparență de nelegalitate a actului administrativ – fiscal care a stabilit în

sarcina reclamantei, obligațiile suplimentare de plată la bugetul de stat.

Că,

plata unei sume de bani nedatorată, ca efect ce decurge din însăși natura

actului administrativ, constituie prin ea însăși un prejudiciu material,

viitor, dar previzibil cu evidență.

În

sfârșit s-a considerat că dovada pagubei iminente în cauza de față rezultă din

însăși natura actului administrativ și a obligației de plată impusă societății

comerciale de către pârâtă.

Hotărârea

judecătorească a fost atacată cu recurs de către pârâta

A.N.V.

Recurenta

a susținut că cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale

formulată de reclamanta SC

C.R. SA Ploiești trebuia respinsă ca

inadmisibilă deoarece suma achitată de această societate cu titlu de cauțiune

este inferioară cuantumului stabilit prin dispozițiile art. 215 alin. (2) C.

proc. fisc.

Pe de

altă parte, instanța de fond a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ atât în privința cazului bine justificat, cât și a

necesității de prevenire a pagubei iminente pentru societatea comercială.

Referitor la cheltuielile de

judecată acordate reclamantei, recurenta a solicitat, în subsidiar, reducerea

acestora până la un cuantum corespunzător valorii, complexității cauzei și

efortului depus de apărătorul societății comerciale.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Aceste condiții nu sunt

îndeplinite în speță, devreme ce reclamanta nu a invocat în concret o pagubă

iminentă care s-ar produce prin aplicarea imediată a actelor administrativ-fiscale

și nici nu a demonstrat cu probe concludente, posibilitatea producerii ei în

viitor.

Contrar afirmațiilor făcute

în cuprinsul cererii de suspendare, actul de control încheiat de inspectorii

A.N.A.F.

la data de 11 decembrie 2007

nu are natura unui raport de inspecție fiscală. El s-a concretizat într-un

proces-verbal de control, supus unor condiții de fond și de formă reglementate

de C. vamal al României și oricum, la data efectuării controlului, autoritatea

vamală nu avea posibilitatea legală de a efectua inspecția fiscală.

O atare competență a fost

transferată

A.N.V.

începând cu

data de 1 ianuarie 2008, doar în privința accizelor, nu și a drepturilor vamale

constând în taxe vamale, comision vamal și TVA.

Prin urmare, în mod eronat

curtea de apel a reținut aparența de nelegalitate a actelor administrativ –

fiscale contestate pentru lipsa din procesul verbal de control a avizului

șefului de serviciu și a aprobării conducătorului organului de inspecție

fiscală.

Referitor la cuantumul sumei

achitată de reclamantă cu titlu de cauțiune (de 10.000 lei), Înalta Curte

constantă că, critica adusă sentinței este neîntemeiată.

Concluzia se impune deoarece

potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., în cazul cererilor al căror obiect

nu este evaluabil în bani, cauțiunea este de până la 2.000 lei.

Textul legal, stabilește

numai limita maximă a sumei de bani datorată cu titlu de cauțiune, fără a

institui și o limită minimă în vederea exercitării de către persoana vătămată a

dreptului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul și a fi

modificată sentința în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de

reclamantă ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 304

pct. 9 și 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.

N., împotriva sentinței nr. 1989 din 25 iunie

2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC

C.R. SA

Ploiești, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 martie 2009.